Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 30 martie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. - membră a grupului naţional C., solicitând următoarele:
- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.1 teza a II-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, potrivit căreia, după primele 6 luni "împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referinţa a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii"
- constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 1.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional din 24 septembrie 2010 la contractul de credit, privind rata dobânzii variabile, "compusă din indicele de referinţă LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%; rata dobânzii variabile este revizuibilă (…)"
- obligarea pârâtei la întregirea clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a) din contract cu menţiunea că dobânda este formată din marja fixă de 5,1550 %, după cum s-a susţinut la semnarea convenţiei de credit;
- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei prevăzute la art. 5 teza finală din contract, în raport cu care "dobânda variabilă (…) pentru restul perioadei de creditare este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de bancă în acel moment"
- constatarea caracterului abuziv şi, implicit, anularea clauzei privind comisionul de administrare, stipulată la art. 5.1 lit. a), în valoare de 2% flat, calculat la creditul acordat;
- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia;
- obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale ce se vor constata ca fiind abuzive, respectiv a sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară, cu titlu de comision de administrare şi de risc valutar, la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data plăţii şi până la momentul restituirii efective;
- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului şi stabilirea valabilităţii acestuia pe toată perioada derulării contractului;
- denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, a obligat-o pe pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma reprezentând contravaloarea comisionului de administrare perceput în intervalul dintre data încasării şi data implementării O.U.G. nr. 50/2010, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la achitarea efectivă a debitului şi a respins restul petitelor, ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanta A. a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 425/2018 din 23 februarie 2018.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 3948 din 23 iunie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale "în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii", iar, în rest, a menţinut sentinţa apelată.
Împotriva deciziei evocate, reclamanta A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în parte, şi trimiterea cauzei pentru reluarea judecării apelului, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1, 4, 5 din convenţia de credit şi la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adiţional f. n. din 24 septembrie 2010, potrivit cererii introductive precizate ulterior, precum şi al obligării pârâtei la restituirea sumelor percepute nelegal.
În motivare, a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor cu care a fost învestită prin memoriul de apel şi că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii cu privire la caracterul abuziv al clauzei de variabilitate a dobânzii, fiind aplicate eronat dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi cele ale O.U.G. nr. 174/2008 şi O.U.G. nr. 50/2010.
Detaliind, recurenta a susţinut că prin acţiunea introductivă precizată a solicitat nu doar constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute a clauzei stipulate la pct. 6.1. lit. a) din Convenţia de credit nr. x din 20 iunie 2008, ci şi a celor prevăzute la pct. 1, 2, 4, 5 şi 9 bulina nr. 3 din acelaşi art. 6 şi la art. I. pct. 2.2.1.1. din Actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010.
Din această perspectivă, a arătat că ambele hotărâri ale instanţelor de fond au fost date "cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, cu nepronunţarea asupra tuturor cererilor" şi cu "ignorarea susţinerilor şi probelor administrate (înscrisuri şi supliment de interogatoriu), dar şi a situaţiei de fapt şi juridice".
Fără să structureze criticile dezvoltate subsumat cazurilor de nelegalitate indicate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a reprodus prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi a susţinut că acestea au fost încălcate de intimata-pârâtă prin introducerea în contractul de credit a clauzelor stipulate la art. 6 privind dobânda contractuală variabilă aplicabilă pe durata contractului, respectiv dobânda după primele 6 luni de contract.
Din perspectiva încălcării aceluiaşi text legal, autoarea a menţionat că lipsa din contractul de credit a unui capitol sau a unei clauze referitoare la preţul contractual, respectiv la costul total ce urma a fi suportat de consumator dovedeşte lipsa de transparenţă şi reaua-credinţă a băncii la întocmirea convenţiei de credit.
În acelaşi sens, recurenta a menţionat art. 6 din convenţia de credit şi art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010, privind aplicarea unei dobânzi variabile, modul de variaţie a dobânzii şi comunicarea nivelului acesteia către consumator şi a susţinut că la încheierea contractului au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 193/2000, pe care le-a reprodus, subliniind că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În continuare, autoarea a subliniat că din contractul de credit lipseşte orice clauză cu privire la preţul acestuia, respectiv la costul total suportat de consumator, aspect care, în opinia sa, justifică intervenţia instanţei (controlul judiciar) asupra clauzelor pe care le-a indicat ca fiind abuzive. Din aceeaşi perspectivă, a susţinut că clauzele inserate la art. 6 din convenţia de credit şi cele de la art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010, în ce priveşte aplicarea unei dobânzi variabile, modul de variaţie a dobânzii şi comunicarea nivelului acesteia la consumator, fiind în mod evident echivoce si netransparente, permit controlul instanţei asupra acestora, chiar dacă vizează obiectul principal al contractului sau cerinţe de preţ şi plată.
