Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 2244 din data de 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 2244 din data de 12 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât a enumerat principiile fundamentale ale procesului civil, susţinând, în esenţă, că judecarea procesului în primă instanţă s-a realizat cu încălcarea dreptului său la apărare, a principiilor nemijlocirii şi rolului judecătorului în aflarea adevărului, în raport cu probatoriul administrat în cauză.
Recurentul-pârât a susţinut că a formulat trei cereri pentru administrarea de probe, în urma cărora i s-a comunicat un set de documente totalizând 18 file, fără a fi anexată nicio pagină xerocopiată din dosarul Tribunalului Militar Iaşi, prin care s-a dispus obligarea numitului B. să se prezinte obligatoriu, în mod regulat, la tratament medical până la însănătoşire.
Recurentul-pârât a precizat că înscrisurile anexate cererii introductive de către reclamant marchează parcursul de început a urmăririi penale declanşate împotriva numitului B. şi reprezintă numai o parte din înscrisurile existente în dosarul penal, care nu dovedesc realizarea urmăririi informative în privinţa acestei persoane.
Totodată, recurentul consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că măsurile pe care acesta le-a dispus nu au vizat îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanei urmărite.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-reclamant a susţinut, în esenţă, că judecătorul fondului a pus în discuţia părţilor solicitarea de completare a probatoriului, formulată de pârât, respingând-o motivat, pe de o parte, de faptul că nu a indicat teza probatorie, iar pe de altă parte, de faptul că înscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei.
Totodată, în mod corect prima instanţă, raportându-se la prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 ianuarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
6. Prin încheierea pronunţată la data de 30 ianuarie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, apreciind că recurentul-pârât a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Criticile recurentului-pârât vizând încălcarea de către prima instanţă a principiilor fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în raport cu probatoriul administrat în cauză, sunt neîntemeiate.
Analizând actele şi lucrările depuse la dosarul instanţei de fond, se constată că acţiunea în constatare formulată de reclamant a fost însoţită de înscrisuri în susţinerea acesteia, respectiv Nota de Constatare nr. x/24.07.2015, Cererea nr. x/11.12.2014, adresată reclamantului de către numitul B. şi dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.), aceste înscrisuri fiind comunicate pârâtului, în conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea de şedinţă din 15 mai 2017, prima instanţă a respins, motivat, cererea de completare a probatoriului, formulată de pârât, constatând că nu a fost indicată teza probatorie urmărită a fi dovedită prin administrarea probei cu înscrisuri şi apreciind că înscrisurile existente la dosar sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei.
Instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reţinând că proba cu înscrisuri solicitată de pârât nu este pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea litigiului, întrucât, în raport de înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, se apreciază că nu sunt concludente şi pertinente dezlegării procesului dosarul penal, în integralitate, înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Iaşi şi celelalte înscrisuri solicitate de către pârât.
În condiţiile arătate, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dreptului la apărare al pârâtului, a principiilor nemijlocirii şi rolului judecătorului în aflarea adevărului, pe parcursul judecării procesului fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.
Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, pe care le-a apreciat concludente pentru judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., republicat, toate părţile, având deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reţinut în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de lucrător de miliţie, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.
Înalta Curte constată, că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.
Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, al căror conţinut este descris pe larg în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.
Instanţa de primă jurisdicţie nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.
Or, aprecierile asupra activităţii persoanei urmărite sunt dublate şi de informaţiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse şi solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul de lege.
Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.
În cauză, toate măsurile luate în privinţa numitului B. au fost declanşate ca urmare a propunerii recurentului-pârât de începere a urmăririi penale împotriva acestuia, pentru motivul că a fost identificat ca fiind autorul unui document cu conţinut duşmănos în care a denigrat politica internă a statului, rezultând că urmărirea persoanei respective a fost determinată de considerente strict politice, care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, astfel că măsurile în discuţie au reprezentat o restrângere a dreptului la viaţă privată a persoanei urmărite.
Susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora măsura internării într-un spital de psihiatrie a persoanei urmărite din raţiuni exclusiv politice a vizat îmbunătăţirea stării de sănătate a acesteia, sunt nefondate, constatându-se că măsurile întreprinse de pârât au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentele ale omului, având în vedere că urmărirea numitului B. a fost ordonată din considerente strict politice.
În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.
Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.
Recurentul nu se poate apăra invocând natura activităţii desfăşurate în baza raporturilor de serviciu, având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".
Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/(...)/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".
Apărările recurentului-pârât potrivit cărora măsurile dispuse de către acesta erau expres stipulate în ordinele şi instrucţiunile permise de Constituţia şi legile în vigoare la data respectivă, sunt neîntemeiate.
Instanţa de control judiciar reţine că erau considerate ca fiind ostile regimului total comunist orice critici aduse ideologiei oficiale, iar măsurile luate de către recurent au urmărit anihilarea acestor demersuri ale persoanei vizate, nu în scopul apărării intereselor naţionale, astfel cum a afirmat pârâtul, ci în mod evident, pentru susţinerea sistemului totalitar comunist.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2244 din data de 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2020.
GGC - NN