Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea civilă înregistrată pe cale de ordonanţă preşedinţială pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să dispună următoarele:

a) obligarea, în solidar, a pârâtelor Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică Timiş, la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., în termen de 15 zile de la data când hotărârea devine executorie, cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituţia sanitară din străinătate;

b) obligarea, în solidar, a pârâtelor, de a asigura continuitatea tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiş;

c) obligarea fiecărei pârâte căzute în pretenţii, la plata de penalităţi de întârziere de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere în care reclamantul nu beneficiază de tratamentul cu B., începând cu a 15-a zi de la data la care hotărârea devine executorie;

d) aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în administrarea tratamentului cu B. reclamantului, pentru conducătorul fiecărei unităţi pârâte, începând cu a 15-a zi de la data la care hotărârea devine executorie;

e) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 697/23.05.2019, pronunţată în Dosar nr. x/2019, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 212/03.07.2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei de obiect şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

A admis, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş.

A obligat, în solidar, pe pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică Timiş la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., cu obligarea acestora la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituţia sanitară din străinătate şi la asigurarea continuităţii tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

A respins cererile de obligare a fiecărei pârâte căzute în pretenţii la plata de penalităţi de întârziere de 500 de RON pentru fiecare zi de întârziere în care reclamantul nu beneficiază de tratamentul cu B. şi de aplicare a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere în administrarea tratamentului cu B. reclamantului, pentru conducătorul fiecărei unităţi pârâte, ca inadmisibile.

A respins cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate formulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca inadmisibilă.

A obligat pe pârâţi la cheltuieli de judecată către reclamant în sumă de 20 de RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei atacate au formulat recurs reclamantul A. şi pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş.

3.1 Recursul pârâtei Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş:

Sentinţa a fost criticată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., susţinându-se că potrivit art. 6 alin. (2) din OMS nr. 50/2004 Ministerul Sănătăţii acoperă costurile tratamentului în străinătate referitoare la: "echivalentul în RON al sumei prevăzute la alin. (1) şi la art. 4 alin. (8) se asigură de Ministerul Sănătăţii în limita bugetului aprobat anual şi trimestrial cu această destinaţie şi se utilizează pentru acoperirea costurilor: tratamentului medico-chirurgical, tratamentului intervenţional, tratamentului radioterapie, spitalizării şi transportului pentru bolnav, precum şi a transportului pentru un însoţitor, dacă pacienţii au vârstă cuprinsă între 0 şi 18 ani, sumele aferente fiind transmise direcţiei de sănătate publică prin care s-a întocmit documentaţia bolnavului."

Iar în conformitate eu prevederile art. 6 alin. (21) se pot acoperi costurile tratamentului cu medicamente:

"prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum şi a medicului curant din România".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. a fost invocat prin prisma faptului că în conformitate cu prevederile OMS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, costurile privind tratamentul în străinătate se poate acoperi doar în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (21):

Ca atare, singura reglementare legală pe care DSPJ Timiş îşi sprijină activitatea de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate este reprezentată de OMS nr. 50/2004.

Consideră că, instanţa de fond a legiferat în ceea ce priveşte competenţa DSPJ Timiş la trimiterea reclamantului în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B. şi obligarea DSPJ Timiş la alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituţia sanitară din străinătate şi la asigurarea continuităţii tratamentului în străinătate cu medicamentul B., în mod gratuit dat fiind faptul că Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate cu modificările şi completările ulterioare nu reglementează alocarea în avans a sumelor de bani necesare tratamentului, către instituţia sanitară din străinătate şi la asigurarea continuităţii tratamentului în străinătate cu medicamentul B. Costurile privind tratamentul în străinătate se pot acoperi doar în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (21)din OMS nr. 50/2004.

Totodată se arată că din analiza prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 50/2004 rezultă faptul că Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Timiş nu are bază legală în vederea finanţării medicamentului B. prin fonduri aprobate de către Ministerul Sănătăţii. Singura excepţie prevăzută în OMS nr. 50/2004 pentru acoperirea costurilor de tratament medicamentos este prevăzută de art. 6 alin. (21): "Prin excepţie de la prevederile alin. (2), se pot acoperi şi costurile tratamentului cu medicamente prescrise în urma efectuării unui transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, conform recomandării medicului care a coordonat tratamentul în străinătate, precum şi a medicului curant din România".