Sub acest aspect, a apreciat recurenta, că decizia atacată cuprinde atât motive contradictorii, cât şi aprecieri bazate pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material incidente, sens în care a reiterat susţinerea potrivit căreia, deşi instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect caracterul abuziv al clauzei de la art. 6, pct. 1 lit. a), se impunea şi constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4 şi 5 din Convenţia de credit, dar, mai ales, al clauzei de la art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010, asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
A mai arătat autoarea prezentului demers judiciar că a criticat prin memoriul de apel formulat şi că s-a reţinut parţial în economia deciziei recurate că în contractul de credit este prevăzut neclar şi echivoc modul de calcul al dobânzii variabile aplicabile contractului, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea vreunei minime analize ori predicţii cu privire la cuantumul acestei dobânzi, prin stabilirea variaţiei dobânzii în funcţie de marja de 5,155% şi de rata de referinţă a băncii (R.R.B.), despre care nu e stipulată nicio explicaţie pertinentă a modului în care se calculează ori stabileşte.
A mai precizat că, din formularea textului art. 6 pct. 1 a), ultima propoziţie (... revizuibilă in funcţie de RRB...), ar rezulta fără echivoc că "marja" rămâne fixă, variaţia (revizuirea) fiind dată doar de R.R.B., dar că acest mecanism a fost încălcat de intimată, care, prin actul adiţional din 24 septembrie 2010, a majorat şi marja de la 5,155% la 7,965%, fără nicio explicaţie şi în lipsa oricărei justificări economice.
A apreciat recurenta că, dacă şi "marja" ar fi fost concepută ca variabilă, cum a susţinut intimata, atunci întregul preţ contractual ar fi unul volatil, fără nici un fel de control sau putere de cunoaştere şi previziune din partea împrumutatului, ceea ce nu poate fi acceptat la un contract sinalagmatic comutativ.
A subliniat că, tocmai pentru evitarea unor atare abordări discreţionare din partea băncilor a fost edictată O.U.G. nr. 174/2008 şi apoi O.U.G. nr. 50/2010, prin care legiuitorul a impus expres ca variaţia dobânzii în contractele de credit să fie legată doar de indicii pieţei monetare: ROBOR, EURIBOR, LIBOR.
Din această perspectivă, autoarea recursului a susţinut că, încălcând inclusiv dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, în perioada în care acest act normativ a fost aplicabil contractului în litigiu, intimata-pârâta B., cu vădită rea-credinţă, nu a modificat clauza doar în sensul variaţiei faţă de aceşti indicatori, ci, prin actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010 (considerat încheiat în implementarea O.U.G. nr. 50/2010), a majorat chiar "marja" din componenţa dobânzii, de la 5,155% la 7,965%, în lipsa oricărei negocieri, prestabilind în actul adiţional majorarea acesteia cu 2,81%, ceea ce a condus la creşterea preţului contractului cu peste 30%.
Sub acest aspect, a precizat că instanţa de apel, prin decizia recurată, a interpretat greşit dispoziţiile legale aplicabile, neanalizând prevederile art. I, pct. 2.2.1.1. din actul adiţional din 24 septembrie 2010 sub aspectul caracterului abuziv.
De asemenea, recurenta a susţinut că decizia atacată a fost dată cu ignorarea modificărilor aduse de O.U.G. nr. 174/2008 art. 93 lit. e) şi g) din O.G. nr. 21/1992 sau cu interpretarea ori aplicarea greşită a acestora, limitându-se doar să reproducă normele evocate, fără să detalieze în ce a constat ignorarea, interpretarea sau aplicarea greşită a acestora.
Referitor la clauza stipulată la art. 6, pct. 1, lit. b), privind comunicarea dobânzii de referinţă a băncii (R.R.B.) către împrumutat prin intermediul Graficului de rambursare, recurenta a arătat că la pct. 4 al aceluiaşi articol se prevede că modificarea nivelului dobânzii curente se comunică împrumutatului prin una dintre cele patru modalităţi alternative, aflate practic la latitudinea exclusivă a băncii, fapt ce generează un dezechilibru semnificativ între părţile contractuale, astfel că are caracter abuziv neechivoc.
