Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în baza art. 431 C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de intimatul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 200 din data de 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014.
S-a stabilit ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 964 RON, să fie plătit din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj şi a fost obligat intimatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 200 din data de 25 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014 a fost admisă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj şi, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 s-a dispus recunoaşterea şi executarea pedepsei de 6 luni închisoare (echivalentul a 180 de zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentinţa executorie nr. 169/2013 a aceleiaşi judecătorii.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Spania într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare, recunoscută deja prin Sentinţa penală nr. 131/5.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 7.04.2014, persoana condamnată urmând a executa, în final, pedeapsa de 11 ani şi o lună închisoare, pedeapsă adaptată potrivit legii române.
A fost interzis persoanei condamnate, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe durata pedepsei principale, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia.
S-a dispus anularea mandatului de executare emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza Sentinţei penale nr. 131/2014 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul hotărârii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat conform art. 73 C. pen., începând cu data de 28.02.2011 până la zi.
S-a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj, suma de 100 RON, cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu, av. B., ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj înregistrată la data de 17.04.2014, s-a solicitat Curţii ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună recunoaşterea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentinţa executorie nr. 169/2013 a aceleiaşi judecătorii şi să se dispună transferarea persoanei condamnate dintr-un penitenciar din Spania, Centru Penitenciar Monterosso (Lugo) într-un penitenciar din România.
În motivarea sesizării, s-a învederat faptul că sunt îndeplinite cerinţele art. 134 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar executarea pedepsei ar trebui să înceapă după executarea pedepsei de 10 ani şi 7 luni închisoare, aplicată condamnatului prin Hotărârea nr. 131 pronunţată de Audienţa Provincială din Almeria, secţia a 3-a Spania, recunoscută şi adaptată legislaţiei române, prin Sentinţa penală nr. 131/5.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la normele legale din domeniu, curtea a reţinut că, prin Hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentinţa executorie nr. 169/2013 a aceleiaşi judecătorii i s-a aplicat persoanei condamnate o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de încălcare a pedepsei prevăzută de art. 468 alin. (1) din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 12 octombrie 2011, A. se afla internat în centrul penitenciar C., a fost transferat în ambulanţa escortată legal la spital, unde a fost descătuşat în vederea efectuării unei radiografii a cutiei toracice, iar odată liber, acesta a fugit până a ieşit din spital, fiind reţinut la orele 20:30 în strada x, infracţiune ce este reglementată şi de legislaţia penală română la art. 285 C. pen. (fostul art. 269 C. pen.), infracţiune de evadare ce se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani închisoare, pedeapsă care se adaugă la restul rămas neexecutat.
Raportat la cele mai sus menţionate, precum şi la consimţământul persoanei condamnate, dat în scris, de a fi transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, şi anume: a) executarea hotărârii judecătoreşti străine în România ar fi contrară principiului non bis in idem; b) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină; c) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină; d) este incident vreunul din motivele de refuz prevăzute la art. 136 alin. (2); e) persoana condamnată beneficiază de efectele regulii specialităţii. Dispoziţiile art. 157 se aplică numai dacă se prevede astfel în tratatul aplicabil în relaţia cu statul emitent ori dacă potrivit rezervei sau declaraţiei formulate de statul emitent la un tratat multilateral, acceptată de România, transferarea este condiţionată de respectarea regulii specialităţii, ori potrivit prevederilor Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptate la Strasbourg la 21.03.1983, respectarea regulii specialităţii nu se cere, dar, în prezenta cauză, verificarea regulii nu are relevanţă atâta vreme cât însăşi persoana condamnată a cerut transferul.
Din verificările efectuate de Curte, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a conchis că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, astfel că, sesizarea privind recunoaşterea pedepsei aplicate persoanei condamnate este admisibilă şi, în consecinţă, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut şi dispus executarea pedepsei de 6 luni închisoare.
De asemenea, din actele dosarului a rezultat că, prin Sentinţa penală nr. 131/5.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 7.04.2014, i-a fost recunoscută şi adaptată potrivit dispoziţiilor legii române pedeapsa principală aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 131 din data de 16.04.2012, pronunţată de Audienţa Provincială Almeria, secţia a 3-a, la pedeapsa de 10 ani şi 7 luni închisoare, cu pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen.
Împotriva Sentinţei penale nr. 200 din data de 25 aprilie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A. solicitând admiterea acesteia şi punerea sa, de îndată, în libertate. În motivarea contestaţiei, a arătat că se află în executarea unei pedepse de 12 ani şi o lună, fiind încarcerat începând cu data de 28 februarie 2011 şi este nemulţumit de modul în care i s-a calculat perioada executată, întrucât nu i s-a dedus perioada executată în Spania şi nici nu i s-au calculat în mod corect zilele câştigate urmare a recursului compensatoriu.
Verificând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea a reţinut că, potrivit art. 426 C. proc. pen.. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi fapta.
Analizând cererea petentului, Curtea a observat că aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus transferarea sa în vederea executării unor hotărâri pronunţate în străinătate şi recunoscute de instanţele române şi nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege mai sus enunţat.
De altfel, s-a reţinut că petentul A. a formulat o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentinţa penală nr. 28 din 3 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, reţinându-se că nu există nicio împiedicare la executare sau vreo nelămurire care să impună rezolvarea acesteia.
În consecinţă, curtea a constatat că, în baza art. 431 C. proc. pen., contestaţia în anulare, este inadmisibilă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, la data de 02 iulie 2020, a formulat contestaţie condamnatul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10.07.2020, formându-se Dosarul nr. x/2020.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de intimatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 200 din 25 aprilie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014.
Potrivit art. 431 C. proc. pen.. cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Din examinarea sistematică şi coroborată a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. şi art. 432 C. proc. pen., rezultă că hotărârea prin care se respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.
Prin Decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248/10.04.2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:
"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen.., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 C. proc. pen.. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".
Dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Prin urmare, se observă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare.
Aşadar, împotriva sentinţei pronunţate în procedura admisibilităţii în principiu, respinsă ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestaţie), calea de atac fiind dată de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.
GGC - NN