Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Încheierea nr. 135/2020

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată, la data de 02.03.2020, sub nr. x/2020, cauza având ca obiect conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, în cauza privind pe condamnatul A.

Prin Sentinţa nr. 13 din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în baza art. 50 rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova cu privire la Sentinţa penală nr. 87/6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, desfiinţată în parte pe latură penală şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, s-a apreciat că, deşi Biroul executări penale a sesizat instanţa cu o contestaţie la executare conform art. 598 alin. (1). lit. d) C. proc. pen. invocându-se cazul de micşorare a pedepsei ce ar rezulta din deducerea unei perioade mai mari, respectiv de la 18.02.2011 la zi în loc de 3.12.2012 la zi, cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, în cauză este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1). lit. c) C. proc. pen., existând o nelămurire cu privire la perioada considerată ca executată din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 87/6 martie 2017 a Tribunalului Prahova, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin Decizia penală nr. 186 din data de 25 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 47 C. proc. pen. a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen.. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale având ca obiect contestaţia la executare formulată, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova, cu privire la intimatul condamnat A., în favoarea Tribunalului Prahova, secţia penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Prahova, Serviciul de Asistenţă Judiciară.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin sesizarea adresată primei instanţe şi înregistrată sub nr. x/2019, Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova a formulat, conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 87/06 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, desfiinţată în parte, în latură penală şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/07.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin Adresa nr. x/24 iunie 2019, Penitenciarul Mărgineni a adus la cunoştinţa instanţei că perioada deducerii trecute în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 şi luate din extrasul Deciziei penale nr. 563/7.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, nu este cea corectă, iar menţiunea cu privire la anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571/3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmboviţa nu a fost inserată în cuprinsul mandatului.

S-a ataşat la sesizarea formulată prin judecătorul delegat, Adresa nr. x/13 iunie 2019 a Penitenciarului Mărgineni, prin care se comunică următoarele:

- în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106 emis în baza Sentinţei penale nr. 87/6.03.2017 perioada dedusă este de la 3 decembrie 2012 la zi, deşi perioada corectă este de la 18 februarie 2011 la zi.

- în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106 emis în baza Sentinţei penale nr. 87/6.03.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, perioada la care se face referire este 3 decembrie 2012 la zi, perioadă care include şi durata arestării preventive de la 20.03.2013 la 5.03.2014.

- deşi în cuprinsul sentinţei se dispune anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571/3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmboviţa acest lucru nu este menţionat în cuprinsul mandatului, deşi anularea a fost dispusă anterior de Judecătoria Braşov conform Mandatului nr. x/17.01.2019 a Judecătoriei Braşov.

La sesizarea formulată de judecătorul delegat, au fost ataşate următoarele înscrisuri: Adresa nr. x/13 iunie 2019 a Penitenciarului Mărgineni; copia dispozitivului Sentinţei penale nr. 187/6.03.2017; situaţia juridică a intimatului condamnat; copia Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 emis de Tribunalul Prahova, copia dispozitivului Deciziei penale nr. 563/7 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti; fişa de cazier judiciar; copia Sentinţei penale nr. 421/22 .04.2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa; copia Sentinţei penale nr. 1224/25.06.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov.

Instanţa iniţial sesizată, din oficiu, a dispus ataşarea Dosarului de fond nr. x/2013 al Tribunalului Prahova.

Prin Sentinţa penală nr. 13/22 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova, în calitate de primă instanţă sesizată cu judecarea contestaţiei la executare formulată de judecătorul delegat în cadrul Biroului de executări penale, în baza art. 50 C. proc. pen. rap.la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2). C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Prahova cu privire la Sentinţa penală nr. 87/6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova desfiinţată în parte în latură penală şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe condamnatul A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă sesizată pe calea contestaţiei la executare a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 87/6.03.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova au fost respinse ca neîntemeiate cererile inculpaţilor de soluţionare a cauzei conform procedurii simplificate.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia schimbării încadrării juridice a infracţiunii prevăzute de art. 215, alin. (1), (2), (3) şi (5) - C. pen. din 1968, cu aplicarea prev. art. 41, alin. (2) - C. pen. din 1968, în infracţiunea prevăzută de art. 215, alin. (1), (2) şi (3) - C. pen. din 1968, cu aplicarea prev. art. 41, alin. (2) - C. pen. din 1968,în sarcina inculpatului A.

În temeiul art. 5 - C. pen., s-a reţinut ca lege penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A., C. pen. din 1968, Legea nr. 39/2003 şi Legea nr. 161/2003.

În temeiul art. 7 alin. (1) - Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei, cu aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă săvârşită în perioada februarie 2011 - decembrie 2012.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) - C. pen. din 1968, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968, s-a contopit pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare cu restul pedepsei ce a mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani şi 2 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti), respectiv 12 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare.

