Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 20 mai 2016 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., în temeiul dispoziţiilor art. 15 şi art. 1353 C. civ., raportat la cele ale art. 27 alin. (6) din Ordinul nr. 839/2009, să se constatate refuzul nejustificat al acestora, în ceea ce priveşte exprimarea acordului autentic la autorizarea lucrărilor de consolidare, recompartimentări interioare, refacere acoperiş, remodelare faţade şi schimbare de destinaţie din locuinţă în spaţii birouri la etaj şi spaţiu comercial la parter, imobil existent P +1E privind imobilul proprietatea reclamantei situat în Craiova, strada x nr. 39.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova
Prin Sentinţa nr. 783 din 25 ianuarie 2017, Judecătoria Craiova a respins acţiunea.
3. Decizia pronunţată de Tribunalul Olt (urmare a strămutării cauzei, de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Olt, prin Sentinţa nr. 30 din 28 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2018)
Prin Decizia nr. 743 din 10 iulie 2019, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei; a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a constatat refuzul nejustificat al pârâţilor, în ceea ce priveşte exprimarea acordului autentic la schimbarea destinaţiei din locuinţă în spaţii de birouri la etaj şi spaţiu comercial la parter, la imobilul existent P+1E, situat în Craiova, str. x, urmând ca hotărârea judecătorească să ţină loc de acord autentic al pârâţilor pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente; a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata, către reclamantă, a sumei de 2.520 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată la prima instanţă; a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul D. în interesul intervenienţilor-pârâţi, în apel, ca neîntemeiată; a obligat intimaţii-pârâţi la plata, către apelanta-reclamantă, a sumei de 7.920 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.
4. Decizia Curţii de Apel Craiova
Prin Decizia nr. 1235 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., formulată de intervenientul accesoriu D., ca inadmisibilă; a respins, ca lipsite de interes, recursurile formulate de recurenţii B. şi C. împotriva încheierilor de şedinţă din 23 octombrie 2017 şi 26 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016; a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 743/2019 şi a încheierilor de şedinţă din 26 iunie 2019 şi, respectiv, 3 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2016; a obligat recurenţii B. şi C. la plata, către intimata A., a sumei de 4.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, intervenientul D., arătând că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie.
În susţinerea căii de atac, recurentul a reiterat argumentele deduse judecăţii prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a solicitat admiterea acesteia, întrucât condiţiile de admisibilitate cerute de lege sunt îndeplinite.
A mai arătat recurentul că dispoziţiile legale în raport de care s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale încalcă art. 16 alin. (1), art. 44, art. 124 alin. (2) din Constituţia României, art. 7 din Declaraţia Drepturilor Omului, art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul a învederat că instanţa de recurs avea două opţiuni, respectiv fie să admită cererea de sesizare şi să constate admisibil recursul, fie să respingă cererea de sesizare, dar să constate admisibil recursul. Ne procedând astfel a pronunţat o hotărâre contradictorie şi nelegală.
6. Apărările formulate în cauză
La data de 18 februarie 2020, intimata-reclamantă A. a depus note scrise prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, a acestuia.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu prealabil, referitor la excepţia de nulitate invocată de către intimata-reclamantă A., prin reprezentant convenţional, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită, întrucât prin motivele de recurs se deduce judecăţii, chiar într-o manieră neriguroasă din punct de vedere al încadrării criticilor formulate, modalitatea în care instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, critică ce se circumscrie aspectelor de nelegalitate asupra cărora instanţa de control judiciar este chemată, potrivit legii, să se pronunţe.
De asemenea, raportat la susţinerile apărătorului intimatei-reclamante A. cu privire la posibilitatea declarării prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, s-a stabilit că "... dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".
Faţă de această statuare, recursul declarat împotriva unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în cadrul dezbaterii unei cauze în etapa procesuală a recursului, este admisibil iar, potrivit dezlegărilor aceleiaşi decizii "aceste recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală".
Este adevărat că în prezenta cauză este vorba de o cerere de sesizare a unui intervenient accesoriu formulată în cadrul unui recurs declarat de către celelalte părţi, însă procedura reglementată de Legea nr. 47/1992 este una specifică, ce nu distinge asupra acestor aspecte procedurale de drept comun, iar recursul împotriva cererii de sesizare are un regim juridic distinct, dat de dispoziţiile legii speciale.
Pe fondul recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova a fost învestită cu soluţionarea recursurilor declarate de pârâţii B., C. împotriva Încheierilor de şedinţă din 23 octombrie 2017 şi 26 februarie 2018 ale Tribunalului Dolj (ca instanţă învestită cu soluţionarea apelului împotriva Sentinţei nr. 783 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Craiova), respectiv a Încheierilor de şedinţă din 26 iunie 2019 şi 3 aprilie 2019, precum şi a Deciziei nr. 743 din 10 iulie 2019 ale Tribunalului Olt (ca instanţă învestită cu soluţionarea apelului împotriva Sentinţei nr. 783 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Craiova, urmare a strămutării cauzei de la Tribunalul Dolj).