În acelaşi recurs a mai fost criticată soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Timiş.

În legătură cu acest aspect s-a susţinut că prin art. 1 - 2 şi 7 alin. (1) - (3) din OMSP nr. 50/2004 se stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca Ministerul Sănătăţii să suporte tratamentul unui anumit pacient în străinătate, precum şi condiţiile de decontare a cheltuielilor suportate din bugetul Ministerul Sănătăţii, astfel că în sarcina DSPJ Timiş nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită care să-i poată fi imputată, câtă vreme nu a făcut altceva decât să pună în aplicare prevederile legale exprese regăsite în OMSP nr. 50/2004, iar acest ordin nu reprezintă bază legală în vederea finanţării medicamentului B. prin fonduri aprobate de către Ministerul Sănătăţii.

3.2 Recursul pârâtului Ministerul Sănătăţii:

O primă observaţie formulată de recurent a fost aceea că, reclamantul a solicitat pe cale ordonanţei preşedinţiale trimiterea la tratament în străinătate pentru a i se administra un medicament pentru care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, respectiv C. nu a solicitat evaluarea în vederea includerii în Lista de medicamente aprobată de H.G. nr. 720/2008.

Tot la nivel de analiză sumară în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale s-a menţionat că trimiterea la tratament în străinătate poate fi efectuată pentru tratamentul medico-chirurgical, tratamentului intervenţional, tratamentului radioterapie, spitalizării şi transportului pentru bolnav, precum şi a transportului pentru un însoţitor, dacă pacienţii au vârstă cuprinsă între 0 şi 18 ani, aşa cum este prevăzut la art. 6 din OMS nr. 50/2004.

Or, pentru trimiterea la tratament medic-chirurgical este imperios necesară efectuarea unei intervenţii chirurgicale care nu poate efectuată în ţară. Nu poate fi trimisă la tratament în străinătate o persoană exclusiv pentru administrarea unui medicament, ca în cauza de faţă.

Totodată, organismul de specialitate medicală cu competenţe în trimiterea la tratament în străinătate, respectiv Comisia de Specialitate Hematologie şi Transplant Medular din Central universitar Timişoara, prin referatul din 02.10.2017, depus de reclamant la dosarul cauzei, nu a luat în considerare efectuarea de către reclamant a tratamentului în străinătate, din motivele enumerate rezultând fără putinţă de tăgadă, chiar la o analiză sumară, că este vorba despre administrarea unui medicament şi nu de un tratament medico-chirurgical, pentru ca cererea reclamantului să se încadreze în prevederile OMS nr. 50/2004.

Având în vedere cele de mai sus, respectiv faptul că persoanele cu afecţiuni deosebit de grave (reclamantul având o boală rară), respectiv afecţiuni care necesită tratament medico-chirurgical (operaţii), trimiterea la tratament poate fi efectuată numai cu respectarea recomandărilor comisiei de specialitate compusă din cadre medicale de specialitate cu înalt nivel de pregătire profesională, condiţie (recomandare) neîndeplinită în cauză, nu este îndeplinită condiţia aparenţei de drept în favoarea reclamantului, respectiv tratamentul poate fi efectuat în România.

Consideră recurenta că instanţa în mod eronat s-a substituit Comisiei de specialitate Hematologie şi Transplant Medular şi a obligat pârâţii la trimiterea reclamantului la tratament în străinătate fără parcurgerea procedurii prevăzută de OMS nr. 50/2004.

În plus, conform OMS nr. 50/2004, trimiterea la tratament în străinătate, exclusiv pentru tratament medico-chirurgical, se efectuează la clinici recomandate de comisia de specialitate. Or, instanţa nu poate obliga pârâţii la trimiterea reclamantului la tratament în "străinătate fără recomandarea clinicilor de către comisia de specialitate".

3.3 Recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Timiş:

Recurenta susţine că prin ordonanţa preşedinţială au fost dispuse măsuri care nu mai pot face posibilă restabilirea situaţiei de fapt având în vedere faptul că însăşi instanţa apreciază, referitor la condiţia urgentei (art. 997 alin. (1) noul C. proc. civ.), că din punct de vedere financiar reclamantul nu poate suporta costurile tratamentului având în vedere costul considerabil al tratamentului (din afirmaţiile reclamantului rezultând un cost de 250.000 euro în primul an de tratament). Având în vedere cele de mai sus consideră că aceasta cerere de ordonanţa preşedinţială este inadmisibilă.

