Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, la data de 22 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitând deducerea unei perioade de 3 luni din pedeapsa executată în Italia în baza Sentinţei nr. 281/2016, registrul de sentinţe x/2015 a Curţii de apel Palermo, Secţiunea a II-a din 21 ianuarie 2016.
În vederea soluţionării cererii, instanţa a administrat proba cu înscrisuri constând în: adresa Penitenciarului Miercurea Ciuc prin care se informează asupra faptului că A. se află în executarea M.E.P.Î. nr. 1406/2019, emis în baza Sentinţei penale nr. 1238/2019 a Judecătoriei Oradea; copia M.E.P.Î. nr. 1406 din 31 octombrie 2019 emis de Judecătoria Oradea; cazierul judiciar al contestatorului; copia Sentinţei penale nr. 118 din 23 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2017.
La termenul din 26 februarie 2020, la solicitarea instanţei, contestatorul condamnat a precizat că perioada de 3 luni menţionată în cerere constituie un beneficiu acordat de statul italian pentru perioada de 1 an şi 5 luni închisoare executată pe teritoriul acestuia, arătând că, pentru executarea unei perioade de 6 luni de închisoare, autorităţile judiciare italiene recunosc ca fiind executate încă 45 de zile de închisoare.
Prin Sentinţa penală nr. 201 din 7 aprilie 2020, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-l pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, plecând de la conţinutul concret al cererii formulate de contestatorul condamnat, Judecătoria Miercurea Ciuc a reţinut, în esenţă, că acesta se află în executarea M.E.P.Î. nr. 1406/2019 din 31 octombrie 2019 emis de Judecătoria Oradea în baza Sentinţei penale nr. 1238 din 17 octombrie 2019, rămasă definitivă prin necontestare, prin care, în temeiul art. 1401 alin. (2) şi alin. (21) din Legea nr. 302/2004 (art. 147 alin. (3) din Legea 302/2004, republicată) s-a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a Sentinţei penale nr. 1927/2011 a Curţii de Apel Atena, secţia V, definitivă prin Decizia nr. 604 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel nr. 2 din Atena, prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de jaf, vătămare corporală gravă şi caz deosebit de uzură, prevăzute de art. 1,14, 26, parag. 1 lit. a), 27 parag. 1, 42 parag. 1, 83, 380 parag. 1, 309 coroborat cu 308 parag. 1 lit. a) şi 382 parag. 1 lit. a) coroborat cu 381 parag. 1 lit. a) din C. pen. din Grecia, care îşi găsesc corespondent în dreptul românesc în infracţiunile prev. de art. 20 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) din C. pen. din 1969 şi, respectiv, de art. 253 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei recunoscute de 6 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă la data de 29 noiembrie 2017, aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani şi 6 luni închisoare.
Referitor la perioada solicitată de contestator a fi dedusă din durata pedepsei în executarea căreia se află, Judecătoria Miercurea Ciuc a notat că, prin Sentinţa penală nr. 281 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, Secţiunea penală II, definitivă la data de 27 ianuarie 2017 (prin care au fost modificate sentinţele penale nr. 827/2006 R.G. pronunţată de Tribunalul Trapani şi nr. 525/2009 pronunţată de Tribunalul Trapani), recunoscută prin Sentinţa penală nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29 noiembrie 2017, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate şi loviri sau alte violenţe.
Prin aceeaşi Sentinţă penală nr. 118 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Oradea a dispus deducerea din pedeapsa aplicată condamnatului de autorităţile judiciare italiene a perioadei executate în Italia, de la 29 mai 2013 până la 7 noiembrie 2014, precum şi a perioadei executate în România, respectiv reţinerea de 24 de ore din data de 4 noiembrie 2017 şi arestarea provizorie începând cu data de 5 noiembrie 2017 la zi.
În contextul factual reţinut, judecătoria Miercurea Ciuc a notat că recunoaşterea Sentinţei penale nr. 281 din 21 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Palermo a avut loc pe cale incidentală, conform art. 98 alin. (3) şi art. 154 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (în prezent art. 99 alin. (3) şi art. 141 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată) şi că, în respectiva procedură, contestatorul nu a invocat alte perioade susceptibile de deducere, rezultând, prin urmare, că la momentul recunoaşterii hotărârii nu au existat alte informaţii comunicate de statul emitent, cu efect asupra duratei pedepsei executate, conform art. 141 alin. (9) pct. ii) din actul normativ anterior menţionat.
