Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 387/2020

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reţinut, în sinteză, că prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată împotriva soluţiei pronunţată în recurs şi, fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondată a unei contestaţii în anulare, rezultă că hotărârea dată în recurs nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Mai mult decât atât, s-a reţinut că decizia civilă nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, întrucât nu poate fi exercitată calea de atac de retractare a revizuirii în legătură cu calea de atac de retractare a contestaţiei în anulare, care se întemeiază pe neregularităţi de ordin procedural.

Dintr-un alt punct de vedere, a mai reţinut instanţa, calea de atac a revizurii îşi are legitimarea în săvârşirea unor greşeli care se raportează de regulă la elementele de fapt ale judecăţii, în raport cu starea de fapt reţinută în hotărâre.

De altfel, s-a mai reţinut, deciziile Înaltei Curţi de Cadaţie şi Justiţie nr. 9/2016 şi 18/2018 pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost soluţionate cu aplicarea art. 519 cu referire la art. 84 din Noul C. proc. civ., în timp ce procedura aplicabilă prezentului litigiu este prevăzută de C. proc. civ. de la 1865.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, a mai reţinu instanţa.

Împotriva deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, revizuenta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, să se încuviinţeze prezenta cerere de revizuire, să se anuleze în tot hotărârea a cărei revizuire s-a cerut pe această cale, respectiv decizia 1494/2019, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul x/2018 în data de 26.09.2019, ulterioară deciziilor nr. 9/2016 şi nr. 18/2018, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completele întrunite pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât conţine dispoziţii potrivnice acestor decizii.

In ceea ce priveşte instanţa competentă pentru depunerea prezentei cereri, revizuenta a arătat că ambele complete care au pronunţat aceste decizii au fost constituite din câte cinci judecători de la secţia I Civilă, secţia a II-a civilă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, alături de Preşedinţii celor trei secţii şi de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe cale de consecinţă, în prezenta cauză devin aplicabile prevederile 520 aliniat 8 şi 9 C. proc. civ. Nou.

Astfel, s-a apreciat că, atâta vreme cât pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constituie complete de judecată în virtutea prevederilor art. 520 şi o cerere prin care se solicită revizuirea unei hotărâri date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un complet obişnuit al unei secţii, pronunţată ulterior publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, trebuie să fie soluţionată în aceeaşi manieră, respectiv prin constituirea unui astfel de complet.

Cum constituirea acestor complete se face de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul de faţă componenţa completului a fost asigurată de către magistraţi din trei secţii diferite ale ICCJ, aliniatul 1 al art. 520, teza iniţială devine pe deplin aplicabil în prezenta cauză, s-a mai susţinut.

In ceea ce priveşte normele de drept aplicabile prezentei cereri, revizuenta a considerat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ., ţinând cont de interpretarea dată de către Curtea Constituţională a prevederilor art. 27 C. proc. civ., prin Decizia 874/18.12.2018, respectiv aliniatele 71-74 din motivarea acestei Decizii.

Câtă vreme s-a statuat că o decizie cu aplicabilitate erga omnes, pronunţată de către o instanţă de judecată cu astfel de competenţă, se aplică imediat, fără a diferenţia între cauze pendinte şi cauze ulterioare pronunţării ei, şi câtă vreme în prezenta cauză primele hotărâri judecătoreşti sunt Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 şi nr. 18/2018 date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cele decise de către Curtea Constituţională prin Decizia 874/2018 sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi cauzei de faţă, a mai arătat revizuenta.

Pentru a sublinia similitudinea situaţiilor (în prezenta cauză, cele două Decizii I.C.CJ. sunt unele care se aplică erga omnes), revizuenta a redat paragraful 72 din Decizia CCR anterior emintită.

Revizuenta a arătat că prin Decizia 1494/2019, Înalta Curte a respins ca indamisibilă cererea de revizuire pe care a declarat-o, subliniind că nu cunoaşte care a fost motivul pentru care a fost respinsă cererea sa, întrucât nu este încă redactată. Însă, în cazul în care completul care a pronunţat decizia a considerat că, deoarece s-a formulat o cerere de revizuire a unei contestaţii în anulare judecată sub imperiul vechiul C. proc. civ., Deciziile 9/2016 şi 18/2018 nu sunt aplicabile, în prezenta cerere se aplică prevederile Noului C. proc. civ., şi dacă nu va fi primită prima parte a motivării, mai exact cea care se referă la opinia revizuentei referitoare la competenţa de soluţionare, devin aplicabile prevederile art. 513 aliniat 6 C. proc. civ.