Apreciază recurenta că prin sentinţa recurată, instanţa greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CAS Timiş motivând faptul ca reclamantul este asiguratul CAS Timiş, fapt necontestat şi care nu face obiectul cererilor, deşi chiar instanţa apreciază ca sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 50/2004, ordin care reglementează o procedură distinctă opozabilă numai direcţiilor de sănătate judeţene şi Ministerului Sănătăţii şi nicidecum CNAS sau caselor judeţene de asigurări de sănătate.

3.4 Recursul reclamantului A.:

Recurentul reclamant arată că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă a considerat că solicitarea reclamantului de obligarea a pârâtelor, în solidar, la plata de penalităţi de întârziere şi aplicarea unei amenzi sunt petite inadmisibile în procedura ordonanţei preşedinţiale.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ. care arată că dispoziţiile C. proc. civ. sunt aplicabile şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, consideră că se impunea admiterea şi a acestor două petite, între dispoziţiile privitoare la ordonanţa preşedinţială şi cele cuprinse în Legea 554/2004 neexistând contradicţie, ci chiar există o completare reciprocă, în sensul că unde norma generală nu dispune, se aplică norma specială şi unde norma specială este neîndestulătoare se aplică norma generală, astfel încât să existe o completare totală.

Pe calea ordonanţei preşedinţiale se pot cere orice măsuri şi sancţiuni, care au caracter de urgenţă, caracter vremelnic şi nu prejudecă fondul cauzei. În cauza pendinte, aplicarea de penalităţi de întârziere şi amenzi în executarea obligaţiei sunt de natură a nu prejudeca fondul dreptului ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 şi nici nu sunt pretenţii care pot face obiectul exclusiv al dosarului de fond, astfel încât instanţa să considere aceste petite ca fiind inadmisibile. Penalităţile de întârziere şi amenzile pot face obiectul atât al Legii nr. 554/2004 unde sancţiunile sunt prevăzute în mod expres, dar şi obiectul ordonanţei preşedinţiale ale cărei dispoziţii se completează şi nu sunt contradictorii, cu cele ale Legii nr. 554/2004. Dovada că există o completare între dispoziţiile de drept comun şi cele speciale stă şi art. 28 din Legea nr. 554/2004 care prevede faptul că dispoziţiile speciale se completează cu dispoziţiile C. civ. şi C. proc. civ.

În opinia recurentului, pârâtele au dat deja dovadă de rea-credinţă în respectarea dreptului său la viaţă, la sănătate şi tratament, astfel că acestea sunt puse în întârziere şi considerate de rea-credinţă în aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a-l trimite pe reclamant la tratament în străinătate. Caracterul urgent şi provizoriu al măsurii dispuse de prima instanţa, acela al trimiterii la tratament în străinătate, rămâne fără ecou şi fără aplicabilitate faptică, dacă paratele nu vor executa de buna-voie hotărârea. În situaţia în care pârâtele nu vor executa hotărârea judecătorească, care de altfel are caracter executoriu odată cu pronunţarea acesteia, reclamantul este pus în situaţia de a se adresa executorului judecătoresc, conform normelor procedurale, pentru a obliga pârâtele să execute obligaţia.

Consideră, ca deşi i s-a recunoscut dreptul reclamantului, acest drept nu va putea fi valorificat faptic, cu atât mai puţin în regim de urgenţă, atâta timp cât nu se aplica o măsura de constrângere pentru pârâte, care până în prezent au dat dovadă de indiferenţă şi nu au întreprins niciun demers pentru ca reclamantul sa beneficieze de tratamentul pretins şi necesar, nici în ţară şi nici în străinătate.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta pârâtă Casa Judeţeana de Asigurări de Sănătate Timiş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca fiind netemeinic şi nefondat.

Recurenta pârâtă Direcţia se Sănătate Publica a Judeţului Timiş a formulat întâmpinare (F 69) prin care a solicitat anularea recursului formulat de recurentul reclamant invocând excepţia nulităţii recursului sub aspectul motivelor invocate în sensul că reclamantul nu a invocat un motiv de nelegalitate a soluţiei pronunţate de către instanţa de fond în sensul în care judecarea fondului ar fi încălcat un act normativ în pronunţarea soluţiei. Totodată a solicitat să fie anulat recursul reclamantului ca nemotivat întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 (1) C. proc. civ. În subsidiar a solicitat respingerea rec. reclamantului ca fiind nefondat.

