Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 613/2020

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 9 iulie 2015, înregistrată sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei:

- să constate că cele 34.796 seturi de jucării reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor;

- obligarea pârâtei să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare şi internaţionale, respectiv drepturile de autor aparţinând reclamantelor;

- interzicerea importului şi a comercializării în România de către pârâtă a celor 2.700 produse (jocuri) reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poartă fără drept semne identice şi similare cu drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor;

- obligarea pârâtei să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea, precum şi orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate şi care constituie drepturile de proprietate ale reclamantelor;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate de depozitare, neutralizare şi distrugere a celor 2.700 produse reţinute în vamă, conform deciziei vamale, care poartă fără drept semne identice sau similare cu mărcile şi desenele/modelele şi drepturile de autor ale reclamantelor;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 536 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantele A. şi B..

A constatat că seturile de jucării reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor.

A obligat pârâta să nu importe şi să comercializeze jocurile reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015.

A obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor.

A respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare şi distrugere a produselor reţinute în vamă.

A obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 655 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia nr. 410A din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A respins acţiunea în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei.

A obligat pe intimate la plata către apelantă cheltuielilor de judecată în sumă de 7.571,21 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

II.1 Motivele de recurs

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au învederat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată provocate de iniţierea şi susţinerea unui proces, în raport de culpa procesuală şi de principiul dezdăunării celui care câştigă procesul.

Se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit sintagma "partea care pierde procesul" din cuprinsul normei invocate atunci când a obligat intimatele-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâta în apel, reţinând în mod eronat o culpă procesuală în sarcina reclamantelor, deşi acestea din urmă au câştigat procesul, întrucât cererea principală de respingere a importului a fost menţinută de instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., cel ţinut la plata cheltuielilor de judecată este "partea care pierde procesul", fapt care se înţelege din prevederile art. 451 - 455 din C. proc. civ., ceea ce presupune situaţia de admitere a acţiunii şi, în consecinţă, de admitere a cererii accesorii de plată a cheltuielilor de judecată de către partea care a pierdut procesul.

Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect interzicerea importului de jucării aparţinând pârâtei C. SRL, reţinute de autorităţile vamale, în România, pentru considerentul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor Lego.

Instanţa de fond a admis acţiunea, a interzis importul, întrucât a constatat încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală a reclamantelor.

Prin apelul declarat, pârâta a solicitat eliberarea jucăriilor reţinute şi permiterea importului acestora în România.

Curtea de apel, a menţinut sentinţa sub aspectul interzicerii importului, dar a constatat că jucăriile reţinute de autorităţile vamale încalcă doar unul dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamante, iar nu toate aceste drepturi, cum reţinuse prima instanţă.

Totuşi, instanţa de apel, deşi a menţinut pretenţia principală a reclamantelor privind interzicerea importului, a admis apelul declarat de pârâta C. SRL şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, deşi apelul pârâtei nu avea ca obiect compararea titlurilor deţinute de părţi, ci respingerea acţiunii, în sensul permiterii importului în România a bunurilor reţinute de autoritatea vamală.

Recurentele mai arată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii. În prezenta cauză, culpa procesuală nu le aparţine, întrucât instanţa a pronunţat o soluţie de admitere a pretenţiei principale din acţiunea formulată. Aspectul de a constata că nu toate drepturile de proprietate aparţinând reclamantelor au fost încălcate, ci doar un singur drept opus prin acţiune, nu are nicio relevanţă juridică sub aspectul culpei procesuale, pentru a fi obligate reclamantele la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât acestea din urmă "au câştigat procesul".

Unicul obiect al procesului era reprezentat de importul în România a jucăriilor reţinute potrivit deciziei autorităţilor vamale şi atât timp cât s-a constatat că un singur drept de proprietate intelectuală al reclamantelor a fost încălcat şi importul a fost interzis, partea care a pierdut procesul este pârâta C. SRL.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanţei. Aşa fiind, este neîndoielnic caracterul lor accesoriu, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care dispune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de obligare a intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel, instanţa trebuia să interpreteze şi să aplice în mod corect dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că trebuia să observe condiţiile de existenţă ale acestei forme particulare de răspundere civilă delictuală, pentru a se determina gradul de culpă procesuală a intimatului-reclamant în declanşarea litigiului, în condiţiile în care obiectul unic al cauzei, acela de interzicere a importului, a fost menţinut de instanţa de apel.

Nu are nicio relevanţă câte dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamant au fost încălcare de acţiunea pârâtului, atât timp cât cel puţin un astfel de drept a fost reţinut a fi fost încălcat şi de instanţa de apel, iar scopul principal (obiectul unic) al procesului, reprezentat de refuzul importului produselor în România, a fost menţinut.

Drept urmare, instanţa de apel trebuia să respingă apelul, să menţină dispoziţia privind interzicerea importului, dar să schimbe motivarea primei instanţe cu privire la drepturile încălcate, cu consecinţa respingerii cererii accesorii, de obligare a intimatelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel de către pârâtă.

Art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. determină debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată (partea care pierde procesul) şi creditorul obligaţiei având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care câştigă litigiul), înlocuind formularea Codului anterior din 1865, de "parte căzută în pretenţii."

