Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurenţii pârâţi A., B., C. şi D..
A fost respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâţii A., B., C. şi D. împotriva Deciziei nr. 799A din 3 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de aderare la recurs formulată de aceiaşi recurenţi pârâţi.
A fost constatat nul recursul declarat de reclamanţii E. şi F. împotriva Deciziei nr. 799A din 3 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii E. şi F. au formulat contestaţie în anulare - cale de atac înregistrată pe rolul secţiei I civile a Înaltei Curţi la 3 decembrie 2019.
În motivarea căii de atac, contestatorii au arătat că soluţia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs referitoare la art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Au apreciat că instanţa de recurs "a pronunţat o hotărâre contrară situaţiei de fapt, considerentelor şi probatoriilor dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii".
În drept, contestatorii au indicat dispoziţiile art. 317 pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ.
Examinând contestaţia în anulare, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare obişnuită sunt două - respectiv când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede că această cale de atac mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În cuprinsul contestaţiei în anulare ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ., contestatorii au arătat, în esenţă, că soluţia pronunţată în recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs referitoare la art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Deşi au indicat dispoziţiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., se observă că invocarea textului de lege este pur formală, având în vedere că în cuprinsul contestaţiei în anulare nu se dezvoltă nicio critică de natură a fi încadrată în acest motiv al contestaţiei în anulare obişnuite, motiv ce vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În ceea ce priveşte invocarea motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se reţine că acest articol ce reglementează contestaţia în anulare specială are în vedere două ipoteze distincte, astfel cum s-a precizat anterior, respectiv:
1. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale;
2. când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Cu referire la prima ipoteză, trebuie subliniat faptul că textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
În speţă, contestatorii au formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată considerând că instanţa de recurs ar fi pronunţat o hotărâre contrară situaţiei de fapt şi probatoriilor administrate în cauză.
Practic, contestatorii confundă semnificaţia sintagmei "greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial şi procedural.
Or, în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.
De asemenea, contestatorii consideră drept eroare materială faptul că instanţa de recurs ar fi omis să cerceteze motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., invocate în cuprinsul cererii de recurs.
De fapt, acest motiv al contestaţiei în anulare se referă la ce-a de-a doua ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ. - când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speţa dedusă judecăţii, soluţia pronunţată de instanţa de recurs în ceea ce-i priveşte pe recurenţii-reclamanţi, respectiv constatarea nulităţii recursului declarat de reclamanţii E. şi F., împiedică trecerea la analiza pe fond a criticilor subsumate acestui motiv indicat de contestatori şi nu se circumscrie nici noţiunilor de greşeală materială ori de omisiune, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv este admisibilă doar atunci când recursul a fost respins ori admis în parte, iar nu şi în cazul în care instanţa a respins ori a anulat recursul în temeiul unei excepţii procesuale, întrucât numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.
Din economia art. 318 C. proc. civ., rezultă că dispoziţiile textului legal nu sunt aplicabile atunci când instanţa soluţionează recursul în temeiul unei excepţii, chiar dacă excepţia vizează însăşi condiţia motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea acelei excepţii, ceea ce excede căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.
Drept urmare, potrivit raţionamentului anterior prezentat, Decizia nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a constatat nulitatea recursului, nu poate forma obiect al motivului de contestaţie în anulare prevăzut de ipoteza a doua a art. 318 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 317 ori art. 318 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestaţiei în anulare, cum obiectul contestaţiei în anulare nu poate fi extins prin analogie la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea extraordinară de atac formulată de constestatorii F. şi E.
Având în vedere prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va obliga pe contestatori la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, către intimaţii A., B., C. şi D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de constestatorii F. şi E. împotriva Deciziei civile nr. 2116 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014.
Obligă pe contestatori la plata sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii A., B., C. şi D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.
GGC - GV