Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 18 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să constate neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate prin contractul de credit nr. x din 10 mai 2010;
2. să constate că pârâta nu avea dreptul să declare scadenţa anticipată a creditului şi nici să demareze procedurile de recuperare a creanţei;
3. să îl repună pe reclamant în dreptul de a rambursa ratele de credit, astfel cum au fost convenite iniţial;
4. să o oblige pe pârâtă la plata de penalităţi în cuantum de 1.000 RON/zi de întârziere, până la executarea acestor obligaţii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 şi art. 970 C. civ. din 1865.
Prin sentinţa civilă nr. 7550/2016 din 25 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea; a constatat că pârâta nu avea dreptul să declare scadenţa anticipată a creditului; a obligat-o pe pârâtă la repunerea reclamantului în dreptul de a rambursa ratele de credit; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere; a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.467,10 RON.
Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 289 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.475 RON.
Împotriva deciziei instanţei de apel, B. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acţiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare la recurs.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de renunţare la judecata recursului şi de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anterioare având în vedere că l-a repus pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că repunerea în graficul de rambursare a creditului reprezintă voinţa părţilor, în sensul continuării relaţiilor contractuale, iar nu achiesarea la hotărârea evocată în raport şi că înţelege să renunţe la judecata recursului.
Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata recursului formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".
Conform art. 464 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială", iar potrivit art. 464 alin. (3) din acelaşi act normativ, "achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre".
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de renunţare la judecata recursului şi de exonerare a sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anterioare având în vedere că l-a repus pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului.
Instanţa supremă apreciază că demersul recurentei-pârâte de a-l repune pe intimatul-reclamant în graficul de rambursare a creditului echivalează cu executarea deciziei recurate.
Or, executarea deciziei recurate, dublată de o cerere renunţare la judecata recursului, care însă nu îndeplineşte cerinţa formei autentice impusă de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă o faptă precisă şi concordantă care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre.
Prin urmare, executarea hotărârii recurate, în sensul repunerii intimatului-reclamant în graficul de rambursare a creditului, echivalează cu achiesarea tacită la hotărârea recurată, conform art. 464 alin. (3) C. proc. civ.
Cum achiesarea tacită la hotârârea recurată are ca efect menţinerea dispoziţiilor sale, inclusiv a celor referitoare la plata cheltuielilor de judecată, rezultă că nu poate fi dispusă exonerarea recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în etapele procesuale anteriore.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 289 din 13 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.