Recurentul pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca fiind nefondat.

Recurenta pârâtă Direcţia de Sănătate Publica a Judeţului Timiş a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului reclamant prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Recurentul pârât Ministerul Sănătăţii a formulat răspuns la întâmpinarea recurentului reclamant prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamanţi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1 Excepţia nulităţii recursului reclamantului invocată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş va fi respinsă, întrucât din verificarea formală a motivelor de recurs formulate de reclamant, se constată că acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând argumente de nelegalitate ale hotărârii atacate.

1.2 Recursurile pârâţilor Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părţi au aceeaşi poziţie procesuală.

Sub un prim aspect, soluţia a fost criticată de recurenţii Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş din perspectiva greşitei respingeri a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.

Din analiza celor două excepţii invocate, se observă că DSPJ Timiş a motivat solicitarea sa pe considerentul că şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi nu are nicio culpă în respingerea cererii reclamantului de acordare a tratamentului în străinătate, ceea ce constituie apărări de fond şi nicidecum o circumstanţă pentru admiterea unei excepţii procesuale.

Pe de altă parte, CJAS Timiş a arătat că în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 50/2004, ordin care reglementează o procedură distinctă opozabilă numai direcţiilor de sănătate judeţene şi Ministerului Sănătăţii şi nicidecum CNAS sau caselor judeţene de asigurări de sănătate. Însă, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond care a statuat că reclamantul este asiguratul CAS Timiş, iar în condiţiile în care se pune problema decontării cheltuielilor pentru tratamentul solicitat, este firesc, ca pentru opozabilitate, să stea în judecată şi acest pârât.

Ca atare, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv a greşitei analize a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de control judiciar apreciază nefondate criticile recurenţilor.

Celelalte motive de recurs invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanţa a aplicat sau interpretat greşit normele de drept materiale, concret recurenţii referindu-se la condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 997 şi urm. C. proc. civ., precum şi ale H.G. nr. 720/2008, Ordinul M.S. nr. 50/2004 şi Legea nr. 95/2006.

Cu titlu preliminar se observă că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o solicitare formulată în temeiul procedurii ordonanţei preşedinţiale, reglementată de art. 997 şi urm. C. proc. civ., prin care reclamantul solicită obligarea, în solidar, a pârâţilor la trimiterea sa în străinătate, pentru a-i fi administrat medicamentul B., precum şi de a asigura continuitatea acestui tratament, în mod gratuit, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiş.

Potrivit art. 997 C. proc. civ.:"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Din aceste dispoziţii rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială: aparenţa de drept în favoarea reclamantului, urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Verificând condiţiile de admisibilitate enumerate mai sus, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, însă Înalta Curte nu împărtăşeşte această opinie, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a stabili dacă aparenţa de drept este în favoarea reclamantului, trebuie pornită analiza de la actul normativ care reglementează trimiterea unui pacient la tratament în străinătate, în speţă OMS nr. 50/2004 care statuează că Ministerul Sănătăţii acoperă costurile tratamentului în străinătate referitoare la: "tratamentul medico-chirurgical, tratamentul intervenţional, tratamentul radioterapie, spitalizare şi transportul pentru bolnav, precum şi a transportul pentru un însoţitor, dacă pacienţii au vârstă cuprinsă între 0 şi 18 ani, sumele aferente fiind transmise direcţiei de sănătate publică prin care s-a întocmit documentaţia bolnavului."

Mai mult, potrivit art. 6 alin. (21) din acelaşi act normativ, se pot acoperi costurile tratamentului cu medicamente:

Prin urmare, potrivit acestei reglementări, asigurarea unui tratament medicamentos în străinătate nu este o procedură acoperită din bugetul Ministerului Sănătăţii, decât în condiţiile prevăzute anterior, respectiv ca urmare a efectuării unui transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umane în străinătate, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, care nu pot fi asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, situaţie ce nu este incidentă în speţă.

Mai mult, tot în privinţa aparenţei dreptului, este de principiu că în conformitate cu art. 1 al OMSP nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, activitatea de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor ce suferă de afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară este îndeplinită de direcţiile de sănătate publică judeţene şi de Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, numai după obţinerea aprobării din partea Ministerul Sănătăţii.