Această diferenţă terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală şi despăgubirea integrală a părţii câştigătoare, având în vedere că riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat pe partea câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Aşa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului.

Deşi prima instanţă a admis acţiunea, şi a interzis importul recunoscând atingerea tuturor drepturilor exclusive aparţinând reclamantelor, reţinând că pârâtului i se poate reproşa întreaga culpă în declanşarea acestuia, în apel, instanţa a constatat că doar unul dintre drepturile reclamantelor a fost încălcat, însă a menţinut decizia sub aspectul pretenţiei principale, a interzicerii importului produselor cu privire la care s-a apreciat că încalcă un singur drept de proprietate intelectuală.

Recurentele mai susţin că, instanţa de apel a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ.

În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

În cauza de faţă, curtea de apel a admis apelul, dar nu a anulat şi nici nu a schimbat în tot sau în parte hotărârea apelată, având în vedere menţinerea sentinţei cu privire la interzicerea importului.

Importul reprezenta pretenţia principală a reclamantelor din cererea introductivă, respectiv singura solicitare a apelantelor din cererea de apel.

Instanţa de apel, menţinând sentinţa sub aspectul cererii principale (refuzul importului), nu a anulat şi nici schimbat în tot sau în parte dispozitivul hotărârii de fond, ci a modificat în parte doar considerentele sentinţei, raţionamentul juridic propus de prima instanţă, însă finalitatea juridică a rămas aceeaşi, refuzul importului; în aceste condiţii, se impunea respingerea apelului, cu consecinţa menţinerii sentinţei, dar cu reinterpretarea considerentelor, în sensul că nu toate drepturile opuse de reclamante au fost încălcate, ci doar unul dintre acestea, situaţie care a condus la aceeaşi finalitate pentru pârâtă, anume, menţinerea interdicţiei de import.

Prin urmare, soluţionarea definitivă a pretenţiei principale deduse judecăţii în apel, în favoarea reclamantelor, trebuia să aibă drept consecinţă respingerea pretenţiilor accesorii reprezentând recunoaşterea dreptului apelantei la recuperarea cheltuielilor de judecată generate de etapa procesuală a apelului.

Aplicând un criteriu al proporţionalităţii, în raport cu suma cerută cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (fără a indica cuantumul total al acestora pentru a permite reclamantelor să verifice legalitatea aplicării criteriului proporţionalităţii) şi pretinzând culpa intimatelor-reclamante în generarea litigiului, instanţa a admis apelul, prin aplicarea greşită a prevederilor art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. şi a obligat pe intimatele-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în apel, deşi aceasta era partea care a pierdut apelul, deoarece, şi în apel, pretenţia sa privind eliberarea bunurilor reţinute şi solicitarea importului acestora în România, a fost respins.

Recurentele mai susţin că, decizia instanţei de apel cu privire la cererea accesorie de obligare a lor la plata cheltuielilor de judecată încalcă autoritatea de lucru judecat asupra cererii de chemare în. judecată, având ca petit interzicerea importului, motiv pentru care, în opinia acestora, decizia recurată este criticabilă şi pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că solicită obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs.

II. 2. Apărările formulate în cauză

La data de 9 octombrie 2019, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca fiind lipsit de motivare şi întemeiat în baza unor dispoziţii care nu sunt prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat .

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantelor la data de 16 octombrie 2019, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, acestea depunând răspuns la întâmpinare la 28 octombrie 2019 (data poştei), dosar recurs.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru la data de 28 octombrie 2019, fiind comunicat părţilor; acestea nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică de azi, 3 martie 2020 pentru analizarea pe fond a recursului.

Totodată, în cuprinsul încheierii de admitere în principiu au fost arătate motivele pentru care nu a fost reţinută excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimată prin întâmpinare.

II. 4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Deşi recurentele-reclamante invocă tezele de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, făcând aplicarea per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., apreciază că motivele de recurs dezvoltate de recurentele-reclamante sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. potrivit cărora, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi, respectiv pct. 7, având în vedere că recurentele au formulat şi critici prin care au invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că motivele dezvoltate prin memoriul de recurs sunt exclusiv critici de ordin procedural, întrucât s-a susţinut, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (2) şi, respectiv art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acţiuni în contrafacerea unor produse (38.796 seturi jucării) pe care pârâta intenţiona să le introducă pe teritoriul României, produse ce au fost reţinute de autorităţile vamale conform Deciziei nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 ca fiind susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală ale reclamantelor, urmare a depunerii unei cereri de intervenţie a autorităţilor vamale de către acestea, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în operaţiunile de vămuire.

Art. 9 din actul normativ invocat prevede astfel: "Pe baza cererii de intervenţie acceptate şi, când este cazul, după consultarea titularului dreptului, autoritatea vamală reţine mărfurile susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de vămuire, notificând în scris această măsură atât titularului dreptului, cât şi declarantului/deţinătorului/destinatarului mărfurilor."

