Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 316/2020

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la data de 30 octombrie 2018, practicienii în insolvenţă A. şi B. au solicitat, pentru debitoarea S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata debitului de 537.487,76 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise şi neachitate pentru marfa achiziţionată şi serviciile prestate, dobânda legală aferentă debitului menţionat, calculată conform prevederilor Ordonanţei nr. 13/2011 privind dobânda legală penalizatoare privind raporturi între profesionişti, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 70/2018 din 12 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L., prin lichidatori judiciari A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L..

A fost obligată reclamanta la plata către Stat - Ministerul Justiţiei a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul curatorului special - avocat E..

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Consorţiul format din practicienii în insolvenţă A. şi B., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 308 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta debitoare S.C. C. S.R.L., prin consorţiul format din practicienii în insolvenţă A. şi B., în calitate de lichidator judiciar ai debitoarei S.C. C. S.R.L. Suceava împotriva sentinţei civile nr. 70/2018 din 12 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă (dosar nr. x/2017), pe care o schimbat-o în tot şi în consecinţă:

Admite acţiunea astfel cum a fost formulată şi obligă pârâta S.C. D. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. C. S.R.L. suma de 537.487,76 RON, cu titlu de pretenţii băneşti, cu dobânda legală calculată, conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta arată că, potrivit sentinţei nr. 285 din 15 iunie 2018, Tribunalul Suceava a deschis procedura simplificată de faliment prevăzută de Legea nr. 85/2014, fiind desemnat lichidator judiciar F. SPRL.

Debitoarea S.C. C. S.R.L. a depus la Tribunalul Suceava contestaţia împotriva Tabelului preliminar al creanţelor ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, conexat ulterior la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, iar la termenul de judecată din 28 septembrie 2018 instanţa a rămas în pronunţare. Ulterior, la 12 octombrie 2018 instanţa a repus cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor autoritatea de lucru judecat având în vedere decizia 308/2018 a Curţii de Apel Suceava.

Recurenta-pârâtă arată că o dată cu primirea citaţiei în cadrul dosarului nr. x/2018 pentru termenul de judecată din 26 octombrie 2018 şi verificând portalul instanţelor de judecată, a aflat de existenţa dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Suceava, pârâta S.C. D. S.R.L. nefiind citată legal prin lichidator judiciar, neavând astfel posibilitatea reprezentării părţii.

În acest context, recurenta apreciază că instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură legate de citarea părţilor, ceea ce constituie motiv de casare, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 388 din 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta F. SPRL - lichidator judiciar al S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 308 din data de 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile la 18 martie 2019.

Consorţiul format din practicienii în insolvenţă A. şi B., în calitate de lichidator judiciar al debitorei S.C. C. S.R.L. au depus la 27 noiembrie 2019 concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 3 iulie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 8 iulie 2019, părţile nedepunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL şi a acordat termen la data de 6 februarie 2020, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se critică faptul că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi dreptul la apărare, întrucât prezentul dosar a fost soluţionat fără legala citare a recurentei, prin lichidatorul judiciar F. SPRL, desemnat prin sentinţa nr. 285 din 15 iunie 2018, prin care Tribunalul Suceava a deschis procedura simplificată de faliment prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta a fost citată, pe parcursul soluţionării apelului la sediul social din Suceava str. x judeţul Suceava, iar din analiza dosarului de apel se constată că la fiecare termen de judecată a fost restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu menţiunea "destinatar mutat de la adresă", aceeaşi menţiune de restituire fiind aplicată şi pe plicul aflat la dosar la fila x, ce conţinea comunicarea deciziei atacate.

În acest context, se apreciază că această critică este fondată, având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că locul citării celor supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acesteia, va fi la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii citarea va fi efectuată potrivit legii speciale.

Astfel, potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Astfel, după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2014, act normativ special derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză nefiind o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o procedură specială.

Aşadar, în lipsa citării în cauză a lichidatorului judiciar, instanţa de judecată era obligată să acorde termen în vederea efectuării procedurii de citare cu societatea aflată în procedura insolvenţei conform art. 153 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea de apărare.

Neprocedând astfel, instanţa de apel a încălcat exigenţa fundamentală a contradictorialităţii procesului civil, exigenţă ce impune instanţei, aşadar, cu titlu imperativ, interdicţia de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor legal citate şi, prin urmare şi dreptul la apărare şi la un proces efectiv.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat la soluţionarea apelului cu nerespectarea dispoziţiilor art. 153 C. proc. civ., aspecte ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL împotriva deciziei nr. 308 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL împotriva deciziei nr. 308 din 4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar consorţiul format din practicienii în insolvenţă A. şi B..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.