Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A., în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, împotriva Sentinţei penale nr. 173/2019 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care a menţinut-o, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea prezentei contestaţii.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut următoarele:
Pe rolul Tribunalului Vaslui a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de către condamnatul A., prin care se solicită reducerea cuantumului pedepsei deoarece colegului de cameră care are aceeaşi faptă şi aceeaşi încadrare i s-a redus pedeapsa şi nu a beneficiat de legea penală mai favorabilă.
Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 11 septembrie 2019, pentru când contestatorul a fost citat şi a semnat personal dovada de înmânare a citaţiei.
Prin Adresa nr. x din 9 septembrie 2019, Penitenciarul Vaslui a înaintat cererea condamnatului A., prin care acesta a solicitat judecata cauzei în lipsă, fără a preciza că cererea nu îi aparţine.
Prin apărarea formulată, contestatorul a invocat propria culpă în sensul că nu a comunicat instanţei că cererea nu îi aparţine, însă această apărarea nu poate fi acceptată. În caz contrar, orice persoană ar putea ca după aflarea soluţiei nefavorabile asupra cererii introductive să invoce în calea de atac că nu îi aparţine, fapt ce ar determina rămânerea în sarcina statului a numeroase cheltuieli judiciare şi ar afecta însăşi principiul securităţii raporturilor juridice.
Potrivit art. 6011 C. proc. pen., cererile prevăzute de prezentul titlu în privinţa cărora rezultă că nu privesc o persoană condamnată determinată ori formulate împotriva unei persoane care nu poate fi determinată, precum şi cererile formulate în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condiţiile legii, sunt inadmisibile.
Prima instanţă nu a făcut aplicarea art. 6011 C. proc. pen. întrucât la dosarul cauzei nu exista nicio informaţie din care să rezulte că prezenta cerere nu ar fi aparţinut contestatorului şi nici manifestarea de voinţă a condamnatului în sensul neînsuşirii cererii introductive. În aceste condiţii, în mod legal prima instanţă a procedat la analiza cererii pe fond, considerând-o în mod corect ca neîntemeiată având în vedere că în cazul infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea nu au fost identificate modificări legislative, care să ducă la înlăturarea în tot sau în parte a pedepselor aplicate.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea.
Întrucât cererea introductivă a fost respinsă ca nefondată, contestatorul a fost obligat în mod corect la plata cheltuielilor judiciare efectuate cu ocazia judecăţii în prima instanţă, în cuantum de 250 RON.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu au fost invocate sau identificate motive care să afecteze legalitatea sau temeinicia sentinţei penale contestate.
Împotriva Deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie contestatorul condamnat A..
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Or, potrivit principiului statuat prin art. 129 din Constituţia României părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
În cauza dedusă judecăţii, prin decizia nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul A., în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui, împotriva Sentinţei penale nr. 173/2019 din 12 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care a menţinut-o, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate pentru soluţionarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres (...), aşa încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Aşadar,din actele şi lucrările dosarului rezultă că, condamnatul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare,întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive, învestind Înalta Curte cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude. De altfel, căile de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Reţinând culpa procesuală în formularea prezentei contestaţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 106 din data de 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 februarie 2020.
Procesat de GGC - LM