Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 11 iulie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Constanţa, a solicitat instanţei ca prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, reintegrarea în funcţia deţinută anterior încetării contractului de muncă, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale majorate indexate şi reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.
2. Prin sentinţa nr. 752/2019 din 18 octombrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţiile de necompetenţă teritorială şi conexitate invocate de pârâtă şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
S-a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea conexării la dosarul nr. x/2019 cu termen la data de 7 noiembrie 2019.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă un conflict de muncă, raportat la art. 231 şi art. 266 din Codul muncii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
Totodată, s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.
Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă alternativă, în funcţie de domiciliul, reşedinţa, sediul sau locul de muncă al reclamantului, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă, s-a constatat că în cauză, domiciliul reclamantului se află în Bucureşti, str. x, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare aflat la fila x, acesta fiind criteriul determinant pentru a se stabili instanţa competentă teritorial să judece dosarul.
Instanţa a arătat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că are reşedinţa stabilită în Bumbeşti - Jiu, str. x, jud. Gorj, la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
3. În dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, se constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 iunie 2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata drepturilor băneşti care i se cuvin pentru munca depusa în perioada desfăşurării contractului de munca din 29 noiembrie 2018 până în prezent, respectiv obligarea la plata salariilor în cuantum de 2000 euro lunar, la plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru şi sporul aferent, la plata orelor lucrate sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale şi a sporului pentru munca prestata sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a solicitat ca toate sumele de bani la care pârâta va fi obligata sa le plătească sa fie actualizate cu rata inflaţiei.
4. Prin sentinţa nr. 522/2019 din 5 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că litigiul dedus judecăţii intră în categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. De asemenea, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a reţinut că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 269 din Codul muncii care prevăd că cererile referitoare la cauzele vizând conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa, sau, după caz, sediul.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui contract de închiriere, motiv pentru care a apreciat că domiciliul legal al acestuia este cel indicat în înscrisurile oficiale depuse la dosarul cauzei, respectiv Bucureşti, str. x.
De asemenea, s-a subliniat că susţinerile reclamantului în sensul că întreaga activitate a desfăşurat-o în Bumbeşti Jiu nu au relevanţă în cauză raportat la dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii.
5. Prin sentinţa civilă nr. 6206 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Gorj competenţa soluţionării cauzei.
S-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în forma în vigoare începând cu data de 15 februarie 2013, care a modificat implicit dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
În acest sens, s-a constatat că la data sesizării Tribunalului Gorj cu cererea înregistrată sub nr. x/2019, reclamantul avea domiciliul în localitatea Bumbeşti - Jiu, astfel cum rezultă din chitanţele depuse de acesta la dosar, care dovedesc plata chiriei pentru folosinţa locuinţei situată în această localitate. Totodată, s-a reţinut că raporturile de muncă ale acestuia cu pârâta erau încă în derulare, încetând ulterior înregistrării acţiunii, conform deciziei nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, atribuţiile de serviciu fiind îndeplinite de reclamant la punctul de lucru al societăţii din Bumbeşti - Jiu, judeţul Gorj.
Prin urmare, având în vedere că la data formulării acţiunii domiciliul reclamantului şi locul de muncă al acestuia erau situate în judeţul Gorj, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor legale menţionate, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Gorj.
6. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 13 decembrie 2019:
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul litigiului îl constituie drepturi băneşti, reprezentând plata salariilor în cuantum de 2000 euro lunar, pentru munca depusă în perioada desfăşurării contractului de muncă din 29 noiembrie 2018 -până în prezent, precum şi la plata orelor lucrate suplimentar peste programul normal de lucru şi sporul aferent.
Fiind vorba de un litigiu de muncă, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Totodată, potrivit art. 269 din Codul muncii, "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."
Înalta Curte reţine că reşedinţa în fapt a reclamantului, la data formulării cererii de chemare în judecată, se afla în Bumbeşti - Jiu, astfel cum rezultă din chitanţele care atestă plata chiriei pentru folosinţa locuinţei situată în această localitate, aflate la dosarul Tribunalului Gorj.
În plus, în mod corect Tribunalul Bucureşti a constatat că raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta erau în derulare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, acestea încetând ulterior înregistrării acţiunii, împrejurare dovedită prin decizia nr. 21 din 12 iunie 2019 emisă de pârâtă, atribuţiile de serviciu fiind îndeplinite de reclamant la punctul de lucru al societăţii din Bumbeşti - Jiu, judeţul Gorj.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte constată că la data promovării cererii de chemare în judecată, reşedinţa şi locul de muncă al reclamantului se aflau în judeţul Gorj.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.