Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 105/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 15 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 109 alin. (1) în referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost admisă cererea autorităţilor judiciare din Italia, respectiv a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Spoleto.

S-a dispus punerea în executare a celor trei mandate europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto, la data de 26 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia.

În baza art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie, în baza sentinţei.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută provizoriu pentru 24 de ore, începând cu data de 5 mai 2020, ora 12:10.

În temeiul art. 242 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin sesizarea nr. 2536/II/5/2020 din data de 8 mai 2020, a solicitat punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto, la data 26 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, la data de 5 mai 2020, instanţa fiind iniţial sesizată, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cu propunerea de arestare provizorie a persoanei solicitate, în baza alertei introdusă în SIS.

Autorităţile judiciare din Italia au solicitat executarea mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia în vederea executării pedepsei rezultante de 5 ani, 5 luni şi 28 zile închisoare. Mandatele europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia au avut la bază hotărâri penale de condamnare definitive şi ordonanţa de executare a pedepselor concurente.

Pe parcursul soluţionării cauzei, persoana solicitată a contestat acuzaţiile aduse de autorităţile judiciare din Italia, a precizat că nu are cunoştinţă de hotărârile penale pronunţate împotriva sa şi că nu a comis niciuna din infracţiunile reţinute în mandatele europene de arestare.

Pentru justa soluţionare a cauzei, în vederea respectării dreptului la apărare al persoanei solicitate, instanţa a dispus ca autorităţile judiciare din Italia să comunice hotărârile judecătoreşti care au stat la baza emiterii celor trei mandate europene de arestare. Autorităţile judiciare din Italia au înaintat ordonanţa de contopire a pedepselor, hotărârile penale de condamnare şi au indicat data rămânerii definitive a acestora.

Persoana solicitată A. a fost audiată la termenele de judecată din data de 26 mai 2020, respectiv din data de 19 iunie 2020, precizând, printre altele, că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Italia.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

1. Primul mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019 (prin Decizia nr. 1011 din data de 11 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel din Pelugia a fost declarat inadmisibil apelul declarat de A.; prin decizia pronunţată la data de 13 noiembrie 2019 a Curţii Supreme de Casaţie din Italia a fost declarat inadmisibil recursul declarat de A.);

§ ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Prin Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto s-a aplicat persoanei solicitate o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5, art. 62 bis din C. pen. italian.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, la data de 8 septembrie 2007, persoana solicitată în participaţie cu alte persoane, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, după ce a reuşit să intre pe parcursul nopţii, cu violenţă asupra bunurilor, în interiorul atelierului mecanic "B. s.n.c.", a cetăţeanului C. din Spoleto, a sustras un computer marca x negru cu ecran plat, un navigator prin satelit marca x şi o sumă de bani nespecificată compusă din monede din interiorul tonomatului de băuturi răcoritoare, toate aceste bunuri aparţinând mai sus citatei societăţi.

2. Al doilea mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012;

§ ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 02 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Prin sentinţa penală mai sus arătată, s-a aplicat persoanei solicitate o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unui număr de şapte infracţiuni de furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5, art. 62 bis, art. 81 din C. pen. italian şi a unei tentative la furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5 din C. pen. italian.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că:

- în participaţie cu alte persoane, care nu au fost identificate, persoana solicitată a sustras 600 de garnituri de pat, 300 de servicii de masă şi 60 de halate, cât şi numeroase alte articole de îmbrăcăminte şi aparate de uz casnic, televizoare, mobilier, baterii de robinete şi alt tip de marfă din interiorul societăţii "D.", din interiorul hangarului societăţii "E." şi al firmei "F.". Aceste infracţiuni au fost comise în circumstanţe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire prin spargerea gratiilor de la intrarea mai sus-numitelor societăţi şi pe timpul nopţii. Infracţiunea a fost comisă în Fabro (TR) în data de 5 iunie 2007;

- în participaţie cu alte persoane, care nu au fost identificate, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, persoana solicitată a sustras 14 computere, un proiector, un ecran 24 ţoii, cât şi suma de 341,71 de euro din interiorul societăţii "G.". Infracţiunea a fost comisă în Imola (BO) în data de 8 iunie 2007;

- în participaţie între ei, dar şi cu alte persoane care nu au fost identificate, persoana solicitată a sustras materiale informatice în valoare de 15000 de euro şi echipament de construcţie în valoare de 8500 de euro, două personal computer, cât şi suma de bani deţinută în aparatele de jocuri video şi casa de marcat; bunurile au fost sustrase din interiorul societăţii "H.", din interiorul societăţii de vinuri "I.", cât şi din interiorul bar-ului situat în gara localităţii. Infracţiunea a fost comisă în Imola (BO) în data de 10 iunie 2007;

