Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpata A.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1176 din 27 iunie 2019, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (4) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului B. pedeapsa de 4.000 RON amendă penală, reprezentând 200 de zile amendă, în valoare de 20 RON fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 2.400 RON amendă penală, reprezentând 120 de zile amendă, în valoare de 20 de RON, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4.000 RON, la care s-a adăugat suma de 800 RON, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4.800 RON amendă penală, reprezentând 240 de zile amendă, în cuantum de 20 de RON.
În baza art. 83 alin. (1) şi (3) din C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., la o amendă penală de 4.000 RON, reprezentând 200 de zile amendă, în cuantum de 20 de RON, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 63 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei că neplata cu rea-credinţă a amenzii atrage înlocuirea acesteia cu închisoarea.
În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a fost obligat inculpatul B. la plata către aceasta a sumei de 2.619 RON daune materiale şi a sumei de 2.000 RON daune morale. A fost respins restul pretenţiilor.
În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi a fost obligat inculpatul B. la plata către acesta a sumei de 1.949 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 9.000 RON, reprezentând daune morale. Au fost respinse restul pretenţiilor.
În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă D. a sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.
În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, inculpaţii B. şi A. şi părţile civile D. şi C..
Prin Decizia penală nr. 1076/A din data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B. şi A., părţile civile D. şi C. împotriva Sentinţei nr. 1176 din data de 27 iunie 2019 a Judecătoriei Arad.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva aceleiaşi sentinţe.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
A înlăturat dispoziţiile art. 83 şi următoarele din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei de 4.800 RON amendă penală faţă de inculpatul B.
A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei penale apelate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a reţinut cheltuielile judiciare ocazionate cu apelul procurorului în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat inculpaţii-apelanţi şi părţile civile-apelante la plata sumei de câte 200 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pe fond, s-a reţinut că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:20, inculpatul B., în timp ce se afla în faţa imobilului situat în comuna Vladimirescu, str. x A, jud. Arad, a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată D., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale.
În aceeaşi împrejurare, inculpatul B. a ameninţat-o cu acte de violenţă pe persoana vătămată C., că "o va bate până la moarte".
Totodată, în data de 02.10.2017, între orele 10:00 - 13:40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv ameninţare, faptă prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. de către suspectul B., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata A. a declarat mincinos că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00 - 20:30, se afla în faţa imobilelor cu nr. X şi y de pe str. x din comuna Vladimirescu, jud. Arad, când, în urma unor discuţii, numitul D. s-a îndreptat ameninţător spre ea, cu intenţia de a o lovi, iar prietenul ei, B., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum şi că numita C. nu se afla la faţa locului pe parcursul derulării evenimentelor.
S-a constatat că împrejurările în privinţa cărora inculpata a declarat mincinos erau esenţiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracţiunii de lovire, respectiv ameninţare de care era acuzat concubinul său.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii B. şi A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, în esenţă, inculpata A. a susţinut că fapta pentru care a fost condamnată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2019, intervenită în cursul procesului penal, dat fiind faptul că este concubina inculpatului B.
Inculpatul B. a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., întrucât afirmaţia sa referitoare la persoana vătămată, că "o va bate până la moarte", nu este de natură a-i produce acesteia o stare de temere.
Prin Încheierea nr. 30/RC din data de 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpata A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Se constată că inculpata A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpata A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatei constă în aceea că, în data de 2.10.2017, între orele 10:00 - 13:40, în timp ce era audiată de organele de cercetare penală în calitate de martor în Dosarul penal nr. x/2017, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv ameninţare, faptă prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. de către suspectul B., pentru a evita tragerea la răspundere penală a acestuia, inculpata A. a declarat mincinos că, în data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00 - 20:30, se afla în faţa imobilelor cu nr. x şi y de pe str. x din comuna Vladimirescu, jud. Arad, când, în urma unor discuţii, numitul D. s-a îndreptat ameninţător spre ea, cu intenţia de a o lovi, iar prietenul ei, B., l-a oprit cu mâinile, fără a-l împinge sau a-l lovi, precum şi că numita C. nu se afla la faţa locului pe parcursul derulării evenimentelor.
