Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT şi TRIBUNALUL DOLJ, obligarea pârâţilor, la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 conform modalităţii de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, agreată cu reprezentanţii Curţii de Conturi a României.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin Sentinţa civilă nr. 2298 din data de 18 aprilie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT şi TRIBUNALUL DOLJ.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut, în esenţă că, reclamantul este grefier în cadrul Tribunalului Dolj, fiind nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor sale salariale şi recalcularea salariului într-un alt cuantum în temeiul dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea 153/2017.
A apreciat astfel Tribunalul Bucureşti că raportul juridic ce face obiectul cauzei deduse judecăţii atrage competenţa instanţei de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, conform cărora " Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri."
Pentru acest motiv a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr la data de 02.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal
Prin Sentinţa nr. 769 din 07 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că reclamantul, care are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, astfel cum rezultă foarte clar din petitul cererii de chemare în judecată, unde se menţionează neechivoc faptul că se solicită direct recalcularea şi plata drepturilor salariale pentru personalul din justiţie, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 şi nici dispoziţiile similare cuprinse în Legea nr. 284/2010.
Împrejurarea că se solicită obligarea pârâţilor la recalcularea salariului brut nu atrage competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti, din moment ce competenţa acestei instanţe este stabilită în mod excepţional şi nu poate fi extinsă prin analogie şi la alte cauze. De altfel, se observă că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede inclusiv o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea vizată de competenţa exclusivă trebuie să vizeze hotărârea care soluţionează contestaţia.
Faţă de acestea, reţinând motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a constată că nu sunt incidente speţei prevederile legale speciale reţinute în justificarea soluţiei de admitere a excepţiei de necompetenţă materială, prezenta cauză fiind un veritabil litigiu de muncă, în căderea instanţei de conflicte de muncă de la domiciliul reclamantului, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar şi art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003.
A mai reţinut Curte de Apel Bucureşti că, nici calificarea acţiunii ca o acţiune în contencios de drept comun nu ar atrage competenţa sa, atât din punctul de vedere al competenţei materiale, determinată de rangul autorităţii emitente care în speţă este o autoritate locală (colegiul de conducere al unei curţi de apel) cât şi al celei teritoriale, astfel cum prevede art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea iniţială de chemare în judecată reclamantul A., încadrat în prezent ca grefier la Tribunalul Dolj, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL OLT şi TRIBUNALUL DOLJ, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, conform modalităţii de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, modalitate care a fost aprobată şi precizată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, agreată cu reprezentanţii Curţii de Conturi.
În data de 15 martie 2019 reclamantul a depus la dosar o Cerere de Modificare a acţiunii, în cadrul căreia menţionează că, pe lângă petitul principal al cererii de chemare în judecată, mai solicită şi obligarea pârâţilor Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Olt, la plata diferenţelor salariale dintre salariul rezultat în urma recalculării (conform machetelor de calcul din cadrul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti) şi salariul efectiv încasat pentru perioada 01.01.2018 şi până în prezent.
Înalta Curte, faţă de cererea formulată de reclamant, ce are calitate de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, constată că acesta nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, neformulând plângere împotriva Hotărârii nr. 9/22 martie 2018 dată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel, pentru a fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, ori dispoziţiile similare cuprinse în Legea nr. 284/2010 şi reţinute greşit de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de MUncă şi Asigurări Sociale, ci acesta solicită direct recalcularea şi plata drepturilor salariale pentru personalul din justiţie.
Este adevărat că, prin Hotărârea nr. 9/22 martie 2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova s-au admis contestaţiile faţă de contestatorii - personal auxiliar de specialitate şi conex, precum şi specialişti IT al căror salariu de bază a atins nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respingându-se contestaţiile care nu se încadrează în categoria menţionată mai sus şi modificându-se în parte Decizia nr. 8 din 31 ianuarie 2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, în sensul că personalul auxiliar de specialitate şi conex al căror salariu de bază este stabilit potrivit art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 va beneficia de sporurile de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate la salariul de bază din anul 2022, începând cu data de 01.01.2018, cu aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, însă, astfel cum se poate observa din petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a înţeles să formuleze plângere împotriva acestei hotărâri, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Capitolul VII din Anexa 5 a Legii nr. 153/2017, conform cărora " "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti." şi dispoziţiile similare cuprinse la art. 7 alin. (2) din capitolul VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, potrivit cărora " Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri.", cum greşit a reţinut Tribunalul Bucureşti.
Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menţionată şi care ar fi atras competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti nu este îndeplinită, deoarece reclamantul nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori hotărârea dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competenţa prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, acesta menţionând fără echivoc faptul că solicită direct recalcularea şi plata drepturilor salariale pentru personalul din justiţie.
Astfel cum şi Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a reţinut, se constată că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii, este de strictă interpretare, şi nu poate fi extinsă prin analogie şi la alte cauze, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.
Ca atare, este de remarcat că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestaţii emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită recalcularea şi plata drepturilor salariale " începând cu data de 01.01.2018 conform modalităţii de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti" şi "obligarea pârâţilor Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Olt, la plata diferenţelor salariale dintre salariul rezultat în urma recalculării (conform machetelor de calcul din cadrul Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti) şi salariul efectiv încasat pentru perioada 01.01.2018 şi până în prezent. ".
Înalta Curte, în regulator de competenţă reţine că, în ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor şi personalului auxiliar, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare ]n favoarea instanţelor de contencios administrativ, astfel că litigiul în discuţie urmează a intra sub jurisdicţia muncii, care este o jurisdicţie de plină competenţă.
Este de reţinut că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, contenciosul administrativ este definit drept " activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
De asemenea, conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.".
Prin raportare la aceste dispoziţii legale, este de reţinut că obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv nesoluţionarea în termen a cererii.
Or, în cauza de faţă, reclamantul nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiţiei de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu a dedus judecăţii un act administrativ asimilat.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
În aceste condiţii, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, fiind un veritabil litigiu de muncă, ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei de conflicte de muncă de la domiciliul reclamantului, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar şi art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din legea nr. 53/2003, privind Codul muncii.
Cum în cauză reclamantul îşi are atât domiciliul legal (str. x judeţ Dolj) cât şi pe cel procesual (la locul de muncă - sediul Tribunalul Dolj, str. x), în Craiova, Dolj - conform Codului Muncii, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revenea Tribunalului Dolj, însă, dată fiind atât calitatea reclamantului, de grefier la Tribunalul Dolj, cât şi calitatea acestei instanţe - Tribunalul Dolj - de pârât în litigiul de faţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., ce instituie un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale după calitatea persoanei, derogând în mod expres de la normele ce stabilesc competenţa teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect.
Caracterul facultativ este dat de posibilitatea de a opta între mai multe instanţe, egale în grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, norma legală având însă caracter imperativ, sub aspectul obligaţiei de a sesiza o altă instanţă decât cea la care reclamantul sau pârâtul, ce are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar ori grefier, îşi desfăşoară activitatea, respectiv în acord cu interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, altă instanţă decât cea care are calitatea de reclamantă/pârâtă în cauză.
Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, calitatea reclamantului, de grefier în cadrul Tribunalului Dolj şi calitatea de pârât a Tribunalul Dolj, şi pe de altă parte, conţinutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă de acelaşi grad (cu Tribunalul Dolj) aflată în circumscripţia curţii de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa (Tribunalul Dolj) la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, conform art. 127 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Faţă de toate aceste considerente, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar şi a art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003, respectiv a art. 127 şi art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.
GGC - OB