- în participaţie cu alte persoane, care nu au fost identificate, persoana solicitată a sustras două personal computer şi patru laptop-uri, 5 personal computer cu ecrane şi echipament de construcţii, centrale de încălzire şi aparate pentru măsurarea poluării fumului, două personal computer cu ecrane şi suma de 150 de euro cash, toate bunurile aflându-se în interiorul societăţilor "J.", "K." şi "L.". Infracţiunile au fost comise în circumstanţe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire prin spargerea gratiilor societăţilor şi pe timpul nopţii. Infracţiunea a fost comisă în Perugia, în data de 12 iunie 2007;

- în participaţie cu cel puţin alte două persoane care nu au fost identificate, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, persoana solicitată a sustras suma de 2270,46 de euro din interiorul aparatului emitent de bilete de călătorie situat în interiorul sălii de aşteptare, în interiorul gării şi pe parcursul nopţii. Infracţiunea a fost comisă în Latina, în data de 7 februarie 2007;

- în participaţie între ei şi cu cel puţin alte două persoane care nu au fost identificate, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, au sustras 11 motocoase, 4 maşini de tuns iarba, 4 drujbe şi numeroase ghivece cu flori din interiorul florăriei "M.". Infracţiunea a fost comisă în Aprilia (LT), în data de 10 septembrie 2007;

- în participaţie cu cel puţin alte două persoane care nu au fost identificate, după ce au spart yala de la intrarea în magazinul "N.", au încercat să intre şi în interiorul acestuia pentru a sustrage marfa care se afla acolo, dar fără a reuşi în intenţiile lor, din cauze care nu depindeau de voinţa proprie, au fugit de la faţa locului în urma declanşării sistemului de alarmă şi în urma intervenţiei la faţa locului a paznicului. Infracţiunea a fost comisă în Aprilia (LT), în data de 10 septembrie 2007;

- în participaţie cu cel puţin încă o altă persoană care nu a fost identificată, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, au sustras 210 echipamente digitale (camere de luat vederi şi telefoane mobile) din interiorul magazinului de aparate electrocasnice şi electronice "O." situat în interiorul mall-ului P.. Infracţiunea a fost comisă în Virgilio (MN), în data de 15 octombrie 2007.

3. Al treilea mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008;

§ ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Prin sentinţa penală mai sus arătată s-a dispus condamnarea persoanei solicitate la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni: rezistenţă la un funcţionar public, prev. de art. 110, art. 337 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev. de art. 582, art. 585 şi art. 576 din C. pen. italian.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că:

- în participaţie cu o altă persoană, persoana solicitată a opus rezistenţă jandarmilor care efectuau un control, a accelerat autoturismul în care se afla încercând să îi lovească pe jandarmi, a coborât din maşină a lovit cu pumnii şi picioarele pe doi jandarmi şi a fugit (Q. şi R.); celor doi jandarmi le-a provocat leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 7 zile, respectiv 5 zile de îngrijiri medicale. Infracţiunile au comise în Roma, în data de 11 septembrie 2007.

S-a mai reţinut că persoana solicitată a fost arestată două zile, de la 11 septembrie 2007 până la 12 septembrie 2007.

Hotărârile judecătoreşti comunicate de autorităţile judiciare din Italia au confirmat aspectele menţionate în cele trei mandate europene de arestare.

Prin ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto, au fost contopite pedepsele indicate anterior (aplicate prin cele trei hotărâri penale), de 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 5 luni şi 28 zile închisoare (din pedeapsa de 6 luni închisoare s-a scăzut durata de 2 zile de arestare preventivă) şi s-a dispus ca persoana solicitată A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 5 luni şi 28 zile închisoare.

Analizând situaţia de fapt menţionată în cele trei mandate europene de arestare, instanţa a constatat că faptele sunt dintre cele care dau loc la predare şi totodată sunt reglementate şi de legislaţia din România, având corespondent în infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 în referire la art. 229 alin. (1) lit. b), lit. d), alin. (2) lit. b) din C. pen. şi infracţiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1), (4) în referire la art. 193 alin. (2) din C. pen.

Aşa cum s-a reţinut anterior, prezentă în instanţă şi asistată de un apărător ales, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Italia.

