Asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 89/F din data de 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a admis, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.
În temeiul art. 386, alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus, inclusiv din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reţinute în sarcina:
- inculpatului A., din infracţiunile prevăzute de art. 407, alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 169, alin. (2) şi alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.
În temeiul art. 169 alin. (2) şi alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.
În temeiul art. 65 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.
În temeiul art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.
În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.
În temeiul art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului.
În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.
În temeiul art. 33, lit. a) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.
În temeiul art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani, care se execută potrivit art. 66 din vechiul C. pen.
În temeiul art. 208, alin. (2) şi alin. (5), C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A., luată prin încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 16 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, printre alţii şi inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii B., C., D., A., E., F., G. şi H. şi partea responsabilă civilmente SC I. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 89/F din data de 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost desfiinţată în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
A fost înlăturată dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.
A fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În baza art. 169 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare astfel stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 din C. pen. din 1969 a fost interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost înregistrată, la data de 2 decembrie 2019, sub nr. x/2019, cererea de contestaţie în anulare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014,
În motivarea contestaţiei în anulare formulate, contestatorul condamnat A. a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii, fiind invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă în principiu cererea de contestaţie în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 şi a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei contestate.
Totodată, având în vedere că au fost invocate excepţiile de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7), şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a dispus formarea Dosarului asociat cu nr. x/2019
În motivarea scrisă a cererii sale condamnatul a arătat că apelul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 18 iulie 2017, iar completul care a pronunţat decizia contestată fost constituit în baza Hotărârii nr. 80 din 12 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, la rândul său, a fost adoptată, în baza art. 19 lit. a1) şi art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În esenţă, contestatorul susţine că, la judecata apelului, completul a fost nelegal constituit, întrucât aceasta s-a realizat printr-un act administrativ emis de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în opinia sa, nu putea prelua atribuţii jurisdicţionale, de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători.
Totodată, în opinia sa, lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completelor de 3 judecători şi determinarea acestora prin Hotărâri ale Colegiului de conducere a Înaltei Curţi la propunerea preşedinţilor de secţii, emise în baza art. 19 lit. a1) şi art. 32 alin. (1) din Regulament, apare ca fiind în grava contradicţie cu principiul imparţialităţii şi independenţei instanţei şi, pe cale de consecinţă, cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, republicată şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondată pentru motivele ce se vor expune în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare: d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
În cazul particular al contestaţiei în anulare, repunerea în discuţie a soluţiei definitive se grefează întotdeauna pe erori de procedură, circumscrise motivelor prevăzute de art. 426 C. proc. pen., prin care se tinde la a se asigura conformitatea deplină dintre hotărârea definitivă şi exigenţele de legalitate ale procesului penal.
În procesul de verificare a acestei conformităţi, baza normativă a analizei instanţei o constituie, însă, legea în vigoare la data pronunţării hotărârii definitive, numai în raport cu această lege urmând a se verifica dacă instanţa de apel a comis erori de drept şi dacă ele au viciat sau nu procedura ce a premers pronunţării deciziei definitive.
Având natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor definitive ce conţin erori de drept, contestaţia în anulare are întotdeauna ca temei exclusiv nulitatea unor acte de procedură efectuate anterior pronunţării hotărârii (error in procedendo). La rândul său, noţiunea de "nulitate" implică întotdeauna încălcarea prescripţiilor legale în vigoare la data efectuării actului nul sau anulabil.
Curtea Constituţională însăşi a subliniat, în jurisprudenţa sa, că "Hotărârea judecătorească, fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a tranşat deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunţării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională". (Decizia nr. 460 din data de 13 noiembrie 2013 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 762 din 9 decembrie 2013).
Prin urmare, începând cu data pronunţării sale, decizia definitivă a instanţei de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuţie decât în situaţii excepţionale care, în esenţă, implică fie descoperirea unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie vicii fundamentale de legalitate, de drept substanţial sau procesual. Aceste două ipoteze principale sunt prevăzute şi de art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi îşi găsesc un corespondent legislativ intern în cazurile limitative în care pot fi exercitate, în procesul penal, căile extraordinare de atac ale contestaţiei în anulare, recursului în casaţie şi revizuirii.
Hotărârea nr. 80 din 12 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost adoptată cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, "Preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 19 lit. a1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Colegiul de conducere "aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea preşedintelui secţiei penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor".
Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie nu şi-a arogat puteri, atribuţii, competenţe sau prerogative de legiuitor, ci a aplicat, în limitele competenţelor conferite de lege, dispoziţiile Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii, iar desemnarea membrilor completurilor de judecată la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul, prin apărător face referiri la Decizia 685 din data de 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1021 din data de 29 noiembrie 2018, dorind în esenţă o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completelor de 3 judecători.
Pe de altă, parte dispoziţiile art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7), şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost apreciate de contestator ca fiind neconstituţionale făcând obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în dosarul nr. x/2019.
O necesară evaluare a particularităţilor cauzei prin raportare la exigenţele principiului securităţii juridice, astfel cum rezultă din art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană, şi ale dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, legitimează aprecierea că, în prezenta cauză, nu a existat un viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunţată şi să justifice redeschiderea procesului penal, în lumina paragrafului 2 al art. 4 din Protocolul nr. 7.
Este, de asemenea, evident că soluţia dispusă în apel, prin decizia nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019 a fost rezultatul acordului unanim al tuturor celor trei membri ai completului asupra particularităţilor cauzei.
Pentru considerentele expuse va fi respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii condamnaţi F., E. şi D., în sumă de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 121/A din data de 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii condamnaţi F., E. şi D., în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2020.
GGC - LM