Pe fondul cererii, referitor la condiţia ca în cauză să existe două hotărâri potrivnice, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, revizuenta a arătat că sunt îndeplinite în totalitate condiţiile de formă impuse de punctul 8 al art. 509 C. proc. civ. din următoarele considerente:

Hotărârile sunt definitive, atâte cele anterioare (Deciziile ICCJ date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), cât şi cea pronunţată de către secţia a II-a Civilă a Înaltei Curţi.

In ceea ce priveşte condiţia ca cele două hotărâri să fie date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeşi calitate, revizuenta a opinat că şi acestea sunt pe deplin îndeplinite, din următoarele considerente:

Hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Deciziilor ICCJ 9/2016 şi 18/2018; că aceste decizii sunt hotărâri judecătoreşti este clar: sunt pronunţate de către o instanţă de judecată (ICCJ), de către un complet/complete legal constituite pentru a soluţiona o chestiune de drept, şi respectă astfel toate condiţiile de fond şi de formă pentru a fi considerate hotărâri judecătoreşti, în sensul dat de C. proc. civ. Vechi şi C. proc. civ. Nou acestui termen.

În continuare, s-a arătat, potrivit dispoziţiilor legale, odată pronunţate şi publicate în Monitorul Oficial, deciziile Înaltei Curţi date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devin obligatorii şi se aplică imediat; prevederile art. 521 aliniat 3 C. proc. civ. Nou fiind clare în acest sens.

Mai mult, doctrina şi jurisprudenţa au stabilit fără excepţie că, de la data pronunţării - publicării în Monitorul Oficial, aceste decizii devin parte integrantă a sistemului de drept naţional.

Pe cale de consecinţă, atât timp cât deciziile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt opozabile erga omnes, raţionamentul logic formal şi logic juridic impune a constata că se aplică şi părţilor din prezenta cauză, respectiv părţilor din dosarul soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In ceea ce priveşte dispoziţiile contradictorii ale hotărârilor, respectiv a dispoziţiilor potrivnice din cuprinsul hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei revizuire se solicită, revizuenta a învederat următoarele:

Decizia 9/2016 şi Decizia 18/2018, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept interzic în mod formal, expres şi absolut ca mandatarii persoane juridice să desfăşoare pentru clienţii lor - mandanţii - activităţi ce au caracter juridic, stabilind totodată că aceste activităţi nu pot fi prestate nici de către personalul acestor firme, cu pregătire juridică; aceste interdicţii se aplică pentru toate activităţile care au caracter juridic, şi cu precădere decizia din 2018 interzice în mod expres prestarea acestor activităţi în etapa executării silite.

Revizuenta a arătat că prin decizia civilă 141/23.11.2018, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, în mod irevocabil, s-a statuat în pagina 4, aliniatul 7, că: "De asemenea se observă că printr-o motivare ce respectă exigenţele art. 261, cu trimiteri exprese la textele legale incidente, instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor, excepţiilor şi apărărilor deduse judecăţii de recurenta contestatoare A. S.R.L. şi a administrat toate probatoriile admisibile în această cale de atac, cu sublinierea că Deciziile nr. 9/2016 si 18/2018 pronunţate de înalta Curte de Casaţie si Justiţie în aplicarea art. 519 N C. proc. civ. cu referire la art. 84 N C. proc. civ. nu pot fi valorificate în prezenta cauză ce se judecă după normele prevăzute de C. proc. civ. 1865".

Astfel, revizuenta a susţinut că Tribunalul Constanţa, în motivarea deciziei pronunţate în recurs, o sancţionează tocmai pentru că nu a îndeplinit exact acest gen de activităţi, reţinând că, prin neîndeplinirea unor activităţi în esenţa lor ilegale (prin interpretarea exhaustivă a acestor decizii ale Înaltei Curţi), revizuenta se face vinovată de neîndeplinirea obligaţiilor de diligenţă asumate prin contractul de mandat.

Revizuenta a arătat că, deşi nu se află încă în posesia deciziei a cărei revizuire se solicită, nefiind redactată în acest moment, poate presupune suficient de rezonabil că şi în judecarea acesteia s-a întâmplat acelaşi lucru, respectiv că s-a considerat că dispoziţiile deciziilor Înaltei Curţi, date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică sau nu în funcţie de legea care guvernează cauza, şi nu imediat şi obligatoriu, indiferent că este vorba de o cauză pendinte sau una de novo.

