Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A. şi a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a ÎCCJ şi perioada reţinerii din data de 19 martie 2014.
Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A.
A constatat că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin, 1 lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387/28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) şi a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
S-a menţionat că pedeapsa principală rezultantă se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.
În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv şi de la data de 20 mai 2016 la zi.
A anulat Mandatul de executare nr. 807/2015 din 29 iunie 2016 emis de Tribunalul Constanţa, în baza Sentinţei penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi Mandatul de executare nr. 270/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în baza Sentinţei penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus emiterea unor noi forme de executare.
Prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, modificată prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, modificată prin decizia penală nr. 32/A/07 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie petentul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus în baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.
Faptele din dosarul în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost comise în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005.
Prin raportare la data comiterii infracţiunilor şi data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, curtea a constatat că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin cele două hotărâri menţionate anterior sunt concurente.
Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., "există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni".
În condiţiile în care infracţiunile din ambele cauze analizate anterior au fost comise înainte ca petentul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a constatat că infracţiunile sunt concurente, urmând a se modifica pedepsele, în condiţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin aplicarea tratamentului sancţionator specific concursului de infracţiuni.
Petentul condamnat A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, însă în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi în ambele situaţii juridice s-a determinat legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen., motiv pentru care hotărârile de condamnare s-au întemeiat pe dispoziţiile Noului C. pen., aprobat prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Cu toate că infracţiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, în contextul în care la judecarea în fond a cauzei s-a analizat legea penală mai favorabilă şi în ambele cauze penale a fost stabilită legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă, curtea a reţinut că, şi în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispoziţiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.
Conform art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În C. pen. din 1969 regimul sancţionator al concursului de infracţiuni era diferit, conform art. 34 alin. (1) lit. b), în) sensul că, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
S-a menţionat că se poate observa caracterul facultativ al sporului, conform C. pen. din 1969, spre deosebire de Noul C. pen., care prevede un spor obligatoriu. De aceea, reglementare anterioara, dacă sporul facultativ ar fi mai redus decât cel obligatoriu, are caracterul unei legi penale mai favorabile.
Cu toate acestea, în cauză nu se mai poate realiza o determinare a legii penale mai favorabile exclusiv din perspectiva instituţiei concursului de infracţiuni, pentru a reţine C. pen. din 1969 drept lege penală mai favorabilă, atât timp cât la soluţionarea ambelor cauze a fost determinată legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen.
În măsura în care s-ar accepta ca, după judecarea separată a unor cauze ce privesc infracţiuni concurente şi în care a fost determinată aceeaşi lege penală mai favorabilă (cu consecinţa aplicării unor pedepse principale mai reduse, prin prima limitelor mai reduse de pedeapsă), să se realizeze o nouă aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., numai din perspectiva concursului de infracţiuni, s-ar ajunge în ipoteza combinării prevederilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale s-a decis că "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".
În considerentele deciziei s-a arătat că "dispoziţiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării".
S-a mai reţinut că "noţiunea de instituţie autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale şi nici în legea de aplicare a actualului C. pen.. Aşa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noţiunii de instituţie autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susţinut în doctrină şi practica judiciară, presupune că ea are o existenţă de sine stătătoare şi nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-şi îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine". S-a mai arătat că "prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor".
Dacă se acceptă ca în procedura prevăzută de 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. să se realizeze o nouă apreciere a legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 C. pen., cu posibilitatea reţinerii unei legi penale diferită de cea în baza căreia s-a pronunţat soluţia de condamnare, s-ar ajunge în ipoteza în care pedepsele s-ar aplica potrivit unei legi penale, iar tratamentul juridic al concursului de infracţiuni s-ar realiza conform altei legi penale, rezultatul fiind combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, cu consecinţa creării unei lex tertia.
De aceea, în cazul analizat, contopirea pedepselor trebuie să se realizeze prin aplicarea globală a aceleiaşi legi penale unice ce a stat şi la baza pronunţării pedepselor în ambele cauze penale.
Această soluţie nu contravine Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a decis "că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen.".
Decizia menţionată are în vedere ipoteza în care ambele infracţiuni din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub C. pen. din 1969, iar alta în baza C. pen. în vigoare. Numai pentru această situaţie s-a pus problema dacă legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul C. pen. sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire. În condiţiile în care pedepsele fuseseră stabilite potrivit unor lege penale diferite, la momente diferite, nu se poate vorbi de aplicarea globală a uneia sau alteia din legile penale succesive, atât timp cât legile în baza cărora se aplicaseră pedepsele erau diferite, aşa încât oricare din legile penale succesive s-ar fi aplicat în procedura de contopire a pedepselor s-ar fi ajuns la situaţia în care pedeapsa pentru concursul de infracţiuni ar fi fost diferită de legea penală în baza căreia a fost condamnată persoana în una din cauzele penale.
Ipoteza din prezenta cauză este diferită şi nu îi este aplicabilă Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta priveşte doar cazul în care infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiaşi legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.
În consecinţă, curtea a contopit pedepsele aplicate petentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 40 alin. (2) C. pen. actual, ceea ce presupune aplicarea pedepsei cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare, adică un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare, în final urmând a se aplica pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
Pentru aceste considerente, curtea a admis cererea formulată de petentul condamnat A. privind modificarea pedepselor, prin aplicarea regulilor concursului de infracţiuni.
