Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1626/2019

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în Anexa 1 la punctul 5 cu conţinutul indicat în Anexa 1 la punctul 5, clauze inserate în contractele de credit şi eliminarea acestora; obligarea pârâtei la îngheţarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului la valoarea cursului indicat în Anexa 1 punctul 3, ca efect al constatării clauzei de risc valutar ca fiind abuzivă, prin adaptarea contractelor; obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar.

Prin Sentinţa civilă nr. 3902 din data de 23 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, acţiunea formulată de reclamantul A. a fost respinsă, ca neîntemeiată

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea pronunţată la data de 28 februarie 2017, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a suspendat judecata cauzei privind pe apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia civilă nr. 1182 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, să se constate că în cauză nu a intervenit perimarea, motivat de împrejurarea că judecata pricinii a fost suspendată în temeiul prevederile art. 413 din C. proc. civ., referitoare la suspendarea facultativă.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant s-a raportat şi la prevederile art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., arătând că în cazurile de suspendare facultativă, nu se poate reţine o culpă a părţii în ceea ce priveşte decizia de suspendare a judecăţii, prin urmare, în sarcina recurentului nu se poate retine nici vreo culpă legată de faptul că nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 413 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că, în contextul speţei, repunerea pe rol a cauzei trebuia dispusă, din oficiu, de către instanţa de apel, nefiind o obligaţie stabilită în sarcina părţilor.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent concluzionând că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termen, este admisibil în principiul, iar criticile formulate de recurentul-reclamant permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea din data de 17 mai 2019, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii recursului şi, admiţându-l în principiu, a fixat termen pentru soluţionare la data de 4 octombrie 2019, în şedinţă publică.

Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant A., în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl constată fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, reclamantul A. susţine că în speţă nu este aplicabilă excepţia perimării cererii de apel, deoarece suspendarea judecării cauzei a fost dispusă de către instanţa de apel, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a hotărârii ce urma a fi pronunţată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Andriciuc şi alţii împotriva C. S.A., înregistrată sub nr. C-186/16, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014, cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Deşi recurentul-reclamant nu a indicat temeiul de drept al recursului, criticile invocate pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât ceea ce invocă recurentul-reclamant este greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 413, 415 şi 416 din C. proc. civ., cu consecinţa greşitei constatări în speţă a perimării apelului.

Sub acest aspect, se reţine că art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar alin. (3) al aceluiaşi text legal stabileşte că "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispoziţiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii. Per a contrario, perimarea nu se aplică în cazul existenţei unor motive care nu îi sunt imputabile părţii.

În speţă, se reţine că, prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, din oficiu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei aflate în apel, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect mai multe întrebări preliminare referitoare la interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Instanţa de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menţionate, că procedura care este pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene poate fi asimilată, prin analogie, unei "judecăţi", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene fiind organul juridic suprem al Uniunii Europene, care se asigură că legislaţia UE este interpretată şi aplicată în acelaşi mod în toate ţările Uniunii, deciziile sale având un caracter obligatoriu.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Or, împrejurarea că instanţa de apel a avut nelămuriri privind interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene şi a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea întrebărilor preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., precum şi neformularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, nu pot fi socotite a contura o culpă a reclamantului în lăsarea cauzei în nelucrare.

Procedura întrebării preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost instituită, aşa cum se prevede în Tratate, fie pentru a asigura un mijloc de constatare a validităţii dreptului Uniunii, fie pentru a oferi instanţei o interpretare a acestuia. La nivelul Uniunii Europene interpretarea dreptului se face de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene fiind obligatorie pentru judecătorul naţional. De altfel, cererea de sesizare privind pronunţarea deciziei preliminare aparţine exclusiv instanţei naţionale, nu şi părţilor.

De asemenea, se reţine că reclamantul nu are calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebare preliminară de Curtea de Apel Oradea (Dosarul nr. x/2014) şi care a prilejuit suspendarea judecăţii apelului şi în cauza de faţă.

În fine, corelând dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcţie de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecăţii.

Astfel, ca regulă, având în vedere principiul disponibilităţii, reluarea judecăţii nu are loc din oficiu în cazul suspendării voluntare, facultative şi chiar de drept, astfel că dacă partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol, începe să curgă termenul de perimare.

Cu toate acestea, atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecăţii se va face din oficiu, chiar şi în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Pentru identitate de raţiune şi cu atât mai mult trebuie să se procedeze în acelaşi fel atunci când instanţa de judecată, apelând la analogia legii, asimilează o cerere de sesizare în vederea pronunţării hotărârii preliminare, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, unei "judecăţi", în sensul avut în vedere de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., şi suspendă judecata cauzei pe acest temei, în considerarea necesităţii interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei UE şi a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, în contextul analizat, corelativ aprecierii unilaterale asupra aplicării suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţei de apel îi revenea obligaţia de a verifica dacă în speţă mai subzistă motivele avute în vedere la pronunţarea suspendării cauzei prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017 şi de a dispune, din oficiu, reluarea judecăţii după pronunţarea hotărârii preliminare, nefiind îndeplinite cerinţele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării apelului.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi 497 din C. proc. civ. va admite recursul formulat, va casa în totalitate hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1182 din 22 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2019.

GGC - NN