Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civila la 15 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au chemat-o în judecată pe pârâta H. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale din Anexa 1 pct. 4 cu privire la comisionul de acordare şi să dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu;
2. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale din Anexa 1 pct. 5 cu privire la perceperea unui comision de administrare, aplicabil la soldul creditului şi să dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu;
3. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale din Anexa 1 pct. 6 cu privire la revizuirea ratei dobânzii şi să dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu;
4. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale din Anexa 1 pct. 7 cu privire la rata dobânzii penalizatoare şi să dispună restituirea sumelor achitate cu acest titlu;
5. să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar;
6. să o oblige pe pârâtă la stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare la valoarea cursului de la data încheierii contractelor de credit, ca efect al constatării caracterului abuziv al clauzei de risc valutar;
7. să o oblige pe pârâtă la restituirea diferenţelor de curs valutar;
8. să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite de la data perceperii lor şi până la data restituirii;
9. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, C. civ., O.G. nr. 21/1992 şi O.U.G. nr. 174/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 5229 din 12 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâta H. S.A.; a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare, stipulate la art. 3.3 şi art. 3.4 din contractele de credit nr. x din 10 septembrie 2008, nr. 12321 din 18 decembrie 2007, nr. x din 8 ianuarie 2008 şi nr. x din 8 septembrie 2008; a dispus restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, de la data perceperii acestora şi până la data restituirii; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanţii C. Daniel, D., E., F. şi G., cât şi pârâta H. S.A.
Prin decizia civilă nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi C. Daniel, D., E., F. şi G. împotriva sentinţei primei instanţe; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă H. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, C. Daniel, D. şi G. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recurenţii-reclamanţi au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.
Prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, pe care l-a admis în principiu.
Recurentul-reclamant G. a depus cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei de recurs să ia act de renunţarea la judecată şi să anuleze hotărârile pronunţate în cauză.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a suspendat judecata recursului declarat de recurenţii-reclamanţi C. Daniel şi D., până la soluţionarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a disjuns judecata recursului declarat de recurentul-reclamant G. şi formarea unui dosar separat, înregistrat ulterior sub nr. x/2019.
Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de recurentul-reclamant G., Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă", iar conform art. 406 alin. (2) din acelaşi act normativ, "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".
Potrivit art. 406 alin. (4) C. proc. civ., "dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare".
Totodată, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ., "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".
În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că recurentul-reclamant G. a depus la dosar cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei de recurs să ia act de renunţarea la judecată şi să anuleze hotărârile pronunţate în cauză.
Aşadar, renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a fost făcută personal de recurentul-reclamant G., sub forma unei cereri scrise.
De asemenea, cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi şi intimatei-pârâte la 20 noiembrie 2019.
Instanţa supremă constată că intimaţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă nu şi-au exprimat poziţia procesuală cu privire la cererea de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată până la termenul din 4 februarie 2020.
Or, lipsa unui răspuns al acestor părţi până la termenul acordat este considerat un acord tacit la actul de dispoziţie reprezentat de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, conform art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 406 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant G. împotriva deciziei instanţei de apel, va anula în parte sentinţa primei instanţe şi decizia instanţei de apel, numai în privinţa cererii de chemare în judecată formulate de această parte şi va lua act de renunţarea sa la judecata cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant G. împotriva deciziei civile nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Anulează în parte sentinţa civilă nr. 5229 din 12 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi decizia civilă nr. 2055A din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, numai în privinţa cererii de chemare în judecată formulate de recurentul-reclamant G..
Ia act de renunţarea recurentului-reclamant G. la judecata cererii de chemare în judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.