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) - C. pen. din 1968 cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) - C. pen. din 1968 şi cu aplicarea prev. art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată, în perioada februarie 2011 - decembrie 2012.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. anterior a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) - C. pen. din 1968, pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968 s-a dispus contopirea pedepsei de 12 (doisprezece) ani închisoare cu restul pedepsei ce a mai rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani şi 2 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti), respectiv 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 25 - C. pen. din 1968 rap. la art. 48 din Legea nr. 161/2003, astfel cum era în vigoare la data săvârşirii faptei cu aplic. art. 41 alin. (2) - C. pen. din 1968 şi cu aplicarea prev. art. 37 alin. (1) lit. a) - C. pen. din 1968 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere fără drept de date informatice de către operatorii B. şi C., săvârşite de aceştia fără vinovăţia prevăzută de lege.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) - C. pen. din 1968, s-a dispus contopirea pedepsei de 4 (patru) ani închisoare cu restul rămas de executat din pedeapsa rezultantă de 22 ani şi 2 luni închisoare (aplicată prin Sentinţa penală nr. 421 din data de 22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală din data de 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti), respectiv 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 34, alin. (1), lit. b) - C. pen. din 1968 rap. la prev. art. 33, lit. a) - C. pen. din 1968, au fost contopite cele trei pedepse rezultante de 12 ani, 11 luni şi 24 de zile închisoare, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare, căreia i se aplică un spor de 1 (un) an închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani, 11 (unsprezece) luni şi 24 de zile închisoare.

În temeiul prevederilor art. 35, alin. (3) - C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmând ca acestuia să-i fie interzise drepturile prevăzute de 64 lit. a), b) C. pen. din 1968, pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

Au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 - C. pen. din 1968 raportat la disp. art. 64 lit. a) şi b) - C. pen. din 1968.

În temeiul prev. art. 88 - C. pen. din 1968 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada executată în detenţie, de la data de 18 februarie 2011 la zi.

În consecinţă, s-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571 din data de 3 iunie 2014, al Tribunalului Dâmboviţa şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel, iar Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019, în aplicarea art. 5 C. pen., a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor:

- 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969;

- 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1969;

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 37 lit. a) C. pen.

- restul de 12 ani, 11 luni şi 24 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată stabilită inculpatului prin Sentinţa penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa,

- sporul de 1 an închisoare.

În temeiul disp. art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 s-au contopit cele trei pedepse menţionate anterior, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor cu restul de 4.148 zile închisoare rămas neexecutat la data de 03 decembrie 2012 din pedeapsa de 22 ani şi 2 luni închisoare stabilită inculpatului prin Sentinţa penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, rezultând trei pedepse principale în cuantum de

- două pedepse a câte 4148 zile închisoare şi

- o pedeapsă de 12 ani închisoare şi sporul de 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele de mai sus urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare, în final inculpatul A. execută pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 03 decembrie 2012 la zi, care include şi durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014.

După rămânerea definitivă a hotărârii, Tribunalul Prahova a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, deducându-se din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la 3 decembrie 2012 la zi, perioadă care include şi durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la 5 martie 2014, astfel cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei Curţii de Apel Ploieşti.

În prezenta cauză, curtea de apel a arătat că, deşi Biroul Executări Penale a sesizat instanţa cu o contestaţie la executare conform art. 598 alin. (1). lit. d) C. proc. pen., invocându-se cazul de micşorare a pedepsei, ce ar rezulta din deducerea unei perioade mai mari, respectiv de la 18.02.2011 la zi, în loc de 3.12.2012 la zi cum s-a menţionat în cuprinsul deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, tribunalul a reţinut că în cauză este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1). lit. c) C. proc. pen., existând o nelămurire vizând perioada considerată ca executată din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 87/6 martie 2017 modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 563/7 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti. Totodată, tribunalul a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazul contestaţiei la executare întemeiată pe cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) cererea se formulează la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Curtea de apel a subliniat că, prin considerentele Deciziei penale nr. 563/7 iunie 2019 a fost, în mod amplu, lămurită situaţia juridică a intimatului condamnat A., aspect care a impus şi deducerea corespunzătoare a privării de libertate executate anterior. Astfel, conform considerentelor deciziei, din fişa de cazier, precum şi din Adresa nr. x/21 ianuarie 2019 a Penitenciarului Mărgineni rezultă că apelantul inculpat A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 221 din data de 06 noiembrie 2002 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 22 noiembrie 2002, fiind arestat preventiv începând cu data de 13 februarie 2002; ulterior, prin Sentinţa penală nr. 421/22 aprilie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 216 din data de 02 iunie 2014 a Curţii de apel Ploieşti, urmare a aplicării disp. art. 6 C. pen. s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 22 de ani şi 2 luni închisoare, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei nr. 571, pedeapsă a cărei executare a început la data de 13 februarie 2002.

