Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, la data de 19 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă cu privire la minorul C. şi obligarea pârâtului la restituirea certificatului de naştere al minorului; de asemenea, a solicitat modificarea programului de vizitare a minorului şi modificarea numelui minorului din C. în E..
Prin Sentinţa civilă nr. 4474 din 22 mai 2017, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a numelui minorului C.; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A.; a admis cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant B.; a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului C., să se exercite exclusiv de către tatăl pârât-reclamant; a dispus ca locuinţa minorului C. să fie la tatăl pârât-reclamant; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 5.355,68 RON cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 462A din 07 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 4474 din 22 mai 2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/2018, la data de 07 martie 2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 4474 din 22.05.2017, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti şi a Deciziei civile nr. 462 din 07.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
La data de 22 iunie 2018, petenta A. a formulat în cadrul procedurii de revizuire, cerere de suspendare, prin care a solicitat suspendarea executării Sentinţei nr. 4474/22.05.2017 şi a Deciziei nr. 462/07.02.2018, a căror revizuire a solicitat-o, până la soluţionarea cererii de revizuire.
Prin încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării formulată de revizuenta A..
Împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2018, a declarat recurs petenta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa suspendării efectelor Sentinţei civile nr. 4474/22.05.2017 şi a Deciziei civile nr. 462/07.02.2018.
În motivarea căii de atac, s-a arătat, în esenţă, că soluţia de respingere a cererii de suspendare este nelegală, încălcând dispoziţiile legale privind principiul interesului superior al minorului, minor care deşi se află pe teritoriul României nu se poate bucura de drepturile pe care le are orice copil din cauza comportamentului iresponsabil al intimatului, care, în opinia recurentei, este încurajat de indiferenţa unor autorităţi şi instanţe ale statului român.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 15 ianuarie 2019.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din data de 24 iunie 2019 a luat act de conţinutul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs, în raport de dispoziţiile art. 484 alin. (5) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor litigante, iar intimatul B. a depus punct de vedere prin care a invocate inadmisibilitatea recursului.
Examinând excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinută prin raport, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 din C. proc. civ., reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că hotărârile date în apel, cele date potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Art. 512 din C. proc. civ. prevede că:
"Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 484 se aplică în mod corespunzător".
Potrivit art. 484 alin. (5) din C. proc. civ., asupra cererii de suspendare a executării hotărârii "completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă".
În speţă, revizuenta A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării formulată de revizuentă.
Din interpretarea şi coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs.
Se mai reţine că, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora:
"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", menţiunea în cuprinsul încheierii atacate a faptului că părţile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilităţii căii de atac, potrivit celor mai sus-arătate.
Înalta Curte reţine că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, iar legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, întrucât încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2019.
GGC - OB