Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 06 ianuarie 2017 sub nr. x/2014/a2, reclamantul A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C., cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a acestuia, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la acoperirea creanţei înscrise în tabelul definitiv al creanţelor în sumă de 46.035 RON.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa nr. 95 din 06 martie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. şi a obligat pârâtul la plata sumei de 46.035 RON, în sensul aducerii acestei sume la masa credală.
Împotriva acestei sentinţe, pârâtul C. a declarat apel, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii sale patrimoniale.
Prin decizia nr. 497 din 21 iunie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C..
Împotriva acestei decizii, apelantul C. a formulat recurs.
Prin decizia nr. 1084 din 22 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul C..
Împotriva acestei decizii, pârâtul C. a formulat contestaţie în anulare prin care a solicitat admiterea căii de atac şi anularea deciziei mai sus indicate şi continuarea judecăţii.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 mai 2018, sub nr. x/2018.
Prin încheierea din 11 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata contestaţiei în anulare formulate de contestatorul C. în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Constatându-se că pricina a fost suspendată la data de 11 decembrie 2018, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul din data de 21 noiembrie 2019 s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la 21 ianuarie 2020, în vederea constatării perimării.
Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".
Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.
Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, de reformare sau retractare.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin încheierea din 11 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata contestaţiei în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Autorul contestaţiei în anulare nu a solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecăţii, dispusă prin încheierea din 11 decembrie 2018. Astfel, contestatorul nu a mai stăruit în soluţionarea contestaţiei în anulare, deşi justifica un interes în continuarea judecăţii acestei căi de atac.
Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina contestatorului începând cu 11 decembrie 2018 şi până la 21 ianuarie 2020, când a fost luată în examinare perimarea contestaţiei în anulare, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina contestatorului mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din acelaşi act normativ, va constata perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 1084 din 22 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 1084 din 22 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 Judecători.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2020.