Apelantul inculpat a comis infracţiunile deduse judecăţii în intervalul februarie 2011 - 03 decembrie 2012, în timpul executării pedepsei de 22 de ani şi 2 luni închisoare, aşa încât în privinţa sa în mod just s-a reţinut în primul grad de jurisdicţie că sunt incidente dispoziţiile referitoare la recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, tratamentul sancţionator fiind cel prevăzut de art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969. (...) În cazul recidivei postcondamnatorii, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen. anterior "pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi art. 35 (…)". Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol" dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită anterior".

Întrucât inculpatul A. a comis infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals informatic, în formă continuată, infracţiuni care au ca dată consumare, februarie 2011, când toate elementele de tipicitate ale infracţiunilor sunt reunite, şi o dată de epuizare, 03 decembrie 2012, când activitatea infracţională a luat sfârşit, momentul săvârşirii infracţiunii de care trebuie să se ţină seama pentru stabilirea restului neexecutat din prima pedeapsă supusă contopirii, se identifică cu momentul epuizării activităţii infracţionale.

Prin Decizia nr. 1/1978 a Tribunalului Suprem s-a statuat că:

"1. În cazurile când legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc în raport cu data săvârşirii infracţiunii, prin această expresie se înţelege data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, iar nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului. Încadrarea juridică a faptei va fi dată însă în raport cu rezultatul produs, în toate cazurile când încadrarea este condiţionată de producerea unui anumit rezultat. 2. În cazul infracţiunilor continue data săvârşirii este aceea a încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, acesta este data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

În raport cu această dată se produc consecinţele juridice referitoare la aplicarea legii penale în spaţiu şi în timp, minoritate, prescripţia răspunderii penale, amnistie şi graţiere, precum şi orice alte consecinţe care sunt condiţionate de epuizarea activităţii infracţionale.

Celelalte consecinţe ale infracţiunilor continue şi continuate, cum sunt cele referitoare la stabilirea stării de recidivă, revocarea liberării condiţionate, a suspendării condiţionate a executării pedepsei, a obligării la muncă corecţională, la înlăturarea beneficiului graţierii, la întreruperea cursului prescripţiei şi a termenului de reabilitare, se produc din momentul în care elementele constitutive ale infracţiunii sunt întrunite, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală".

Din conţinutul acestei decizii, s-a reţinut că în cazul infracţiunii continuate pentru stabilirea stării de recidivă se are în vedere momentul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, fără ca prin această decizie de îndrumare să se lămurească data de la care se calculează restul rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară şi care, în opinia Curţii, a fost considerată data epuizării activităţii infracţionale, pentru că de la acea dată se săvârşeşte infracţiunea cu caracter continuat, concluzie care se aplică şi în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat care este o infracţiune continuă.

Aşa fiind, reţinând menţiunile din adresa înaintată de către Penitenciarul Mărgineni, nr. 20921/PMDB/21 ianuarie 2019, s-a constatat că la data încetării activităţii infracţionale, respectiv 03 decembrie 2012, apelantul inculpatul A. avea un rest de 4.148 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa în executarea căreia se afla.

În considerentele aceleiaşi decizii, s-a reţinut că apelantul inculpat A. în cauza dedusă judecăţii a fost arestat preventiv de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014, fără ca această durată să fie dedusă de judecătorul fondului, conform art. 88 C. pen. din 1969. În consecinţă, urmare a admiterii căilor de atac, a fost dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 03 decembrie 2012 la zi, care include şi durata arestării preventive de la 20 martie 2013 la data de 05 martie 2014.

Cu toate că apelantul inculpat a solicitat efectuarea contopirii între pedepsele aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii şi pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 1224 din data de 25 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Buzău, definitivă prin Decizia nr. 6 din data de 17 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Braşov, pentru care a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1648/2018, Curtea a reţinut că aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni nu poate avea loc direct la instanţa de control judiciar, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 70/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, care îşi produce efecte şi după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Totodată, în ceea ce priveşte solicitarea apelantului inculpat în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii a celor 24 zile executate suplimentar ca urmare a executării unui număr de 131 zile în condiţii necorespunzătoare, de la data de 24 iulie 2012 până la data de 03 decembrie 2012, Curtea a reţinut că data epuizării activităţii infracţionale în cauza dedusă judecăţii este 03 decembrie 2012, aşa încât nu se poate proceda la recalcularea pedepsei începând cu data de 24 iulie 2012, incidenţa art. 551 din Legea nr. 254/2013 urmând să fie avută în vedere la momentul verificării îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 100 C. pen.