A mai notat că, deşi, în cadrul prezentei proceduri, condamnatul nu a invocat vreun act al autorităţii judiciare străine care să susţină cererea formulată, raportat la dispoziţiile art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 147 alin. (3) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare vizând presupuse perioade considerate ca executate de autorităţile judiciare ale statului emitent aparţine instanţei care a recunoscut hotărârea ce se execută, respectiv, Curtea de Apel Oradea.
Ca urmare, în baza art. 47 alin. (1) şi art. 50 C. proc. pen., coroborat cu art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepţia propriei sale necompetenţe materiale în soluţionarea cauzei vizându-l pe condamnatul A. şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 28 aprilie 2020, sub nr. x/2020.
Prin Sentinţa penală nr. 32/PI din 23 mai 2020, urmare admiterii excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, invocată de apărătorul contestatorului condamnat A., Curtea de Apel Oradea, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa ierarhic superioară comună, pentru regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, plecând de la constatările factuale ale instanţei de trimitere, Curtea de Apel Oradea a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care, prin cererea formulată, condamnatul A. invocă o cauză de micşorare a pedepsei, demersul judiciar al acestuia constituie o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., se judecă de instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al contestatorului, instanţă deopotrivă competentă şi potrivit art. 595 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, a notat că, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatorul A. revine Judecătoriei Miercurea Ciuc, ca instanţă în circumscripţia căreia se găseşte Penitenciarul Miercurea Ciuc, unde este deţinut contestatorul.
Totodată, a reţinut că dispoziţiile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocate drept temei al declinării competenţei în favoarea Curţii de Apel Oradea, nu sunt incidente în speţă, întrucât nu există nicio hotărâre judecătorească sau un act judiciar transmis de statul emitent, prin care persoanei condamnate să i se acorde reduceri de pedeapsă. Or, dispoziţiile legale în materie de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel că prevederile art. 147 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocate de Judecătoria Miercurea Ciuc, nu pot fi extinse, prin analogie, unor situaţii diferite de cele prevăzute în mod expres prin norma legală anterior menţionată.
*****
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 4 iunie 2020, formând obiectul dosarului nr. x/2020.
Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:
Determinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de condamnatul A. este condiţionată de clarificarea prealabilă a obiectului cauzei.
În acest sens, se constată că, prin cererea adresată Judecătoriei Miercurea Ciuc, intitulată "contestaţie la executare" şi întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. a solicitat deducerea unei perioade de 3 luni "din mandatul executat în Italia. Sentinţa nr. 281/2016, registru sentinţe x/2015 a Curţii de apel Palermo Secţiunea II din 21 ianuarie 2016".
Condamnatul nu a ataşat cererii vreun înscris prin care autorităţile italiene recunosc ca fiind executată perioada a cărei deducere o solicită, însă, la termenul din 26 februarie 2020, în faţa Judecătoriei Miercurea Ciuc, a precizat că perioada de 3 luni menţionată în cerere constituie beneficiul acordat de statul italian pentru perioada de 1 an şi 5 luni închisoare pe care a executat-o pe teritoriul acestuia, arătând că, pentru executarea unei perioade de 6 luni de închisoare, autorităţile judiciare italiene recunosc ca fiind executate încă 45 de zile de închisoare.
Din actele dosarului rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29 noiembrie 2017, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Palermo la data de 18 iulie 2017, dosar referinţă nr. x/2017, în baza Ordinului de executare a pedepsei închisorii nr. 51/2017 emis de Parchetul General Palermo la data de 28 ianuarie 2017, privind persoana solicitată A..
În temeiul art. 98 alin. (3) raportat la art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a Sentinţei penale nr. 281/2016 din data de 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, Secţiunea penală II, definitivă la data de 27 ianuarie 2017 (prin care au fost modificate Sentinţa penală N 827/07 R.G. Trib N 2183/06 R.G.N.R. N.638/08/Reg. Sent. din 23 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Trapani şi Sentinţa penală N 525/08 R.G. Trib 2183/06 R.G.N.R. N.893/09/Reg. Sent. din 25 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Trapani), prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie agravată, prev. de art. 110, 628 alin. (1), (62)8 alin. (3) n.2 din C. pen. italian, sechestru de persoană, prev. de art. 110, 605 din C. pen. italian şi leziuni personale agravate, prev. de art. 110, 582, 585, 576, 583 n. 1, 61 n.2, 61 n.5 din C. pen. italian, infracţiuni care sunt incriminate în C. pen. român prin art. 234 alin. (1) lit. f), art. 205 alin. (3) lit. c) şi art. 193, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. român.
S-a dispus executarea de către persoana solicitată A. a pedepsei de 8 ani închisoare pe teritoriul României.
S-a dispus deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei executate în Italia din data de 29 mai 2013 până la 7 noiembrie 2014, precum şi perioadei executate în România în perioada 4 noiembrie 2017 la zi.
