Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. D.), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.310.000 RON, cu titlu de daune pentru recuperarea prejudiciului produs reclamantei prin blocarea activităţii secţiei de sticlă şi porţelan din imobilul situat în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 alin. (1), art. 1357, art. 1381, art. 1385-1386 din C. civ. (art. 998-999 din C. civ. de la 1864), art. 1000 alin. (3) C. civ. de la 1864.
La data de 12.12.2012 reclamanta a precizat cererea arătând că suma de 3.310.000 RON se compune din următoarele sume: 400.000 RON, produse finite pregătite; 400.000 RON, stocuri de marfă finită; 200.000 RON, stocuri de produse pe fluxul de fabricaţie a produselor din porţelan, aflate în diferite stadii de fabricaţie; 400.000 RON, produsele din sălile de prezentare şi expunere; 1.400.000 RON, daune interese de la data închiderii fabricaţiei şi până la data introducerii acţiunii la instanţă; 510.000 RON, pierderi prin blocarea brevetului de invenţie.
La data de 22.02.2013 reclamanta a completat cererea prin chemarea în judecată a S.C. E. S.R.L. Bucureşti, succesoare cu titlu a pârâtei S.C. C. S.R.L., ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 30.11.2011 încheiat cu reclamanta şi având ca obiect imobilul din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.
La data de 20.09.2013 reclamanta a completat cererea prin chemarea în judecată în calitate de pârât a Biroului Executorului Judecătoresc F..
Totodată, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanţie a Biroului Executorului Judecătoresc F.. Reclamanta a renunţat al ambele cereri.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 15.01.2014 pârâta S.C. E. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii precizatoare depusă la data de 22.02.2013 în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 15.01.2014 apărătorul pârâtei S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a acestei pârâte, arătând că a fost radiată din registrul comerţului, ca urmare a faptului că a fost absorbită prin fuziune de pârâta S.C. E. S.R.L..
Prin încheierea de şedinţă din 15.01.2014, Tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.R.L..
Totodată, Tribunalul a respins excepţia de tardivitate a cererii precizatoare şi a apreciat că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare reprezintă apărări pe fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 3173/18.06.2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a anulat cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei S.C. E. S.R.L. suma de 20.901,96 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta pune în discuţie valabilitatea actelor de executare silită, respectiv valabilitatea măsurii de evacuare a sa din imobilul urmărit silit or, astfel cum a arătat şi pârâta S.C. E. S.R.L. împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 401 lit. a) C. proc. civ. contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă.
În condiţiile în care legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac prin care cei care se pretind vătămaţi prin executare să solicite instanţei să verifice legalitatea actelor de executare, aspectele referitoare la valabilitatea actelor de executare silită nu pot fi puse în discuţie decât în această procedură specială.
Reclamanta nu a formulat contestaţie la executare silită prin care să solicite instanţei de executare să verifice legalitatea măsurii de evacuare a sa din imobil şi să dispună anularea acestei măsuri.
Din cuprinsul sentinţei civile nr. 135/25.01.2011 pronunţată de Judecătoria Dorohoi rezultă că debitoarea S.C. G. S.R.L. a formulat contestaţie la executare, respectiv a somaţiei nr. x/17.11.2010, contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată. Reclamanta a intervenit în acest litigiu formulând o cerere de intervenţie accesorie în favoarea contestatoarei (cerere respinsă ca efect al respingerii contestaţiei la executare), cerere prin care doar a sprijinit apărările contestatoarei.
Prin urmare, Tribunalul nu poate reţine nelegalitatea măsurii de evacuare a societăţii reclamante (şi implicit nici fapta ilicită a creditoarei S.C. D.) în condiţiile în care această împrejurare nu a fost constatată în calea specială prevăzută de lege.
Pentru considerentele arătate, nu poate fi reţinută nici răspunderea civilă a S.C. D. S.A. în calitate de comitent, neexistând o faptă ilicită a prepuşilor săi.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina creditoarei S.C. D. S.A. săvârşirea unei fapte ilicite cu ocazia punerii în executare silită a contractului de leasing financiar nr. 11983.
Nici condiţia prejudiciului nu este îndeplinită întrucât, deşi a susţinut că până la momentul la care s-a permis pătrunderea în imobil, o parte din bunuri au fost degradate sau au dispărut, reclamanta nu a administrat probe în acest sens. Reclamanta a indicat doar valorile unor bunuri pretins degradate sau dispărute însă nu a administrat probe pentru a dovedi că valorile indicate sunt reale.
Întrucât nu a fost reţinută răspunderea civilă delictuală a creditoarei S.C. D. S.A. pentru punerea în executare ilită a contractului de leasing financiar nr. 11983, nu poate fi atrasă nici răspunderea pârâtei S.C. E. S.R.L. în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii.