Persoana solicitată a precizat că sunt incidente motivele opţionale de refuz reglementate de art. 99 alin. (2) lit. g), i) din Legea nr. 302/2004 şi a arătat că din anul 2006 nu a mai părăsit România pentru a se deplasa în Italia, nu are cunoştinţă de acuzaţiile aduse şi se consideră nevinovată. A mai susţinut persoana solicitată că a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât toate faptele au fost comise în anul 2007.

Totodată, persoana solicitată a considerat că trebuie să beneficieze de principiul in dubio pro reo şi, până la rezolvarea şi lămurirea situaţiei juridice, se impune respingerea cererii de executare a mandatelor europene de arestare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Galaţi a constatat că aspectele invocate de persoana solicitată nu se circumscriu motivelor obligatorii sau opţionale de refuz prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

În drept, conform art. 99 din Legea nr. 302/2004:

(1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

În speţă, cele trei mandate europene de arestare, vizează executarea pedepsei rezultante de 5 ani, 5 luni şi 28 zile închisoare.

În concret, autorităţile judiciare din Italia solicită predarea persoanei solicitate pentru a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani, 5 luni şi 28 zile închisoare.

Având în vedere data rămânerii definitive a celor trei hotărâri penale şi data ordonanţei de contopire a pedepselor, raportat la dispoziţiile legale naţionale (art. 161 din C. pen. român), instanţa a reţinut că nu se poate aprecia că s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei. Mai mult, în condiţiile în care există trei hotărâri definitive de condamnare, s-a apreciat că este imposibil a se analiza împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale.

Invocarea principiului in dubio pro reo nu se poate circumscrie niciunuia din cazurile obligatorii sau opţionale de refuz reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

S-a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente nici cazurile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată a avut cunoştinţă de procesul penal finalizat prin Sentinţa penală nr. 2407/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, întrucât a participat la dezbaterile din data de 12 septembrie 2007, la momentul confirmării arestării.

De asemenea, în cauza penală aflată la Tribunalul din Spoleto, în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 209/2015 din data de 24 aprilie 2015, persoana solicitată a fost reprezentată de un avocat ales, aşa cum se menţionează în mandatul european de arestare.

Mai mult, în condiţiile în care se va constata că persoana solicitată nu a fost înştiinţată de data şi locul desfăşurării procedurilor şi nici nu a primit personal hotărârea de condamnare, poate beneficia de garanţiile menţionate în mandatele europene de arestare, respectiv formularea unei căi de atac, respectiv reexaminarea cazului său.

S-a reţinut că autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, respectiv Curtea de Apel Galaţi, nu se poate substitui instanţelor din Italia, nu poate proceda la reexaminarea hotărârilor penale definitive, nu poate analiza incidenţa cazului in dubio pro reo, nu poate analiza apărările inculpatului referitoare la clamarea nevinovăţiei.

Persoana solicitată a precizat că nu a mai plecat din ţară din anul 2006 (depunând la dosar copia unor file din paşaport - paginile 27 - 28 dosar), însă din aspectele menţionate în mandatul european de arestare, în Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto şi în Ordonanţa de executare a pedepselor concurente, rezultă că a fost arestată două zile în perioada 11 septembrie 2007 - 12 septembrie 2007.

Instanţa a avut în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform cărora mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Respingerea cererii privind executarea unui mandat european de arestare se poate dispune doar în situaţia în care acesta nu îndeplineşte exigenţele de fond sau de formă ori când sunt incidente în mod indubitabil cazurile de refuz, expres şi limitativ reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004

Pe cale de consecinţă, întrucât din actele dosarului nu a rezultat existenţa vreunui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, instanţa a considerat că este fondată cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, privind executarea celor trei mandate europene de arestare, emise pe numele persoanei solicitate A.

Verificând mandatele europene de arestare, Curtea de Apel Galaţi a constatat că acestea îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 84 din Legea nr. 302/2004, în sensul că au fost emise de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv de autoritatea judiciară din Italia - Parchetul de pe lângă Tribunalului Spoleto.

De asemenea, mandatele europene de arestare îndeplinesc condiţiile de conţinut şi de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Conform prevederilor legale invocate mai sus:

(1) Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii:

a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate;

b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente;

c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 89 şi 97 din prezenta lege;

d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 97;

e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;

g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.

(2) Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1.

S-a reţinut că cele trei mandate europene de arestare, comunicate de autorităţile judiciare din Italia, îndeplinesc toate menţiunile invocate mai sus. Totodată, s-a constatat că infracţiunile presupus a fi săvârşite de persoana solicitată se regăsesc printre faptele expres reglementate de art. 97 din Legea nr. 302/2004.

