Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 372/2020

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 03.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat acţiune prin care a solictat anularea deciziei nr. 16/14.07.2017 a Consiliului de Administraţie a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N şi repunerea în funcţia de director general, precum şi a drepturilor aferente Contractului privind exercitarea mandatului de Director general încheiat în data de 15.06.2017, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 216 Noul C. civ. şi ale H.G. nr. 376/2017.

La data de 25.01.2018, reclamantul a depus cerere de modificare a acţiunii introductive solicitând anularea pct. 2 lit. b) din Decizia nr. 16/14.07.2017 şi, pe cale de consecinţă anularea anexei la Decizia nr. 16/14.07.2017, respectiv Contractul privind exercitarea mandatului de director general nr. RCPC 86 2017/14.07.2017 încheiat între Directorul General - B. şi Consiliul de Administraţie şi a Actului adiţional nr. x/08.11.2017 la acest contract şi actelor subsecvente emise de acesta, respectiv Ordinul nr. 229 din 01.11.2017, prin care a fost concediat din funcţia de director coordonator al departamentului garanţii al C. S.A. şi Ordinului nr. 11 din 12.01.2018, prin care începând cu data de 16.01.2017, i-a încetat contractul individual de muncă nr. x din 15.05.2017; să se constate faptul că, Consiliul de Administraţie al C. S.A. şi directorul general al C. S.A. au încălcat prevederile art. 31 din Constituţia României şi prevederile 51 din Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată de Legea 111/2016, cu privire la transparenţa procedurilor impuse prin Ordonanţa şi Legea nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 30, alin. (3) cu privire la obligaţiile de informare şi consultare.

Prin sentinţa civilă nr. 1003 din 29 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii, astfel cum a fost modificată şi a fost respinsă cererea de anulare a Deciziei Consiliul de Administraţie, ca inadmisibilă; a fost respinsă cererea de anulare a ordinelor, ca nefondată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea cererii, anularea hotărârii criticate întrucât cauza a fost soluţionată fără a se analiza fondul litigiului, solicitând trimiterea spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1370 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 1003 din 29.03.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN.

A. a formulat două cereri de recurs, atât împotriva deciziei civile nr. 1370 din 23 septembrie 2019, cât şi împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1370 din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurentul invocă dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pentru a se proceda la judecata în fond a cauzei.

Recurentul a formulat recurs şi împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 şi art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Susţine că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât în mod greşit, în motivarea orală, instanţa a argumentat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere că asupra neconstituţionalităţii art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 s-a pronunţat Curtea Constituţională şi a admis excepţia de neconstituţionalitate, iar art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Prin întâmpinarea depusă la 23 ianuarie 2020, intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursurilor, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Prin cererea depusă la 28 ianuarie 2020, recurentul-reclamant A. a solicitat instanţei să ia act de renunţarea sa la judecarea cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 1370 din 23 septembrie 2019 şi cererii de recurs formulate împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata recursurilor formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Astfel, în ipoteza renunţării la calea de atac, aceasta echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul intimatului.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că, prin cererea depusă la 28 ianuarie 2020, recurentul-reclamant A. a solicitat instanţei să ia act de renunţarea sa la judecata recursurilor, cerere care a fost comunicată părţii adverse.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului, care nu este supus cenzurii instanţei de judecată, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de renunţarea la judecata recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1370 din 23 septembrie 2019 şi împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Faţă de efectul pe care îl produce renunţarea la judecata recursurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se mai impune analiza excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii invocate de către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1370 din 23 septembrie 2019 şi împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din 23 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.