Iar art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte: "Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind reţinerea mărfurilor şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire, titularul dreptului nu face dovada formulării unei acţiuni civile în justiţie sau a unei plângeri penale şi dacă dispoziţiile art. 10 nu sunt aplicabile, autoritatea vamală dispune eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, dacă celelalte condiţii legale sunt îndeplinite."

Prin urmare, reclamantele au promovat cererea de chemare în judecată prin care au susţinut că mărfurile reţinute de autorităţile vamale, importate de către pârâtă, poartă fără drept semne identica sau similare cu mărcile, desenele/modelele industriale, înregistrate pentru Uniunea Europeană şi drepturile de autor asupra cărora deţin drepturi exclusive.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 1, 13 şi 138 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art. 30 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale.

Instanţele de fond au reţinut că prin promovarea cererii, reclamantele au opus drepturile exclusive decurgând din următoarele titluri de protecţie:

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 pentru produse din clasele 9, 25 şi 28 ale Clasificării de la Nisa;

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 27 ianuarie 2006, pentru clasa 28 (jocuri şi jucării);

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 28 martie 1996 care protejează produse din clasele 9 şi 28 (jocuri şi jucării, exceptând jocuri de tip "construcţii");

- Marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 1 aprilie 1996 care protejează produse din clasele 9 şi 28 (jocuri şi jucării)

De asemenea, reclamantele s-au prevalat şi de drepturile lor exclusive asupra următoarelor desene comunitare:

- Desenul comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004, pentru clasa 21.1, conform Clasificării de la Locarno;

- Desenul comunitar nr. x din 30 iunie 2011 pentru clasa 21.1, conform Clasificării de la Locarno.

Fiind vorba despre titluri de protecţie obţinute la nivelul Uniunii Europene, ambele instanţe de fond au analizat cererea în contrafacere pe temeiul Regulamentelor direct incidente, respectiv prin verificarea condiţiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, precum şi de art. 19 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002/CE privind desenele sau modelele industriale comunitare.

Prin sentinţa pronunţată de tribunal, a fost admisă în parte cererea, s-a constatat că seturile de judecării reţinute de autorităţile vamale prin Decizia nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor, s-a dispus obligarea pârâtei să nu importe şi să nu comercializeze jocurile reţinute conform deciziei vamale, pârâta a fost obligată să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuirea, depozitarea, promovarea, precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor şi s-a dispus respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare şi distrugere a produselor reţinute în vamă, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 665 RON cheltuieli de judecată către reclamante.

Din considerentele hotărârii pronunţate în primă instanţă, rezultă că s-a reţinut că produsele importate de către pârâtă şi reţinute de autorităţile vamale, încalcă toate drepturile de proprietate intelectuală opuse de reclamante, protejate prin înregistrare la nivelul Uniunii Europene, inclusiv dreptul de autor pe care reclamantele l-au opus pentru cu privire la imaginea ambalajelor produselor.

Împotriva sentinţei, a declarat apel pârâta, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate şi pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Curtea de apel a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a dispus respingerea acţiunii în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-a dispus obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, în cuantum de 7.571,21 RON.

Potrivit considerentelor deciziei recurate, pe baza unei atente, riguroase şi temeinice analize, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a reţinut în mod greşit că produsele importate de către pârâtă şi reţinute de autorităţile vamale încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor asupra mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 şi drepturile de autor asupra ambalajelor pentru jocuri.

Ca atare, instanţa de apel a constatat şi argumentat că produsele importate de către intimata-pârâtă încalcă doar drepturile exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantelor asupra mărcii tridimensionale înregistrate la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 şi asupra desenului comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004.

Recurentele-reclamante critică soluţia pronunţată de instanţa de apel pentru aceea că încalcă atât dispoziţiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 453 alin. (1) din acelaşi cod.

Art. 480 alin. (2) prevede astfel: "În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată."

Sub aspectul ce interesează această critică, Înalta Curte reţine că, din perspectiva cadrului obiectiv al judecăţii, reclamantele nu au învestit instanţa de judecată cu mai multe cereri în contrafacere, câte una distinctă pentru fiecare dintre drepturile de proprietate intelectuală opuse pârâtei, ci, invocând titlurile de protecţie anterior enumerate, a solicitat să se constate că cele 34.796 seturi de jucării reţinute conform Deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuală ce le aparţin.

Doar în motivarea cererii de chemare în judecată şi în cadrul analizei comparative între produsele reţinute de autorităţile vamale şi drepturile exclusive pe care le opun intimatei-pârâte, a rezultat că reclamantele îşi fundamentează pretenţiile pe drepturile conferite prin înregistrarea unui număr de patru mărci comunitare tridimensionale şi a două desene comunitare (plus dreptul de autor invocat asupra imaginii ambalajelor), însă, această argumentare în fapt şi în drept, nu echivalează cu formularea unui număr egal de capete de cerere în contrafacere împotriva pârâtei.

În consecinţă, cu respectarea cadrului procesual obiectiv, prima instanţă s-a pronunţat în dispozitivul sentinţei asupra capetelor de cerere astfel cum ele au fost formulate de către reclamante, constatând, că seturile de jucării importate de către pârâtă şi reţinute conform Deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor.

În analiza criticilor formulate de către pârâtă, curtea de apel, a cenzurat raţionamentul primei instanţe expus în cuprinsul considerentelor, înlăturând cele reţinute cu privire la încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantelor asupra mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 şi a pretinsului drept de autor asupra imaginii ambalajelor pentru jocuri; totodată, instanţa de apel a analizat şi demonstrat că prin importul produselor reţinute la vamă, pârâta a încălcat drepturile reclamantelor asupra mărcii tridimensionale înregistrate la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996 şi asupra desenului comunitar nr. x din 29 ianuarie 2004.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a intervenit numai asupra considerentelor decisive care erau de natură a susţine soluţia pronunţată de tribunal, cu corespondent atât în cererile cu care a fost învestită cât şi în dispozitivul sentinţei, fără a se interveni în mod veritabil asupra soluţiei din dispozitiv, având în vedere analiza făcută în considerentele proprii.

În realitate, instanţa de apel a substituit unele dintre considerentele sentinţei şi le-a completat pe altele, având în vedere motivarea mai sumară a tribunalului.

Înalta Curte reţine că nici devoluţiunea în apel nu putea opera asupra altor cereri decât cele formulate în faţa primei instanţe, întrucât instanţa de apel era ţinută să judece nu numai în limitele motivelor de apel (tantum devolutum quantum apellatum), dar şi în limitele judecăţii desfăşurate în faţa primei instanţe (tantum apellatum quantum judicatum), sens în care sunt dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 478 din C. proc. civ., care stabilesc cele două limite obiective ale judecăţii în apel.

În aceste condiţii, se constată că în mod corect recurentele susţin că decizia pronunţată de instanţa de control judiciar nu aduce vreun beneficiu apelantei-pârâte, câtă vreme aceasta tindea la respingerea cererii în contrafacere şi înlăturarea obligaţiilor stabilite de prima instanţă în sarcina sa, pentru a se asigura reclamantelor respectarea drepturilor lor de proprietate intelectuală, finalitate pe care nu a obţinut-o prin rejudecarea cauzei în apel.

Cu toate că prin admiterea apelului pârâtei, faţă de motivele expuse în considerentele deciziei recurate, nu intervine asupra unei dispoziţii din dispozitivul sentinţei atacate, instanţa de apel admite apelul şi, într-o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, respingând cererea în contrafacerea mărcilor nr. x din 27 ianuarie 2006, nr. x din 28 martie 1996, nr. x din 1 aprilie 1996, a desenului industrial nr. x din 30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată, în absenţa unor dispoziţii în dispozitivul sentinţei cu un conţinut contrar care să poată fi schimbate, dar şi în lipsa unor astfel de capete de cerere cu care reclamantele să fi învestit prima instanţă.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv de obligare a pârâtei la acte comisive şi omisive prin care să se asigure respectarea exclusivităţii drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantelor.

Printr-o astfel de soluţie, pârâta a rămas în continuare parte care a pierdut procesul, întrucât susţinerile sale din apel nu au condus la respingerea cererii în contrafacere, astfel cum a fost formulată, ori la respingerea unei alte pretenţii de sine stătătoare a reclamantelor, cu care acestea să fi învestit prima instanţă.

Singura pretenţie din cererea de chemare în judecată respinsă, a fost aceea de obligare a pârâtei şi la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare şi distrugere a produselor reţinute în vamă; această soluţie, a fost pronunţată însă de prima instanţă şi ea a intrat sub autoritate de lucru judecat provizorie, întrucât nu a fost apelată de către reclamante.

Având în vedere greşita aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. care a condus instanţa de apel la obiectivarea în dispozitivul a unei soluţii de admitere a apelului, s-a creat aparenţa că, în apel, parţial - pentru ceea ce s-a schimbat din dispozitivul sentinţei -, apelanta pârâtă ar fi devenit parte care a câştigat, ceea ce nu este real, întrucât nu corespunde judecăţii efectiv realizate în apel.

Astfel, în consecinţa greşitei aplicări a art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. şi considerându-se în mod eronat că apelanta a avut, în economia procesului, vreun folos practic prin decizia pronunţată de curtea de apel, a avut loc şi o distorsionare a raţionamentului ce trebuie realizat în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce a creat recurentelor o vătămare ce nu poate fi altfel înlăturată decât prin casarea deciziei recurate.

Înalta Curte urmează a înlătura susţinerile recurentelor pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., având în vedere că aspectele invocate de acestea au fost analizate deja - în contextul evaluării limitelor devoluţiunii în apel -, în cauză neputându-se reţine că instanţa de apel încalcă autoritatea de lucru judecat atunci când statuează în mod veritabil în sens contrar celor soluţionate de instanţa anterioară şi care intră în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel.

Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 497 şi art. 496 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantelor, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, conform celor stabilite prin prezenta decizie.

Se va avea în vedere că, în recurs, ambele părţi au solicitat cheltuieli de judecată corespunzătoare acestei etape procesuale, cereri ce vor trebui evaluate la momentul soluţionării apelului în rejudecare, când pot fi verificate cerinţele ce decurg din dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca instanţa să asigure fiecăreia dintre ele posibilitatea de a solicita, dacă se consideră necesar, aplicarea art. 451 alin. (2) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 410A din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2020.

