Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti la data de 5 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând pe calea ordonanţei preşedinţiale să se stabilească un program de vizită pentru păstrarea legăturilor personale cu minorii C. şi D., precum şi un program pentru a lua legătura telefonic cu minorii până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, având ca obiect divorţ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2791 din 19 decembrie 2019, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că între părţi există un proces pe rolul instanţei având ca obiect divorţ, exercitare autoritate părintească, stabilire locuinţă minor, stabilire pensie de întreţinere, cerere care face obiectul Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Oneşti.
Judecătoria Oneşti a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 coroborat cu art. 114 C. proc. civ. potrivit cărora: (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită."
Având în vedere că reşedinţa minorilor, persoane ocrotite, este în comuna Cernat, judeţul Covasna, acolo unde are domiciliul şi pârâta, Judecătoria Oneşti a declinat competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul persoanelor ocrotite.
Judecătoria Târgu Secuiesc, prin Sentinţa civilă nr. 61 din 4 februarie 2020, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că din interpretarea prevederilor art. 998, art. 997 alin. (2(şi (5) şi art. 919 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. reiese că instanţa de divorţ este cea care se pronunţă şi asupra unei cereri accesorii divorţului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acţiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere de ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect.
S-a reţinut că astfel cu rezultă din precizările părţilor existente în înscrisurile de la dosar, ultimul domiciliu comun l-au avut în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti, ceea ce atrage calitatea de instanţă de divorţ a acestei instanţe, competentă să soluţioneze şi cererea de ordonanţă preşedinţială ce face obiectul prezentului dosar.
Instanţa a mai reţinut că spiritul legii este, de asemenea, în sensul de a da în competenţa unei singure instanţe toate cererile ce ţin de divorţ, adică cererea principală şi cererile accesorii, chiar şi cu privire la măsurile vremelnice care pot fi luate pe parcursul procesului de divorţ, după cum rezultă şi din prevederile art. 920 C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti la data de 5 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând stabilirea unui program de vizită pentru păstrarea legăturilor personale cu minorii C. şi D., precum şi un program pentru a lua legătura telefonic cu minorii până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2019, având ca obiect divorţ.
Conform art. 920 C. proc. civ., în procedura divorţului, "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei". Prin urmare, textul condiţionează iniţierea procedurii ordonanţei preşedinţiale de existenţa unui proces de divorţ pendinte, aşa cum este cazul în speţa de faţă.
Se constată că, în procedura divorţului, măsuri privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obişnuit ar intra în competenţa instanţei de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, se va aplica cu prioritate faţă de art. 114 C. proc. civ.
Topografic, art. 920 C. proc. civ. este aşezat după art. 919 C. proc. civ., care îngăduie instanţei învestite cu soluţionarea cererii de divorţ să se pronunţe asupra cererilor accesorii şi incidentale formulate în divorţ. Din moment ce textul permite această prorogare de competenţă în mod expres, fără a face nici o distincţie, apare ca lipsită de relevanţă dezbaterea privind lipsa caracterului incidental al ordonanţei preşedinţiale, căci "ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debemus" (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).
Din cuprinsul art. 919 şi 920 C. proc. civ. rezultă că procedura divorţului cuprinde şi norme privind cererile accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale în scopul stabilirii locuinţei copiilor minori, a obligaţiei de întreţinere, a încasării alocaţiei de stat pentru copii şi a folosirii locuinţei familiei.
Aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care vor fi aplicate cu prioritate faţă de art. 114 (în ce priveşte competenţa instanţei de tutelă), de art. 123 alin. (1) C. proc. civ. (în materia prorogării de competenţă asupra cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale) şi de art. 997 - 998 C. proc. civ. (în materia ordonanţei preşedinţiale).
Faţă de cele expuse, Înalta Curte reţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 919 şi art. 920 C. proc. civ. în temeiul căruia instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ, adică Judecătoria Oneşti, poate lua măsurile vremelnice, până la soluţionarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială în favoarea Judecătoriei Oneşti, instanţă care urmează să se pronunţe şi asupra cererii de divorţ
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2020.
GGC - LM