Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 17/2020

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună excluderea asociatului pârât C. din S.C. B. S.R.L., motivat de neînţelegerile grave care, în opinia reclamantei, constituie motiv întemeiat de excludere a unui asociat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 222 şi cele ale art. 223 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată.

La data de 2 iunie 2015 pârâtul C. a formulat şi depus la dosarul cauzei întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin cererea reconvenţională s-a solicitat excluderea asociatei A. din societatea B. S.R.L., având în vedere îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 39 din capitolul X al actului constitutiv nr. 1760/20.09.2004, semnat de ambii asociaţi.

În temeiul art. 80 din Legea nr. 31/1990, republicată, s-a solicitat obligarea reclamantei la restituirea către societatea B. S.R.L. a beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007, la zi şi la plata daunelor cauzate.

Prejudiciul a fost cuantificat la valoarea de 25.000 RON, potrivit precizărilor aflate la dosarul tribunalului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi cele ale art. 209 C. proc. civ. şi prevederile Legii nr. 31/1990.

Prin încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant C., raportat la faptul că instanţa a pus în vedere acestuia să timbreze capătul 1 al cererii reconvenţionale cu 20 RON taxă judiciară de timbru iar, în ceea ce priveşte capătul 2 al cererii, să depună o notă de timbraj. Întrucât pârâtul - reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanţa, în temeiul art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a dispus anularea cererii reconvenţionale.

Pârâtul a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, care a fost admisă prin încheierea din 6 noiembrie 2015 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dispunându-se revenirea asupra măsurii anulării cererii reconvenţionale luată prin încheierea din 20 octombrie 2015. Totodată, s-a dispus restituirea cauzei completului legal învestit.

Prin sentinţa civilă nr. 2449 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată de reclamanta A., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C..

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul C. a declarat recurs, calea de atac fiind calificată de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din recurs în apel, prin încheierea din 6 iunie 2018.

Prin decizia civilă nr. 409 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinţei civile nr. 2449 din 22 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 19 noiembrie 2018, pârâtul C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 409 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 8 C. proc. civ., recurentul solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. au vizat faptul că decizia recurată a fost pronunţată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, iar compunerea completului a fost schimbată cu încălcarea legii.

În acest sens, s-a învederat că, la primul termen de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a calificat calea de atac din recurs în apel, stabilind că apelul urmează a fi soluţionat de primii doi judecători din completul de recurs.

Ulterior, s-a arătat, la dosar nu exista nicio motivare a înlocuirii preşedintei completului legal învestit -D. cu judecătorul E., cel care a pronunţat, în calitate de preşedinte al completului de apel hotărârea a cărei casare a solicitat-o.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a prevederilor art. 1881 din C. civ.

Din această perspectivă, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat existenţa affectio societatis, limitându-se la motivele de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 şi acestea, însă, superficial analizate în opinia recurentului.

La data de 28 decembrie 2018, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata a învederat că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este nefondat, întrucât modificarea componenţei completului nu a fost făcută cu încălcarea legii, ci dimpotrivă, în aplicarea Legii nr. 207/2018.

Referindu-se la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a apreciat că aceasta nu îndeplineşte condiţia nelegalităţii hotărârii sub aspectul superficialei analize a dispoziţiilor art. 1881 C. civ., faţă de faptul că această normă nici nu a fost invocată în fundamentarea cererii de excludere a reclamantei din societate.

În privinţa acestei din urmă critici intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că aceasta este susţinută de argumente ce vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii recurate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, cărora li s-a pus în vedere că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte, cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, reţine următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat excluderea asociatului pârât C. din societatea B. S.R.L., iar prin cererea reconvenţională, pârâtul C. a solicitat, la rândul său, excluderea reclamantei din S.C. B. S.R.L., precum şi obligarea reclamantei la restituirea către societatea B. S.R.L. a beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007 la zi şi la plata daunelor cauzate, cuantificate la valoarea de 25.000 RON.

Conform art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal al cererii".

Potrivit art. 223 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 31/1990 "hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat excluderea pârâtului din societate, iar prin cererea reconvenţională, în cadrul primului petit al cererii, pârâtul-reclamant a solicitat excluderea reclamantei din aceeaşi societate, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte capătul al doilea din cererea reconvenţională, prin care s-a solicitat obligarea reclamantei la restituirea beneficiilor ce au rezultat din contractele de închiriere din 2007 la zi şi plata daunelor, prejudiciu cuantificat la valoarea de 25.000 RON, Înalta Curte apreciază că este incident art. 460 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Aşadar, se constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În raport cu soluţia de inadmisibilitate a recursului în raport cu art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte constată, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., că nu se mai impune examinarea excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, sub aspectul neîncadrării uneia dintre critici în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul C., împotriva deciziei nr. 409 din 12 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 ianuarie 2020.