Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 142/A/2020

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2020

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, printre altele, cu privire la inculpaţii A. şi B., s-au dispus următoarele:

Pe latură penală, în temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, astfel:

- pentru inculpatul B., din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) şi de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;

- pentru inculpatul A., din infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, de art. 29 alin. (1) (fost art. 23) din Legea nr. 656/2002, de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 lit. a) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) şi de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea 5 C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul urmează a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 şi art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat al unei societăţi comerciale, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi asociat al unei societăţi comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit cele două pedepse principale aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) din acelaşi act normativ, inculpatul urmează a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 C. pen.

Pe latură civilă, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357 şi art. 1369 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii persoane fizice B., A., C. şi D. şi inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L., la plata către aceasta a sumei de 5.218.950 RON, reprezentând despăgubiri civile, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii, inculpatul D. doar până la limita sumei de 468.492,5 RON.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19, 20 şi 25 C. proc. pen. şi la art. 1349, art. 1357 şi art. 1369 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii persoane fizice B., A. şi inculpata persoană juridică S.C. F. S.R.L. (în prezent S.C. G. SRL), la plata către aceasta a sumei de 56.314 RON, reprezentând despăgubiri civile, la care s-au adăugat obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate conform legislaţiei fiscale, începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data executării integrale a plăţii.

Prin Decizia penală nr. 221/A din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Cabinetul Individual de H. prin practician în H., de inculpaţii B., C., D., A. şi SC E. SRL - prin lichidator judiciar J. SPRL şi de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 222/F din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, au formulat prezenta contestaţie în anulare contestatorii A. şi B., prin avocat ales, în temeiul cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., invocând faptul că prin decizia atacată inculpaţii contestatori au fost condamnaţi de un complet de judecată care nu a fost compus potrivit legii.

În esenţă, prin cererea formulată, apărarea contestatorilor a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, desfiinţarea Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, cu consecinţa rejudecării cauzei, după desfiinţare, de către un complet de apel format potrivit Legii nr. 304/2004, în interpretarea dată de către Curtea Constituţională a României, respectiv aleatoriu, iar nu printr-un act administrativ al Colegiului de Conducere al instanţei supreme. În susţinerea cererii de contestaţie în anulare au fost invocate considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 685/2018 şi nr. 417/2019 prin raportare la art. 19 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Prin Încheierea din 29 februarie 2020, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, fixându-se termen pentru judecarea contestaţiei în anulare.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate având în vedere următoarele:

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, "În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de judecată este format din 3 judecători". Totodată, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, "În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii". Prin urmare, rezultă că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate prin mijlocirea căreia să se stabilească compunerea completurilor de 3 judecători nici în materie penală, nici extrapenală.

Astfel, acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură a reglementat-o în mod expres. Spre exemplu, în privinţa completurilor de 3 judecători ale instanţei supreme, într-o ipoteză particulară, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 a stabilit că "Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, numiţi, prin tragere la sorţi, de către preşedintele sau unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie". În privinţa completurilor de 5 judecători ale instanţei supreme, art. 32 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 a stabilit că "Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Prin urmare, dacă legea nu stabileşte nicio procedură ce trebuie urmată pentru stabilirea compunerii completurilor de judecată, revine organelor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii. În acest sens, a fost adoptat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârea Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 24 septembrie 2004, care la art. 32 alin. (1) prevedea că "preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată şi programează şedinţele acestora". Ulterior, prin Hotărârea nr. 5/2013, textul antereferit a fost modificat în sensul că "preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora". Ulterior, prin Hotărârea nr. 232/2019, textul în cauză a fost modificat în sensul că "preşedinţii de secţii propun judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completurilor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora".

Modificările operate prin Hotărârea nr. 5/2013 şi Hotărârea nr. 232/2019 au fost necesare, întrucât Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat anterior Hotărârea nr. 24/2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care introdus art. 19 alin. (1) lit. a), potrivit căruia Colegiul de conducere "aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor" [art. I pct. 8 din hotărâre].

