Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., alături de alţi reclamanţi faţă de care s-a dispus disjungerea soluţionării cererilor, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, au solicitat, obligarea acestora:
1) la plata drepturilor băneşti, reprezentând diferenţele dintre sumele încasate şi sumele cuvenite, astfel:
o diferenţele rezultate din calcularea indemnizaţiei de încadrare cu o valoare de referinţă sectorială (în continuare VRS) de 421,36 RON pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţie;
o diferenţele rezultate din calcularea indemnizaţiei de încadrare cu o valoare de referinţă sectorială (în continuare VRS) de 463,5 RON pe perioada 01.12.2015 -30.06.2018, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţie;
2) la plata daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru diferenţele de mai sus, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată (din data de 10 a lunii imediat următoare datei de 09.04.2015, respectiv 10.05.2015, pentru drepturile cuvenite pentru luna aprilie 2015) şi până la data plăţii efective.
Ca urmare a disjungerii, dispuse prin încheierea din 7 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a format dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Dâmboviţa, având ca obiect acţiunea formulată de reclamantele B., A. şi C., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi TRIBUNALUL BUCUREŞTI.
Prin sentinţa civilă nr. 1190 din 28 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a luat act că prin decizia nr. 417 din 20.06.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în intervalul 09.04.2015-30.11.2015, şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, în intervalul 01.12.2015-31.12.2017; s-a luat act că prin Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei din 08.02.2019 s-a dispus eşalonarea plăţii sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul de justiţie, prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 09.04.2015-30.06.2018, motiv pentru care, s-a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind plata acestor drepturi; s-a luat act că sumele plătite în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă nr. 3/2019 se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică; s-a admis, în parte, acţiunea exercitată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în sensul că pârâţii au fost obligaţi să plătească în favoarea reclamanţilor dobânda legală penalizatoare, aferentă diferenţelor dintre drepturile salariale recunoscute şi cuvenite prin decizia nr. 417 din 20.06.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi cele efectiv achitate, până la data de 30.06.2018, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.
Împotriva sentinţei primei instanţe pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI a formulat apel, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamante, ca fiind neîntemeiate.
Cauza a fost repartizată completului LM 30A III din cadrul Curţii de Apel Ploieşti la 21 august 2019.
Prin încheierea din 30 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a completului LM 30A III şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, în configuraţia anterioară Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12 din 20.06.2019.
Pentru a hotărî astfel, completul iniţial învestit a reţinut că este specializat în judecarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal şi, în baza articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22.05.2019, precum şi a art. I din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12 din 20.06.2019, începând cu data de 01.07.2019 în soluţionarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă.
S-a arătat că prin sentinţa nr. 544 din 21.08.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Argeş, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de judecătorii din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi din cadrul secţiei a II-a Civile din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, dispunându-se suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 2.05.2019 şi, respectiv articolului I din Hotărârea nr. 12 din 20.06.2019 a aceluiaşi colegiu, această sentinţă fiind executorie de drept, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Totodată, s-a menţionat că prin articolul al II-lea din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din 22.05.2019 s-a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civile de a se repartiza cauzele având ca obiect litigii de muncă, în mod egal, celor 3 secţii non-penale ale instanţei, iar prin art. 1 al Hotărârii nr. 12 din 20.06.2019 s-a aprobat solicitarea preşedintei secţiei I Civile şi s-a propus preşedintei Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea completelor specializate în cauze având ca obiect litigii de muncă începând cu 01.07.2019.
Completul iniţial învestit a făcut referire la considerentele deciziei nr. 17/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, prin care s-a reţinut că greşita alcătuire a completului este în strânsă legătură cu necompetenţa.
S-a mai reţinut că prin "compunerea instanţei" se înţelege, în sens restrâns (aspectul cantitativ), alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în sens larg, alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet şi, prin urmare, compunerea instanţei/completului nu se limitează la aspectul cantitativ.
S-a constatat că prin suspendarea executării celor două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă unor complete formate din judecători ce fac parte, atât din secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi din secţia a II-a Civilă, s-a statuat că există o aparenţă de nelegalitate cu privire la înfiinţarea unor astfel de complete şi specializarea lor în soluţionarea litigiilor de muncă.
Prin urmare, completul iniţial învestit, LM 30A III, a apreciat că nu mai are competenţa materială procesuală (funcţională) să soluţioneze cauze având ca obiect litigii de muncă, nefiind compus din judecători specializaţi în această materie ori care să facă măcar parte din secţia I Civilă.
În acest sens, au fost evocate şi dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării".
Astfel, completul de judecată LM 30A III a concluzionat că este doar aparent specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, specializare în privinţa căreia s-a constatat deja o aparenţă de nelegalitate printr-o sentinţă judecătorească executorie, în realitate, fiind specializat în soluţionarea cauzelor de contencios administrativ şi fiscal, întrucât specializarea urmăreşte judecătorul şi nu completul în abstract.
De asemenea, s-a reţinut că dacă la nivelul instanţei există o secţie sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secţia (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii şi că în situaţia în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părţi ori de instanţă inclusiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în acord cu cele statuate prin decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul recursului în interesul legii.
