Examinând conflictul de competenţă dintre Tribunalul Gorj şi Judecătoria Sectorului 5;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22.05.2019 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, solicitând ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra terenului înscris în Cartea funciară nr. x a localităţii Bragadiru şi a imobilelor situate în Bucureşti, şi str. x, motivat de împrejurarea că şi-a executat în integral obligaţiile de plată instituite în sarcina sa, după cum reiese din Certificatul de atestare fiscală nr. x/22.01.2019 emis de D.I.T.L. Bragadiru şi din Certificatul de atestare fiscală nr. x/21.01.2019 emisă de D.I.T.L. Sector 5.
Prin Sentinţa civilă nr. 7628 din data de 1 noiembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetentei materiale invocată de pârâta D.I.I.C.O.T. şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D.I.I.C.O.T., având ca obiect ridicare sechestru asigurator, în favoarea Tribunalului Gorj.
În esenţă, în considerentele hotărârii de declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că dispoziţiile art. 957 alin. (1) din C. proc. civ. se coroborează în procedura civilă cu cele ale art. 954 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cu care cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în prima instanţă, respectiv aceeaşi instanţă care l-a instituit.
A constatat că, în speţă, reclamantul solicită ridicarea unui sechestru dispus prin Sentinţa penală nr. 213 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, invocând îndeplinirea integrală a obligaţiilor de plată instituite în sarcina sa, fără să critice acte întocmite ulterior de organele fiscale în scopul realizării măsurilor asigurătorii dispuse, prin urmare nu formulează o contestaţie "asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii" şi astfel competenţa nu aparţine instanţei civile, potrivit 250 alin. (8) din C. proc. pen., respectiv Tribunalului Gorj, ca instanţă ce a menţinut sechestrul prin Sentinţa penală nr. 213 din 23 aprilie 2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 5.12.2019, sub nr. x/2019.
Prin Sentinţa penală nr. 11 din 15 ianuarie 2020, Tribunalul Gorj, secţia penală, a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii (art. 250 din C. proc. pen.) - ridicarea sechestrului asigurator formulată de către petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru soluţionarea acestuia.
Cheltuielile judiciare au fost reţinute în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa în acest sens, a reţinut că, după pronunţarea hotărârii definitive în procesul penal, bunurile aflate sub puterea măsurii asiguratorii urmează a fi supuse dispoziţiilor prevăzute în hotărârea penală, respectiv urmează a fi restituite proprietarului, confiscate sau valorificate în vederea executării obligaţiilor civile. C. proc. pen. reglementează modalităţile speciale de valorificare a bunurilor sechestrate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în cadrul procedurilor prevăzute de art. 2521 din C. proc. pen., proceduri care nu îşi găsesc aplicarea în cauza de faţă întrucât hotărârea penală în cauză este definitivă.
A constatat că, potrivit art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., repararea prejudiciului material sau moral se face potrivit legii civile. În consecinţă orice aspect privind repararea prejudiciului material sau moral în conformitate cu dispoziţiile hotărârii penale definitive se face potrivit legii civile, inclusiv aspectele privind executarea silită a obligaţiilor civile, implicit dispunerea asupra măsurilor asiguratorii instituite în cauză.
Cererea de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul procesului penal şi menţinute prin hotărâre definitivă nu poate fi acceptată în procedura ridicării sechestrului asigurător - art. 250 şi următoarele din C. proc. pen., toate aspectele invocate de contestator în motivarea cererii sale reprezentând motive de exercitare a unei contestaţii la executare în materie civilă.
Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa recentă a instanţelor de control judiciar, "indiferent ce ar fi cunoscut sau nu cumpărătorul, contestaţia este greşit îndreptată în faţa instanţei penale, deoarece potrivit art. 2524 alin. (4) din C. proc. pen., după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestaţie potrivit legii civile."
Având în vedere că prin Sentinţa penală nr. 213 pronunţată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din data de 7 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul A., a fost obligat la plata unor obligaţii civile, iar asupra bunurilor sale a fost dispusă o măsură asiguratorie, soluţionarea oricăror aspecte privind plata obligaţiilor civile, inclusiv eventuala constatare a stingerii acestor obligaţii, o eventuală ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor sau valorificarea bunurilor sechestrate din alte cauze urmează a fi soluţionată de instanţa civilă competentă, la sesizarea persoanei interesate, fie că această persoană este proprietarul bunului sechestrat, în speţă inculpatul, părţile civile sau custodele bunului sechestrat care are interes să fie descărcat de custodia bunului.