În concret, infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată sunt dintre cele prevăzute în art. 2 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene şi în art. 97 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală - fiind vorba despre fapte care dau loc la predare fără a fi supuse verificării condiţiei dublei încriminări.

De asemenea, raportat la dispoziţiile art. 104 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată nu a invocat eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

Pentru toate cele invocate mai sus, s-a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile de conţinut şi de formă ale mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia, pe numele persoanei solicitate A. şi nu există niciun motiv care să justifice refuzul predării.

Pe cale de consecinţă, a fost admisă cererea autorităţilor judiciare din Italia, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalului Spoleto şi s-a dispus punerea în executare a celor trei mandate europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate A..

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa s-a pronunţat asupra arestării provizorii, în vederea predării persoanei solicitate A..

Având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, conform cărora "în toate cazurile măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului", s-a procedat la audierea persoanei solicitate, care a precizat că doreşte să fie lăsată în stare de libertate, întrucât nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Italia.

Contrar apărărilor formulate de persoana solicitată, prevederile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că "În situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea provizorie a persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".

Necesitatea arestării provizorii a persoanei solicitate în momentul luării deciziei de punere în executare a mandatului european de arestare rezultă şi din dispoziţiile art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora "predarea se realizează de centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de deţinere, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare".

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 23 din Decizia-cadru 2002/584/JAI din 22 iunie 2002, conform cărora "persoana solicitată va fi predată cât mai repede posibil la o dată convenită între autorităţile interesate".

Dispoziţiile Legii nr. 302/2004 reglementează posibilitatea lăsării în libertate a persoanei solicitate prin luarea altei măsurii preventive, însă această dispoziţie poate fi adoptată doar pe parcursul soluţionării cererii privind executarea mandatului european de arestare, nu şi după momentul pronunţării unei hotărâri definitive vizând predarea către autorităţile judiciare emitente.

Necesitatea luării măsurii arestării provizorii a fost analizată şi prin prisma dispoziţiilor dreptului intern. S-a considerat astfel că, în speţă, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 223 şi art. 226 din C. proc. pen., în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt mai mari 5 ani închisoare. De asemenea, faţă de gravitatea faptelor presupus a fi comise de persoana solicitată, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante aplicată acesteia, respectiv de 5 ani, 5 luni şi 28 zile închisoare, faţă de necesitatea executării mandatului european de arestare, s-a apreciat că se impune luarea măsurii arestării provizorii.

Drept urmare, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare italiene, pe o durată de 30 zile de la data punerii efective în executare a mandatului de arestare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie persoana solicitată A..

În motivarea căii de atac, în esenţă, contestatorul persoană solicitată A. a arătat că, referitor la mandatul emis în baza sentinţei prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, întrucât hotărârea a rămas definitivă în anul 2008, fiind împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei în raport de dispoziţiile art. 161 - art. 162 din C. pen.

În ceea ce priveşte sentinţa prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, contestatorul a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu a avut cunoştinţă de acel dosar şi nu a avut apărător.

Referitor la sentinţa prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, contestatorul a arătat că aceasta are la bază anumite acte materiale presupus a fi săvârşite în intervalul februarie- octombrie 2007, însă el nu s-a aflat în acea perioadă în Italia. Fiind audiat în faţa procurorului de caz, la momentul reţinerii (04 mai 2020), a recunoscut că în perioada 2005 - 2006 a fost în Italia şi a depus o copie a paşaportului.

A susţinut că invocă acest motiv (referitor la perioada când a fost în Italia), în susţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu a avut cunoştinţă de proces. Totodată, susţine că a fost reţinut în anul 2005, nu în anul 2007, aşa cum în mod eronat s-a reţinut. A precizat contestatorul că, la momentul audierii de către procuror, a solicitat efectuarea unui test poligraf pentru a dovedi că nu a fost în Italia în perioada de referinţă. Având în vedere că există anumite indicii din care rezultă că nu a fost în acea perioadă în Italia, contestatorul a apreciat că se impune a se da prevalenţă principiului in dubio pro reo.

Faţă de cele învederate, contestatorul a apreciat că, la acest moment, nu este oportună luarea măsurii arestării provizorii şi transferul său în Italia.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sesizarea nr. 2536/II/5/2020 din data de 8 mai 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de autorităţile judiciare din Italia - Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto, la data 26 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x.