În speţă, însă, cererea reclamantului privind tratamentul în străinătate a fost respinsă de către membrii comisiei teritoriale conform Procesului-verbal nr. x/25.08.2017 înregistrat la DSPJ Timiş cu nr. x/28.08.2017 în data de 22.09.2017. Totodată, comisia de specialitate Hematologie şi Transplant Medular a comunicat DSPJ Timiş referatul întocmit la solicitarea pentru tratament în străinătate al bolnavului A. în care se concluzionează:

"nu luăm în considerare efectuarea tratamentului în străinătate".

Nu în ultimul rând, din documentele dosarului rezultă că la data de 19.12.2017 prin cererea înregistrată la DSPJ Timiş cu nr. x s-a primit răspunsul Ministerului Sănătăţii care informează că prevederile legale ale Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 50/2004 nu permit decontarea tratamentelor medicamentoase în străinătate, iar acest răspuns a fost comunicat reclamantului prin Adresa nr. x/19.12.2017.

Aşadar, reclamantul nu se încadrează în normele de principiu enumerate mai sus pentru asigurarea tratamentului solicitat în străinătate, nici din perspectivă formală, tratamentul medicamentos nefiind decontat de principiu pentru că se presupune că această procedură poate fi efectuată şi în ţară, dar nici din perspectiva circumstanţelor personale ale reclamantului, având în vedere că acest tratament nu a fost încuviinţat şi aprobat de comisia specializată aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Recurentul reclamant s-a mai apărat susţinând că solicitarea sa a fost efectuată în temeiul OMS nr. 85/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 703 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii referitoare la medicamentele utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale, motiv pentru care apreciază ca irelevante în speţă prevederile H.G. nr. 720/2008, de care se prevalează pârâţii.

Aceste apărări nu pot genera o aparenţă de drept în favoarea reclamantului, întrucât inclusiv persoanele cu nevoi speciale, dacă solicită tratament în străinătate trebuie să îndeplinească cerinţele de principiu ale Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 50/2004, aşa cum au fost redate mai sus.

Aşadar, nu se poate reţine un eventual abuz de drept din partea autorităţilor chemate în judecată şi nicio aparenţă de drept în favoarea reclamantului, care să reclame intervenţia activă din partea instanţei de judecată.

La toate acestea se adaugă şi faptul că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, respectiv C. nu a solicitat evaluarea medicamentului B. în vederea includerii în Lista de medicamente aprobată de H.G. nr. 720/2008, deci cu atât mai mult pârâtele nu pot fi obligate la asigurarea în mod gratuit a tratamentului cu acest medicament.

Ţinând cont de toate aceste împrejurări, este evident că în procedura simplificată a ordonanţei preşedinţiale, instanţa de fond nu avea posibilitatea să stabilească o altă aparenţă decât cea care rezultă cu necesitate din probele administrate şi din interpretarea textelor de lege ce au incidenţă în cauză, aşa cum au fost expuse mai sus.

Fără a nega dreptul reclamantului la efectuarea tuturor demersurilor pe care le presupune cazul său special, pentru asigurarea dreptului său la sănătate şi, implicit la viaţă, instanţa de control judiciar constată că acest drept trebuie exercitat în limitele legii şi cu respectarea procedurilor care să asigure un tratament nediferenţiat pentru toţi pacienţii.

Nefiind îndeplinită nici condiţia vremelniciei măsurii dispuse, în condiţiile în care instanţa a obligat pârâtele la plata în avans a sumelor necesare tratamentului, este cert că soluţia excede limitelor ordonanţei preşedinţiale şi nu poate fi confirmată în recurs.

Pentru aceste considerente, se va dispune admiterea recursurilor formulate de pârâţi, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii formulate de reclamant.

1.3 Recursul reclamatului:

Criticile de nelegalitate formulate de reclamant vizează greşita respingere a capetelor de cerere referitoare la plata de penalităţi de întârziere de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere şi respectiv la aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

Raportat însă la soluţia de mai sus cu privire la recursurile declarate de pârâţi şi la considerentele conform cărora acţiunea reclamantului este în tot neîntemeiată, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesară analiza pe fond a argumentelor prezentate în memoriul de recurs al reclamantului.

Aşadar, cererea acestuia va fi respinsă ca nefondată, pentru argumentele reţinute în prezenta decizie.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâţilor sunt fondate şi va dispune admiterea acestora conform celor de mai sus, iar recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nulitate a recursului reclamantului invocată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 212 din 3 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj