Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019 a fost amânată pronunţarea hotărârii la 16 octombrie 2019, în cauza având ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 10 iunie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018.
Prin Decizia civilă nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 10 iunie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018, în litigiul având ca obiect anulare act.
Împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 şi a Deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, contestatorul A. a declarat calea de atac intitulată "apel".
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 decembrie 2019 drept recurs, fiind aleatoriu repartizat spre soluţionare completului de filtru nr. 5.
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu, analizat în complet de filtru la 13 ianuarie 2020, dispunându-se comunicarea.
Raportul a fost comunicat părţilor la 20 - 22 ianuarie 2020.
La 31 ianuarie 2020 intimatul B. a depus punct de vedere la raport, solicitând admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi sancţionarea recurentului cu amendă judiciară pentru exercitarea unei căi de atac vădit netemeinice, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
A solicitat, de asemenea, obligarea recurentului-contestator la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, în a cărui dovedire a depus chitanţă justificativă.
La 3 februarie 2020 recurentul-contestator A. a depus punct de vedere la raport, arătând că Înalta Curte este învestită cu soluţionarea apelului, menţionând în mod expres că a înţeles să promoveze apel, iar nu recurs.
De asemenea, recurentul-contestator formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., cerere ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la 26 martie 2020, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac intitulate "apel", Înalta Curte constată următoarele:
a) Cu privire la calea de atac declarată împotriva Deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Prin Decizia civilă nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 10 iunie 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2018, în litigiul având ca obiect anulare proces-verbal al Adunării Generale a B. din 30 aprilie 2017, hotărârea instanţei care a soluţionat calea extraordinară de atac fiind definitivă.
Calea de atac intitulată "apel" este declarată împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Astfel, coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ., cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare este definitivă, reiese că şi Decizia nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă.
b) Cu privire la calea de atac formulată împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă:
Potrivit art. 234 C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare în copie certificată de grefa instanţei a cărei încheiere se atacă.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ., instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că instanţa nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.
În speţă, recurentul-contestator supune căii de atac o încheiere prin care instanţa a amânat pronunţarea asupra contestaţiei în anulare, întocmind în acest sens o încheiere premergătoare cu caracter preparatoriu.
Textele legale anterior redate instituie condiţii speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri, în funcţie de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia.
Prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea ce se pronunţă în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.
În speţă, prin încheierea din 2 octombrie 2019 Curtea de Apel Oradea a amânat pronunţarea asupra contestaţiei în anulare.
Or, făcând aplicarea prevederilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, se constată că nici împotriva încheierii prin care s-a dispus amânarea pronunţării cu privire la contestaţia în anulare, părţile nu au deschisă calea de atac, acest tip de încheiere făcând corp comun cu hotărârea ce se pronunţă în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În cuprinsul punctului de vedere la raport depus la 3 februarie 2020 recurentul-contestator a precizat că a înţeles să promoveze apel, iar nu recurs - astfel cum a fost înregistrată calea de atac pe rolul instanţei supreme.
Se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept: 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că " secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".
În reglementarea C. proc. civ. şi potrivit Legii nr. 303/2004 anterior menţionate, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.
Pe de altă parte, chiar dacă contestatorul ar fi precizat că a înţeles să declare recurs împotriva hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Oradea, acesta ar fi fost de asemenea inadmisibil, întrucât, conform argumentelor deja expuse, hotărârea pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare este definitivă.
Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, cum împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 şi a Deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, contestatorul A. a formulat calea de atac intitulată "apel", Înalta Curte, în raport de dispoziţiile legale menţionate, urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată.
Cu privire la solicitarea de sancţionare a recurentului cu amendă judiciară, formulată de intimatul B., se reţin următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., invocate de intimat drept temei al cererii sale, dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: (...) 1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice.
De asemenea, art. 190 C. proc. civ. prevede că abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.
Prevederile legale anterior redate oferă posibilitatea instanţei în faţa căreia se judecă o anumită cauză de a sancţiona faptele evidenţiate în textul de lege, temeinicia aplicării amenzii judiciare fiind lăsată de legiuitor în aprecierea exclusivă a instanţei de judecată.
Cum amenda judiciară este o sancţiune bănească ce se aplică de către instanţa de judecată persoanei care a săvârşit anumite fapte în legătură cu procesul, iar nu o sancţiune susceptibilă de aplicare ori de câte ori partea adversă apreciază că a fost exercitată o cale de atac vădit netemeinică, Înalta Curte urmează a respinge cererea formulată de intimatul B. de sancţionare a contestatorului cu amendă judiciară.
În concordanţă cu considerentele anterior prezentate, având în vedere soluţia de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, faţă de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., instanţa va obliga pe contestatorul A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 2 octombrie 2019 şi a Deciziei civile nr. 718/A din 16 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Respinge cererea de sancţionare a contestatorului cu amendă judiciară, formulată de intimatul B.
Obligă pe contestatorul A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul B.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2020.
GGC - NN