1. Primul mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ Sentinţa penală nr. 209/2015 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019 (prin decizia nr. 1011 din data de 11 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel din Pelugia a fost declarat inadmisibil apelul declarat de A.; prin decizia pronunţată la data de 13 noiembrie 2019 a Curţii Supreme de Casaţie din Italia a fost declarat inadmisibil recursul declarat de A.);

§ Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Prin Sentinţa penală nr. 209/2015 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto s-a aplicat persoanei solicitate o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5, art. 62 bis din C. pen. italian.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, la data de 08 septembrie 2007, persoana solicitată în participaţie cu alte persoane, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, după ce a reuşit să intre pe parcursul nopţii, cu violenţă asupra bunurilor, în interiorul atelierului mecanic "B. s.n.c.", a cetăţeanului C. din Spoleto, a sustras un computer marca x negru cu ecran plat, un navigator prin satelit marca x şi o sumă de bani nespecificată compusă din monede din interiorul tonomatului de băuturi răcoritoare, toate aceste bunuri aparţinând mai sus citatei societăţi.

2. Al doilea mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 01 octombrie 2012;

§ Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că:

- în participaţie între ei, dar şi cu alte persoane care nu au fost identificate, persoana solicitată a sustras materiale informatice în valoare de 15.000 de euro şi echipament de construcţie în valoare de 8500 de euro, două personal computer, cât şi suma de bani deţinută în aparatele de jocuri video şi casa de marcat; bunurile au fost sustrase din interiorul societăţii "H.", din interiorul societăţii de vinuri "I.", cât şi din interiorul bar-ului situat în gara localităţii. Infracţiunea a fost comisă în Imola (BO) în data de 10 iunie 2007;

- în participaţie cu cel puţin alte două persoane care nu au fost identificate, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, persoana solicitată a sustras suma de 2.270,46 de euro din interiorul aparatului emitent de bilete de călătorie situat în interiorul sălii de aşteptare, în interiorul gării şi pe parcursul nopţii. Infracţiunea a fost comisă în Latina, în data de 7 februarie 2007;

- în participaţie cu cel puţin încă o altă persoană care nu a fost identificată, în scopul de a obţine un beneficiu ilicit, au sustras nr. 210 echipamente digitale (camere de luat vederi şi telefoane mobile) din interiorul magazinului de aparate electrocasnice şi electronice "O." situat în interiorul mall-ului P.. Infracţiunea a fost comisă în Virgilio (MN), în data de 15 octombrie 2007.

3. Al treilea mandat european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, a avut la bază:

§ Sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008;

§ Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că:

S-a mai reţinut că persoana solicitată a fost arestată două zile, de la 11 septembrie 2007 până la 12 septembrie 2007.

Înalta Curte reţine că, din examinarea art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, rezultă că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Aşa cum rezultă din prevederile legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz a predării.

În ceea ce priveşte mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008 şi ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto, Înalta Curte constată că este întemeiată critica formulată de persoana solicitată, în sensul că este incident motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că termenul de prescripţie a executării pedepsei se calculează în raport de data ordonanţei de contopire a pedepselor. Acest termen se calculează pentru fiecare hotărâre în parte, în raport de data rămânerii definitive a acesteia.

Instanţa reţine că prin sentinţa penală menţionată anterior s-a dispus condamnarea persoanei solicitate la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni - rezistenţă la un funcţionar public, prev. de art. 110, art. 337 din C. pen. italian şi leziuni corporale, prev. de art. 582, art. 585 şi art. 576 din C. pen. italian.

Această sentinţă a rămas definitivă la data de 20 noiembrie 2008.

Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. din 1969 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) "Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea; (...)". Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din C. pen. din 1969 "Termenele arătate în alin. (1) şi (1)1 se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă (...)".

În ceea ce priveşte termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică şi modul de calcul al termenelor, reglementarea este identică şi în actualul C. pen. (art. 162 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din C. pen.).

Prin urmare, termenul de prescripţie a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008, este de 5 ani şi 6 luni şi s-a împlinit la data de 20 mai 2014.

Este adevărat că motivul de refuz privind executarea mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, este unul opţional, nu obligatoriu, însă Înalta Curte are în vedere perioada extrem de lungă care s-a scurs de la momentul rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma până la data sesizării autorităţilor din România (11 ani), fiind împlinit chiar dublul termenului de prescripţie a executării pedepsei închisorii.