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca subiect de drept, este o persoană juridică de drept public, care, pe lângă latura jurisdicţională a activităţii sale, cunoaşte şi o latură administrativă. Această din urmă dimensiune priveşte organizarea şi funcţionarea în concret a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru realizarea funcţiei sale jurisdicţionale, fiind reglementată prin lege şi, în aplicarea acesteia, printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, şi anume Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă. Cele două laturi - jurisdicţională şi administrativă - nu pot interfera între ele, niciuna neputând prelua obiectul activităţii celeilalte. Astfel, actele administrative generate nu pot stabili/influenţa compunerea completurilor sau procedura de judecată din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cum nici hotărârile judecătoreşti pronunţate nu se substituie actelor administrative, ci controlează legalitatea acestora (Decizia CCR nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 141).

Actele administrative sunt emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri şi reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare a acestuia. Astfel, spre exemplu, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna în baza legii şi asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor. Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constituie în acte administrative unilaterale cu caracter normativ, emise în vederea organizării executării legii (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 142). De aceea, acestea nu pot reglementa în mod primar relaţiile sociale, ci sunt acte de executare a legii, emise în limitele competenţei autorităţii publice. Având în vedere cele expuse, se constată că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Prin urmare, reglementarea modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un act administrativ subsecvent cu caracter normativ, respectiv prin regulamentul instanţei supreme adoptat de Colegiul de conducere, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, nu contravine Legii nr. 304/2004, ci este în sensul acesteia, în condiţiile în care legea antereferită nu a stabilit numai un anumit mod de desemnare.

Este adevărat că, deşi Legea nr. 304/2004 nu reglementează modul de desemnare a membrilor altor completuri de judecată de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decât în situaţiile antereferite (o ipoteză particulară de desemnare în privinţa completurilor de 3 judecători şi situaţia completurilor de 5 judecători), totuşi, prin regulamentul instanţei supreme s-a stabilit că, în ceea ce priveşte completurile de judecată competente să judece recursul în interesul legii sau chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, desemnarea membrilor acestora se va face prin tragere la sorţi [art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (3) din Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă], însă, un asemenea procedeu de compunere a celor două completuri a avut în vedere că acestea nu soluţionează litigii ce privesc drepturi subiective, ci asigură interpretarea unitară a legii, interpretare care are caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti.

Prin urmare, coroborând prevederile Legii nr. 304/2004 cu cele ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că (i) desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători nu se face prin tragere la sorţi, ci la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, în virtutea unei prevederi regulamentare exprese, şi (ii) desemnarea membrilor completurilor de 5 judecători şi a membrilor completurilor de 3 judecători în ipoteza necesităţii completării acestora cu un judecător care nu face parte din secţia corespunzătoare, în virtutea unor prevederi legale exprese, şi a celor care judecă recursul în interesul legii/chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, în virtutea unor prevederi regulamentare exprese, se realizează prin tragere la sorţi.

Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii. Legiuitorul a considerat că stabilirea procedurii referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată este o chestiune de administrare a justiţiei de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Numai în situaţia în care legiuitorul a reglementat în mod expres o anumită procedură de desemnare atunci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate stabili o altă procedură. Astfel, dacă legea reglementează în mod expres tragerea la sorţi ca procedeu pentru desemnarea membrilor tuturor completurilor de judecată, printr-un act administrativ cu caracter normativ nu se poate reglementa un alt procedeu. În schimb, dacă legea nu reglementează o anumită procedură, actul administrativ cu caracter normativ este cel care o stabileşte.

Astfel, în situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri.

