Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 612/2020

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul x, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâta D. SA, să fie obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei estimative de 55.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru utilizarea invenţiei cu titlul "Instalaţie pentru variaţia vitezei covorului de cauciuc al benzilor transportoare în funcţie de gradul de încărcare" în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015 la E. şi F., actualizată cu inflaţia de la data când trebuia plătită până la data plăţii şi cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate cu acest proces.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b), art. 36 din Legea nr. 64/1991, art. 91 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 547/2008 privitoare la Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991, art. 1350 din C. civ. privitor la răspunderea contractuală şi art. 1489 din C. civ. privitor la dobânzi.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 331 din 6 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului A..

A fost respinsă cererea formulată de reclamanţii B. şi C. împotriva pârâtei D. SA

A fost stabilit onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul tehnic judiciar G. la suma de 6.000 RON şi au fost obligaţi reclamanţii B. şi C. să vireze în contul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Gorj suma de 5.000 RON reprezentând diferenţă de onorariu pentru lucrarea efectuată de expertul G..

S-a dispus restituirea către reclamantul B. a sumei de 500 RON reprezentând onorariul pentru expertiza contabilă, onorariu achitat de avocat H. pentru B. cu chitanţa nr. x din 3 mai 2018 la I. SA - Sucursala Târgu Jiu.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii B. şi C. au formulat apel.

Prin Decizia nr. 1376 din data de 15 mai 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanţii B. şi C., împotriva Sentinţei civile nr. 331 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii apelanţi B. şi C..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 iulie 2019.

În motivarea recursului se arată în esenţă că:

Prin menţinerea Sentinţei civile nr. ... a Tribunalului Gorj, decizia recurată este supusă aceloraşi critici de nelegalitate cu cele exprimate în apel, dar şi următoarelor motive proprii hotărârii pronunţate de instanţa de apel:

1. S-au aplicat greşit dispoziţiile art. 338 C. proc. civ. când s-a reţinut că reclamanţii nu au solicitat o nouă expertiză tehnică judiciară în specialitatea electroenergetică, această nouă expertiză nefiind utilă din moment ce s-a constatat, prin prima expertiză, că s-a utilizat invenţia la Halda nr. 1 a J. în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015. Aspectele privitoare la constatarea eficienţei obţinute prin utilizarea invenţiei şi drepturilor cuvenite fiecărui reclamant urmau să fie stabilite prin expertiza contabilă ce era admisă ca probă în soluţionarea cauzei.

Precizează recurenţii că admiterea probei cu expertiză contabilă a constituit şi motivul pentru care nu s-a solicitat o nouă expertiză în specialitatea electroenergetică, dar şi o dovadă că concluziile expertizei în specialitatea electroenergetică, privitoare la lipsa eficienţei economice a invenţiei, nu au fost concludente pentru instanţă.

2. Afirmaţia expertizei tehnice conform căreia nu s-a realizat eficienţă economică ca urmare a utilizării invenţiei, nesusţinută de nicio probă şi de niciun calcul din care să rezulte că nu s-a realizat eficienţa economică, nu îndreptăţea instanţa să aplice dispoziţiile art. 259 C. proc. civ., revenind asupra probei cu expertiza contabilă aprobată în cauză, instanţa făcând o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale.

3. Pârâta a încălcat convenţia încheiată, prin necalcularea eficienţei lunare obţinută din utilizarea invenţiei şi neachitarea către reclamanţi a drepturilor ce li se cuveneau conform Contractului de cesiune nr. x/2010, iar instanţele au omologat această încălcare a clauzelor contractuale, neaplicând dispoziţiile legale privitoare la răspunderea contractuală, prevăzute de art. 1350 C. civ.

4. S-a respins nelegal motivul de apel prin care se arăta că şi reclamantul A. trebuia obligat la plata cheltuielilor pentru expertiza tehnică, cheltuieli în cuantum de 6.000 RON.

Precizează recurenţii că obligarea reclamatului A. la plata cheltuielilor cu expertiza, pe care a solicitat-o alături de ceilalţi reclamanţi, nu are nicio legătură cu cheltuielile de judecată efectuate de către pârâtă, în condiţiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. care nu sunt aplicabile în speţă, ci este justificată în raport de dispoziţiile art. 1349 C. civ., în sensul că, solicitând efectuarea expertizei a contribuit la efectuarea cheltuielilor aferente acestui mijloc de probă în acelaşi cuantum cu a celorlalţi doi reclamanţi. În consecinţă, acesta este ţinut să-şi achite cota din cheltuielile pentru expertiza solicitată, fiind nelegal ca toate cheltuielile pentru expertiză să fie reţinute numai în sarcina celorlalţi doi reclamanţi.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 - 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin Încheierea din 4 februarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1376 din data de 15 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 3 martie 2020, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea deciziei ce a fost pronunţată de instanţa de apel.

Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

În lumina exigenţelor ce rezidă din normele procedurale menţionate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susţinerile ample ale recurenţilor care descriu parcursul judecării litigiului în precedentele etape procesuale, şi nici cele care se referă la o situaţie de fapt diferită de cea care a fost reţinută de instanţa de apel pe baza analizei probelor. Tot astfel, instanţa de recurs nu poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanţe, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de apel, astfel aceasta cum se reflectă în decizia (pronunţată de această instanţă) împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Având în vedere faptul că judecata în apel este una care are caracter devolutiv, iar limitele devoluţiunii sunt determinate - conform prevederilor art. 477 alin. (1) coroborat cu art. 478 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. - de motivele de apel corelate cu apărările din întâmpinarea depusă de partea intimată, nu există temei spre a se reţine că menţinerea soluţiei din sentinţa apelată ar reflecta o afectare a deciziei din apel de aceleaşi vicii ca şi cele exprimate prin motivele de apel. În consecinţă, concluzia instanţei de apel în sensul că au caracter nefondat criticile care au fost aduse sentinţei apelate nu este de natură a permite o nouă judecată, în recurs, în privinţa motivelor de apel, astfel cum se tinde prin argumentul potrivit căruia "prin menţinerea Sentinţei civile nr. ... a Tribunalului Gorj, apreciem că Decizia .... a Curţii de apel Craiova este supusă aceloraşi critici de nelegalitate cu cele exprimate în apelul împotriva Sentinţei civile nr. ... a Tribunalului Gorj".

1. Prima critică adusă de recurenţi deciziei atacate cu recurs este în sensul că au fost aplicate greşit prevederile art. 338 C. proc. civ. reţinându-se că reclamanţii nu au solicitat o nouă expertiză în specialitatea electroenergetică, opinia recurenţilor fiind că o atare expertiză tehnică nu era utilă în contextul în care s-a constatat utilizarea invenţiei la Halda nr. 1 a J., iar constatarea eficienţei obţinute prin utilizarea invenţiei şi a drepturilor cuvenite fiecărui reclamant urmau a fi stabilite prin expertiza contabilă ce fusese încuviinţată în cauză.

Înalta Curte constată că, formulând această critică, recurenţii nu au făcut şi o încadrare punctuală a ei în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiind doar generic indicat, în finalul motivelor de recurs, temeiul juridic reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 - 8 din C. proc. civ.

Invocându-se încălcarea unei norme de procedură civilă, în mod evident critica menţionată nu este susceptibilă de încadrare în cazurile de casare care se regăsesc în pct. 6 (care se referă la ipotezele de nemotivare a hotărârii, sau de includere în aceasta a unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii), în pct. 7 (care se referă la ipoteza în care s-a încălcat autoritatea de lucru judecat) ori pct. 8 (care se referă la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., trebuie constatat că acesta se referă la ipoteza în care "instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Prevederile art. 338 C. proc. civ. - a căror nerespectare este invocată de recurenţi - au următorul conţinut "(1) Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert.

(2) O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancţiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a raportului suplimentar."

Această normă procedurală trebuie privită în corelare cu reglementarea din art. 264 din C. proc. civ., reglementare prin care se conferă judecătorului, ca regulă, dreptul de a evalua probele potrivit propriei convingeri.

De asemenea, este necesar a fi amintit principiul de drept procedural care consacră rolul activ permis judecătorului în cadrul procesului civil, astfel cum reglementat prin art. 22 din C. proc. civ., rol activ care îi permite - între altele - să pună în discuţie utilitatea administrării unor probe.

În acest context de reglementare, se constată că prevederile art. 338 C. proc. civ. nu pot fi privite ca unele care instituie o interdicţie pentru judecător în a aprecia asupra utilităţii unei noi expertize, şi cu atât mai puţin ca instituind sancţiunea nulităţii unei aprecieri făcute în acest sens. Ca atare, concluzia care se impune este aceea că nu sunt întrunite cerinţele motivului de casare reglementat prin art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. prin raportare la norma procedurală astfel invocată de recurenţi.

Opinia exprimată de recurenţi, în sensul că o nouă expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică nu ar fi fost utilă pentru stabilirea eficienţei obţinute prin utilizarea invenţiei, argumentată prin aceea că o atare evaluare ar fi trebuit realizată prin expertiză contabilă, este una care tinde a determina o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs.

