La data de 27 februarie 2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, sub nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva deciziei civile nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2016.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a arătat faptul că prin decizia civilă nr. 2473 din13 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins apelul pe care l-a promovat, menţinându-se ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată împotriva tuturor actelor de executare întocmite de intimată în dosarul de executare numărul 1107 C ANULAT 04, urmând ca revizuentul să fie obligat la plata unei creanţe în cuantum de 25.460 RON.
A arătat că, în cadrul aceluiaşi dosar de executare, a mai fost emis şi un alt titlu executoriu împotriva sa pentru suma de 19006 RON, împotriva căruia s-a formulat, de asemenea, contestaţie la executare, care a fost admisă de instanţa de fond, aceasta constatând prescrisă creanţa, soluţia fiind menţinută de Tribunalul Argeş, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 100 din 11 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Revizuentul a considerat că excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost dezlegată diferit în cadrul contestaţiilor la executare, prin hotărâri contrare, în condiţiile în care instanţele au analizat creanţe în cuantum diferit dar evidenţiate în acelaşi titlu executoriu.
Revizuentul a menţionat că situaţia de fapt indică existenţa a două decizii, privind aceleaşi persoane, cu soluţii contradictorii, indiferent de perioada în care au fost soluţionate.
În susţinerea cererii revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin decizia civilă nr. 1530/16.04.2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Piteşti, în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, a respins revizuirea ca inadmisibilă.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de revizuire a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. întrucât situaţia juridică analizată în cele două hotărâri judecătoreşti pretins a fi contrare este diferită şi se referă la instituţii de drept deosebite.
În plus, instanţa a reţinut şi faptul că nu este îndeplinită nici condiţia vizând faptul că revizuirea trebuie să aibă ca obiect ultima hotărâre judecătorească pronunţată, pentru că numai aceea se poate considera a fi contrară celei anterioare şi pasibilă de a încălca autoritatea de lucru judecat.
Împotriva deciziei civile nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs revizuentul A..
Recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a considerat că decizia recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât cererea de revizuire a fost analizată strict prin prisma faptului că dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeş a fost soluţionat definitiv anterior dosarului nr. x/2016 al aceleiaşi instanţe, iar ordinea de soluţionare raportată la condiţiile admisibilităţii cererii de revizuire, ar fi trebuit să fie inversă.
Cu privire la prescripţia dreptului de a se mai solicita executarea silită, recurentul a arătat că această problemă de drept a fost greşit examinată faţă de faptul că instanţa a apreciat că cele două decizii ale Tribunalului Argeş, secţia Civilă au dezlegat-o diferit, decizia nr. 2473/2017 tratând prescripţia ca o problemă de drept, iar decizia nr. 100/2018 analizând instituţia juridică incidentă prescripţiei dreptului de stabilire a creanţei fiscale.
În opinia recurentului-revizuent, această motivare nu are logică, întrucât prescripţia îşi produce efectele şi termenele generale şi speciale stabilite de legiuitor, situaţia prezentată prin decizia recurată conducând doar la concluzia că instanţa poate, atunci când vrea, să dea o interpretare instituţiei prescripţiei în aşa fel încât să poată fi executate creanţe vechi de zeci de ani, debitorii nemaiputând beneficia de efectele acestei instituţii.
A apreciat recurentul că intimatele nu pot solicita creanţe prescrise, întrucât culpa le aparţine în totalitate, iar perioada pentru care se susţine existenţa creanţei este de peste 12-13 ani.
Intimata direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, relevând faptul că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar motivele depăşesc cadrul procesual al unei cereri de revizuire.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 2 aprilie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea instanţei de la 3 decembrie 2019 s-a admis în principiu recursul declarat şi s-a stabilit termen de judecată în şedinţă publică la 14 ianuarie 2020.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, acest motiv de revizuire având ca finalitate anularea ultimei hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre pronunţată anterior numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ,condiţiilor anterior evocate.
În pronunţarea soluţiei de inadmisibilitate a cererii, instanţa de revizuire s-a raportat în mod corect la criteriile de analiză impuse de motivul de revizuire invocat.
Un prim aspect corect analizat de instanţa de revizuire a vizat faptul că nu este îndeplinită nici condiţia vizând faptul că revizuirea trebuie să aibă ca obiect ultima hotărâre judecătorească pronunţată.
Într-adevăr, decizia nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016, ce s-a solicitat a fi revizuită, este pronunţată anterior celei în raport de care se invocă contrarietatea, decizia nr. 100 de la 11 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016, aspect ce lipseşte de sens controlul judiciar avut în vedere de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea de către instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre a principiului autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre şi care are ca efect anularea ultimei hotărâri care înfrânge acest principiu.
Totodată, analizarea de către instanţa de revizuire a celorlalte cerinţe impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, este judicioasă.
Astfel întrucât dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeş, secţia Civilă, finalizat prin decizia civilă nr. 2473 de la 13 septembrie 2017, a avut ca obiect contestaţia la executare formulată de revizuentul-contestator împotriva actelor de executare emise în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 11872/14 ianuarie 2015, prin care a fost stabilită creanţa fiscală având ca obiect suma de 25.460 RON reprezentând obligaţii fiscale ale debitoarei S.C. Administratorul S.R.L., răspunderea revizuentului a fost angajată în considerarea calităţii acestuia de administrator al acestei societăţi, aspect ce rezultă cu evidenţă din considerentele deciziei ce a format obiectul cererii de revizuire.
Obiectul judecăţii în acest dosar, în care s-a pronunţat decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, a purtat asupra prescripţiei dreptului de a cere şi de a obţine executarea silită.
Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Argeş, secţia Civilă, finalizat prin decizia civilă nr. 100 de la 11 ianuarie 2018, a avut ca obiect contestaţia împotriva actelor de executare emise în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/25 iunie 2015 prin care a fost dispusă angajarea răspunderii solidare a revizuentului, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Principiilor Europene în Noile Structuri ale Societăţii Româneşti, fiind angajată răspunderea asociaţiei pentru suma de 19.006 RON reprezentând obligaţii fiscale din anul 2003.
În această cauză, instanţa de fond - Judecătoria Piteşti, prin încheierea de la 15 septembrie 2017, a admis contestaţia la executare statuând asupra faptului că dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2003 s-a prescris la data de 1 ianuarie 2009.
Soluţia a fost menţinută prin decizia civilă nr. 100 de la 11 ianuarie 2018 prin care Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins apelul intimatei, ca nefondat.
Pentru a fi sancţionată încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri printr-o hotărâre ulterioară, este necesar ca, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, două instanţe să statueze jurisdicţional diferit sau ca aspectul litigios dezlegat de o primă instanţă să fie încălcat de o instanţă ulterioară.
Dat fiind faptul că problemele de drept analizate au fost diferite, rezultă că, în speţă, condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, prevăzute în mod cumulativ de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au fost îndeplinite în cauză, dat fiind faptul că cele două decizii nu sunt contradictorii, ele nestatuând asupra aceleiaşi chestiuni litigioase, soluţia instanţei de revizuire fiind judicioasă şi sub acest aspect.
În considerarea celor ce preced, în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată conform cerinţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Este de subliniat faptul că recurentul nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept şi nici nu a indicat considerente străine de natura pricinii, limitându-se numai la susţineri de maximă generalitate.
Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a făcut o corectă interpretare şi aplicare a 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva analizării condiţiilor de admisibilitate impuse de motivul de revizuire invocat de recurentul-revizuent.
Înalta Curte constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2107/2018 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.