C. proc. pen. reglementează doar luarea şi menţinerea măsurilor asiguratorii în cursul procesului penal (art. 249 - 252; art. 397 alin. (2) şi (5), necuprinzând însă nicio dispoziţie privind ridicarea măsurilor asiguratorii, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., respectiv art. 956.
A concluzionat că atributul instanţei penale privind măsurile asigurătorii instituite într-o cauză de această natură vizează, potrivit dispoziţiilor art. 249 şi art. 250 alin. (1) - (7) din C. proc. pen., soluţionarea eventualelor contestaţii privitoare la aceste măsuri până la rămânerea definitivă a acelei cauze, după această dată competenţa în materie revenind instanţei civile.
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Gorj şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti cu privire la competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de petentul A., constată următoarele:
Petentul A. a solicitat, în temeiul art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., ridicarea măsurii sechestrului asigurător care afectează anumite bunuri imobile proprietatea acestuia, menţinută prin Sentinţa penală nr. 213 pronunţată la data de 23 aprilie 2014 de Tribunalul Gorj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din data de 7 iulie 2015 a Curţii de Apel Craiova, în scopul garantării recuperării prejudiciului produs persoanelor vătămate constituite părţi civile în procesul penal, urmare a admiterii unora dintre acţiunile civile promovate în procesul penal şi obligării inculpatului A., în solidar cu alţi coinculpaţi, la plata prejudiciilor reţinute la filele x din Sentinţa penală nr. 213 din data de 23 aprilie 2014 a Tribunalului Gorj, secţia penală. În motivarea cererii, petentul a susţinut că şi-a executat, în mod integral, obligaţiile de plată instituite în sarcina sa.
Înalta Curte reţine că, în prezent, procesul penal în care a fost inculpat petentul A. se află în faza de executare a hotărârii, context în care constatarea executării obligaţiei de plată a prejudiciului cauzat părţilor civile se face în conformitate cu dispoziţiile art. 581 din C. proc. pen., care prevăd:
"Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile."
Pe cale de consecinţă, cererea de ridicare a sechestrului, măsură subsecventă constatării îndeplinirii obligaţiilor civile, urmează acelaşi regim, indiferent dacă hotărârea definitivă a instanţei penale a fost sau nu pusă în executare, neexistând nicio raţiune pentru care competenţa materială şi funcţională de soluţionare a cererii de ridicare a sechestrului să fie condiţionată de începerea executării silite împotriva condamnatului-debitor.
Interpretarea sistematică a dispoziţiilor normative privind măsurile asiguratorii în procesul penal (art. 240 şi următoarele din C. proc. pen.) susţine concluzia că în faza de executare a hotărârii competenţa cu privire la cererile privind despăgubirile civile este dată de plano instanţei civile, cu excepţia contestaţiei la executare formulate în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. a), b), şi lit. c) din C. proc. pen., expres prevăzută de art. 600 alin. (1) din C. proc. pen., în condiţiile în care este reglementată competenţa instanţei penale în ceea ce priveşte luarea, ridicarea, modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului doar în fazele de urmărire penală şi de judecată ale procesului penal. Odată cu pronunţarea hotărârii, prorogarea de competenţă a instanţei penale cu privire la acţiunea civilă încetează. Astfel, conform dispoziţiilor art. 250 alin. (8) şi art. 2522 alin. (4) din C. proc. pen., în faza de executare a hotărârii penale "asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii" sau "împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate" "se poate face contestaţie potrivit legii civile".
Şi dispoziţiile art. 453 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd competenţa exclusivă a instanţei civile de a soluţiona cererile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti penale definitive cu privire la latura civilă, susţin prorogarea de competenţă a instanţei penale cu privire la acţiunea civilă doar pentru faza de judecată a procesului penal, nu şi pentru cea de executare.
Competenţa de ridicare a măsurii asigurătorii, în lipsa unei reglementări exprese, nu se poate stabili în aplicarea principiului simetriei juridice, aşa cum solicită reprezentantul Ministerului Public, pentru că, pe de o parte, acesta nu este aplicabil în dreptul public, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (a se vedea Deciziile nr. 147/2012 şi nr. 731/2012), iar, pe de altă parte, în baza acestui principiu, competenţa ar aparţine organului care a instituit măsura asigurătorie, în speţă procurorul, care nu mai poate dispune măsuri într-o cauză în care s-a dezînvestit prin întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei.
Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii, soluţionarea cererii de ridicare a sechestrului asigurător revine instanţei civile competente material şi teritorial, în speţă Judecătoriei Sectorului 5, secţia a II-a civilă.
În consecinţă, în baza art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, secţia a II-a civilă, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, secţia a II-a civilă, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul A., în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2020.
GGC - NN