R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Prin încheierea din data de 27 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a completului C1R, formulată de petentul A.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2015/a1.2.
La data de 7 februarie 2020, prin fax, recurentul-petent a depus o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.
2. Încheierea atacată:
Prin încheierea din data de 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.2.2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite doar parţial condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a constatat că nu este îndeplinită în litigiul pendinte condiţia existenţei unei legături între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea cauzei.
Totodată, a arătat că, din conţinutul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că, în realitate, petentul a criticat modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere, din perspectiva condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă recuzarea, iar referirea la articolele din Constituţia României este formală.
A mai reţinut instanţa că, prin Decizia nr. 82 din 27 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 49 şi 53 C. proc. civ., Curtea Constituţională a arătat că legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, stabilirea procedurii intră în competenţa exclusivă a legii.
Totodată, a avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale constante, Curtea Constituţională a constatat că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale, iar, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din Constituţia României.
3. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.2.2, a declarat recurs petentul A., invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Recurentul-petent a susţinut că încheierea recurată, pe de o parte, cuprinde motive contradictorii, dar şi aplicări greşite ale normele de drept, iar, pe de altă parte, a fost dată cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti şi cu confirmarea încălcării procedurii de la instanţa inferioară.
Astfel, a arătat că există o legătură între excepţia de neconstituţionalitate a art. 53 alin. (1) C. proc. civ. cu soluţionarea cauzei, aspect ce rezultă din cuprinsul cererii de recurs ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015, cât şi din cele arătate prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, întocmit în dosarul anterior menţionat.
Totodată, criticând motivarea încheierii recurate, recurentul-petent a susţinut că instanţa nu a cunoscut aspecte de logică matematică şi nu a înţeles modelul matematic descris în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Recurentul-petent a mai invocat şi faptul că împotrivirea unui judecător de a se abţine atunci când este acuzat de lipsă totală de imparţialitate, fiind într-o situaţie de incompatibilitate absolută, nu determină calificarea cererii ca fiind una de recuzare, în lipsa disponibilităţii părţii în acest sens.
De asemenea, a mai susţinut că, în motivarea încheierii, instanţa a reţinut că "petentul nefiind nemulţumit de (...)", ceea ce însemnă că de fapt este mulţumit, aspect în totală contradicţie cu criticile pe care le-a formulat şi de natură a atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurentul-petent a arătat că recursul declarat în Dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost declarat având în vedere nelegala transformare în recuzare a incompatibilităţii absolute a unor magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 53 alin. (1) C. proc. civ. are o legătură cu soluţionarea cauzei.
A subliniat că incompatibilitatea a fost transformată de către judecători într-o recuzare, prin încălcare principiului disponibilităţii părţilor, întrucât nu a formulat niciodată o cerere de recuzare şi, prin urmare, în opinia sa, sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Totodată, a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că instanţa nu a explicat/motivat, în mod efectiv, de ce a invocat aceste dispoziţii legale şi în ce constă lipsa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei.
A apreciat că în speţă este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu cuprinde nicio motivare din punctul de vedere al dreptului material.
De asemenea, în opinia recurentului-petent, toate referirile la Decizia nr. 82/2018 a Curţii Constituţionale nu au legătură cu cauza, iar motivarea încheierii atacate este dovada lipsei de stăpânire a raţionamentului logico-matematic, ce reprezintă baza raţionamentului juridic.
4. Apărările formulate în cauză:
Intimata Academia de Studii Economice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Astfel, a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod corect că excepţia invocată nu are legătură cu cauza, arătând că, în realitate, recurentul-petent critică modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere, nefiind mulţumit de condiţiile prevăzute de legiuitor pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă recuzarea.
Totodată, a apreciat că nu pot fi primite susţinerile recurentului-petent referitoare la faptul că instanţa nu ar fi explicat/motivat, în mod efectiv, aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât, contrar susţinerilor recurentului-petent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul că nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea cauzei, în litigiul pendinte.
Intimata Academia de Studii Economice a susţinut că este corectă constatarea instanţei cu privire la faptul că referirea făcută de către recurentul-petent la dispoziţiile constituţionale este formală şi, de asemenea, că nu pot fi primite criticile acestuia referitoare la lipsa stăpânirii raţionamentului logico-matematic în motivarea încheierii recurate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:
Prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de către intimata Academia de Studii Economice, Înalta Curte a dispus respingerea acesteia, potrivit menţiunilor din practicaua prezentei decizii, prin trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale.
Examinând cererea de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
În dezvoltarea motivelor de recurs, criticând încheierea atacată prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-petent A., în esenţă, a susţinut că aceasta a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu încălcarea normelor de procedură a căror nesocotire atrage nulitatea hotărârii, precum şi a normelor de drept material, iar motivarea instanţei cuprinde motive contradictorii.
În ceea ce priveşte susţinerile vizând pretinsa încălcare a normelor de procedură şi a depăşirii de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin care recurentul-petent critică modul de soluţionare a cererii prin care a invocat incompatibilitatea absolută, în faţa curţii de apel, şi calificarea acesteia ca fiind una de recuzare, cu încălcarea principiului disponibilităţii şi fără a fi fost citat, Înalta Curte constată că, în realitate, partea nu aduce în discuţie aspecte ce ţin de judecata finalizată prin încheierea recurată.
Or, aceste critici nevizând încheierea atacată prin prezenta cale de atac, nu pot face obiectul analizei acestei instanţe, care este învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii prin care a fost respinsă cererea recurentului-petent de sesizare a Curţii Constituţionale.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile vizând pretinsele contradicţii din cuprinsul motivării încheierii recurate, raportat la sintagma "nefiind nemulţumit", care ar reprezenta, din punctul de vedere al recurentului-petent, o contradicţie între aspectele arătate prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi constatările instanţei, întrucât această împrejurare, pe de o parte, nu poate fi asimilată existenţei unor motive contradictorii în raţionamentul instanţei, iar, pe de altă parte, respectiva menţiune reprezintă o eroare materială, în condiţiile în care aceeaşi instanţă a reţinut că "petentul critică modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere".
Totodată, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-petent prin care acesta a susţinut existenţa legăturii între normele pretins a fi neconstituţionale şi soluţionarea cauzei, precum şi încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât aceasta nu ar fi respectat condiţia motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi nu a explicat în ce constă lipsa legăturii dintre excepţia invocată şi soluţionarea cauzei.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
Astfel, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale pentru soluţionarea cauzei cu care a fost învestită şi în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu rezolvarea litigiului aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.
Pe de altă parte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie făcute în formă scrisă şi motivate, iar lipsa unei motivări concrete a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în care partea să indice aspectele care determină admisibilitatea unei asemenea cereri, face imposibilă verificarea de către instanţă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În speţă, prin recursul ce formează obiectul dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, recurentul-petent a criticat încheierea atacată - prin care a fost anulată ca netimbrată o cerere de recuzare x din perspectiva calificării cererii adresate curţii de apel, prin care a invocat incompatibilitatea absolută a unor magistraţi, într-una de recuzare, contrar voinţei sale.
Recurentul-petent a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
A susţinut că acest text este unul ambiguu, ceea ce, în opinia sa, determină ambiguitatea tratării tuturor recursurilor întemeiate pe aceste dispoziţii legale, care contravin prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe celor ale art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţia României, întrucât prevăd un regim de acces la justiţie diferit în situaţii similare.
În motivarea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, recurentul-petent, folosindu-se de elemente de logică matematică, a formulat susţineri vizând caracterului ambiguu al art. 53 alin. (1) C. proc. civ. şi, totodată, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.
Contrar susţinerilor recurentului-petent, Înalta Curte constată că au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea recurată fiind motivată, din cuprinsul acesteia rezultând că instanţa nu a putut constata existenţa legăturii dintre dispoziţiile incriminate şi soluţionarea cauzei, având în vedere că recurentul-petent, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în realitate, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze procedura de soluţionare a cererii de abţinere şi condiţiile pentru declararea căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, fără a arăta în concret în ce constă contradicţia dintre normele incriminate şi dispoziţiile constituţionale.
Or, cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru ca instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia să poată aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii, vizează motivarea acesteia, partea trebuind să indice în concret în ce constă încălcarea normelor constituţionale de către dispoziţiile pretins a fi neconstituţionale, cerinţă a cărei neîndeplinire determină imposibilitatea constatării respectării condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi, implicit, a vreunei legături a normelor incriminate cu soluţionarea cauzei.
Totodată, nu pot fi primite susţinerile recurentului-petent, potrivit cărora, referirile instanţei la Decizia Curţii Constituţionale nr. 82/2018 ar fi străine de natura cauzei, având în vedere, pe de o parte, că acesta prin cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a susţinut aspecte vizând de reglementarea discriminatorie a recursului ce poate fi exercitat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, iar, pe de altă parte, aceste constatări au un caracter subsidiar celor reţinute de către instanţă cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, venind în completarea acestora.
În ceea ce priveşte invocarea şi în acest recurs a încălcării prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul-petent nu a arătat în ce mod instanţa care a pronunţat încheierea atacată a încălcat aceste dispoziţii şi, prin urmare, aceste susţineri nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte apreciază că, în mod legal şi temeinic s-a apreciat că, în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.2.2.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2020.
GGC - NN