Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 223/2020

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 martie 2020 de către Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile franceze, în vederea efectuării urmăririi penale şi judecăţii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 martie 2020, până la data de 8 aprilie 2020, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 9 martie 2020, pe o durată de 24 de ore.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut următoarele:

Prin adresa nr. x/2020 din data de 10 martie 2020, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această din urmă instanţă, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., de către autoritatea judiciară din statul emitent - Republica Franceză.

Anterior, faţă de persoana solicitată, a fost dispusă de către procuror, prin Ordonanţa nr. 40/2020, măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 9 martie 2020, ora 21:10, până la data de 10 martie 2020, ora 21:10.

La dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis la data de 9 martie 2020 de către Tribunalul Judiciar din Paris, pe numele persoanei solicitate A..

La termenul din 10 martie 2020, persoana solicitată, fiind prezentă în faţa instanţei de fond şi beneficiind de asistenţa juridică a avocaţilor aleşi, nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea şi, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declaraţii scrise (ataşată la dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că, în privinţa persoanei solicitate A., Tribunalul Judiciar din Paris a emis un mandat european de arestare, întemeiat pe un mandat de arestare preventivă datând din 9 martie 2020, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de furturi comise în grup organizat, constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de crime, constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, dispoziţiile aplicabile fiind cele prevăzute de art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5, art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 din C. pen. francez, pentru care durata maximă a pedepsei este de 15 ani închisoare, în raport cu următoarea situaţie de fapt:

Persoana solicitată A. ar face parte dintr-un grup infracţional organizat format din cetăţeni români care comit furturi din camioanele care circulă pe autostrăzile din Franţa. Modul de operare era următorul: în timp ce camionul circula în trafic, unul din membrii grupării urca, prin efracţie, în remorcă, după care dădea marfa complicilor care circulau într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule şi a unui grup de aproximativ zece persoane pentru a asigura securitatea operaţiunii. În perioada mai 2018 - noiembrie 2019, au fost comise 21 de furturi în această modalitate, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 3,5 milioane euro.

S-a reţinut că persoana solicitată ar fi fost implicată în furturile comise în lunile iunie şi octombrie 2019, iar autoturismul proprietatea sa a fost utilizat în comiterea de furturi în lunile noiembrie 2018 şi ianuarie 2019.

Curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de art. 87 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 97 alin. (1), (2) din aceeaşi lege, întrucât pedeapsa prevăzută în legislaţia statului emitent pentru infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale efectuate de către autorităţile judiciare franceze şi care au motivat emiterea mandatului european de arestare are o durată maximă care depăşeşte 3 ani închisoare şi nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinţei dublei încriminări, fiind încadrate juridic, conform menţiunilor din acel mandat, în infracţiuni care dau loc la predare, independent de această cerinţă.

Totodată, curtea de apel a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, nefiind incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege.

Sub cel din urmă aspect, instanţa a constatat, pe de o parte, că potrivit fişei de cazier judiciar (datând din 6 martie 2020), persoana solicitată nu are antecedente penale, iar pe de altă parte, că parchetul nu a furnizat informaţii din care să rezulte că, în prezent, aceasta ar fi cercetată penal de către autorităţile judiciare române în vreo cauză.

S-a reţinut, contrar susţinerilor persoanei solicitate, prin avocaţi, că principiul recunoaşterii reciproce, care stă la baza structurii Deciziei-cadru 2002/584, presupune, potrivit articolului 1 alin. (2) din aceasta, că statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare (Hotărârea din 16 noiembrie 2010, Mantello, C 261/09, EU:C:2010:683, pct. 36).

Astfel, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, statele membre nu pot refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3, precum şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele 4 şi 4a din aceasta. În plus, executarea unui mandat european de arestare nu poate fi supusă de autoritatea judiciară de executare decât condiţiilor definite la art. 5 din Decizia-cadru (Hotărârea Curţii din 29 ianuarie 2013, Radu, C 396/11, EU:C:2013:39, pct. 36).

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că susţinerile inculpatului privind neimplicarea în activitatea infracţională sau existenţa unor relaţii fără caracter infracţional cu unii membri ai grupării organizate la care se face referire în cuprinsul mandatului, nu reprezintă motive de neexecutare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze.

Împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie persoana solicitată A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 31 martie 2020.

În susţinerea căii de atac promovate, contestatorul persoană solicitată a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa militară nr. 3, au fost suspendate zborurile către şi dinspre Franţa, astfel că nu poate avea loc predarea sa către autorităţile judiciare franceze. Prin urmare, a solicitat să se renunţe provizoriu la predarea sa, până la momentul când aceasta va fi posibilă, perioadă de timp în care să se dispună măsura preventivă a arestului la domiciliu, apreciată ca fiind aptă să asigure aceleaşi garanţii pe care le conferă măsura arestului preventiv.

În acest sens au fost invocate circumstanţe personale favorabile contestatorului, făcându-se totodată referire la împrejurarea că acesta nu ar avea legătură cu acuzaţiile ce îi sunt aduse de către autorităţile judiciare franceze.

Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că autorităţile judiciare din Franţa (Tribunalul Judiciar din Paris) au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A., întemeiat pe un mandat de arestare preventivă datând din 9 martie 2020, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de furturi comise în grup organizat, constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de crime, constituirea unui grup infracţional organizat în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, dispoziţiile aplicabile fiind cele prevăzute de art. 450-1, art. 450-3, art. 450-5, art. 311-1, art. 311-9, art. 311-13, art. 311-14, art. 311-15 din C. pen. francez, pentru care durata maximă a pedepsei este de 15 ani închisoare, în raport cu următoarea situaţie de fapt:

Persoana solicitată A. ar face parte dintr-un grup infracţional organizat format din cetăţeni români care comit furturi din camioanele care circulă pe autostrăzile din Franţa. Modul de operare era următorul: în timp ce camionul circula în trafic, unul din membrii grupării urca, prin efracţie, în remorcă, după care dădea marfa complicilor care circulau într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule şi a unui grup de aproximativ zece persoane pentru a asigura securitatea operaţiunii. În perioada mai 2018 - noiembrie 2019, au fost comise 21 de furturi în această modalitate, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 3,5 milioane euro.

S-a reţinut că persoana solicitată ar fi fost implicată în furturile comise în lunile iunie şi octombrie 2019, iar autoturismul proprietatea sa a fost utilizat în comiterea de furturi în lunile noiembrie 2018 şi ianuarie 2019.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 97 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât pedeapsa prevăzută în legislaţia statului emitent pentru infracţiunile care fac obiectul urmăririi penale efectuate de către autorităţile judiciare franceze şi care au motivat emiterea mandatului european de arestare are o durată maximă care depăşeşte 3 ani închisoare şi nu sunt supuse verificării îndeplinirii cerinţei dublei încriminări, fiind încadrate juridic, conform menţiunilor din acel mandat, în infracţiuni care dau loc la predare, independent de această cerinţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 şi nu există niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal, în cuprinsul căruia se menţionează dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii. Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, în cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

Dispoziţiile art. 104 alin. (7) din aceeaşi lege prevăd că, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

Conform art. 104 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.

În cauză, la termenul din 10 martie 2020, persoana solicitată, fiind prezentă în faţa instanţei de fond şi beneficiind de asistenţa juridică a avocaţilor aleşi, nu a formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea şi, fiind ascultată, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă posibilitatea de a consimţi la predare, caracterul irevocabil al unui astfel de consimţământ, precum şi conţinutul şi efectele regulii specialităţii, a declarat că nu este de acord să fie predată către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, afirmaţiile sale fiind consemnate în cuprinsul unei declaraţii scrise.

Cât priveşte invocarea de către apărare a împrejurării că persoana solicitată nu ar avea legătură cu acuzaţiile ce îi sunt aduse de către autorităţile judiciare franceze, aceasta nu poate constitui un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul Judiciar din Paris - Franţa, la data de 9 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., hotărârea atacată, de predare a acesteia către autorităţile judiciare solicitante, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că solicitarea contestatorului referitoare la amânarea predării este întemeiată, având în vedere prevederile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată. Potrivit textelor legale menţionate, predarea poate fi amânată atunci când, din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana solicitată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată.

Astfel, se constată că, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020, s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României, pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, prin art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 3 din 24 martie 2020, s-a dispus suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi din Franţa către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile.

În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte apreciază că situaţia suspendării zborurilor către Franţa ca urmare a situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru contestatorul persoană solicitată, sens în care se impune amânarea predării acestuia până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.

Astfel, se constată că, în cauză, predarea contestatorului persoană solicitată nu poate fi realizată la acest moment din motive obiective, fiind incidente dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în situaţia în care, din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea persoanei solicitate nu se poate efectua, aceasta poate avea loc la o nouă dată, ce urmează a fi convenită între cele două autorităţi.

Totodată, faţă de împrejurarea că în cauză s-a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa, în baza mandatului european de arestare, măsura preventivă dispusă de instanţa de fond urmează a fi revocată de Înalta Curte, iar persoana solicitată va fi pusă în libertate, dacă nu este reţinută, arestată sau deţinută în altă cauză, urmând a se dispune arestarea sa, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Cât priveşte solicitarea apărării în sensul ca, până la predarea efectivă a contestatorului către autorităţile judiciare din Franţa, să se dispună înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură preventivă, mai blândă, respectiv cea a arestului la domiciliu, se reţine că, prin hotărârea contestată, instanţa de fond dispus, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Judiciar din Paris pe numele persoanei solicitate A., or, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, odată cu pronunţarea asupra executării mandatului european de arestare, instanţa se pronunţă, deopotrivă, asupra predării şi arestării în vederea predării, legea neconferind posibilitatea înlocuirii măsurii preventive, într-o astfel de situaţie.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată şi, în rejudecare:

În temeiul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, va dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franţa ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de 3 luni.

Va dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Va revoca măsura arestării provizorii luată prin sentinţa penală contestată şi va dispune punerea de îndată în libertate persoanei solicitate A., dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză.

Va constata că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la 9 martie 2020 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate, care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de persoana solicitată A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată şi, în rejudecare:

În temeiul art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franţa ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de 3 luni.

Dispune arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Revocă măsura arestării provizorii luată prin sentinţa penală contestată şi dispune punerea de îndată în libertate persoanei solicitate A., dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la 9 martie 2020 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate, care nu contravin prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de persoana solicitată A. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2020.

GGC - CL