De altfel, se reţine că art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004 prevede pentru instanţele ierarhic inferioare următoarele:

"Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului", iar Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, prevede la art. 19 alin. (1) lit. h), după cum urmează:

"Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei: [...] h) stabileşte, la începutul anului, compunerea completelor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuităţii acestora", în timp ce art. 24 alin. (1) lit. b) prevede că "Preşedintele secţiei organizează activitatea administrativ-judiciară a secţiei, având următoarele atribuţii: [...] b) propune colegiului de conducere înfiinţarea şi desfiinţarea, compunerea şi configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuităţii acestora".

Astfel, fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite.

În ceea ce priveşte Deciziile Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 şi 417 din 3 iulie 2019 invocate de către contestatori, prin apărător ales, în susţinerea contestaţiei, se constată că nici Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 şi nici Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 nu pun în discuţie legalitatea şi constituţionalitatea reglementării modalităţii concrete de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secţiilor instanţei supreme prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu pun în discuţie nici includerea acestei reglementări într-un act administrativ cu caracter normativ, adoptat în temeiul Legii nr. 304/2004.

De asemenea, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se cantonează numai în privinţa completurilor de 5 judecători, iar în absenţa unei reglementări legale şi în contextul în care însăşi Curtea Constituţională a limitat efectele deciziei sale la completurile de 5 judecători, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti nu au un temei legal, în baza căruia să aplice procedura tragerii la sorţi în cazul completurilor de judecată din cadrul secţiilor.

Prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 177 şi 178, Curtea a reţinut că instanţele judecătoreşti, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie şi Legea nr. 304/2004, îşi realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei prin intermediul judecătorilor organizaţi în completuri de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme - noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători ai acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. Astfel, legiuitorul constituţional a dat o mare importanţă ordonării acţiunii puterii judecătoreşti atât la nivelul instanţei supreme, cât şi la nivelul celorlalte instanţe inferioare. Această construcţie constituţională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanţei judecătoreşti, ca fiind norme de procedură de ordine publică. De aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigenţă de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de acesta. O astfel de viziune asigură coerenţă acţiunii puterii judecătoreşti, garantând, în acelaşi timp, independenţa şi imparţialitatea judecătorului. Dreptul la un proces echitabil are la baza sa exact aceste două caracteristici esenţiale, iar încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea instanţei chiar de către aceasta atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanţele să nu fie independente sau imparţiale.

Raportat la cauza de faţă, se constată că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., invocat de către contestatori întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că întreaga compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este de natură să afecteze cerinţa reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată.

În consecinţă, se constată că soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri. Procedura actuală, care implică o dublă filtrare, atât din partea preşedintelui de secţie, cât şi a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de principiu, asigură transparenţa necesară. Propunerile preşedintelui de secţie nu pot fi arbitrare, întrucât şi acesta trebuie să ţină cont de criterii obiective pentru a se asigura calitatea actului de justiţie, chiar dacă aceste criterii nu sunt expres normate în actul administrativ cu caracter normativ [spre exemplu, asigurarea continuităţii acestora, îmbinarea experienţei judecătorilor cu vechime mai mare la gradul respectiv de jurisdicţie cu cea a noilor promovaţi etc.].

Astfel, în vederea aprobării în deplină cunoştinţă de cauză de către Colegiul de conducere a propunerii preşedintelui de secţie, acesta din urmă îşi motivează propunerile nominale făcute. De altfel, însuşi actul aprobării realizat de Colegiul de conducere - compus din preşedintele, vicepreşedinţii şi câte doi judecători de la fiecare secţie, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 304/2004] - este o garanţie a modului obiectiv de realizare a repartizării judecătorilor în cadrul completurilor.

Pentru toate aceste considerente, constatând că susţinerile contestatorilor B. şi A. privind nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat Decizia penală nr. 221/A din 24 iunie 2019 a Î.C.C.J., în componenta privind nelegalitatea procedurii de desemnare nominală a membrilor completului, sunt neîntemeiate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de aceştia împotriva deciziei menţionate şi va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din data de 24 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iunie 2020.

GGC - LM