În ceea ce priveşte clauza stipulată la art. 6 pct. 5 din contractul de credit referitoare la dobânda mixtă, recurenta a afirmat că aceasta nu se regăseşte valorificată nicăieri în cuprinsul convenţiei de credit şi că şi această clauză este abuzivă, în contextul în care întreaga reglementare contractuală a variaţiei dobânzii este echivocă şi neinteligibilă pentru un consumator mediu.
Totodată, aceasta a notat că posibilitatea modificării arbitrare a dobânzii, coroborată cu neinformarea consumatorului despre modificarea dobânzii (costului) şi cu modificarea prin majorare a "marjei" de calcul a dobânzii, la implementarea O.U.G. nr. 50/2010, au creat un dezechilibru real semnificativ în dauna sa.
În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat o serie de elemente referitoare la reaua-credinţă a intimatei, sens în care a menţionat înscrisurile depuse în probaţiune şi argumentele dezvoltate în primă instanţă, ulterior detaliate în concluziile scrise depuse şi în apel, vizând majorarea nejustificată de către intimată a costului contractului.
De asemenea, a susţinut antitetic faţă de considerentele deciziei recurate că, o dată constatat caracterul abuziv al unei clauze şi declarată nulitatea acesteia, efectul corelativ rezidă în restituirea prestaţiilor efectuate în baza clauzei nule. Din această perspectivă, a criticat motivarea instanţei de apel în sensul că nu poate dispune restituirea vreunei sume de bani către consumator, deoarece această chestiune ţine de executarea contractului.
Opinia recurentei asupra acestei chestiuni a fost în sensul că, deşi atât plata, cât şi eventuala restituire ţin de executarea contractului, în condiţiile în care executarea de către consumator se întemeiază pe o clauză declarată abuzivă, deci nulă absolut, se impune restituirea sumelor plătite în temeiul acelei clauze ca şi consecinţă corelativă constatării nulităţii.
Asupra acestei chestiuni, recurenta a evocat practica judiciară a instanţelor, arătând că ar fi aproape unanimă în sensul evocat, singura inadvertenţă fiind aceea că, în timp ce împotriva unei anumite bănci ar fi admise 99,99% dintre cererile consumatorilor, atât cu privire la variabilitatea dobânzii, cât şi la un comision de risc, în ce priveşte restul băncilor (ale căror clauze sunt mult mai agresive şi mai echivoce, cum se întâmplă şi în prezenta speţă), procentul este semnificativ diferit, de aproximativ 50-60%.
Ultima dintre concluziile dezvoltate de recurentă vizează probele administrate în cauză, între care autoarea a enumerat:
- precizarea cererii de chemare în judecată din 20 aprilie 2015;
- precizarea calculelor pentru dobânda contractuală plătită în plus prin majorarea nelegală a marjei cu 2,81% (respectiv suma de 11.370,17 CHF) şi diferenţa de curs valutar apreciată la suma de 165.197,527 RON - la 4 februarie 2016;
- tabelul de calcul al dobânzii achitate în plus prin majorarea nelegală a marjei - tot la 4 februarie 2016;
- interogatoriul suplimentar admis de prima instanţă, la care pârâta nu a răspuns;
- tabelul comparativ cu soldul creditului la 24/25 martie 2013 şi
- tabelul comparativ cu graficul de rambursare iniţial editat de pârâtă, din care rezultă că pârâta a majorat nejustificat şi nelegal soldul creditului (principalul) cu 2.034 CHF. A susţinut că aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere de instanţele de fond la pronunţarea hotărârilor.
În final, recurenta a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru reluarea judecării apelului, în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6, pct. 1, 4, 5 din Convenţia de credit nr. x din 20 august 2008 şi la art. I, pct. 2.2.1.1 din actul adiţional f. n. din 24 septembrie 2010, potrivit cererii introductive precizate şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute nelegal, respectiv:
- 11.370,17 CHF, sumă plătită în plus cu titlu de dobândă, ca urmare a modificării nelegale a marjei, la care să se adauge dobânda legală;
- 2.034 CHF, plus dobânda contractuală aplicată de pârâtă (adică cel puţin echivalentul marjei majorate, 7,965% pe an), din 2013 până la data restituirii efective şi
- suma de 560,73 CHF, reprezentând dobânda calculată pentru suma de 7040 CHF (creditul pentru dobândă, cu ocazia restructurării...) adăugată şi ea la soldul creditului iniţial, respectiv: CHF (7.040 x 7,965 x 30) x 12/36.000 = 560,73 CHF, plus dobânda legală.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, aflată la filele x, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apărare a subliniat că clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elementele care determină costul total al creditului suportat de către împrumutat.