Câtă vreme decizia pronunţată în cererea de revizuire nu i-a fost comunicată, revizuenta a solicitat să i se dea posibilitatea de a completa motivarea prezentei revizuiri în funcţie de cele pe care le va observa în hotărâre, după ce aceasta îi va fi adusă la cunoştinţă, precum şi de faptul dacă mai menţine sau nu prezenta cerere.

In drept, prezenta cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 punctul 8 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 5 decembrie 2019, revizuenta a depus completare la cererea de revizuire, prin care s-a arătat că:

În ceea ce priveşte momentul formulării completării motivării cererii de revizuire, revizuenta a arătat că a formulat prezenta cerere sub imperiul prevederilor art. 508 punctul 4 C. proc. civ. Nou şi că a primit Decizia 1494/2019 a Înaltei Curţi în data de 28.11.2019, la cerere, drept pentru care a solicitat a se constata că prezenta completare a cererii de revizuire este una formulată în termen.

Revizuenta a arătat că îşi menţine şi după comunicarea deciziei a cărei revizuire se solicită motivele de fapt şi de drept invocate în cererea de revizuire, alături de toate susţinerile referitoare la legea aplicabilă speţei şi la competenţa de soluţionare a ei.

A arătat că urmează a se referi doar la motivele pentru care Înalta Curte, prin Decizia 1494/2019 a apreciat că precedenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi a respins-o ca atare, cu precizarea că se va insista doar asupra celor care duc, în opinia sa, la admiterea prezentei cereri.

Revizuenta a arătat că precedenta cerere de revizuire a fost formulată nu împotriva unei decizii de recurs, ci împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, definitivă, drept pentru care a considerat că prevederile invocate, respectiv cele care impun ca prin decizia de recurs să se evoce fondul litigiului, nu sunt aplicabile.

Arată că nu a criticat altceva, în afară de faptul că acea decizie din contestaţia în anulare vine în contradicţie nu cu una, ci cu două decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, hotărâri care din momentul pronunţării devin obligatorii pentru toate instanţele de judecată din ţară şi fac parte din sistemul naţional de drept.

S-a susţinut că o decizie a Înaltei Curţi dată într-o astfel de cauză nu poate fi socotită practică judiciară, care se aplică în mod facultativ, ci o prevedere obligatorie a sistemului legislativ civil.

Atât timp cât dispozitivul deciziei din recurs, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, diferă de dispozitivul sentinţei pronunţate în fond de către Judecătoria Constanţa, revizuenta a considerat că instanţa de recurs a evocat fondul, reapreciindu-l, singurul mod în care se poate pronunţa o astfel de decizie; iar judecata fiind pe textele de lege aplicabile din vechiul C. proc. civ., respectiv 309 indice 1, în acest caz, practic, recursul nu avea rolul unui control de legalitate, ci un caracter devolutiv, precum apelul din Noul Cod.

După aceste consideraţii asupra deciziei Înaltei Curţi, revizuenta a arătat că motivele fundamentale pentru care prezenta cerere de revizuire este întemeiată rezidă în aprecierea instanţei care a pronunţat-o în sensul că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se aplică de la data publicării lor în Monitorul Oficial, ci se aplică în mod diferenţiat de la speţă la speţă, în funcţie de legea aplicabilă la momentul producerii faptei juridice (în cel mai larg înţeles al termenului) dedusă judecăţii.

S-a arătat că acest lucru vine în contradicţie în primul rând cu prevederea expresă din noul cod care arata că dezlegarea acestor chestiuni de drept este obligatorie pentru instanţe.

Legiuitorul nu a prevăzut vreo condiţie implicită şi/sau explicită pentru aplicarea acestui text de lege, ci, dimpotrivă, i-a prevăzut obligativitate expresă, alături de momentul de la care se aplică - de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pe cale de consecinţă, revizuenta a susţinut că aprecierea Înaltei Curţi referitoare la inaplicabilitatea prevederilor celor două decizii pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dezlegarea cererii de revizuire este una eronată.