În concluzie, s-a subliniat că, în motivarea acelei decizii, instanţa de apel a arătat în mod extrem de amplu motivul pentru care nu se impune deducerea perioadei executate începând cu data de 18 februarie 2011, ci doar începând cu data de 03 decembrie 2012 (aceasta fiind şi data epuizării activităţii infracţionale, în raport de care poate fi individualizată o pedeapsă).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că, deşi tribunalul susţine ca şi motiv pentru declinarea de competenţă, existenţa unei nelămuriri cu privire la perioada privării de libertate în cursul procesului penal, prin considerentele deciziei pronunţate, instanţa de control judiciar a explicat în mod detaliat şi motivul pentru care deducerea nu operează de la data de 18 februarie 2011, ci de la data de 03 decembrie 2012.

În consecinţă, a arătat curtea de apel, contrar aspectelor susţinute în motivarea soluţiei de declinare a competenţei, în cauză nu se poate reţine existenţa unor nelămuriri cu privire la soluţia pusă în executare, astfel încât în mod întemeiat judecătorul delegat în cadrul Biroului Executări Penale a apreciat că temeiul de drept incident pentru exercitarea contestaţiei la executare este cel reglementat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa de executare fiind singura care poate aprecia dacă există o cauză de micşorare a pedepsei sau dacă se impune modificarea menţiunilor existente pe mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Curtea de apel a apreciat că nu se circumscriu dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. considerentele soluţiei de declinare a competenţei, dispusă de tribunal. Analizând motivele de fapt şi de drept invocate, curtea a constatat că prin prezenta contestaţie la executare nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută şi nici piedici în calea punerii ei în executare, neexistând niciun motiv pentru a reţine competenţa în primă instanţă a Curţii de Apel Ploieşti.

Faţă de împrejurarea că perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost supusă controlului judiciar al instanţei de apel, în calea de atac exercitată, având în vedere, totodată, că pe calea contestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, fără însă a se repune în discuţie probleme de fond, rezolvate cu autoritate de lucru judecat, curtea de apel a opinat că motivul invocat în susţinerea contestaţiei la executare se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât se tinde la deducerea suplimentară a unei perioade executate în raport de situaţia juridică a condamnatului, cu consecinţe în ceea ce priveşte durata pedepsei ce se execută, iar instanţa competentă să judece contestaţia la executare potrivit dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. s-a precizat că este instanţa de executare, respectiv Tribunalul Prahova, instanţă pe rolul căreia a fost înregistrată iniţial cauza.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, referitor la competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A., în temeiul art. 51 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Prahova, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1). lit. a) - d). C. proc. pen.. se poate face contestaţie contra executării unei hotărâri penale atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă (lit. a) ori executarea era îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare (lit. b), în cazul în care s-a ivit vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când în cauză se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alta cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei (lit. d).

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat. Ca atare, motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu pot pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti atacate şi nici aspecte de fond ce vizează individualizarea întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

În cauză, prin sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 87/06 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563/07.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti privind pe condamnatul A., în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa din 24 iunie 2019, Penitenciarul Mărgineni a adus la cunoştinţa instanţei că perioada deducerii menţionate în cuprinsul Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 106/7 iunie 2019 şi luate din extrasul Deciziei penale nr. 563/7.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, nu este cea corectă, iar menţiunea cu privire la anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 571 din 3 iunie 2014 emis de Tribunalul Dâmboviţa nu a fost inserată în cuprinsul mandatului.

Se constată, aşadar, din conţinutul sesizării, că aspectul invocat pe calea contestaţiei la executare priveşte perioada dedusă din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 87 din 06 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Or, această chestiune se încadrează unei situaţii de micşorare a pedepsei prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care vizează nelămurirea hotărârii care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nu se poate aprecia că durata dedusă din cuantumul unei pedepse cu închisoarea, expres şi explicit arătată în cuprinsul unei hotărâri, îmbracă forma unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută.

De asemenea, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. verificarea caracterului complet al mandatului de executare al pedepsei închisorii emis în baza Sentinţei penale nr. 87 din 06 martie 2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 563 din 07.06.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., competenţa soluţionării contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu este alternativă şi revine, ca regulă, instanţei de executare, iar dacă petentul se află în executarea pedepsei, instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

Ca atare, competenţa materială a soluţionării prezentei contestaţii la executare revine Tribunalului Prahova, ca instanţă de executare, potrivit art. 553 C. proc. pen., pe raza teritorială a acestei instanţe fiind şi Penitenciarul Mărgineni unde se află în executarea pedepsei condamnatul A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Prahova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Prahova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - NN