Cu prilejul judecării recursurilor declarate împotriva încheierilor de şedinţă sus-menţionate şi a Deciziei nr. 743 din 10 iulie 2019 a Tribunalului Olt, la data de 6 noiembrie 2019, intervenientul accesoriu D. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., despre care a arătat că încalcă art. 16 alin. (1), art. 44, art. 124 alin. (2) din Constituţia României, art. 7 din Declaraţia Drepturilor Omului, art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Constatând că această solicitare nu a fost argumentată în ce priveşte modalitatea în care textele legale pretins neconstituţionale încalcă legea fundamentală, Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că, în cadrul analizei de admisibilitate, instanţa de judecată este datoare să verifice inclusiv corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, pornind de la motivele concrete invocate de parte. Aceasta întrucât instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui părţii în formularea unor critici de neconstituţionalitate care să poată fi analizate ca atare, iar lipsa motivării nu poate fi suplinită direct în faţa Curţii Constituţionale, deoarece actul de sesizare este reprezentat de încheierea instanţei de judecată pronunţată în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Recurentul critică această soluţie, apreciind că este nemotivată, este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale şi este contradictorie, reiterând, în susţinerea criticilor de nelegalitate, aspecte învederate prin cererea de sesizare analizată deja de către instanţa astfel învestită.
Contrar acestor apărări formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel Craiova îndeplineşte condiţiile de legalitate necesare, aspect de natură să determine respingerea prezentei căi extraordinare de atac.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".
Aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Craiova, în lipsa indicării, de către titularul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a motivelor pentru care textele legale invocate ar fi contrare Constituţiei, instanţa astfel învestită nu poate proceda la o analiză efectivă a condiţiilor de admisibilitate ale sesizării.
Cum în cauză, petentul s-a limitat a reda doar conţinutul textelor legale pretins neconstituţionale, fără a arăta, în concret, în ce ar consta respectiva neconstituţionalitate, în mod corect s-a reţinut, de către instanţa de judecată, imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, se reţine că petentul a invocat în faţa Curţii de Apel Craiova neconstituţionalitatea art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. e) din C. proc. civ., sub motivul că reglementarea acestora îi încalcă dreptul de proprietate şi dreptul de acces la justiţie, în timp ce prin Decizia civilă nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 743/2019 a Tribunalului Olt şi a încheierilor de şedinţă din 26 iunie 2019 şi din 3 aprilie 2019, a fost respins ca inadmisibil pe criteriul materiei, reţinându-se că cererea de chemare în judecată se înscrie în categoria de litigii prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. e) din C. proc. civ., care sunt exceptate de la calea de atac a recursului prin dispoziţiile art. XVIII alin. (1) - (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Legea nr. 310/2018. De asemenea, se reţine că, în mod specific, Curtea de Apel Craiova a arătat în considerentele hotărârii sale faptul că pricinii nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. - vizate de obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de petent -, ci acelea tranzitorii ale art. XVIII alin. (1) - (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Legea nr. 310/2018, aspect faţă de care se reţine, suplimentar celor argumentate de instanţa a cărei soluţie s-a contestat pe calea prezentului recurs, că sesizarea nu întruneşte nici condiţia legăturii cu cauza a nomei legale criticată pentru neconstituţionalitate, condiţie prevăzută prin dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Referitor la faptul că hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu ar fi motivată ori ar conţine motive contradictorii, Înalta Curte constată că aceste critici sunt pur formale, recurentul neprezentând argumente din care să rezulte asemenea aspecte de nelegalitate.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova a expus, în mod concret, care sunt argumentele instanţei în aprecierea asupra caracterului inadmisibil al cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât motivarea realizată se circumscrie exigenţelor legale în materie.
Faţă de cele arătate, de soluţia ce se va adopta şi de faptul că intimata-reclamantă A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, pe care le-a dovedit cu acte, Înalta Curte constată că recurentul este parte căzută în pretenţii potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., situaţie faţă de care va fi obligat la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 1.111 RON cheltuieli de judecată constând în costuri cu transportul, cazarea şi onorariul avocaţial al apărătorului intimatei, reduse (în privinţa onorariul de avocat, diminuat la jumătatea cuantumului acestuia, faţă de complexitatea recursului, durata judecăţii, miza aflată în joc) conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., din cuprinsul Deciziei nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă; va obliga recurentul la plata, către intimata-reclamantă A., a sumei de 1.111 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D., domiciliat în judeţul Dolj, împotriva dispoziţiei privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., din cadrul Deciziei nr. 1235 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., cu domiciliul în Craiova, judeţul Dolj şi cu intimaţii-pârâţi B., C., ambii cu domiciliul în Craiova, judeţul Dolj.
Obligă recurentul la plata, către intimata A., a sumei de 1111 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 februarie 2020.
GGC - CL