În baza art. 98 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 1238 din 17 octombrie 2019 pronunţată de Judecătoria Oradea, rămasă definitivă prin necontestare la data de 31 octombrie 2019, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 1401 alin. (2) şi alin. (21) din Legea nr. 302/2004 (art. 147 alin. (3) din Legea 302/2004, republicată) s-a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a Sentinţei penale nr. 1927/2011 a Curţii de Apel Atena, secţia V, definitivă prin Decizia nr. 604 din 12 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel nr. 2 din Atena, prin care condamnatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de jaf, vătămare corporală gravă şi caz deosebit de uzură, prevăzute de art. 1,14, 26, parag. 1 lit. a), 27 parag. 1, 42 parag. 1, 83, 380 parag. 1,309 coroborat cu 308 parag. 1 lit. a) şi 382 parag. 1 lit. a) coroborat cu 381 parag. 1 lit. a) din C. pen. din Grecia, care îşi găsesc corespondent în dreptul românesc în infracţiunile prev. de art. 20 alin. (1) rap. la art. 211 alin. (2) lit. b) din C. pen. din 1969 şi, respectiv, de art. 253 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei recunoscute de 6 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă la data de 29 noiembrie 2017, aplicându-i-se pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 88, art. 89 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare perioada executată în Grecia, de la 20 martie 2010 până la 28 mai 2013, perioada executată în Italia din data de 29 mai 2013 până la 7 noiembrie 2014, precum şi perioada executată în România din data de 4 noiembrie 2017 la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, definitivă la data de 29 noiembrie 2017 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat, respectiv, M.E.P.Î. nr. 1406/2019 din 31 octombrie 2019, în executarea căreia se află condamnatul A. în prezent.
În contextul prezentat, Înalta Curte notează că, raportat la conţinutul concret al solicitării adresate instanţei şi la precizările făcute oral, obiectul cererii formulate de contestatorul condamnat A. îl constituie deducerea unei perioade suplimentare de 3 luni închisoare, pretins recunoscută ca executată de către autorităţile judiciare italiene ca urmare a executării în acest stat, în intervalul 29 mai 2013 - 7 noiembrie 2014, a unei perioade de aproximativ 1 an şi 5 luni din pedeapsa de 8 ani închisoare în regim de detenţie la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 281 din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Palermo, Secţiunea penală II, definitivă la data de 27 ianuarie 2017 (recunoscută prin Sentinţa penală nr. 118/P.I. din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29 noiembrie 2017), ce constituie componentă a pedepsei rezultante de 8 ani şi 6 luni închisoare în executarea căreia se află condamnatul în prezent.
Altfel spus, condamnatul solicită lămurirea hotărârii prin care s-a dispus recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul României, a hotărârii autorităţilor italiene, sub aspectul perioadei totale ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, prin raportare la perioada suplimentară presupus considerată ca executată de către statul italian.
Lămurirea hotărârii sub aspectul invocat presupune însă, în concret, efectuarea de verificări prealabile cu privire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti sau a unui act judiciar emis de autorităţile judiciare italiene, prin care contestatorului i s-a acordat beneficiul invocat, dar şi recunoaşterea acestora în vederea producerii de efecte juridice.
Ca urmare, cererea condamnatului A. are natura unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, text de lege similar celui prevăzut de art. 141 alin. (17) din acelaşi act normativ, dar care este aplicabil în procedura vizând state membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului, statut pe care îl deţine şi Italia.
Dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că:
"În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, se constată existenţa unor acte emise de autorităţile judiciare ale statului străin, care au efecte asupra duratei pedepsei rămase de executat, instanţa naţională care a dat eficienţă hotărârii autorităţilor judiciare străine este competentă a le recunoaşte în cadrul procedurii contestaţiei la executare prevăzută de C. proc. pen.
Cum în speţă, condamnatul A. invocă, pe calea contestaţiei la executare, presupusa existenţă a unei perioade suplimentare ce se impune a fi dedusă din pedeapsa de executat, care, în mod, obiectiv, poate fi constatată numai pe baza unor documente prin care autorităţile statului italian îi recunosc beneficiul invocat, cererea acestuia intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., care atrag competenţa de soluţionare a instanţei care a recunoscut hotărârea în raport de care se invocă nelămurirea, în speţă, Curtea de Apel Oradea.
Neprezentarea, de către condamnat, a unor înscrisuri care să probeze susţinerile sale este irelevantă sub aspectul naturii juridice a cererii formulate şi, implicit, al instanţei competente, urmând a fi valorificată, în schimb, cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor fi lăsate în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2020.
GGC - CL