Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 659/2020

Decizia nr. 659

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2016 la data de 21.12.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/8.12.2016.

Prin sentinţa nr. 549/7.06.2017, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de apel Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr la data de 21.06.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 146/2017 pronunţată în data de 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.

A dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/08.12.2016 emisă de A.J.F.P. Bacău.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei nr. 146/2017 pronunţată în data de 19 octombrie 2017 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-au arătat, următoarele:

Decizia de luare a măsurii asigurătorii a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 213 din noul Codul de procedură fiscală de organul fiscal competent, respectiv DGRFP laşi -AJFP Bacău, iar potrivit dispoziţiilor prevăzute în Ordinul 2605/2010, completat de Ordinul nr. 1296/2014 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dispoziţiile de la la pct. 2.1.1, măsurile asigurătorii dispuse vor fi duse la îndeplinire de organul de executare.

Învederează că aşa cum reiese şi din conţinutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii rezultă faptul că societatea are obligaţii de plată restante în cuantum de 1.201.564 RON reprezentând TVA, impozit pe profit şi contribuţii sociale.

Astfel, condiţia esenţială pentru instituirea măsurilor asigurătorii este, conform art. 213 Codul de procedură fiscală, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor fiscale. Mai mult decât atât, arată faptul că astfel cum rezultă din conţinutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii creanţa fiscală estimată în sarcina contestatoarei are un cuantum apreciabil, iar dispoziţiile art. 213 Codul de procedură fiscală nu impun organului fiscal obligaţia de a constata, în prealabil emiterii deciziei de măsuri asigurătorii, existenţa unor operaţiuni concrete de sustragere sau ascundere a bunurilor de la urmărire, ci numai existenţa unui pericol în acest sens, întrucât instituirea măsurilor asigurătorii are un scop preventiv.

Organul de inspecţie a emis o Decizie de impunere aferentă Raportului de inspecţie fiscală, acestea nefiind contestate pe căile legale, se prezumă deci că aceste creanţe sunt temeinice, legale, certe, lichide si exigibile. Astfel organul cu atribuţiuni de colectare a acestor sume consistente a procedat în mod corect şi legal la aplicarea singurei măsuri pe care o mai avea la dispoziţie pentru încasarea acestora şi anume a se asigura că debitoarea nu va dispune în sensul sustragerii de la plata sumelor stabilite prin decizia de impunere.

Dreptul organului fiscal de a institui măsura de recuperare a sumelor este prevăzut de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, motivaţia dispunerii măsurilor rezidă în existenţa pericolului neonorarii de la plata obligaţiilor fiscale sau de la urmărire precum şi imposibilitatea dovedită prin lipsa de încasări prin măsurile de executare dispuse împotriva societăţii debitoare al cărei administrator este contestatoarea.

A învederat că deschiderea procedurii de angajare a răspunde solidare pentru persoanele responsabile a fost declanşată, în acest sens, cu adresele nr. x/08.09.2016 şi nr. y/31.10.2016, s-au transmis Notificări privind declanşarea procedurii de atragerea a răspunderii solidare către doamna A., prin poştă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dar nu a dat curs invitaţiei primite din partea organului fiscal. Asociatul societăţii a dovedit rea credinţă prin neplata datoriilor înregistrate de S.C. B. S.R.L. CUI x şi există posibilitatea ca A. să-si înstrăineze patrimoniul.

Mai mult decât atât, a învederat şi faptul că a fost emisă Decizia angajare a răspunderii solidare nr. 450/16.01.2017, transmisă contestatoarei A. prin poştă, cu confirmare de primire semnată în data de 30.01.2017.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului raportat la art. 489 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a înţeles să precizeze temeiul de drept în virtutea căruia a recurat sentinţa pronunţată de către instanţa de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, deşi nu a indicat în mod expres motivul de recurs incident în calea de atac exercitată, a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, considerente pentru care excepţia nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Trecând la analiza cererii de recurs şi examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU, a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 203511/8.12.2016 pârâta a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor unor mobile şi imobile dar şi conturi ale reclamantei, motivat de faptul că s-a constatat existenţa pericolului ca aceasta, în calitate de codebitor alături de S.C. B. S.R.L. pentru o datorie de 1.201.564 RON, să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea.

În motivarea acestor măsuri, pârâta a menţionat că reclamanta a fost notificată privind declanşarea procedurii de atragere a răspunderii solidare prin adresele sub nr. x/8.09.2016 şi nr. y/31.10.2016, dar nu a dat curs invitaţiei primite din partea organului de executare silită. De asemenea, reclamanta a dovedit rea-credinţă prin neplata datoriilor înregistrate de S.C. B. S.R.L. şi există posibilitatea să-şi înstrăineze patrimoniul.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015(în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Astfel, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată critica referitoare la interpretarea greşită dată de instanţa de fond prevederilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, având în vedere că dreptul acordat de lege organului fiscal de a dispune măsuri de indisponibilizare şi conservare a patrimoniului debitorului fiscal nu poate fi exercitat decât strict în condiţiile prevăzute de textul legal menţionat, respectiv în acele cazuri excepţionale când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Or, după cum a arătat în mod corect şi instanţa de fond, simpla atitudine pasivă a reclamantei nu poate fi interpretată dincolo de orice dubiu, în sensul că reclamanta intenţionează să se sustragă sau să îşi ascundă/risipească averea, iar o astfel de atitudine poate reprezenta cel mult un element probatoriu care, doar coroborat cu alte indicii deduse din acţiunile efective întreprinse de reclamantă, este de natură a prefigura existenţa unui astfel de pericol de sustragere.

Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepţionale", "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Înalta Curte reţine ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. Nu se poate reţine că reclamanta a dovedit rea-credinţă prin simpla neplată a datoriilor înregistrate de S.C. B. S.R.L., câtă vreme situaţia reală a societăţii nu este încă clarificată în mod definitiv şi atâta timp cât existenţa legală a acestor datorii este încă pusă în discuţie, având în vedere că S.C. B. S.R.L. a contestat legalitatea şi temeinicia celor dispuse prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/24.06.2015 şi prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2015 . De asemenea, simpla alegaţie potrivit căreia există posibilitatea ca aceasta să-şi înstrăineze patrimoniul, care nu este dublată şi de indicarea unor indicii concrete deduse din acţiunile efective întreprinse de reclamantă, nu este de natură să justifice luarea unor măsuri asigurătorii cu privire la patrimoniul intimatei-reclamante.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva sentinţei nr. 146/2017 din 19 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.