Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 13 octombrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis opoziţia formulată de creditorul AJFP Giurgiu împotriva deciziei asociatului unic nr. 1/6.04.2015, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., B. şi C., în temeiul art. 61 şi urm. din Legea nr. 31/1990, şi a obligat pe pârâţi în solidar să plătească de îndată prejudiciul cauzat creditorului, în sumă de 71.069 RON.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. A. S.R.L a declarat apel, solicitând, în esenţă, anularea sentinţei apelate şi, pe fond, respingerea opoziţiei, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 9 martie 2016, instanţa de apel a dispus suspendarea judecăţii cererii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa părţilor.
Prin decizia civilă nr. 2137 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de pârâta S.C. A. S.R.L.
Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 8 iunie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 5 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la 7 decembrie 2018, pentru judecata pe fond a recursului.
Prin încheierea din 7 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, constatând lipsa nejustificată a părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, în condiţiile în care niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.
În urma referatului întocmit la 5 decembrie 2019, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părţile au fost citate în vederea discutării excepţiei de perimare pentru termenul de judecată din 17 ianuarie 2020.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia perimării cererii de recurs, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a constata perimat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".
Potrivit textului de lege evocat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.
Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în termenul prevăzut de lege.
Se constată că judecata pricinii a fost suspendată la 7 decembrie 2018, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, în speţă, condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecării recursului - 7 decembrie 2018 - şi până la data repunerii pe rol, din oficiu, trecând un termen mai mare de şase luni, încheierea din 7 decembrie 2018 fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, dată de la care părţile nu au mai formulat nici o cerere, fiind în culpă procesuală.
Se constată că nu este incidentă o cauză neimputabilă părţilor sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a unui act de procedură, care să conducă la întreruperea termenului de perimare.
Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de şase luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 2137 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2020.