Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 49 din data de 16 iunie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 85 şi art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Norvegia prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind executarea Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de autorităţile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, faţă de persoana solicitată A.
S-a luat act că persoana solicitată A., nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Norvegia, în baza Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de autorităţile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, republicată, a fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Norvegia, pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum.
Conform art. 104 alin. (10) şi (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Norvegia, respectiv către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.
Conform art. 114, alin. (1) rap. la art. 58, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la încetarea executării în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate prin prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti sau până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate.
S-a constatat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti.
În baza art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Prezenta hotărâre urmând a fi notificată persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE, Penitenciarului Ploieşti, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Conform art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.012 RON, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova - Serviciul de Asistenţă Judiciară.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt respectate dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
Astfel, conform datelor dosarului, s-a constatat că prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 16.06.2020 în Dosarul nr. x/2020 s-a solicitat instanţei să aprecieze cu privire la dispunerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., faţă de care autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a primit de la autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei mandatul european de arestare în limba statului solicitant şi traducerea în limba română, fapt pentru care la data de 11 iunie 2020 a solicitat administraţiei locului de detenţie să procedeze la prezentarea persoanei solicitate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi să fie înaintată situaţia juridică a persoanei private de libertate.
Ca urmare a acestei solicitări, Penitenciarul Ploieşti a comunicat prin Adresa nr. x PPPH din 12 iunie 2020 Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2096/2019 şi Sentinţa penală nr. 1844/2019 emise de Judecătoria Ploieşti.
La data de 16.06.2020, persoana solicitată a fost prezentată la parchet pentru identificare, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 100 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens Procesul-verbal nr. x/2020.
Persoana solicitată a fost ascultată în prezenţa apărătorului din oficiu, doamna avocat B. din cadrul Baroului Prahova, i-a fost adus la cunoştinţă, în limba română, conţinutul mandatului european de arestare şi i s-au prezentat drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Totodată, i s-a înmânat o copie a mandatului în limba statului solicitant şi traducerea în limba română.
Conform referatului întocmit, în cauză nu s-a invocat şi nici nu s-a constatat vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în disp. art. 99 din Legea nr. 302/2004, iar persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităţilor emitente.
În urma verificărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a reţinut că persoana solicitată A. este condamnată definitiv, aflându-se în executarea unei pedepse rezultante de 6 (şase) ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti
Procedura în faţa instanţei de judecată
Persoana solicitată A. a fost prezentată instanţei cu propunerea de luare a măsurii arestării, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 16 iunie 2020.
După aducerea la cunoştinţă a motivului pentru care a fost prezentat în faţa instanţei, persoana solicitată a arătat că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, nedorind să fie audiat în cursul acestei proceduri.
În cursul procedurii, asistenţa juridică a persoanei solicitate a fost asigurată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.
În cauză nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Dispoziţii normative incidente în cauză
Examinând actele şi lucrările cauzei prin raportare la solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei, privind executarea Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat parte a Acordului între Uniunea Europeană şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi Islanda şi Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019 şi că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum.
În fapt, în motivarea soluţiei de condamnare s-a reţinut de autorităţile solicitante că persoana solicitată ar fi participat la comiterea unui număr de şase furturi prin efracţie din locuinţe private, în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum. Conform conţinutului mandatului european de arestare, furturile prin efracţie au avut loc pe timpul zilei, în cinci dintre cazuri pătrunderea în locuinţe s-a realizat prin spargerea geamului, în timp ce în cazul ultimei fapte, pătrunderea a avut loc pe uşa rămasă deschisă. Toate faptele au fost comise pe timpul zilei, fiind sustrase bijuterii, bani în numerar şi aparate electronice de format mic. Furturile au fost comise prin efracţie din locuinţe împreună cu un alt bărbat român, autorii cooperând la acelaşi nivel la comiterea faptelor, având roluri la fel de importante.
Fiind îndeplinite dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 modificată, privind sesizarea instanţei de judecată, la termenul fixat pentru soluţionarea cererii, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, aceasta neformulând obiecţiuni.
Conform art. 103 alin. (3) şi art. 104 din Legea nr. 302/2004, s-au adus la cunoştinţa acesteia drepturile persoanei arestate în baza unei asemenea decizii judiciare, efectele regulii specialităţii prevăzute de art. 115, conţinutul mandatului european de arestare, infracţiunea pentru care este urmărită persoana solicitată şi limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia statului membru solicitant, posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare din Norvegia, precum şi caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.
Cu ocazia audierii în şedinţa publică din 16 iunie 2020, persoana solicitată nu şi-a exprimat acordul de a fi arestată şi predată autorităţilor judiciare din Regatul Norvegiei în vederea executării restului de 1 an şi 10 luni închisoare din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, întrucât nu doreşte să fie pusă la dispoziţia acestora pentru continuarea procedurii judiciare, având mai multe rude în mun. Ploieşti care îl pot vizita şi îl pot susţine la locul detenţie.
În raport cu situaţia de fapt expusă, Curtea a reţinut că: mandatul european de arestare a fost emis la data de data de 07.04.2020 de autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.
Decizia judiciară s-a luat în vederea executării unui rest de 1 an şi 10 luni închisoare din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum.
Chiar dacă persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Norvegia, infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată face parte din lista celor 32 de infracţiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dă dreptul la predare între statele membre.
Infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată şi a fost emis mandatul european de arestare are corespondenţă în legea penală română şi anume infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.
Având în vedere că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare emise de statele membre ale Uniunii Europene, ce au semnat Acordului între Uniunea Europeană şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi Islanda şi Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019, Curtea a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Regatul Norvegiei, ca fiind întemeiată, şi a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare solicitante conform mandatului european de arestare emis de către acestea.
Instanţa a mai constatat că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-a mai reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a formulat, în termen legal, contestaţie persoana solicitată A., pentru motivele astfel cum se află consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, a precizat că se opune predării către autorităţile judiciare din Regatul Norvegiei, neavând pe nimeni în ţara respectivă.
A menţionat că, contestatorul nu doreşte să fie extrădat, că are mai multe rude care îl pot susţine în România pe timpul executării pedepsei, în timp ce în Norvegia nu cunoaşte pe nimeni care l-ar putea ajuta sau care l-ar putea vizita.
În concluzie, a solicitat să nu fie extrădat în Norvegia, dorind să execute pedeapsa în România.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de autorităţile judiciare din Norvegia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. de dosar x/2020, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, pe numele persoanei solicitate A.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:
S-a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti Mandatul european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, împotriva cetăţeanului român, A., acesta fiind urmărit pentru comiterea infracţiunii de furt.
Conform datelor consemnate în mandatul european de arestare se constată că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum.
În fapt, în motivarea soluţiei de condamnare s-a reţinut de autorităţile solicitante că persoana solicitată ar fi participat la comiterea unui număr de şase furturi prin efracţie din locuinţe private, în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum. Conform conţinutului mandatului european de arestare, furturile prin efracţie au avut loc pe timpul zilei, în cinci dintre cazuri pătrunderea în locuinţe s-a realizat prin spargerea geamului, în timp ce în cazul ultimei fapte, pătrunderea a avut loc pe uşa rămasă deschisă. Toate faptele au fost comise pe timpul zilei, fiind sustrase bijuterii, bani în numerar şi aparate electronice de format mic. Furturile au fost comise prin efracţie din locuinţe împreună cu un alt bărbat român, autorii cooperând la acelaşi nivel la comiterea faptelor, având roluri la fel de importante.
În şedinţa publică din data de 16 iunie 2020, persoanei solicitate i s-a comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română, împrejurarea în care, a arătat că a înţeles conţinutul acestuia, iar în cursul ascultării, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autorităţile solicitante.
Persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţa drepturile persoanei arestate în baza unei asemenea decizii judiciare, efectele regulii specialităţii prevăzute de art. 115, conţinutul mandatului european de arestare, infracţiunea pentru care este urmărită persoana solicitată şi limitele de pedeapsă prevăzute de legislaţia statului membru solicitant, posibilitatea de a consimţi la predare către autorităţile judiciare din Norvegia, precum şi caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.
Cu ocazia audierii în şedinţa publică din 16 iunie 2020, persoana solicitată nu şi-a exprimat acordul de a fi arestată şi predată autorităţilor judiciare din Regatul Norvegiei în vederea executării restului de 1 an şi 10 luni închisoare din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, întrucât nu doreşte să fie pusă la dispoziţia acestora pentru continuarea procedurii judiciare, având mai multe rude în mun. Ploieşti care îl pot vizita şi îl pot susţine la locul detenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."
În acelaşi timp, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat "Motive de refuz al executării", alin. (2) precizează că "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...)
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat parte a Acordului între Uniunea Europeană şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi Islanda şi Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019 şi că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de furt prin efracţie din locuinţe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo şi Baerum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Norvegia (Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Norvegia (Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate, atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Înalta Curte în propriul demers analitic, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite şi de legea penală română, respectiv art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar termenul de prescripţie a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit, raportat la legea penală română.
Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanţa constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situaţia când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
În speţa de faţă, se poate observa că autorităţile judiciare din Norvegia respectiv, de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo au emis Mandatul european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an şi 10 luni din pedeapsa iniţială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, de către persoana solicitată A.
La termenul de judecată din data de 16.06.2020, aşa cum anterior s-a arătat, în şedinţă publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare şi care a declarat că nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Norvegia şi că renunţă la beneficiul regulii specialităţii.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, chiar dacă persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Norvegia, infracţiunea pentru care este cercetată face parte din lista celor 32 de infracţiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dau dreptul la predare între statele membre.
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autorităţile judiciare din Norvegia, dat fiind că este cetăţean român, are o rezidenţă continuă pe teritoriul României, a dat o declaraţie expresă în care şi-a exprimat dorinţa de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.
Pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Leymann şi Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia cadru menţionată.
Pe de altă parte, aşa după cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziţii de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condiţiile în care restul de pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent.
De asemenea, instanţa apreciază că invocarea aspectelor de ordin personal, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmaţiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.
În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român şi cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ţinând seama şi de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.
În considerarea argumentelor de fapt şi de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând şi gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Cu privire la menţinerea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situaţia în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea sau, după caz, menţinerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.
Totodată, se constatată că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile art. 114 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în mod temeinic şi legal s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă, până la încetarea cauzei care justifică amânarea, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate de autorităţile române, iar conform art. 58 alin. (3) din legea specială, s-a emis mandatul de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă.
Totodată, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din acelaşi act normativ, condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente.
Aşa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 iunie 2020.
GGC - NN