Cu opinie separată a în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Considerentele pentru care am apreciat că recursul trebuie respins sunt următoarele.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susţine că decizia civilă nr. 410A/2018 a fost data cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În esenţă, în cadrul acestui motiv de recurs recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit sintagma "partea care pierde procesul" din art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că "obiectul unic" al cauzei, acela de interzicere a importurilor, a fost menţinut de instanţa de apel şi la faptul că în realitate instanţa de apel trebuia să respingă apelul dar să schimbe motivarea primei instanţe de fond în sensul constatării încălcării doar a unuia dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate de către reclamante ca fiind încălcate.

Referitor la susţinerile privind încălcarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se reţine că prevederile art. 453 (Acordarea cheltuielilor de judecată) sunt situate în Titlul 1 al Cărţii a doua intitulat Procedura în faţa primei instanţe.

Potrivit art. 453: (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Legat de apel, relevante sunt prevederile art. 482 (Completare cu alte norme), potrivit cărora: Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

Potrivit art. 480 (Soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel), alin. (1) şi (2): (1) Instanţa de apel poate păstra hotărârea atacată, situaţie în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.

Recurenta reclamantă, referitor la interpretarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., susţine, că sintagma "pierdere a procesului", aşa cum se înţelege din prevederile art. 451 - 455 din C. proc. civ., este dată de situaţia de admitere a acţiunii, astfel că instanţa de apel ar fi greşit atunci când a obligat intimatele-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâta, constatând în mod greşit o culpă procesuală în sarcina reclamantelor, deşi acestea din urmă ar fi câştigat procesul, cererea principală de respingere a importului fiind menţinută de instanţa de apel.

Aceste susţineri, prin care se leagă acordarea cheltuielilor de judecată în apel exclusiv de modul de soluţionare a cererii în primă instanţă, sunt nefondate, având în vedere că sintagma "partea care pierde procesul" din cadrul alin. (1) al art. 453 C. proc. civ., trebuie interpretată în cazul apelului, prin raportare la prevederile art. 482 C. proc. civ.

Aşa cum s-a reţinut anterior art. 453 C. proc. civ., ce reglementează condiţiile acordării cheltuielilor de judecată, sunt situate în cadrul titlului aferent procedurii în faţa primei instanţe. Astfel, sintagma "partea care pierde procesul" din perspectiva procedurii în faţa primei instanţe se raportează la modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în alin. (2) al art. 453 reglementându-se şi situaţia admiterii doar în parte a cererii.

Privind comparativ soluţiile care pot fi pronunţate în primă instanţă şi în apel se poate observa că cererea de chemare în judecată poate fi admisă în parte, conform art. 425 alin. (1) lit. c), teza finală, raportat la soluţia dată cererilor (capetelor de cerere) deduse judecăţii, în timp ce în apel, conform art. 480 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu se pune problema unei admiteri în parte a acestuia, ci doar, ulterior admiterii apelului, a unei eventuale anulări/schimbări în tot sau în parte a hotărârii atacate, ultim caz în care s-ar putea pune problema reevaluării cheltuielilor de judecată efectuate în faţa primei instanţe, prin aplicarea art. 453 C. proc. civ.

Astfel, ţinând cont de prevederile art. 482 C. proc. civ. şi interpretând art. 453 C. proc. civ. astfel încât să nu fie potrivnice dispoziţiilor ce reglementează judecată în apel, sintagma "partea care pierde procesul" se raportează la modul de soluţionare a apelului, iar nu la modul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, cum greşit susţine recurenta reclamantă.

Mai mult, obiectul căii de atac a apelului, potrivit art. 461 C. proc. civ., este hotărârea primei instanţe de fond iar nu cererea de chemare în judecată.

Or, atâta timp cât apelul a fost admis, în raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut apelul este reprezentată de reclamante iar nu de către pârâtă.

Referitor la argumentul că instanţa de apel trebuia să respingă apelul, dar să schimbe motivarea primei instanţe de fond în sensul constatării încălcării doar a unuia dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate de către reclamante, este de reţinut că acesta a fost reluat în cel de-al doilea motiv de recurs, privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi analizat în cadrul acelui motiv de recurs.

Oricum, este de remarcat, legat de acest aspect, că, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., chiar şi atunci când calea de atac vizează numai considerentele, ceea ce în mod evident nu a fost cazul apelului în cauză, aşa cum se va menţiona mai jos, soluţia din dispozitiv este tot de admitere a căii de atac şi înlăturare sau înlocuire a considerentelor, iar nu de respingere a apelului, aşa cum greşit susţin recurentele reclamante.