Astfel, dobânda şi comisionul sunt elementele care formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului. Prin perceperea dobânzii a avut intenţia de a acoperi preţul creditului. Clauzele din contractul de credit bancar în discuţie referitoare la dobânzi si comisioane sunt clare, precise si nu necesita cunoştinţe de specialitate.
Ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a fost întocmit Actul adiţional la contractul de credit bancar în care s-a prevăzut, cu respectarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 şi a regulilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ca dobânda variabilă este compusă din Indicele de referinţă Robor/Euribor/Libor la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă Marja Băncii în cuantum de 7,965%, act adiţional semnat de reclamantă din prezenta cauză.
Arată că solicitarea reclamantei este neîntemeiată şi nelegală întrucât nu este prevăzută în nici o clauză contractuală că dobândă variabilă se calculează în modul indicat de către reclamantă prin petitul de cerere. Dacă s-ar modifica clauza, de dobândă astfel cum în mod nelegal solicită reclamanta din prezenta cauză într-o formă cu privire la care banca nu şi-ar fi dat consimţământul, cu încălcarea principiului "pacta sunt servanda" prevăzut de art. 969 C. civ., ar constitui un abuz, instanţa trebuind să dispună, în acelaşi timp, şi rezilierea convenţiei de credit, cu consecinţa restituirii imediate a soldului împrumuturilor de către consumatori, întrucât acestea nu mai pot continua fără plata unui preţ (dobânda) ori cu impunerea unui alt cuantum al dobânzii, convenţia fiind lipsită de cauză. Cauza comercială a acestui contract o reprezintă realizarea uneia dintre activităţile de bază ale unei instituţii de credit (acordarea de credite), credite al căror cost este stabilit doar şi numai de către instituţia de credit pe principiul liberei concurenţe şi al profitabilităţii activităţii, oferirea acestor produse pe piaţa bancară făcându-se pe principiul libertăţii contractuale.
Banca a respectat întocmai prevederile contractuale referitoare la dobânzile, condiţiile şi modalităţile de plată ale acestora, prevăzute la art. 6 "Dobânzi" din Contractul de credit bancar, în sensul că:
- în primele 6 luni a fost respectată dobânda fixă de 5,9000% prevăzută la art. 6 pct. 1 lit. a) teza I din contract;
- după primele 6 luni de dobândă fixă a fost respectat contractul, în sensul că s-a aplicat dobânda de referinţă a Băncii plus Marja băncii de 5,1550%;
- dobânda de referinţă a Băncii, astfel cum este aceasta menţionată în Contractul de credit, are următoarele componente: indicele Libor la 3 luni + costul riscului de ţară+costul cu rezervele minime obligatorii;
- începând cu data de 21 iunie 2010 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010) au fost aplicate prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prevedere legală obligatorie pentru toate creditele aflate în derulare, fiind modificată formula de calcul a dobânzii, prin înlocuirea dobânzii de referinţă a Băncii (compusă din indicele Libor la 6 luni + costul riscului de ţară+costul cu rezervele minime obligatorii) cu indicele Libor la 3 luni (deci, s-a păstrat doar un singur element component al acesteia) + marja băncii de 7,965 % (noua marjă fiind modificată corespunzător ca urmare a modificării componentelor dobânzii de referinţă a băncii, fără ca, prin aceasta, să fie modificat costul creditului la momentul implementării O.U.G. nr. 50/2010);
- deci ceea ce s-a modificat este formula de calcul ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, şi nu valoarea ratei de dobândă variabilă.
