Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Încheierea nr. 225/2020

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 504 din 15 aprilie 2020 Judecătoria Târgu Jiu, în baza art. 47 raportat la art. 585 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată din oficiu. În baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de judecare a cauzei privind condamnatul A., în favoarea Judecătoriei Horezu.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu sub nr. x/2019, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Horezu a solicitat să se dispună cu privire la modificarea pedepselor aplicate condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 218 din 23 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 27 noiembrie 2018, respectiv prin Sentinţa penală nr. 240 din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei Horezu pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 19 februarie 2019.

În motivare, s-a arătat că prin Sentinţa penală nr. 218 din 23 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 27 noiembrie 2018, A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, cu executare, iar prin Sentinţa penală nr. 240 din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei Horezu pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 19 februarie 2019 aceeaşi persoană a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, în baza art. 91 din C. pen. dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.

Având în vedere că inculpatul A. a fost condamnat atât la o pedeapsă cu închisoare cât şi la o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la modificarea celor două pedepse.

În drept, au fost invocate disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 585 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 108 din 17 iulie 2019 pronunţată de Judecătoria Horezu, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Piteşti, care, la rândul său, prin Sentinţa penală nr. 99 din 22 ianuarie 2020, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, instanţa a constatat că potrivit art. 585 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

La acest moment procesual, având în vedere că persoana condamnată nu se mai află în stare de deţinere, fiind liberată încă din data de 21 noiembrie 2019, aşa cum reiese din înscrisul aflat la fila x, rezultă din analiza dispoziţiilor legale expuse în paragraful anterior că este competentă să soluţioneze cererea de faţă având ca obiect modificare pedepse instanţa de executare a ultimei hotărâri rămase definitive de condamnare, care în speţă este Judecătoria Horezu, aşa cum rezultă din fişa de cazier aflată la dosar, aşa încât, în baza art. 47 raportat la art. 585 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) teza întâi din C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

Prin Sentinţa penală nr. 51 din 4 iunie 2020 Judecătoria Horezu, în baza art. 51 din C. proc. pen. a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus scoaterea de pe rol şi înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Horezu, adresată Judecătoriei Piteşti şi trimisă pe cale administrativă Judecătoriei Horezu, unde a fost înregistrată la data de 4 aprilie 2019, instanţa a fost învestită cu soluţionarea modificărilor de pedepse intervenite referitor la intimatul condamnat A., în temeiul art. 585 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, s-a arătat că intimatul este încarcerat ca urmare a condamnării suferite prin Sentinţa penală nr. 218 din 23 octombrie 2018 a Judecătoriei Horezu, definitivă prin neapelare la data de 27 noiembrie 2018. Ulterior, acesta a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere prin Sentinţa penală nr. 240 din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei Horezu, definitivă prin neapelare la data de 19 februarie 2019.

Intimatul condamnat A. a fost adus în faţa instanţei şi a fost asistat de apărător de semnat din oficiu, avocat B., iar A.N.P. a comunicat faptul că intimatul este încarcerat în Penitenciarul Mioveni.

În vederea soluţionării cererii de faţă, la termenul din data de 17 iulie 2019, din oficiu, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Horezu, motivat de faptul că o astfel de cerere se judecă în procedura prevăzută de art. 585 din C. proc. pen., iar potrivit art. 585 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. competentă exclusiv este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Prin Sentinţa penală nr. 108 din 17 iulie 2019 a Judecătoriei Horezu cauza a fost declinată Judecătoriei Piteşti spre competentă soluţionare. Prin Sentinţa penală nr. 99 din 22 ianuarie 2020 a Judecătoriei Piteşti cauza a fost declinată Judecătoriei Târgu Jiu spre competentă soluţionare, cu motivarea că la data formulării cererii intimatul se afla încarcerat în P.N.T. Târgu Jiu. Prin Sentinţa penală nr. 504 din 15 aprilie 2020 a Judecătoriei Târgu Jiu cauza a fost declinată Judecătoriei Horezu spre competentă soluţionare, cu motivarea că la data de 21 noiembrie 2019 intimatul a fost liberat condiţionat şi nu se mai află încarcerat.

Analizând şi coroborând actele existente la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că în fapt, a fost declinată succesiv competenţa de soluţionare a cauzei, în final aceasta ajungând tot pe rolul Judecătoriei Horezu, dar fără a fi constatat conflictul negativ de competenţă.

În baza art. 51 din C. proc. pen., a apreciat că se impune a se constata conflictul negativ de competenţă, care trebuie să fie soluţionat de instanţa ierarhic superioară comună. Pe cale de consecinţă, a dispus scoaterea de pe rol şi înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formând obiectul dosarului nr. x/2019, cu termen de judecată la data de 16 iunie 2020.

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit, Înalta Curte constată următoarele:

La data de 4 aprilie 2019 Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Horezu a formulat cerere adresată Judecătoriei Horezu sub nr. x/2019, şi a solicitat să se dispună cu privire la modificarea pedepselor aplicate condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 218 din 23 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 27 noiembrie 2018, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, cu executare, respectiv prin Sentinţa penală nr. 240 din 27 noiembrie 2018 a Judecătoriei Horezu pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 19 februarie 2019 prin care fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, iar în baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. S-a mai arătat că petentul A. a fost condamnat atât la o pedeapsă cu închisoare, cât şi la o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, solicitându-se instanţei să se pronunţe cu privire la modificarea celor două pedepse. În drept, au fost invocate disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 585 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei în această situaţie este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dosar Judecătoria Târgu Jiu, se constată că petentul A. a fost liberat din data de 21 noiembrie 2019, neaflându-se în stare de deţinere.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate competentă să soluţioneze cererea de faţă având ca obiect modificare pedepse este instanţa de executare a ultimei hotărâri rămase definitive de condamnare, în speţă, fiind Judecătoria Horezu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Horezu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Horezu, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2020.

GGC - CL