Legat de celălalt aspect al acestui motiv de recurs, şi anume al interpretării sintagmei "partea care pierde procesul" din art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că "obiectul unic" al cauzei, acela de interzicere a importurilor, ar fi fost menţinut de instanţa de apel, sunt de reţinut următoarele.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, este de reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 9 iulie 2015, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constatate ca cele 34796 seturi de jucării reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâtă în România, încalcă drepturile de proprietate intelectuala aparţinând reclamantelor, să oblige pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare şi internaţionale, respectiv drepturile de autor aparţinând reclamantelor, să interzică importul şi comercializarea de către pârâtă, în România, a celor 34.796 produse (jocuri) reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poarta fără drept semne identice şi similare cu drepturile de proprietate intelectuala aparţinând reclamantelor, să oblige pârâta să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire în activitatea sa comerciala a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate şi care constituie drepturile de proprietate ale reclamantelor, să oblige pârâta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate de depozitare, neutralizare şi distrugere a celor 34.796 produse reţinute în vama, conform deciziei vamale, care poartă fără drept semne identice sau similare cu mărcile şi desenele/modelele şi drepturile de autor ale reclamantelor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor invocate ca fiind încălcate, aşa cum au fost reţinute de tribunal, au fost dreptul de autor, marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 22 martie 1996, care protejează produse din clasele nr. 9, 25 şi 28 (jocuri şi jucării); marca tridimensională înregistrată la nivel comunitar nr. x din 27 ianuarie 2006, care protejează produse din clasa nr. 28 (jocuri şi jucării); marca tridimensionala înregistrată la nivel comunitar nr. x din 28 martie 1996, care protejează produse din clasele 9 şi 28 (jocuri şi jucării, exceptând jocuri de tip"construcţii"); marca tridimensionala înregistrata la nivel comunitar nr. x din 1 aprilie 1996, care protejează produse din clasele 9 şi 28 (jocuri şi jucării); desenul comunitar nr. x, depus la înregistrare la data de 29 ianuarie 2004 pentru clasa 21.1 conform Clasificării de la Locarno; desenul/modelul înregistrat Internaţional sub numărul x din 30 iunie 2011, care are desemnata Uniunea Europeana pentru protecţie în clasa 21-1 jucării conform Clasificării de la Locarno.

Prin sentinţa civilă nr. 536/21 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. Bucureşti, a constatat că seturile de jucării reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015 încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor, a obligat pârâta să nu importe şi să comercializeze jocurile reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, a obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor, a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de depozitare, neutralizare şi distrugere a produselor reţinute în vamă şi a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 655 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante.

Împotriva sentinţei sus-menţionate pârâta C. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 410 A din data de 4 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 536 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. şi B., schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a respins acţiunea în contrafacerea mărcilor x din 27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z/1 aprilie 1996, a desenului industrial x din 30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei. A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7571,21 RON.

Legat de aceste aspecte în motivarea instanţei de apel s-au reţinut următoarele:

"Prin urmare, Curtea constată că în mod greşit a reţinut Tribunalul că pârâta ar fi încălcat drepturile de autor ale reclamantelor, cu atât mai mult cu cât Tribunalul nici nu a indicat în concret care este dreptul de autor reţinut, asupra a ce poartă acesta, modul şi data dobândirii.

În privinţa mărcii y din 28 martie 1996 (cărămida roşie), aşa cum recunoaşte şi reclamanta, aceasta nu conferă protecţie pentru produsele "jocurile de tip construcţie" din clasa 28.

Marca nr. x din 27 ianuarie 2006 (placa de joc) a fost parţial anulată în cursul judecării apelului, astfel că nu mai conferă protecţie pentru "jocurile de tip construcţie" din clasa 28.

Prin urmare, aceste două mărci nu (mai) pot constitui temei pentru cererea în contrafacere de faţă, în care produsele pretins contrafăcute sunt tocmai jocuri de tip construcţie pentru care mărcile menţionate nu conferă protecţie.

Ca atare, Curtea constată că în mod greşit Tribunalul a constatat încălcarea de către pârâtă a drepturilor reclamantelor decurgând din înregistrarea acestor două mărci. (...)

Cât priveşte marca nr. x/1 aprilie 1996 (schiţa cărămizii de construcţie), Curtea constată că nu s-a făcut dovada în prezenta cauză că au fost încălcate de către pârâtă drepturile conferite de această marcă.

Prin urmare, Curtea constată că în mod greşit Tribunalul a constatat că pârâta ar fi încălcat drepturile reclamantelor rezultate din înregistrarea acestei mărci. (...)

Reclamantele au mai invocat faptul că produsele destinate pârâtei şi reţinute în vamă încalcă drepturile decurgând din înregistrarea modelului comunitar nr. x şi a modelului internaţional nr. x.

În privinţa modelului internaţional nr. x (...) Curtea reţine pe de o parte că reclamantele nu au făcut dovada că România ar fi fost desemnată ca teritoriu pentru protecţie, iar din consultarea bazei de date a WIPO rezultă că o astfel de desemnare nu a fost făcută. În plus, chiar dacă s-ar accepta că modelele respective ar fi protejate pe teritoriul României, Curtea constată că schiţele invocate de reclamante ca fiind încălcate nu prezintă asemănări cu figurinele cuprinse în seturile reţinute în vamă. (...)

În consecinţă, Curtea constată că în mod greşit Tribunalul a reţinut că pârâta ar fi încălcat drepturile reclamantei decurgând din înregistrarea acestui model industrial. (...)