Având în vedere raţiunea prescripţiei executării pedepsei (trecerea unui anumit interval, fără ca pedeapsa să fie executată, face ca eficienţa pedepsei să fie diminuată până la dispariţie, astfel încât executarea acesteia ar putea avea efecte contrare celor avute în vedere la aplicare ei), în vederea respectării caracterului echitabil al procesului penal, instanţa constată că se impune respingerea cererii privind punerea în executare a mandatului european arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008, în raport de prevederile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

În continuare, instanţa constată că mandatele europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce au avut la bază sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019 şi Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012, precum şi Ordonanţa de executare a pedepselor concurente nr. 73/2019 din data de 2 decembrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Spoleto, au forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa încât nu era necesar să se solicite informaţii suplimentare.

Referitor la infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate prin Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto şi prin Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto (o infracţiune de furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5, art. 62 bis din C. pen. italian şi şapte infracţiuni de furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5, art. 62 bis, art. 81 din C. pen. italian şi a unei tentative la furt în participaţie cu alte persoane în circumstanţe agravante, prev. de art. 110, art. 624, art. 625 nr. 2, art. 61 nr. 5 din C. pen. italian), Înalta Curte constată că acestea sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind infracţiuni care, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu mai sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări (art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004).

Dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 în ceea ce priveşte mandatele europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce au avut la bază sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019 şi Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012, întrucât nu a avut cunoştinţă de aceste dosare şi nu a avut apărător, Înalta Curte constată că actele de la dosar contrazic aceste susţineri.

Astfel, în ceea ce priveşte dosarul în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 a Tribunalului din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019, a fost desemnat un apărător din oficiu pentru contestatorul A., în persoana doamnei avocat S. din Baroul din Spoleto, care a fost prezent la termenul din 24 aprilie 2015. Totodată, în mandatul european de arestare se menţionează că persoana solicitată a avut un apărător ales, pe domnul avocat T. din Baroul din Roma, care l-a apărat în faza de apel.

Referitor la celălalt dosar, în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 a Tribunalului din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012, în mandatul european de arestare se menţionează că persoana solicitată a fost prezentă personal la terminarea procesului încheiat cu emiterea deciziei. Totodată, este bifată menţiunea că persoana solicitată a fost informată de data şi locul dezbaterii procesului, a numit un apărător sau pentru acesta a fost numit un avocat apărător de către stat, cu rambursarea cheltuielilor de judecată, cererea acestuia fiind acceptată.

În ceea ce priveşte motivele invocate de contestator, în sensul că sentinţa prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare se referă la anumite acte materiale presupus a fi săvârşite în februarie - octombrie 2007, însă el nu s-a aflat în acea perioadă în Italia, aşa cum rezultă din copia paşaportului depusă la dosar, precum şi faptul că a fost reţinut în anul 2005, nu în 2007 cum se reţine în actele dosarului, astfel încât este incident principiul in dubio pro reo, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Nici susţinerea contestatorului persoană solicitată A., în sensul că la acest moment nu este oportună măsura arestării provizorii nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte mandatele europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce au avut la bază Sentinţa penală nr. 209/2025 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019 şi Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012, nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile judiciare italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative, enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar mandatele cuprind toate informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Drept urmare, în considerarea celor expuse, Înalta Curte urmează să admită contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, să desfiinţeze, în parte, sentinţa contestată şi rejudecând:

Va admite, în parte, cererea autorităţilor judiciare din Italia, respectiv a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Spoleto şi va dispune punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto, la data de 26 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x, respectiv:

- mandatul european de arestare ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 209/2015 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019;

- mandatul european de arestare ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012.

Va respinge cererea privind punerea în executare a mandatului european arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce a avut la bază sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţiei ale sentinţei penale contestate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 105/F din data de 26 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Desfiinţează, în parte, sentinţa contestată şi rejudecând:

Admite, în parte, cererea autorităţilor judiciare din Italia, respectiv a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Spoleto.

Dispune punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto, la data de 26 martie 2020, pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x, respectiv:

- mandatul european de arestare ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 209/2015 din data de 24 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul din Spoleto, definitivă la data de 13 noiembrie 2019;

- mandatul european de arestare ce a avut la bază Sentinţa penală nr. 58/2012 din data de 30 martie 2012 pronunţată de Tribunalul din Orvieto, definitivă la data de 1 octombrie 2012.

Respinge cererea privind punerea în executare a mandatului european arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Spoleto la data 26 martie 2020, în dosarul de referinţă x, ce a avut la bază sentinţa penală nr. 2404/2007 din data de 19 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul din Roma, definitivă la data de 20 noiembrie 2008.

Menţine celelalte dispoziţiei ale sentinţei penale contestate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.

GGC - LM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj