Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1165/2020

Decizia nr. 1165

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2020

Cu privire la pricina pendinte, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 07.06.2017, reclamantele A., moştenitoarea defunctei B. şi C., moştenitoarea lui D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, în temeiul art. 1 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (2), art. 33 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului (teren şi construcţii) situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 1076 m.p. şi imobilul (teren) situat în Bucureşti, Calea x, str. x (zona ştrandului) în suprafaţă de 8616 m.p.; să se constate calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri; pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de dispoziţie cu propunere acordare măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele indicate la punctul 1, imobile ce au format obiectul notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001 şi nr. 3014/2001; în subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti la emiterea dispoziţiei cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele indicate la punctul 1, imobile ce au format obiectul notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001 şi nr. 3014/2001 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, a constatat că reclamanta A. are calitatea de persoană îndreptăţită pentru primirea măsurilor compensatorii aferente cotei-părţi de 1/5 din imobilul situat în Bucureşti, str. x, a constatat caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului situat în Bucureşti, str. x, a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziţie cu propunere de acordare măsuri compensatorii în puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în favoarea reclamantei A., pentru cota-parte de 1/5 din imobilul situat în Bucureşti, str. x, compus din teren în suprafaţă de 1005 mp şi construcţii demolate în suprafaţă de 73 mp, imposibil de restituit în natură, a respins cererea formulată de reclamanta A., pentru restul pretenţiilor, precum şi cererea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, în totalitate, ca neîntemeiate.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost înregistrate, la data de 16 octombrie 2018, apelurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi de reclamantele C. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1526 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă.

La data de 29 martie 2019, a fost formulată cererea petentului E. de intervenţie principală, a cărei motivare a fost depusă la dosarul cauzei la data de 09 octombrie 2019, fila x.

La termenul din 17 octombrie 2019, curtea de apel a reţinut cauza în pronunţarea asupra cererii de intervenţie, şi prin încheierea din data de 31 octombrie 2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală, formulată de E., în contradictoriu cu apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi cu apelantele-reclamante A. şi C..

2. Judecata în recurs.

Împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie, a formulat recurs petentul E., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 martie 2020 şi repartizat, spre competentă soluţionare, completului de filtru nr. 10.

Prin motivele de recurs, petentul a susţinut că, în calitate de moştenitor al fostului coproprietar, F., este coproprietar al imobilului, format din 971 mp teren şi construcţia existentă pe acesta, situat în Bucureşti, str. x, conform certificatului de moştenitor nr. x/31.01.1991, eliberat de Notariatul de Stat sector 4 Bucureşti, a certificatului de moştenitor nr. x/06.07.1957 şi a actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/1914 la Tribunalul Bucureşti Ilfov, imobilul fiind posedat de Stat prin Primăria Municipiul Bucureşti din anul 1988, când a făcut obiectul exproprierii abuzive în baza Decretului nr. 143/1988.

În ceea ce priveşte formularea cererii de intervenţie, a susţinut că a aflat de la Primăria Bucureşti despre existenţa acestui dosar şi, deşi a solicitat reclamantelor, rude ale acestuia, acestea nu au formulat cererea de chemare în judecată şi în numele său.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-petent nu a invocat incidenţa niciunui motiv de casare.

La data de 31 martie 2020, intimatele-reclamante C. şi A. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru imposibilitatea încadrării în motivele de casare a aspectelor arătate în cuprinsul memoriului de recurs.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante, Înalta Curte constată că este fondată şi urmează a fi admisă cu consecinţa anulării recursului, pentru considerentele ce succed:

Cu referire la obiectul recursului, Înalta Curte reţine că prin memoriul de recurs s-a menţionat că acesta este reprezentat de " încheierea pronunţată în şedinţa din 17 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu, ca inadmisibilă".

Verificând înscrisurile aflate în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că la data de 17 octombrie 2019, curtea de apel a pus în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de petentul E. însă, având nevoie de timp pentru a delibera, această instanţă a amânat pronunţarea la data de 31 octombrie 2019, dată la care a fost pronunţată soluţia de respingere a cererii de intervenţie, ca inadmisibilă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei, fără a se evoca şi analiza motivele de casare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauza de faţă, se constată că, prin încheierea din 31 octombrie 2019, instanţa de apel, analizând cererea de intervenţie principală, formulată de către petentul E., a reţinut, în raport de prevederile art. 62 alin. (3) din C. proc. civ., şi faţă de împrejurarea că apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin reprezentant, a solicitat respingerea, în principiu, a cererii de intervenţie, în măsura în care nu se face dovada unei notificări a titularului cererii de intervenţie pentru restituirea imobilului, formulată conform Legii nr. 10/2001 (dovadă care nu a fost făcută), că cererea de intervenţie principală, formulată de petentul E., este inadmisibilă.

Prin urmare, instanţa de apel a constat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 62 alin. (3) din C. proc. civ. care reglementează condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească cererea de intervenţie principală, depusă în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte constată că, potrivit normelor legale arătate:"(1) Cererea de intervenţie principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. (2) Cererea poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. (3) Cu acordul expres al părţilor, intervenţia principală se poate face şi în instanţa de apel."

Reiese, aşadar, că legiuitorul român a stabilit că, pentru a fi admisă, în principiu, o cerere de intervenţie principală, aceasta trebuie să fie formulată, in limine litis, în faţa primei instanţe, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, iar în apel, admisibilitatea, în principiu, a acesteia este condiţionată de existenţa unui acord expres al părţilor în acest sens.

În lipsa acordului expres al părţilor, în apel, o cerere de intervenţie principală, apare ca inadmisibilă.

Pentru a răspunde exigenţelor de motivare impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs petentul E. trebuia să supună judecăţii în recurs motivele de nelegalitate privitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie pe care a formulat- o.

Din conţinutul memoriului de recurs, se constată că recurentul- petent E. s-a limitat să reitereze situaţia de fapt care a justificat formularea cererii de intervenţie principală, cu trimitere la calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri cu privire la imobilul în litigiul, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, precum şi a împrejurărilor care au determinat formularea cererii de intervenţie, fără a aduce critici, concrete, care să vizeze considerentele avute în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea soluţiei contestate.

Înalta Curte constată că argumentele în susţinerea căii de atac nu permit încadrarea, de către instanţă, a acestora, în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în niciunul dintre motivele de casare, reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a recurentului-petent E. cu privire la soluţia pronunţată de instanţă cu privire la cererea de intervenţie principală, în lipsa oricăror argumente care să combată considerentele instanţei de apel, nu este în măsură să declanşeze controlul de legalitate, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecaţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierii din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2020.