Împotriva acestei soluţii a formulat cale de atac reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 2104 din 06 decembrie 2019 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator B. împotriva sentinţei civile nr. 3173/18.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. E. S.R.L. ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă faptul că în mod corect Tribunalul a reţinut inexistenţa răspunderii delictuale în sarcina intimatei.
Luarea în posesie a propriului bun în temeiului unui titlu executoriu cu încuviinţarea prealabilă a instanţei - nu reprezintă o faptă ilicită. În mod corect Tribunalul a stabilit că nu poate reţine ilicitul faptelor imputate, cât timp executarea silită nu a fost desfiinţată. Într-adevăr obiectul învestirii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, însă în analiza liceităţii acţiunii pretinse de către apelantă nu se poate ignora că partea adversă a exercitat un drept al său, neputându-se reţine exercitarea cu încălcarea legii sau abuzivă. Acţiunea parţii constând într-o executare silită, caracterul licit sau ilicit se analizează în relaţie şi cu modurile în care aceste aspecte se contestă, prin intermediul contestaţiei la executare.
Cât priveşte incidenţa principiului disponibilităţii în contextul alegerii căii de urmat, se observă că, contestaţia la executare în cadrul căreia s-a formulat cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă, astfel încât nu se poate reţine o faptă ilicită şi pe cale de consecinţă nici această apărare.
Concluzionând, în speţă, Tribunalul a analizat în mod corect condiţia faptei ilicite în legătură cu procedura de executare silită în cadrul căreia se pretinde că s-au produs acţiunile.
Aspectele privind persoana debitorului, deţinerea legală a imobilului sunt aspecte care la rândul lor trebuiau contestate în procedura contestaţiei la executare.
Nu se poate reţine nici existenţa culpei rezultând din faptul cunoaşterii situaţiei de fapt de către intimată, cât timp aceasta încerca să îşi protejeze dreptul de proprietate, putându-se observa că la rândul său apelanta cunoştea faptul că imobilul aparţine unui terţ care doreşte să-l recupereze, concluzie firească în contextul în care atât apelanta cât şi debitoarea din dosarul de executare aveau asociaţi şi administratori comuni, respectiv Domnul H. şi domnul I..
Având în vedere aceste considerente, apreciază că în mod corect Tribunalul a stabilit inexistenţa în persoana intimatei a condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Împotriva deciziei civile nr. 2104 din 06 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
După expunerea situaţiei de fapt se arată că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie să fie întrunite cumulativ 4 condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În cazul răspunderii civile a comtenţilor pentru fapta prepuşilor se mai adaugă cerinţele prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ.
Având în vedere că faptele ilicite în cauză aparţin organelor de conducere ale societăţii pârâte, răspunderea acesteia se circumscrie răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Se mai arată că la determinarea prejudiciului trebuie să se aibă în vedere principiul reparaţiei integrale, în condiţiile prevăzute de art. 1385 C. civ.. Se susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a analiza probele din dosar şi consideră, în mod nelegal că nu există fapta ilicită a pârâtei sau a prepuşilor ei.
Se arată că pârâta a cunoscut situaţia juridică a secţiei de sticlă şi porţelan a reclamantei din incinta imobilului situat în Municipiul Dorohoi, faptul că activitatea acestei secţii se desfăşura sub controlul societăţii reclamante.
Instanţa de fond deşi constată ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu E. S.R.L., drepturile şi obligaţiile fiind preluate de societatea absorbantă conform art. 250 din Legea nr. 31/1990, în mod nelegal apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 998-999 C. civ.
În mod greşit instanţa de apel apreciază că prin executarea silită a contractului de leasing financiar, creditorul avea dreptul ca în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate de către utilizator sau de încetare a contractului, să solicite evacuarea utilizatorului din imobil.
Se mai arată că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că reclamanta trebuia să uzeze de calea contestaţiei la executare împotriva actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc. Instanţa de apel a fost investită cu o cerere de despăgubiri, având obligaţia de a analiza această cerere şi nu de a da îndrumări părţilor.
Mai mult se mai susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea fără a analiza probele din dosar, respectiv sentinţa civilă nr. 135/2011 pronunţată de Judecătoria Dorohoi din care rezultă că reclamanta a formulat cerere de intervenţie în interesul contestatoarei respinsă.
În mod eronat instanţa de apel consideră că prin cererea de faţă reclamanta a contestat actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, acţiunea fiind întemeiată pe fapta ilicită a pârâtei.
În continuare se susţine că în mod nelegal instanţa de fond a considerat că fapta ilicită a pârâtei şi a prepuşilor săi nu există, făcând trimitere la dispoziţiile art. 580 C. civ.
