Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2018, pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul B., cerere de recunoaştere a Sentinţei nr. 00289 din 4 mai 2017, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă nr. 5 din Zaragoza, Secţiunea 7, în Dosarul de modificare măsuri cu acord comun nr. x/2017, definitivă, în ceea ce o priveşte pe minora C.
Prin Sentinţa civilă nr. 116 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivare, această instanţă a reţinut că potrivit art. 1099 C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine; în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
A mai arătat instanţa ca, prin cererea precizatoare, reclamanta a indicat că pârâtul B., este domiciliat în Spania, iar interesul reclamantei este ca hotărârea să fie recunoscută pe teritoriul României, astfel că nu există niciun element care să atragă competenţa teritorială a Tribunalului Argeş.
Instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., fiind imposibilă determinarea tribunalului român competent potrivit criteriului domiciliului pârâtului, iar competenţa teritorială a analizării cererii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de instanţa spaniolă aparţine Tribunalului Bucureşti.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 124 din 28 ianuarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere a hotărârii străine formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Argeş; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că în pricinile privitoare la persoane competenţa teritorială este absolută, cu atât mai mult cu cât printr-o lege specială se prevede o anumită competenţă într-un anumit domeniu, cum este cazul cererii de recunoaştere a hotărârii străine.
În cauză, pârâtul B., faţă de care s-a solicitat recunoaşterea hotărârii străine are domiciliul pe raza judeţului Argeş, după cum rezultă din copia cărţii de identitate a pârâtului depusă la fila x, motiv pentru care instanţa a constatat că nu există un caz de imposibilitate a determinării tribunalului pe raza căruia îşi are domiciliul pârâtul, iar instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze cererea de recunoaştere a hotărârii străine este Tribunalul Argeş şi nu Tribunalul Bucureşti, astfel încât excepţia invocată din pârât este întemeiată.
Conchizând, această instanţă a reţinut că excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei, invocată de pârât, este întemeiată, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze cererea.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea prin care reclamanta a solicitat instanţei recunoaşterea pe teritoriul României a Sentinţei nr. 00289 din 4 mai 2017, pronunţată de Tribunalul de primă instanţă nr. 5 din Zaragoza Secţiunea 7, Spania, în Dosarul de modificare măsuri cu acord comun nr. x/2017, prin care s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei C. să se facă de ambii părinţi şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.
Astfel prezenta pricină are ca obiect recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine, instituţie reglementată în dreptul intern prin dispoziţiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ., în acest demers procesual având calitate procesuală activă pentru recunoaşterea hotărârii străine partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere în România se solicită.
Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".
În conformitate cu textul legal anterior enunţat, competenţa pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
Calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii aparţine pârâtului. În speţă, pârâtul B. figurează cu domiciliul în Câmpulung, judeţ Argeş, astfel cum reiese din copia cărţii de identitate a acestuia, aflată la dosarul Tribunalului Bucureşti.
Potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, dovada domiciliului făcându-se cu cartea de identitate, în condiţiile art. 91 C. civ.
În cauză, pârâtul a declarat că are domiciliul în oraşul Câmpulung, judeţul Argeş, iar în acest sens a depus la dosarul Tribunalului Bucureşti copia cărţii de identitate şi a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea prezentei cauze.
Având în vedere că este posibilă, astfel, stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în speţă nu poate fi atrasă competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti, care este una subsidiară, stabilită doar pentru situaţia în care ar fi imposibilă stabilirea instanţei române competente să soluţioneze cererea de recunoaştere a hotărârii străine, potrivit primului alineat al textului legal citat.
Pentru aceste considerente, întrucât pârâtul B. figurează cu domiciliul în România, în oraşul Câmpulung, jud. Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a a cererii chemare în judecată formulată de reclamanta A., având ca obiect "exequator", în favoarea Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "exequator", în favoarea Tribunalului Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2020.
GGC - NN