Totodată, constată că instanţa de apel a reţinut că împrejurările în privinţa cărora inculpata a declarat mincinos erau esenţiale în cauză, vizând tocmai comiterea infracţiunii de lovire, respectiv ameninţare de care era acuzat concubinul său.
În motivarea recursului în casaţie, în esenţă, inculpata A. a susţinut că nu are calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, dat fiind faptul că, în timpul procesului în care a fost audiată în calitate de martor cu privire la faptele concubinului său, B., fără a i se aduce la cunoştinţă de către organele de urmărire penală că are dreptul să refuze a fi audiată în această calitate, a fost pronunţată Decizia nr. 562/2017 a Curţii Constituţionale, care nu era publicată în Monitorul Oficial al României la data audierii sale şi care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, produce efecte pe tot parcursul procesului penal în cauzele care se află în curs de judecată, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Înalta Curte constată că art. 273 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnată recurenta-inculpată A., incriminează fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.
Totodată, reţine că, pentru a exista infracţiunea de mărturie mincinoasă, subiectul activ al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de martor.
Conform art. 115 alin. (1) coroborat cu art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali.
Potrivit art. 117 alin. (1) din C. proc. pen., au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului precum şi persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 837/23.10.2017, s-a statuat că au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor şi persoanele care au stabilit cu inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi.
Dacă soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului, persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului sau cele care au stabilit cu inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sunt de acord să dea declaraţii, după ce organele judiciare le comunică dreptul de a nu da declaraţii în calitate de martor, acestea dobândesc calitatea de martor şi le sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile martorilor, inclusiv obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea (art. 117 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.). Prin urmare, persoanele care au stabilit cu inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi pot fi audiate în calitate de martor, cu condiţia de a li se aduce la cunoştinţă dreptul de a refuza să dea declaraţii.
Înalta Curte reţine că recurenta-inculpată A. a fost audiată în prezenţa apărătorului ales la data de 2 octombrie 2017, după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017, dar înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (la 23 octombrie 2017), ocazie cu care nu s-a prevalat de dreptul de a refuza să fie audiată, nici personal, nici prin intermediul avocatului său.
Totodată, constată că, deşi înaintea audierii, inculpatei nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a refuza să fie audiată în calitate de martor, susţinerea acesteia că nu s-a putut prevala de dispoziţiile art. 117 alin. (1) din C. proc. pen. nu este reală, întrucât, în aceeaşi zi, la scurt timp după semnarea declaraţiei, organele judiciare au remediat această omisiune şi i-au dat inculpatei posibilitatea de a-şi retracta declaraţia dată în această calitate. Astfel, cu privire la această împrejurare, la finalul declaraţiei date la data de 2 octombrie 2017, aflată la dosarul de urmărire penală, aceasta arată:
"În continuarea declaraţiei, azi, data de 2.10.2017, orele 13:30, menţionez faptul că mi s-a adus la cunoştinţă faptul că am dreptul să refuz să dau vreo declaraţie de martor, respectiv cu privire la evenimentul din data de 19.07.2017, în jurul orelor 20:00. Arăt faptul că îmi menţin, în totalitate, declaraţia dată anterior în cursul zilei, între orele 10:00 - 11.05, în calitate de martor şi nu mai am nimic de adăugat."
Prin urmare, recurenta-inculpată A. a ratificat declaraţia din data de 2.10.2017, context în care are calitatea de martor în cauza în care a fost audiată, cerută subiectului activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.
De altfel, este de remarcat că organele de urmărire penală au înţeles să aplice dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017, deşi aceasta nu era încă publicată în Monitorul Oficial al României şi că recurenta-inculpată nu a invocat încălcarea dreptului său de a refuza să fie audiată ca martor în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1076/A din 17 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2020.
GGC - NN