În ceea ce priveşte clauza prevăzută de art. 9.1 din Contractul de credit bancar, arată următoarele:
Prin clauza contractuală prevăzută de art. 9 din convenţia de credit reclamanta a autorizat Banca să îi debiteze automat la scadenţă conturile de disponibilităţi în vederea îndeplinirii obligaţiilor de plată a ratelor de credit. Astfel, dacă împrumutatul nu plăteşte la scadenţă ratele datorate în moneda în care a fost contractat împrumutul dar care un cont deschis la Bancă în RON sau în orice altă valută, banca va proceda, la data scadenţei ratei, la prevederea şi conversia unei sume necesare pentru acoperirea ratelor scadente în CHF, însă pe baza autorizaţiei date cu anticipaţie de împrumutat prin contractul de credit. Această clauză este legală şi nu se poate susţine că ar fi abuzivă, reprezintă o autorizare prealabilă dată Băncii în scopul asigurării plăţii sumelor scadente datorate.
Tocmai datorită faptului că rambursarea sumelor datorate de împrumutat se face în moneda creditului contractat, respectiv CHF, reclamanta din prezenta cauză a autorizat banca prin prevederea art. 9. - Alte condiţii de plată - din contractul de credit bancar să facă în numele şi pe contul său orice operaţiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deţinute în conturile sale de disponibilităţi în moneda creditului.
În concluzie, solicită respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 205 C. proc. civ., O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 199/1990, art. 1578 C. civ.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În cadrul primului motiv de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut omisiunea instanţei de apel de a examina toate motivele de apel, precum şi existenţa unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei atacate cu recurs.
Recurenta-reclamantă a relevat că a invocat, prin cererea de apel, caracterul abuziv nu doar în privinţa clauzei stipulate la pct. 6.1. lit. a) din Convenţia de credit nr. x din 20 iunie 2008, ci şi în privinţa clauzelor prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din acelaşi art. 6 şi la art. I.2.2.1 pct. 1. din Actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010, însă instanţa de apel nu a examinat criticile subsumate caracterului abuziv al acestor clauze.
În analiza acestei critici instanţa supremă a procedat la examinarea cererii de apel pentru a verifica dacă motivele de apel pretins neanalizate au fost invocate prin cererea de apel. Din conţinutul motivelor de fapt şi de drept expuse în cererea de apel se constată că reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul soluţiei date capetelor de cerere respinse, referindu-se în mod expres la clauzele prevăzute la pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din acelaşi art. 6 şi la art. I. 2.2.1 pct. 1 din Actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010.
Din considerentele reţinute de instanţa de apel în fundamentarea deciziei adoptate, rezultă că s-au analizat criticile invocate de reclamantă în calea de atac a apelului împotriva soluţiei de respingere a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar şi eliminarea acesteia; stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului şi stabilirea valabilităţii acestuia pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda naţională a plăţilor şi restituirea sumelor plătite în temeiul acestor clauze pretins abuzive. Decizia instanţei de apel, de menţinere a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acestor capete de cerere, nu face obiectul recursului dedus spre soluţionare, astfel că a dobândit caracter definitiv prin nerecurare.
De asemenea, s-au analizat criticile aduse prin intermediul cererii de apel în privinţa soluţiei de respingere a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6.1 lit. a), teza a II-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008, potrivit căreia, după primele 6 luni "împrumutatul va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referinţa a băncii la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii". Aceste critici au fost apreciate ca fiind întemeiate şi, pe cale de consecinţă, s-a reformat, în parte, hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract, respectiv a tezei finale conţinând menţiunea "în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii".
Instanţa de recurs constată că nu au fost luate în analiză celelalte critici prin care s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă sub aspectul caracterului pretins abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din Convenţia de credit nr. x din 20 iunie 2008 şi la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010.
Prin analiza parţială a motivelor de apel instanţa de prim control judiciar a lăsat necercetată o parte semnificativă a criticilor formulate în calea de atac a apelului.
În lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanţa de recurs în efectuarea controlului de legalitate.
Recurenta-reclamantă a mai invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei pronunţate de instanţa de apel, decurgând din aceea că soluţia privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) impunea şi constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4 şi pct. 5 din Convenţia de credit şi a clauzei de la art. I 2.2.1 pct. 1 din Actul adiţional f.n. din 24 septembrie 2010, asupra cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat.
Argumentele prezentate în acest sens nu se circumscriu ipotezei relative la conţinutul contradictoriu al motivelor reţinute în decizia atacată, ci se circumscriu ipotezei referitoare la absenţa motivării, în contextul în care lipsesc considerentele care să justifice hotărârea adoptată.
În cadrul celui de al doilea motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 93 lit. e) şi g) din O.G. nr. 21/1992.