Conform art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanţelor de fond le-a fost atribuită atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât şi puterea de a aprecia liber probele concret administrate. Astfel fiind, aprecierea instanţei în sensul că, în speţă, proba cu expertiza contabilă nu ar fi concludentă spre a dovedi eficienţa economică obţinută (de unitatea pârâtă) ca efect al utilizării invenţiei se circumscrie acestor atribuţii conferite de lege, opinia contrară a recurenţilor neavând aptitudinea de a le restrânge.

2. Prin cel de-al motiv de recurs se susţine că "afirmaţia expertizei tehnice" în sensul că nu s-a realizat eficienţă economică în urma utilizării invenţiei, nu este susţinută de vreo probă şi de vreun calcul din care să rezulte că nu s-a realizat eficienţă economică, şi că din acest motiv instanţa nu era îndreptăţită să facă aplicarea art. 259 din C. proc. civ. în sensul de a reveni asupra probei cu expertiză contabilă.

Referitor la proba cu expertiză tehnică administrată la judecata în fond a pricinii, instanţa de apel a reţinut că aceasta conţine concluzii lipsite de echivoc în ce priveşte faptul că implementarea invenţiei realizate de reclamanţi, la Halda nr. 1 a J., nu a condus la obţinerea unei eficienţe economice, şi că, dimpotrivă, aplicarea ei a condus la diminuarea capacităţii de producţie.

Constatarea astfel făcută reflectă evaluarea făcută de instanţa de apel în privinţa probei analizate, evaluare în urma căreia a apreciat că, faţă de prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 - normă având următorul conţinut:

"Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei" - proba este deplin concludentă relativ la chestiunea litigioasa privind eficienţa sau lipsa de eficienţă economică a aplicării invenţiei părţilor apelante. Astfel cum s-a menţionat anterior, evaluarea forţei probante a mijlocului de probă nu poate forma obiect de analiză în recurs.

În condiţiile în care nu există norme legale prin care să se stabilească necesitatea fundamentării concluziei instanţei pe un cumul de probe, ori lipsa aptitudinii unei expertize judiciare - probă ştiinţifică ce conţine părerea unui specialist autorizat să funcţioneze ca expert judiciar - de a dovedi situaţiile de fapt ce se circumscriu obiectivelor stabilite de instanţă, nu există vreun temei spre a se reţine existenţa vreunui viciu de nelegalitate generat de împrejurarea că expertiza tehnică nu a fost "susţinută" de alte probe.

Prevederile art. 259 din C. proc. civ. permit instanţei să revină asupra unor probe încuviinţate în condiţiile în care apreciază că acestea nu mai sunt necesare, ca urmare a administrării altor probe. În contextul în care s-a reţinut, prin decizia recurată, că, în speţă, revenirea dispusă de prima instanţă în privinţa măsurii de administrare a probei cu expertiză contabilă a fost determinată de concluzii (pe care instanţa le-a apreciat) clare ale expertizei tehnice şi de prevederile de drept material reţinute ca relevante (relevanţa acestora nefiind contestată de recurenţi), nu există temei spre a se reţine că aplicarea normei procedurale menţionate s-ar fi realizat eronat, într-o manieră care să atragă sancţiunea nulităţii, spre a se putea reţine incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de asemenea, nu se poate reţine în acest context incidenţa vreunuia dintre motivele casare reglementate prin art. 488 alin. (1) pct. 6 - 8 din C. proc. civ.

3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, se afirmă că pârâta a încălcat convenţia încheiată cu aceştia, prin necalcularea eficienţei lunare obţinute din utilizarea invenţiei şi neachitarea către reclamanţi a drepturilor cuvenite în conformitate Contractul de cesiune nr. x/2010.

Se constată că, formulând această critică, recurenţii pornesc de la o situaţie premisă diferită de aceea care a fost stabilită prin decizia recurată. Or, o atare situaţie premisă nu poate constitui suportul controlului judiciar permis de art. 488 din C. proc. civ., acest control impunându-se a fi realizat în raport de situaţia de fapt pe care instanţele ierarhic inferioare au stabilit-i în baza probelor administrate.

Prin decizia recurată s-a stabilit că aplicarea invenţiei realizate de recurenţii reclamanţi nu a avut rezultatul pretins prin cererea de chemare în judecată, anume că aplicarea invenţiei nu a condus la o eficienţă economică în activitatea unităţii pârâte. În raport de constatarea astfel făcută, nu există temei spre a se reţine că instanţa de apel ar fi "omologat" o conduită a pârâtei de neconformare faţă de obligaţiile asumate prin contractul de cesiune, neaplicând prevederile art. 1350 din C. civ.

Altfel spus, fiind reţinută împrejurarea că aplicarea invenţiei reclamanţilor nu a condus la obţinerea de către pârâtă a unei eficienţe economice, nu exista fundamentul necesar spre a se reţine naşterea obligaţiei contractuale asumate de aceasta din urmă prin clauza înscrisă la pct. 2.5 din contractul de cesiune, clauză care stabileşte că "preţul contractului constă într-o sumă fixă independent de aplicare invenţiei, negociat la valoarea de un salariu mediu la nivelul SNLO pentru fiecare autor care se va achita o singură dată la data înregistrării cererii de brevet, şi drepturile băneşti cuvenite autorilor din exploatare, conform H.G. nr. 547/2008 - Regulamentul de aplicare a Legii 64/1991 privind brevetele de invenţie, art. 91 alin. (4) lit. a), M.Of. 456/2008, în conformitate cu valorile din următorul tabel (...)". Cum în cadrul tabelului la care se face trimitere prin această clauză contractuală drepturile băneşti sunt stabilite în relaţie directă cu criteriul "efectele economice", iar drepturile şi obligaţiile părţilor trebuie determinate prin raportare la natura şi obiectul contractului - cesiunea drepturilor asupra invenţiei -, obligaţia unităţii economice cesionare de a plăti drepturi băneşti cedenţilor nu putea lua naştere decât în măsura în care cesionara ar fi obţinut rezultate profitabile din exploatarea invenţiei. Atâta vreme cât astfel de efecte economice pozitive nu au fost reţinute în cauză, nu se putea reţine că partea pârâtă ar fi avut o conduită contrară obligaţiilor asumate convenţional şi că ar fi fost posibilă angajarea răspunderii civile contractuale pe temeiul prevederilor art. 1350 din C. civ.

În raport de aceste considerente Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la modalitatea de interpretare şi aplicare a normei de drept material înscrisă ă nart. 1350 C. civ. De asemenea, nu se poate reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la pct. 5, 6 şi 7 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

4. Critica prin care se susţine că a fost eronat apreciat ca nefondat motivul de apel prin care se invoca necesitatea obligării şi a reclamantului A. la plata cheltuielilor pentru expertiza tehnică este lipsită de aptitudinea de a se circumscrie vreunuia dintre motivele de casare (invocate) reglementate prin art. 488 alin. (1) pct. 5-8 din C. proc. civ.

Conform art. 262 din C. proc. civ., stabilirea obligaţiei părţilor de a achita onorariul aferent probei cu expertiză, pe care o propun în proces, constituie o măsură procesuală care intră în libera apreciere a instanţelor de fond sau apel (corespunzător etapelor procesuale în care o atare probă poate fi administrată), iar norma care conferă aceste atribuţii nu conţine cerinţe imperative care să impună criterii de repartizare a acestor cheltuieli între părţile cu aceeaşi poziţie procesuală.

În speţă, s-a constatat că reclamantul A. a renunţat la judecată la data de 4 ianuarie 2018, şi că din acest motiv nu s-ar fi justificat obligarea sa la plata şi a diferenţei de onorariu pentru expertiză. Analiza astfel făcută de instanţa de apel reflectă evaluarea în concret a parcursului procesual şi a legăturii de cauzalitate dintre administrarea respectivei probe şi actele procedurale efectuate de reclamantul intimat A., demers care se circumscrie exercitării atribuţiilor conferite prin art. 262 C. proc. civ.

În consecinţă, nu există temei spre a se reţine, din această perspectivă, existenţa unui viciu de nelegalitate a deciziei recurate, iar cuantificarea făcută relativ la partea din onorariul de expert ce trebuie suportat de reclamanţii care au continuat judecata, în raport cu partea de onorariu ce trebuia suportată de reclamantul ce a renunţat la judecată constituie un aspect de temeinicie a hotărârii, care nu poate forma obiect de analiză în recurs.

În condiţiile în care recurenţii nu au fost obligaţi la plata diferenţei de onorariu de expertiză pe temeiul prevederilor art. 406 alin. (3) din C. proc. civ., referirea conexă făcută de instanţa de apel la imposibilitatea de a fi obligat reclamantul A. la cheltuieli de judecată (cheltuieli care, prin ipoteză, se plătesc părţilor cu poziţie procesuală adversă) în baza acestei norme nu este de natură a reliefa o aplicare greşită a respectivei norme procedurale în privinţa diferenţei de onorariu aferent expertizei tehnice care a fost încuviinţată la cererea părţilor care au stat în proces în calitate de reclamante.

Faţă de concluziile reţinute şi de dispoziţiile legale menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 1376 din data de 15 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2020.

GGC - LM