În acest sens, revizuenta a arătat că trebuie a fi interpretate, mutatis mutandis, prevederile Deciziei Curţii Constituţionale 874/18.12.2018, iar dat fiind faptul că a dezvoltat această chestiune în cererea prezentă de revizuire, a arătat doar că îşi menţine integral cele acolo susţinute.

Cu privire la aprecierea făcută de către Înalta Curte în motivarea respingerii inadmisibilităţii cererii de revizuire, respectiv aceea că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri de dezlegare a unor chestiuni de drept este o cale de atac extraordinară, care nu este prevăzută de vechiul C. civ., revizuenta a considerat că această interpretare data de către completul care a soluţionat cererea de revizuire este una eronată, din următoarele considerente:

Căile de atac, prin definiţia lor, sunt hotărâri judecătoreşti punctuale, date pentru soluţionarea unui caz, între părţile împrocesate, şi prin dispozitivul lor ele păstrează sau modifică ceea ce a hotărât instanţa inferioară în grad.

Deciziile Înaltei Curţi, date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dimpotrivă, se aplică obligatoriu, se aplică erga omnes, şi mai ales ele nu schimbă vreo hotărâre judecătorească pronunţată în cauză.

Revizuenta a solicitat a se observa că această sesizare a Înaltei Curţi dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie făcută pe parcursul judecăţii unei cauze în ultimă instanţă, anterior pronunţării unei hotărâri definitive în acea speţă, iar decizia Înaltei Curţi pentru a dezlega o chestiune de drept se aplică în mod obligatoriu atât faţă de completul de judecată care a sesizat-o, cât şi faţă de toate celelalte complete de judecată din structura puterii judecătoreşti, ca efect al legii.

Revizuenta a mai susţinut că atât timp cât prin decizia Înaltei Curţi dată în dezlegarea unor chestiuni de drept nu se modifică o hotărâre judecătorească, ci se stabileşte cum se aplică şi interpretează unitar, la nivel naţional, un text de lege, în niciun caz aprecierea că este vorba despre o cale de atac extraordinară nu poate fi o apreciere temeinică.

In plus, a arătat revizuenta, de esenţa unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, sunt următoarele prevederi: a identificării formale a hotărârii care poate fi atacată, a termenului până la care poate fi promovată, după pronunţarea hotărârii atacate, precum şi a soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de control judiciar.

A solicitat a se observa că din reglementarea legală a modului şi scopului pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate pronunţa hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept lipsesc toate aceste elemente şi, pe cale de consecinţă, atât timp cât decizia de speţă 1494/2019 vine, prin motivarea ei, să încalce cele două decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în opinia revizuentei prezenta cerere de revizuire este întemeiată.

În şedinţa publică din 13 februarie 2020, Înalta Curte a respins excepţia lipsei de competenţă a prezentului complet şi excepţia legată de normele aplicabile în cauză, invocate de către revizuentă, pentru considerentele reţinute în practica.

Revizuenta a depus, în şedinţa publică din 13 februarie 2020, o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, întemeiată pe dispoziţiile art. 519-520 Noul C. proc. civ., pe care Înalta Curte a respins-o având în vedere cele reţinute în practica.

Se impune subliniat că, deşi revizuenta a indicat în cuprinsul cererii de revizuire dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. (8) din Noul C. proc. civ., faţă de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu şi de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cererea dedusă judecăţii de faţă are ca obiect revizuirea deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; prin această din urmă hotărâre s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 22 din 20.02.2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 13.02.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2016.

În speţă, se constată că prezenta cerere de revizuire este formulată împotriva unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei anterioare cereri de revizuire.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de revizuire, se reţine că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri..."

Aşadar, textul evocat prevede că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive în apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotărâri a instanţei de recurs, atunci când evocă fondul.

Or, astfel cum deja s-a arătat decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire este pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea unei alte cereri de revizuire, soluţionată pe calea excepţiei de inadmisibilitate.

Prin urmare, o hotărâre pronunţată în revizuire nu reprezintă nici o hotărâre definitivă în apel sau prin neapelare, după cum nu este nici o hotărâre a instanţei de recurs, caz în care, aceasta ar trebui să evoce fondul.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. au valoarea unor norme imperative, de ordine publică, organizând exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în condiţiile şi pentru motivele strict şi limitativ stabilite de lege, drept pentru care cererea de revizuire promovată cu încălcarea acestor prevederi legale este inadmisibilă.

În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanţă analiza celorlalte condiţii de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) împotriva deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2020.