Instanţa de recurs reţine că aceste critici au fost formulate şi prin intermediul cererii de apel, însă nu au fost luate în analiză de instanţa de apel.
În absenţa unui examen efectiv al acestor critici, Înalta Curte nu poate verifica, în temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deoarece aspectele criticate în recurs, deşi invocate şi prin cererea de apel, nu se regăsesc analizate în considerentele deciziei ce constituie obiectul recursului.
Aşadar, este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a omis să analizeze o parte din motivele de apel.
În temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul, cu consecinţa casării deciziei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Este întemeiată şi ultima critică prin care s-a motivat că instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că nu pot fi restituite sumele plătite în baza clauzei constatate ca fiind abuzive.
Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a păstrat hotărârea primei instanţe, cu motivarea că "nu caracterul variabil al dobânzii este abuziv, ci lipsa de transparenţă în modificarea dobânzii", iar "instanţa nu poate fixa vreun nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat deoarece nu se poate substitui părţilor".
Instanţa de recurs reţine că stabilirea caracterului variabil al dobânzii prin contractul de credit a constituit premisa care a permis băncii modificarea dobânzii în mod netransparent. Recurenta-reclamantă a solicitat restituirea sumei percepute de bancă cu titlu de dobânda calculată, în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii", algoritm de calcul apreciat de instanţa de apel netransparent şi care imprimă caracter abuziv clauzei contractuale astfel stipulate în contractul de adeziune, deci lovite de nulitate.
Păstrarea soluţiei de respingere a cererii de repunere în situaţia anterioară, cu motivarea că ar fi necesară fixarea unui alt nivel al dobânzii pentru perioada când dobânda a variat, contravine principiului retroactivităţii efectelor nulităţii şi principiului restabilirii situaţiei anterioare şi, totodată, este contrară interpretării conforme, obligatorie pentru instanţele naţionale, realizată de CJUE în decizia preliminară pronunţată în cauzele conexate C-154/15 Francisco Gutiérrez Naranjo împotriva Cajasur Banco SAU, C-307/15 Ana María Palacios Martínez împotriva Banco Bilbao Vizcaya Argentaria S.A. (BBVA) şi C-308/15 Banco Popular Espanol, S.A. împotriva Emilio Irles López, Teresa Torres Andreu.
Prin această decizie preliminară CJUE a statuat că "articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudenţe naţionale care limitează în timp efectele restitutorii legate de constatarea pe cale judiciară a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 alin. (1) din această directivă, al unei clauze conţinute într-un contract încheiat de un profesionist cu un consumator doar la sumele plătite în mod nejustificat în aplicarea unei astfel de clauze, ulterior pronunţării deciziei care a constatat pe cale judecătorească acest caracter abuziv".
În paragrafele 61, 62, 63 din considerentele acestei decizii s-a reţinut că "articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că este necesar să se considere, în principiu, că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce priveşte consumatorul.
Prin urmare, constatarea pe cale judecătorească a caracterului abuziv al unei astfel de clauze trebuie, în principiu, să aibă drept consecinţă restabilirea în drept şi în fapt a situaţiei în care s-ar găsi consumatorul în lipsa clauzei respective. Astfel, obligaţia instanţei naţionale de a înlătura o clauză contractuală abuzivă care impune plata unor sume care se dovedesc a fi nedatorate determină, în principiu, un efect restitutoriu corespunzător în privinţa aceloraşi sume. În fapt, lipsa unui astfel de efect restitutoriu ar fi susceptibilă să pună sub semnul întrebării efectul disuasiv pe care articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 7 alin. (1) din această directivă intenţionează să îl confere constatării caracterului abuziv al clauzelor conţinute în contractele încheiate de un profesionist cu consumatorii".
Raportat la considerentele ce preced, în rejudecare instanţa de apel urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel şi neanalizate de instanţa de prim control judiciar, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă. Totodată, va ţine seama de dezlegarea dată referitoare la aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară, ca efect al constatării nulităţii absolute parţiale a clauzei stipulate art. 6.1 lit. a) din contract.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 425/2018 din 23 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel în privinţa capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 6 pct. 1 lit. b), pct. 2, pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 teza a III-a din contractul de credit bancar nr. x din 20 august 2008 şi art. I.2.2.1 pct. 1 din actul adiţional încheiat la 24 septembrie 2010, precum şi a capetelor de cerere având ca obiect restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 4 februarie 2020.