Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 352//2020

Decizia nr. 352

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. formulată de petenta A..

Pentru a dispune astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză întruneşte doar o parte din condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege menţionat, respectiv pe cele referitoare la titularul cererii şi la inexistenţa unei decizii anterioare a instanţei de contencios constituţional de declarare ca neconstituţionale a prevederilor legale criticate, nefiind, însă, îndeplinită cerinţa ca acestea să aibă legătură cu cauza.

Astfel, s-a arătat că dosarul are ca obiect plângerea formulată, în temeiul art. 340 C. proc. pen., de petenta A. împotriva ordonanţei de clasare emisă în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 341 alin. (8) C. proc. pen., nu au legătură cu modalitatea de rezolvare a acestei sesizări, petenta fiind, de fapt, nemulţumită de soluţia legislativă de a se declara definitivă hotărârea judecătorului de cameră preliminară. Or, în cadrul judecăţii fondului unei cauze nu se pot pune în discuţie aspecte ce ţin de declararea unei căi de atac, nu se pot face aprecieri şi nu se pot lua hotărâri prin raportare la o eventuală cale de atac, astfel că nici nu poate fi primită ca admisibilă o cerere de sesizarea a Curţii Constituţionale cu o dispoziţie ce vizează exclusiv acest aspect.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs petenta A., învederând că doar instanţa de contencios constituţional este în măsură să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate, soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară îngrădindu-i liberul acces la justiţie. Totodată, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., arătând că acestea contravin principiului liberului acces la justiţie şi dreptului la un dublu grad de jurisdicţie şi, implicit, art. 1 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Examinând recursul formulat de petenta A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea formulată de petenta A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia. Astfel, excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei plângeri (Curtea de Apel Ploieşti), de către o persoană având calitatea de petent în acea cauză, iar textul de lege criticat nu a fost declarat anterior ca fiind neconstituţional.

În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are asupra soluţiei ce poate fi pronunţată în speţă. În acest sens, se constată că dispoziţiile criticate ale art. 341 alin. (8) C. proc. pen. se referă la caracterul definitiv al încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară pronunţă una din soluţiile prevăzute la alin. (6) şi alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7)1 ale aceluiaşi articol. Aşadar, doar într-o cale de atac exercitată împotriva unei astfel de încheieri s-ar putea aprecia că autoarea excepţiei ar avea un interes legitim să o invoce, de vreme ce, aşa cum s-a arătat anterior, textul criticat stabileşte caracterul definitiv al respectivei hotărâri.

Or, obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie plângerea formulată de petenta A. împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror, a cărei rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei unor indicii rezonabile sau elemente probatorii de natură a releva acuzaţiile penale aduse prin sesizare. Cum în cauză verificarea realizată are în vedere doar legalitatea şi temeinicia soluţiei de clasare dispusă de procuror, iar nu şi posibilitatea declarării unei căi de atac în speţă, chiar dacă prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. ar fi declarate neconstituţionale, astfel cum doreşte autoarea excepţiei, hotărârea instanţei de contencios constituţional nu ar putea influenţa soluţia procesului principal, respectivele dispoziţii neconstituind norme juridice în baza cărora judecătorul de cameră preliminară ar pronunţa o soluţie diferită de cele prevăzute la art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

Aşadar, se constată că prevederile a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură şi nu puteau influenţa modalitatea de rezolvare a plângerii cu care a fost învestită instanţa de fond în cauză, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate ridicată apare ca lipsită de pertinenţă în raport cu procesul în care a fost formulată.

Ca atare, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că soluţia atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 29 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2020.