Drept urmare, a constatat că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387/28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) şi s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
S-a menţionat că pedeapsa principală rezultantă se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.
În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
La aplicarea pedepsei complementare s-a avut în vedere că prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti au fost aplicate două pedepse complementare de câte 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., iar prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa a fost aplicată pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv şi de la data de 20 mai 2016 la zi.
S-au anulat Mandatul de executare nr. 807/2015 din 29 iunie 2016 emis de Tribunalul Constanţa, în baza Sentinţei penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi Mandatul de executare nr. 270/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în baza Sentinţei penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.
Faptele pentru care a fost judecat inculpatul în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, comise în perioada 2011 - 2013 sunt concurente cu infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 398 din 23 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă, s-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut în data de 19 martie 2014 şi arestat preventiv de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 26 noiembrie 2014 şi de la data de 13 iunie 2016 la data de 28 octombrie 2016.
Prin Sentinţa penală nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dedus din pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 03 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv şi de la data de 20 mai 2016 la zi.
În consecinţă, s-a constatat că din durata pedepsei rezultante de 7 ani şi 4 luni închisoare se impunea fi dedusă şi reţinerea din data de 19 martie 2014, cu menţiunea că perioada de arest preventiv ce se solicită a fi dedusă prin prezenta contestaţie la executare a fost dedusă prin Sentinţa penală nr. 59/2019 a Curţii de Apel Constanţa.
În ceea ce priveşte motivele ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile referitor la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, Curtea a reţinut că acestea au fost analizate în considerentele Sentinţei penale nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu mai pot fi reiterate în cadrul prezentei proceduri.
Împotriva Sentinţei penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a formulat contestaţie condamnatul A..
Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Prealabil, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A.
A constatat că infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt concurente.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) şi a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
S-a menţionat că pedeapsa principală rezultantă se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.
În baza art. 45 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv şi de la data de 20 mai 2016 la zi.
A anulat Mandatul de executare nr. 807/2015 din 29 iunie 2016 emis de Tribunalul Constanţa, în baza Sentinţei penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, precum şi Mandatul de executare nr. 270/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, în baza Sentinţei penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dispus emiterea unor noi forme de executare.
Prin Decizia penală nr. 295 din data de 31 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/P din data de 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În acest sens, Înalta Curte nu a reţinut susţinerea contestatorului condamnat potrivit căreia în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 Legea nr. 187/2012, în sensul că la stabilirea legii penale mai favorabile, în cazul pluralităţii de infracţiuni, se are în vedere data săvârşirii infracţiunilor.
Astfel, s-a menţionat că prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 vizează o situaţie distinctă de cea existentă în speţă, respectiv atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabilă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi. Or, în cauză, contestatorul petent a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în perioada 2009 - 2013 şi în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situaţia în care cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului C. pen. când tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni va fi obligatoriu cel prevăzut de noul C. pen. - art. 39 - 40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a finalizat pluralitatea infracţională.
În acelaşi context argumentativ, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, nu este incidentă nici Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta vizează exclusiv situaţia în care infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiaşi legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.
S-a constatat că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, însă la judecarea în fond a cauzelor s-a analizat legea penală mai favorabilă şi în ambele cauze penale a fost stabilită ca fiind legea penală nouă.
Astfel, s-a reţinut că, în raport cu aceste considerente şi în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispoziţiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.
Or, instanţa nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracţiunile care compun concursul, practic, în această procedură instanţa este abilitată exclusiv să aplice pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăţi distincte în care nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen. reţinerea unei situaţii contrare ar conduce la crearea unei lex tertia şi ar nesocoti dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 - potrivit căreia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile - întrucât, în cadrul judecăţii distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanţa nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen., ci aplică în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza care are ca obiect contopirea pedepselor.
Fiind prezent la termenul de judecată din 5 decembrie 2019, apărătorul ales al condamnatului a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., apreciind că, contopirea pedepselor efectuată prin Sentinţa penală nr. 59/P/2019 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 295/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost făcută în baza unei reglementări care nu este aplicabilă în cauză, respectiv în temeiul noului C. pen.
Însă, în raport cu considerentele Sentinţei penale nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că, în mod corect, în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile referitor la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni Curtea de Apel Constanţa a considerat că acest aspect a fost analizat prin hotărârile mai sus menţionate şi că acest motiv nu mai poate fi reiterat în cadrul prezentei proceduri.
Astfel, tot în considerentele Sentinţei penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2019, s-a reţinut că acesta a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, însă în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi în ambele situaţii juridice s-a determinat legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen., motiv pentru care hotărârile de condamnare s-au întemeiat pe dispoziţiile Noului C. pen., aprobat prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Or, cu toate că infracţiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, în contextul în care la judecarea în fond a cauzei s-a analizat legea penală mai favorabilă şi în ambele cauze penale a fost stabilită legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă, Curtea de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/2019 a reţinut că şi în procedura modificării pedepsei, se impune aplicarea dispoziţiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracţiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.
În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2019.
Procesat de GGC - LM