Cât priveşte modelul comunitar nr. x, Curtea constată că acesta vizează nouă desene, din care reclamantele au invocat doar patru, respectiv doar pe cele care sunt schiţe ale unor roboţei umanoizi (desenele x), restul schiţelor înregistrate privind alte elemente de construcţie. Desenul este înregistrat pentru clasa 21.01 - Jucării din Clasificarea de la Locarno.

Acesta prezintă o serie de elemente comune cu marca UE tridimensională nr. x, care priveşte schiţele unei figurine umanoide realizate din faţă, spate, lateral, sus şi jos. Această marcă este înregistrată pentru clasele 9, 25 şi 28 din Clasificarea de la Nisa.

În consecinţă, Curtea constată apelul fondat în limitele menţionate mai sus şi, admiţându-l, va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea în contrafacerea mărcilor x/27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z/1 aprilie 1996, a desenului industrial x/30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Totodată, ţinând seama de culpa procesuală şi având în vedere dispoziţiile art. 453 C .proc. civ., Curtea va obliga intimatele-reclamante la plata sumei de 7.571,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporţional cu temeinicia cererii de apel."

Ca atare, obiectul cererii de chemare în judecată a fost unul complex constând într-o acţiune în contrafacere prin care s-a pretins în principal constatarea încălcării mai multor drepturi de proprietate intelectuală.

În primul rând, este de remarcat că atunci când se solicită constatarea încălcării mai multor drepturi de proprietate intelectuală prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, riguros juridic, este vorba despre atâtea acţiuni în contrafacere câte drepturi de proprietate intelectuală se invocă a fi încălcate, pentru fiecare în parte din aceste drepturi trebuind aplicate regulile specifice pentru a se determina dacă există pretinsa încălcare şi dacă se impune interzicerea utilizării semnelor care încalcă fiecare dintre aceste drepturi.

În al doilea rând, obiectul cererii a constat în dispunerea unei serii de interdicţii de folosire a semnelor cu privire la care s-ar constata că încalcă fiecare în parte dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate.

Interdicţiile de folosire au fost concretizate în mai multe capete de cerere distincte.

Astfel, unele au vizat direct cele 34.796 seturi de jucării reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, importate de pârâta în România, şi anume să interzică importul şi comercializarea de către pârâtă, în România, a celor 34.796 produse (jocuri) reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015 din 25 iunie 2015, care poarta fără drept semne identice şi similare cu drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor.

Altele, au avut un conţinut mai larg, vizând interdicţii privitoare la produsele, în general, care încalcă fiecare din drepturile de proprietate invocate, şi anume să oblige pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi tranzitul produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu mărcile, desenele/modelele comunitare şi internaţionale şi drepturile de autor invocate şi să oblige pârâta să înceteze de îndată importul, exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire în activitatea sa comercială a produselor purtând fără drept semne identice sau similare cu cele anterior înregistrate şi care constituie drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor.

Cererea cu care a fost sesizată prima instanţă a mai avut un capăt de cerere care a fost respins de prima instanţă dar care nu interesează prezentul recurs.

Prima instanţă de fond, prin hotărârea sa, a unit ultimele două capete de cerere menţionate anterior, dispunând obligarea pârâtei să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor, astfel interdicţia priveşte produsele în general care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor, iar nu doar a jucăriilor reţinute în vamă.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, prin apel s-a cerut respingerea acţiunii în tot iar nu doar a capătului de cerere care privea importul jucăriilor reţinute în vamă.

În consecinţă, premisa că unicul obiect al cererii de chemare în judecată ar fi fost menţinut de instanţa de apel este cel puţin incorectă.

În realitate, riguros juridic spus, instanţa de apel a constatat neîntemeiate "acţiunile" în contrafacere ce au constituit obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizau cinci din cele şapte drepturi de proprietate intelectuală invocate, acesta fiind motivul pentru care a respins acţiunea în contrafacerea mărcilor x din 27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z din 1 aprilie 1996, a desenului industrial x din 30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată.

Este nefondat şi motivul de recurs prin care se susţine că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. pentru următoarele considerente.

În cadrul acestui motiv de recurs se susţin în esenţă aceleaşi argumente ca şi în cadrul primului motiv de recurs, şi anume că având în vedere menţinerea sentinţei cu privire la interzicerea importului, care ar fi reprezentat pretenţia principală a reclamantelor din cererea introductivă, respectiv singura solicitare a apelantelor din cererea de apel, instanţa de apel nu ar fi anulat şi nici schimbat în tot sau în parte dispozitivul hotărârii de fond, ci ar fi modificat în parte doar considerentele acesteia, şi că soluţia de admitere a apelului şi schimbare a sentinţei nu ar fi putut avea loc decât dacă instanţa de apel ar fi constatat că niciunul dintre drepturile reclamantelor nu au fost încălcate şi ar fi permis importul pârâtei.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul analizei primului motiv de recurs, pe de o parte, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., chiar şi atunci când calea de atac vizează numai considerentele, ceea ce în mod evident nu a fost cazul apelului în cauză, soluţia din dispozitiv este tot de admitere a căii de atac şi înlăturare sau înlocuire a considerentelor, iar nu de respingere a apelului, aşa cum greşit susţin recurentele reclamante. Astfel că, raportat la soluţia din dispozitiv, partea care câştigă apelul şi în cazul schimbării doar a considerentelor este tot apelanta.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentelor reclamante, în apel pârâta a cerut respingerea acţiunii în tot, iar nu doar a capătului de cerere privind interzicerea importului jucăriilor reţinute în vamă, şi avea interesul să ceară acest lucru, atâta timp cât, aşa cum s-a reţinut mai sus, prin sentinţa atacată, ca urmare a constatării încălcării tuturor drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor (primul capăt de cerere), în afară de interdicţia importării şi comercializării jocurilor reţinute conform deciziei vamale nr. D87-2015/25 iunie 2015, a obligat pârâta să înceteze importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor, deci a produselor în general, şi pentru viitor, care încalcă toate drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor.

