Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a formulat acţiune în constatare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar la acea dată, să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1237 din 05 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâtul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a instanţei de fond.
În drept, recurentul-reclamant a dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, invocând faptul că întreg probatoriul administrat în cauză pentru stabilirea calităţii sale de "colaborator al securităţii" s-ar axa pe "angajamentul de colaborare" şi pe o aşa-zisă "sesizare" ce i-ar fi fost atribuită în mod nereal de către un ofiţer de securitate.
În opinia recurentului, pe baza acestui probatoriu, instanţa de fond a apreciat fără temei că ar fi întrunite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 şi ar fi constatat în mod greşit calitatea sa de colaborator al Securităţii.
Astfel, chiar dacă a fost recrutat de către organele fostei securităţi, acest fapt s-ar fi realizat pe bază de presiuni şi ameninţări repetate în perioada în care era minor, neavând discernământul necesar pentru a conştientiza ce înseamnă această "colaborare" şi nici reprezentarea exactă a potenţialelor sale fapte. Totodată, susţine recurentul, la vârsta aceea, nu avea nici capacitatea şi nici puterea de a se opune în vreun fel semnării acelui angajament de colaborare cu organele de securitate; în realitate însă, deşi i se atribuie faptul că ar fi relatat verbal unui ofiţer de securitate anumite aspecte referitoare la audierea postului de radio "B." de către unii colegi de şcoală, nu a existat niciun fel de legătură şi nicio colaborare cu respectiva persoană, nu a furnizat nicio informaţie acestuia, nici verbal şi nici în scris.
Mai mult decât atât, informaţiile referitoare la audierea postului de radio "B.", au fost obţinute de către ofiţerul de securitate din declaraţiile luate unor elevi, aşa cum rezultă din înscrisurile probatorii aflate la dosarul cauzei.
Mai arată recurentul şi faptul că, deşi se susţine că la dosarul său personal ar exista o notă de analiză în care un ofiţer de securitate a consemnat că, "în urma sesizării făcute de către numitul "C.", s-a putut trece la documentarea şi destrămarea anturajului format în jurul elevului R.E., anturaj care colporta ştirile transmise de postul de radio B.", nu există nicio dovadă că pârâtul ar fi furnizat acea informaţie (singura, de altfel) ofiţerului de securitate respectiv; trebuie avut în vedere şi faptul că informaţia referitoare la audierea postului de radio respectiv fusese obţinută de ofiţerul de securitate în urma audierii unor elevi din şcoala respectivă, la acea vreme.
Susţine recurentul că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prevăd că, prin "colaborator al Securităţii" se înţelege "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.", astfel că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în cazul său; în concluzie, având în vedere considerentele de fapt şi de drept prezentate, precum şi înscrisurile probatorii aflate la dosarul cauzei, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea Sentinţei civile nr. 1237 din data de 05.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.
4. Apărarea formulată în cauză
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţie respinsă de către instanţa de recurs în şedinţa publică din data de 7 februarie 2020 iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În opinia intimatului, sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material întrucât, în mod corect, prima instanţă a observat îndeplinirea condiţiilor necesare pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii prin culegere de informaţii, în persoana pârâtului. Acesta ar fi fost recrutat de către organele fostei Securităţi, fapt pe care nu l-a contestat, "în scopul combaterii unor fenomene negative din cadrul liceului Vlaicu Vodă", iar pe baza semnalării acestuia din 24.04.1980, s-a trecut la verificări ce au constat, practic, în interogarea elevilor menţionaţi de sursa "C." în nota respectivă, aceştia din urmă, prin declaraţiile date, recunoscând faptele.
Din coroborarea informaţiilor prezentate, ar rezulta că recurentul a furnizat organelor de securitate informaţii referitoare la colegii care ascultau posturi de radio interzise şi care comentau pe marginea ştirilor transmise de aceste posturi, situaţie care ar fi condus la îngrădirea unor drepturi ale unor persoane, având în vedere că, faţă de elevii din grupul respectiv, s-a luat măsura avertizării, aspecte care atestă îndeplinirea ambelor condiţii impuse de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin Rezoluţia din 16 noiembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, la data de 7 februarie 2020, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, întrucât prima instanţă a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru argumentele ce urmează:
Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.
Prin conţinutul mai multor decizii (Deciziile cu nr. 843/2011, nr. 530/2009 şi nr. 1522/2011), Curtea Constituţională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din această perspectivă, art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat defineşte noţiunea de "colaborator al Securităţii" ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii", rezultă condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), prin informaţiile respective sa fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care sa conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de "colaborator al Securităţii".
În jurisprudenţa sa constantă (Deciziile cu nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 şi nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituţională a subliniat faptul că, într-o acţiune în constatarea calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât şi faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare.
Relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii nu au o valoare probantă prestabilită, deci instanţa nu poate pronunţa o hotărâre exclusiv în baza acestora, având obligaţia de a analiza întregul material probator administrat în cauză şi de a uza de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului. În Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituţională a subliniat în mod explicit că: "(...) pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, nu pot fi administrate şi apreciate individual, ca probe unice; cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente şi complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă".
În prezenta cauză, prin acţiunea introductivă, reclamanta CNSAS a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în persoana recurentului, prevalându-se exclusiv de Nota din 24.04.1980 în care un ofiţer de securitate consemna faptul că în urma unei sesizări făcută de personajul "C." ar fi fost posibilă destrămarea anturajului format în jurul unui anumit elev, anturaj care colporta ştirile transmise de postul "B.". În acelaşi fel, pe baza acestei Note de analiză, Raportul din 27.04.1980 consemnează faptul că informaţia mai sus-menţionată ar fi fost "obţinută" de la colaboratorul "C.", fără să existe nicio altă dovadă a colaborării, în afara acestor pretinse relatări verbale consemnate de către lucrătorii fostei securităţi, aceleaşi valenţe şi caracteristici având şi Nota din 14.10.1980.
Aceste relatări verbale nu pot fi sub nicio formă considerate de către Înalta Curte ca având o valoare probantă prestabilită şi absolută, în condiţiile în care, aspect deloc lipsit de semnificaţie, nu există nicio altă probă a colaborării cu care să se coroboreze, iar informaţiile referitoare la audierea postului de radio "B." au fost obţinute de ofiţerul de securitate chiar din declaraţiile luate unor elevi, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond.
În contextul expus, câtă vreme înscrisurile depuse de reclamant la dosar nu se coroborează cu nicio altă probă care să emane de la pârâtul-recurent sau de la o terţă parte, nu se poate concluziona, dincolo de orice dubiu, că pârâtul a fost colaborator al securităţii aşa cum susţine autoritatea reclamantă şi cum, în mod eronat, a reţinut prima instanţă.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot sentinţa recurată şi, reţinând cauza spre rejudecare, va respinge acţiunea introductivă ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva Sentinţei civile nr. 1237 din 05 aprilie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2020.
GGC - NN