Cauza a fost repartizată completului 18A CIV din cadrul aceleiaşi curţi de apel.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1190 din 28 iunie 2019 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamantele A., B. şi C. şi pârâta Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea completului iniţial învestit; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat de drept judecarea cererii, dispunând înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
În argumentarea soluţiei pronunţate, completul de judecată ulterior învestit a reţinut că momentul care interesează din punct de vedere al stabilirii competenţei funcţionale este cel al învestirii instanţei respective.
Acesta întrucât, dacă instanţa legal învestită iniţial ar trebui să se dezînvestească - în speţa pendinte pentru că s-a dispus suspendarea efectelor unor acte administrative - ar însemna a reveni asupra efectelor unui fapt trecut - actul de învestire a instanţei - chiar dacă numai pentru viitor, deoarece actele de procedură săvârşite anterior n-ar fi desfiinţate prin efectul noii situaţii juridice, ci menţinute.
De altfel, o atare modalitate de interpretare a dispoziţiilor legale rezultă şi din decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din data de 16 octombrie 2018.
Chiar dacă problema de drept tranşată prin respectiva hotărâre a vizat o altă chestiune şi anume aceea dacă necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este o excepţie de ordine publică sau de ordine privată, prin considerentele acesteia, care sunt obligatorii, s-a dat dezlegare şi unor aspecte care interesează chestiunea în litigiu.
Astfel, s-a arătat că, un alt argument în sprijinul interpretării că este un caz de necompetenţă de ordine publică se întemeiază pe dispoziţiile art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora:
"În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţa şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare".
S-a arătat că prin decizia respectivă instanţa supremă a reţinut că, prevăzând că verificarea competenţei se face de către completul de judecată de îndată, prioritar verificării cerinţelor prevăzute la art. 194 - 197 din C. proc. civ. şi că trimiterea dosarului completului/secţiei specializate competente se face fără citarea părţilor, legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepţiei absolute, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanţă; s-a menţionat că posibilitatea instanţei de a invoca necompetenţa specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată şi primului termen la care părţile sunt legal citate, în condiţii derogatorii de la dispoziţiile art. 130 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenţei materiale funcţionale sau procesuale "când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad" şi de cel al necompetenţei de ordine privată (teritorială neexclusivă).
Or, în cauza pendinte, completul iniţial investit nu a uzat de aceste prevederi legale, ceea ce presupune că s-a declarat competent funcţional să soluţioneze cauza, iar invocarea excepţiei la primul termen de judecată, deşi permisă de dispoziţiile legale, s-a făcut prin prisma unor situaţii juridice ivite după sesizarea sa.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a notat că suspendarea actului administrativ reprezintă o întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, ulterior momentul dispunerii unei atare măsuri prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, a subliniat că, aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, suspendarea actului administrativ nu este intrinsec legată de nelegalitatea acestuia, instanţa care dispune măsura apreciind exclusiv asupra unor aspecte de fapt, fără să antameze problema legalităţii.
Altfel spus, până la finalizarea acţiunii principale având ca obiect anularea actului administrativ acesta se bucură de prezumţia de legalitate.
Raportând aceste consideraţii de ordin general la speţa de faţă, Curtea a constatat că obiectul cauzei este reprezentat de un litigiu de muncă şi că completul iniţial, care şi-a declinat competenţa a fost învestit cu calea de atac a apelului împotriva hotărârii de primă instanţă la 21 august 2019, dată la care actele emise de conducerea Curţii de Apel Ploieşti existau şi erau producătoare de efecte juridice.
S-a conchis în sensul că sentinţa nr. 554/2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, nu este de natură să conducă la declinarea competenţei funcţionale, de vreme ce este concomitentă datei învestirii completului şi în raport de care se apreciază competenţa, iar sentinţa întrerupe efectele actelor administrative doar pentru viitor, acestea bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 ianuarie 2020.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul completelor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a constatat că două complete ale aceleiaşi instanţe - LM 30A III şi 18A CIV din cadrul Curţii de Apel Ploieşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între completele sesizate sunt reciproce şi cel puţin unul dintre cele două complete este competent să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (...)".
Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă a constatat că apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, fiind repartizat, în mod aleatoriu, completului LM 30A III la 21 august 2019.
Repartizarea apelului la acest complet s-a făcut în baza Hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 şi nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, prin care au fost înfiinţate complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă.
Prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării art. II din Hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din Hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Faţă de caracterul executoriu al acestei sentinţe, conform art. 14 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004, se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării executării în vederea stabilirii completului competent material procesual să soluţioneze apelul.
Astfel, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte şi pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor.
Ca atare, efectele produse de Hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 şi nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor şi data la care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv 21 august 2019.
Câtă vreme aceste hotărâri nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, ele se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.
În aceste condiţii, instanţa supremă a reţinut că învestirea completului specializat în materia litigiilor de muncă s-a realizat la momentul la care i s-a repartizat, în mod aleatoriu, apelul declarat în cauză.
Or, repartizarea apelului către acest complet s-a făcut chiar la data pronunţării sentinţei nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeş, prin care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv la 21 august 2019.
Prin urmare, la momentul învestirii sale, completul specializat în materia litigiilor de muncă era competent material procesual să soluţioneze apelul declarat în cauză.
Cum măsura suspendării executării produce efecte numai pentru viitor, rezultă că aceasta nu a afectat competenţa materială procesuală a completului iniţial, atâta timp cât era deja învestit cu soluţionarea apelului la data la care s-a dispus suspendarea.
Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit, LM 30A III, din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.