Ca atare, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut că s-a cerut în mod neîntemeiat de către reclamante constatarea încălcării de către pârâtă a cinci dintre drepturile de proprietate intelectuală invocate de către, în mod corect, cu respectarea art. 480 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa în sensul respingerii acţiunii în contrafacere a mărcilor x din 27 ianuarie 2006, y din 28 martie 1996, z din 1 aprilie 1996, a desenului industrial x/30 iunie 2011 şi a drepturilor de autor asupra ambalajelor pentru jocuri, ca neîntemeiată.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, atunci când se solicită constatarea încălcării mai multor drepturi de proprietate intelectuală prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, riguros juridic, este vorba despre atâtea acţiuni în contrafacere câte drepturi de proprietate intelectuală se invocă a fi încălcate, pentru fiecare în parte din aceste drepturi trebuind aplicate regulile specifice pentru a se determina dacă există pretinsa încălcare şi dacă se impune interzicerea utilizării semnelor care încalcă fiecare dintre aceste drepturi.

Dat fiind modul general de exprimare din cadrul sentinţei a obligaţiei "de a înceta importul în vederea comercializării, precum şi exportul, vânzarea, distribuţia, depozitarea, promovarea precum şi orice altă formă de folosire a produselor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor" este evident că efectele acesteia urmau a se produce împreună cu constatarea încălcării din cadrul primului capăt de cerere.

Tocmai din cauza faptului că în cadrul acestui paragraf din cadrul dispozitivului sentinţei s-a folosit formularea generală "drepturile de proprietate intelectuală aparţinând reclamantelor", instanţa de apel nu a mai avut ce să schimbe în cadrul dispozitivului, ca urmare a respingerii acţiunii în contrafacere a celor cinci drepturi de proprietate intelectuală a căror încălcarea a fost invocată în mod netemeinic în cererea de chemare în judecată. Drepturile la care se referă acest paragraf urmau a fi identificate prin excluderea celor cu privire la care a fost respinsă acţiunea în contrafacere.

În consecinţă, dispozitivul deciziei atacate respectă prevederile art. 480 alin. (2) C. proc. civ. ţinând cont de soluţiile ce puteau fi pronunţate de instanţa de apel, raportat la dispozitivul sentinţei, cererea de apel, partea din apel considerată fondată şi obiectul cererii de chemare în judecată.

În finalul acestui motiv de recurs, deşi nu explicit, şi fără a invoca vreun motiv de nelegalitate distinct, recurentele reclamante au arătat că instanţa de apel a aplicat un criteriu al proporţionalităţii în raport cu suma cerută cu titlu de cheltuieli de judecată în apel fără a indica cuantumul total al acestora pentru a permite reclamantelor să verifice legalitatea aplicării criteriului proporţionalităţii.

Instanţa de apel a obligat-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7571,21 RON, iar în motivare a arătat că intimatele-reclamante au fost obligate la plata acestei sume, reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporţional cu temeinicia cererii de apel.

Sub acest aspect, în dosarul de apel la filele x se regăsesc facturile nr. x, cu suma de 831.49 RON, nr. 470, cu suma de 2220.92 RON, nr. 249 cu suma de 4518,80 RON, care totalizează suma de 7571,21 RON, ce coincide cu cea acordată de instanţa de apel, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

La termenul de judecată din 28 martie 2018 a mai fost de pusă factura x, cu suma de 1943.02 RON, sumă care nu a fost în mod evident acordată, reprezentând tocmai diminuarea proporţională a cheltuielilor de judecată în apel, aşa cum a fost apreciată de instanţa de apel, în raport cu temeinicia cererii de apel.

Toate aceste înscrisuri s-au aflat la dosar, recurentele reclamante nu au invocat vreo nelegalitate privind necomunicarea acestor înscrisuri, iar din cuantumul sumele menţionate mai sus nu rezultă vreo problemă de nelegalitate a interpretării criteriului proporţionalităţii care ar impune casarea hotărârii.

În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentele reclamante au arătat că decizia instanţei de apel referitoare la cererea accesorie de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată încalcă autoritatea de lucru judecat asupra cererii principale de chemare în judecată, avânt ca petit interzicerea importului.

Recurentele reclamante nu au arătat concret argumentele în susţinerea acestei afirmaţii, adică dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, astfel că acesta nu întruneşte cerinţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, motivele de recurs fiind nefondate, recursul trebuia respins, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

GGC - LM