Fapta ilicită a pârâtei constă în blocarea accesului reprezentanţilor şi salariaţilor reclamantei în secţia de producţie, ca efect al sigilării imobilului de către executorul judecătoresc, preluarea controlului efectiv asupra secţiei de producţie de către personalul pârâtei, activitatea acestei secţii fiind întreruptă.
În urma blocării activităţii fabricii, reclamanta a fost în imposibilitate de a executa obligaţia de plată a contravalorii energiei electrice, a gazului şi a celorlalte utilităţi consumate, înregistrând restanţe în executarea obligaţiilor bugetare şi a celor privind plata salariilor şi datoriile către furnizori. De asemenea, nu a mai fost posibilă nici finalizarea documentaţiei privind obţinerea unui credit.
Decizia recurată este nelegală şi sub aspectul neîndeplinirii condiţiei prejudiciului pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, considerând în mod nereal că reclamanta nu a produs probe în acest sens. Recurenta a precizat modul de calcul al sumelor pretinse, acesta regăsindu-se în dosar.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei şi pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată. În ceea ce priveşte fondul litigiului consideră că sunt îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi condiţiile răspunderii civile a comitenţilor pentru faptele prepuşilor săi.
Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a societăţii reclamante, reţinând că subzistă condiţiile de exercitare a acestei acţiuni, constând în capacitate procesuală.
S-a mai arătat că, în susţinerea acestei excepţiei privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă s-a susţinut că prin sentinţa civilă nr. 6958 din 04 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 24406/20 decembrie 2019 s-a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitorului S.C. A. S.R.L. şi radierea societăţii din Registrul Comerţului.
Cererea de recurs declarată împotriva deciziei civile nr. 2104/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a fost depusă de lichidatorul judiciar la data de 08 ianuarie 2020, după pronunţarea sentinţei de închidere a procedurii de insolvenţă şi ulterior radierii debitorului din Registrul Comerţului potrivit certificatului de furnizare informaţii eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, sentinţa de închidere a procedurii insolvenţei este executorie, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii.
Din verificările efectuate s-a constatat că la 22 ianuarie 2020, recurentul H. a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei, ce formează obiectul dosar nr. x/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte reţine că senţinţa privind închiderea procedurii insolvenţei, deşi executorie nu a dobândit caracter irevocabil, astfel încât va constata că reclamanta justifică interesul şi calitatea în soluţionarea prezentului recurs, situaţie în care excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Analizând recursul, Înalta Curte, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 menţionat mai sus.
Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.
În speţă, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentele înţeleg a critica hotărârea atacată sub aspectul legalităţii.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L., se constată că motivele invocate în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situaţia de fapt sau invocarea unor texte legale, pretins a fi fost încălcate de către instanţa de apel.
Astfel, deşi recurenta- reclamantă a indicat drept motive de recurs art. 304 pct. 7, 8 şi pct. 9 C. proc. civ., aceasta îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor administrate (înscrisuri), ori faţă de modul de soluţionare a apelului în ceea ce priveşte inexistenţa în persoana pârâtei a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi a arătat că, prin această soluţie şi motivarea ei, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară legii, care cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, şi care este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi prin interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, însă fără a dezvolta, în concret, critici în acest sens, situaţie care nu se încadrează în aceste motive de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reaprecierea probelor.
Or, în raport de generalitatea criticilor formulate, simpla trimitere şi indicare a unui text legal şi redarea conţinutului său, fără a se formula critici privind interpretarea şi aplicarea acestuia de către instanţa de apel sau că ar fi fost greşit aplicat, şi fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii sub aspectul aplicării respectivului text, ori neindicarea considerentelor de fapt şi de drept pretins contradictorii ori străine de natura pricinii, în raport de dispozitivul hotărârii, nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, care se referă la hotărârea pronunţată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Dezvoltarea criticilor nu face, deci, posibilă încadrarea lor în aceste motive de recurs, dar nici în restul motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 (3) C. proc. civ., în realitate recurenta- reclamantă reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la împrejurarea că faptele ilicite care aparţin organelor de conducere ale societăţii pârâte se circumscriu răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi răspunderii specifice a comitenţilor pentru fapta prepuşilor.
Aşadar, recurenta- reclamantă a indicat drept motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dar criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive, care se referă la hotărârea care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau pronunţată cu interpretarea sau aplicarea greşită a legii sau a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii aceste critici vizând, aşa cum s-a arătat mai sus, doar nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia dată cererii sale.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.
În cauză, recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B.. nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constatat nulitatea cererii de recurs.
Constatând, deopotrivă, că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va constata nulitatea cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. la plata către intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. a sumei de 2.774,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.
Admite excepţia nulităţii.
Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.. împotriva deciziei civile nr. 2104 din 06 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L.
Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. la plata sumei de 14.189,56 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. E. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2020.