Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi a încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-A penală în dosarul nr. x/2005 şi integral încheierea de şedinţă din data de 28.09.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005 şi rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penala asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv imobil teren plus clădire situat in Bucureşti, strada x nr. 17 - 23, având nr. CF x şi nr. cadastral x - C1-U18, respectiv imobilele menţionate şi descrise în cuprinsul contractului de dare în plată încheiat între J. şi K. şi societatea L. S.R.L., reprezentată legal de către M., autentificat sub nr. x/18.09.2014 de Societatea Profesională Notarială N. şi O., contract aflat la filele x din volumul 7 bis 3 al instanţei de apel bunuri indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii nr. x/3/24.09.2014 întocmit de ANAF.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie intitulată cerere de acordare a unui remediu efectiv, L. S.R.L., motivele contestaţiei fiind expuse în practicaua prezentei decizii.
În susţinerea contestaţiei a invocat dispoziţiile art. 6 şi 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispoziţiile art. 21, art. 44 şi art. 129 din Constituţia României, precum şi jurisprudenţa curţii supreme, respectiv decizia nr. 640 din 4.05.2016, decizia nr. 850 din 07.06.2016, decizia nr. 1498 din 05.12.2016 şi decizia nr. 1353 din 21.10.2016, susţinând, în esenţă că, contestaţia este admisibilă şi întemeiată.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmsibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:
Înalta Curte constată că prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin 5 C. proc. pen. coroborate cu disp.art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţă nr. 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetul General de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 05 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penala asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii.
Ulterior, prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penala asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv imobil teren plus clădire situat in Bucureşti, strada x nr. 17 - 23, având nr. CF x şi nr. cadastral x - C1-U18, respectiv imobilele menţionate şi descrise în cuprinsul contractului de dare în plată încheiat între J. şi K. şi societatea L. S.R.L., reprezentată legal de către M., autentificat sub nr. x/18.09.2014 de Societatea Profesională Notarială N. şi O., contract aflat la filele x din volumul 7 bis 3 al instanţei de apel bunuri indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii nr. x/3/24.09.2014 întocmit de ANAF.
După pronunţarea deciziei nr. 1207 din 14 octombrie 2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, L. S.R.L. a formulat contestaţie la data de 10.06.2016.
Prin decizia penală nr. 1182 din 21 septembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatoarea L. S.R.L., împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.
S-a reţinut că prin decizia nr. 24/2016 din data de 20.01.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permitea şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii) este neconstituţională.
De asemenea, s-a menţionat că, ulterior pronunţării Deciziei 24/2016 a Curţii Constituţionale, prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), au fost aduse modificări atât C. proc. pen., cât şi Legii nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), pentru punerea de acord a dispoziţiilor acestora, între altele, cu decizia anterior citată a Curţii Constituţionale.
Prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
În acest sens, se reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procesuală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Contestaţia a fost formulată la data de 10.06.2016, după modificarea C. proc. pen. şi reglementarea posibilităţii de a exercita calea de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, printre altele, de către instanţa de apel.
S-a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, orice persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare, sau după caz, de la comunicare, or, în mod evident acest termen nu a fost respectat prin raportare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, (23 mai 2016).
Totodată, s-a precizat că O.U.G. nr. 18/2016 nu conţine dispoziţii tranzitorii privind termenul de exercitare a căii de atac reglementate prin dispoziţiile art. 2501 C. proc. pen.
Ca atare, s-a apreciat că, respectiva cale de atac nu a fost exercitată în termenul de 48 de ore, prevăzut de art. 2501 C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că ulterior modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 18/2016, L. S.R.L. avea deschisă calea contestaţiei, însă aceasta a exercitat-o după împlinirea termenului prevăzut de lege, acest aspect fiind evaluat prin decizia penală anterior evocată, sens în care prezenta contestaţie apare ca inadmisbilă.
Faţă de cele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea L. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de contestatoarea L. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2019.