Şedinţa publică din data de 08 mai 2020
Deliberând asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 20 din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. privind sentinţa penală nr. 274 din data de 26 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut că prin sentinţa penală nr. 274 din data de 26 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria.
S-au constatat îndeplinite condiţiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
A fost recunoscută sentinţa penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunţată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.
S-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menţionate anterior, într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 420 RON reprezintă onorariu avocat oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, prin adresa din 20.11.2018 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a înaintat instanţei cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria, privind transferarea cetăţeanului român A., deţinut în Austria, cu ultimul domiciliu din România în municipiul Caracal, judeţul Olt, în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, împreună cu documentaţia aferentă şi referatul întocmit în urma verificărilor efectuate.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a înregistrat cauza la data de 21.11. 2018 sub nr. x/2018.
În referatul întocmit de Parchet s-a reţinut că Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova lucrarea cu nr. x, având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare austriece, privind transferarea persoanei condamnate A., cu ultimul domiciliu din România în municipiul Caracal, judeţul Olt, în vederea executării într-un penitenciar din România a restului rămas de executat din pedeapsa totală de 6 ani închisoare.
Din documentele înaintate s-a reţinut că prin hotărârea nr. 37 Hv 43/17z din data de 07.08.2017 pronunţată de Tribunalul de Land Linz, definitivă la data de 30.01.2018, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 99 alin. (1) C. pen. austriac.
În fapt s-a reţinut că la data de 14.08.2016, în timp ce se afla în localitatea Leonding, cetăţeanul român A., cu ajutorul complicilor B., C., D. şi E., prin întrebuinţarea de violenţe, a sustras de la persoana vătămată F. în vârstă de 78 ani la momentul comiterii faptei, suma de 3200 euro, un telefon mobil în valoare de 190 euro şi un inel din aur în valoare de aprox. 300 euro, iar de la persoana vătămată G. a sustras un inel din argint şi aur în valoare de aprox. 150 euro. Modalitatea de comitere a faptelor a fost următoarea:
A., B. şi H. s-au mascat (folosind căciuli de tip cagulă şi mănuşi de grădinărit), iar cu ajutorul unei scări pe care o confecţionaseră anterior au reuşit să pătrundă în locuinţa numitei F., situată la etajul 2 al blocului de pe strada x 38. În continuare persoanele menţionate anterior l-au legat pe G., care se afla în imobil şi au lovit-o pe F. în zona capului şi a feţei, aceasta prezentând un hematom în zona ochiului stâng şi în spatele capului şi mai multe zgârieturi, iar G. escoriaţii în zona încheieturilor mâinilor şi a inelarului drept, agresorii solicitându-le bani şi bijuterii.
Săvârşind fapta în modalitatea descrisă anterior A., B. şi H., cu intenţie, i-au privat de libertate în mod ilegal pe numiţii G. şi F., lăsându-i legaţi în locuinţa acesteia din urmă.
Faptele descrise anterior au corespondent în legislaţia română infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) şi de art. 205 alin. (1) din C. pen.
Conform legislaţiei statului austriac pedeapsa menţionată anterior va fi executată complet la data de 29.12.2022.
Condamnatul A. a fost de acord să fie transferat în România pentru a executa restul din pedeapsa aplicată de autorităţile austriece.
Curtea, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a constatat că a fost investită în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate în procedura prevăzută de art. 150 - 158 din Legea 302/2004, prin care au fost transpuse în legislaţia internă dispoziţiile Deciziei- Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene, autoritatea judiciară din statul de condamnare înaintând în statul de executare certificatul prevăzut în anexa 5 la lege .
S-a reţinut astfel că cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunţată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac.
S-a constatat că faptele reţinute au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.
A. a fost arestat preventiv la data de 29.12.2016, iar de la data de 07.08.2017 a fost condamnat pe baza sentinţei menţionate.
Din datele transmise de autorităţile judiciare austriece s-a reţinut că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România în vederea executării pedepsei.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea a constatat că a fost legal învestită cu sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu atribuţii în executarea pedepselor privative de libertate, privind recunoaşterea sentinţei penale nr. 37 Hv 43/17z, pronunţate la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, în vederea transferării persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea 302/2004 instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; c) persoana condamnată are cetăţenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151.
S-a constatat astfel că în cauză sunt îndeplinite condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004, întrucât hotărârea este definitivă şi executorie, fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa are corespondent în legea română, persoana condamnată este cetăţean român, şi-a exprimat acordul cu privire la transferul în România în vederea executării pedepsei şi nu există vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 151 din Legea nr. 302/2004.
La data de 16 ianuarie 2020 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020, contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
În motivarea contestaţiei condamnatul a arătat, în esenţă, că solicită recunoaşterea pe cale judiciară a perioadelor de detenţie în care a lucrat efectiv şi pentru care conform legilor pot primi zile câştig, în funcţie de cât a lucrat, perioada vizată fiind 7 iunie - 31 iulie 2018 şi 01 august 2018 - 29 ianuarie 2019.
S-a arătat că contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării pedepsei, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce ţin de executare hotărârilor, iar nu şi de legalitatea şi temeinicia acestora.
Reglementând situaţiile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Verificând, în acest context, actele dosarului, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunţată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menţionate anterior, într-un penitenciar din România şi s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.
Conform deciziei ÎCCJ nr. 15/22.05.2015, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea străină, nu se scade din pedeapsa ce se execută în România.
Prin urmare, s-a apreciat că motivele invocate de contestatorul condamnat sunt nefondate.
Împotriva sentinţei penale nr. 20 din 27 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul A..
În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, deducerea perioadelor de detenţie în care a lucrat efectiv, din pedeapsa aplicată.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Prealabil, analizării motivelor invocate de către contestatorul inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea limitelor şi specificul contestaţiei la executare, astfel cum este reglementată de art. 598 C. proc. pen., norme care statuează că aceasta reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării unei hotărâri definitive şi nu o cale extraordinară de atac, care să permită repunerea în discuţie a situaţiei de fapt, administrarea unor probe noi sau reaprecierea probelor deja administrate:
"contestaţia împotriva executării hotărârii penale, se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."
În speţă, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 37 Hv 43/17z, pronunţată la data de 07.08.2017 de Tribunalul Landului Linz, rămasă definitivă la data de 30.01.2018, prin care cetăţeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate, prev. de art. 142 alin. (1) şi art. 99 alin. (1) din C. pen. austriac, care au corespondent în legislaţia română în infracţiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d) şi f) şi lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare, menţionate anterior, într-un penitenciar din România şi s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 29.12.2016 la zi.
Contestatorul A. a solicitat recunoaşterea perioadelor de detenţie în care a lucrat efectiv şi pentru care conform dispoziţiilor legale poate primi zile câştig, perioada vizată fiind 07 iunie - 31 iulie 2018 şi 01 august 2018 - 29 ianuarie 2019.
În raport de motivele contestaţiei formulate, precum şi de actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine incidenţa Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea art. 17 din Decizia - Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia: După transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.
Pentru considerente expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 mai 2020.