Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2019
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului laşi la data de 28.09.2016, A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 617.077 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite de reclamantă în vederea executării sentinţei penale nr. 74/27.01.2016, pronunţată de Judecătoria Vaslui şi a contractului de tranzacţie încheiat cu părţile civile, precum şi la plata contravalorii dobânzii legale conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, calculată de la data plăţii despăgubirilor şi până la recuperarea întregii sume.
Prin sentinţa civilă nr. 185/07.02.2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, în favoarea Tribunalului Vaslui, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect despăgubiri, în raport de dispoziţiile art. 107 şi art. 115 alin. (1) C. proc. civ.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.
Prin sentinţa nr. 1315/06.11.2017, Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 17.076,42 RON cu titlu de despăgubiri materiale la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii către cele trei unităţi spitaliceşti (Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie laşi - 550 RON în 07.06.2016; Spitalului Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi - 13.384,30 RON în data de 06.06.2016 şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui - 3.142,12 RON în data de 07.06. 2016) până la data plăţii efective, precum şi suma de 275.500 RON cu titlu de despăgubiri morale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data plăţii efective, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 4.562 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia nr. 418/31.05.2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea instanţei de apel încalcă normele dreptului material aplicabile în materia asigurărilor, întrucât, printr-o interpretare greşită, a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/2005.
Totodată, reclamanta susţine că în mod eronat instanţa de apel a pus în sarcina sa obligaţia de a face dovada prejudiciului suferit de părţile civile, dovadă care incumbă acestor părţi şi care a fost făcută în cadrul procesului penal, moment la care a fost încheiată şi tranzacţia, fiind imposibil ca asigurătorul să dovedească prejudiciul terţului, cum a statuat curtea de apel.
Reclamanta arată, totodată, că asigurătorul răspunde pentru paguba produsă de asiguratul său, astfel că, în calitate de asigurător, a suportat despăgubirile pentru prejudiciile produse de către pârâtul B., obligaţia sa derivând din raportul contractual pe care îl are cu acesta, prin încheierea poliţei RCA.
Ca atare, reclamanta susţine ca fiind inexplicabile considerentele curţii de apel cu privire la dovada prejudiciului suferit de către părţile vătămate ori civile prin fapta pârâtului, în condiţiile în care acestea au fost dovedite în dosarul penal, cu menţiunea că ei îi revine doar obligaţia să dovedească că a achitat sumele de bani stabilite prin tranzacţie, dovadă pe care a şi făcut-o prin ordinele de plată ataşate cererii de chemare în judecată.
De asemenea, reclamanta a considerat că în mod greşit instanţa de apel, fără a se raporta la legislaţia aplicabilă în materia asigurărilor şi la natura şi contextul în care s-a încheiat tranzacţia, a apreciat că aceasta nu îi este opozabilă pârâtului, în condiţiile în care a fost încheiată între recurentă şi părţile prejudiciate şi are la bază contractul RCA, semnat de pârât şi societatea de asigurare.
În motivarea solicitării de obligare a celui vinovat de producerea pagubei la restituirea sumei, recurenta s-a prevalat de reglementarea potrivit căreia în situaţia în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul poate formula o acţiune în regres împotriva asiguratului pentru simplul fapt că acesta nu a devenit creditorul terţului, aşa cum se întâmplă în cazul asigurărilor de bunuri, ci debitor al acestuia.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului.
Pârâtul a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, cât timp, prin probatoriul administrat, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciilor pentru care a plătit sumele de bani a căror recuperare o pretinde prin cererea dedusă judecăţii, deşi sarcina probei îi revenea.
6. Procedura de filtru
Raportul a fost întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, constatându-se că, în principiu, criticile se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 2 octombrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 4 decembrie 2019.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În drept, dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., cu denumirea marginală "Sarcina probei" prevăd următoarele: Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Statuând cu privire la obligaţia părţii care face o susţinere de a o dovedi, dispoziţiile legale menţionate au în vedere condiţiile prevăzute de lege necesar a fi dovedite de partea reclamantă în raport de specificul acţiunii deduse în concret judecăţii.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamanta, în calitate de asigurător de răspundere civilă, a dedus judecăţii o acţiune în despăgubire îndreptată împotriva pârâtului, în calitate de asigurat, întemeiată pe dispoziţiile art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 136/1995.
Dispoziţiile legale menţionate prevăd că asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, printre altele, şi în cazul în care: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Aşa fiind, reclamanta avea sarcina de a dovedi, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 C. proc. civ., faptul plăţii sumelor stabilite cu titlu de despăgubire şi faptul că despăgubirile au fost stabilite în vederea acoperirii prejudiciilor care au rezultat în urma comiterii de către pârât a uneia dintre faptele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate.
Ori, conform lucrărilor dosarului, reclamanta a dovedit plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri (prin extrasele de cont depuse la dosar), precum şi faptul că aceste despăgubiri au avut ca scop acoperirea prejudiciilor cauzate prin accidentul de care se face vinovat pârâtul B., comis de acesta în timpul săvârşirii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Anume, s-a dovedit că prin sentinţa penală nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (definitivă prin decizia penală nr. 394/19.05.2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori), inculpatul B. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. şi de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., pentru toate infracţiunile cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Cât priveşte latura civilă a cauzei penale, este de observat că a fost soluţionată de instanţa penală, părţile vătămate şi părţile civile înţelegând să se îndrepte cu cereri în despăgubire, în condiţiile legii, direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, adică împotriva reclamantei.
Astfel, potrivit sentinţei penale mai sus menţionate, nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (rămasă definitivă), în temeiul art. 23 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. civ., au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile, persoane fizice, C., D., E., F., G. şi H. şi s-a luat act de tranzacţia intervenită între acestea şi asigurătorul de răspundere civilă delictuală S.C. A. S.A. - Sucursala Vaslui, tranzacţia constituind dispozitivul sentinţei penale.
Totodată, prin aceeaşi hotărâre, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de spitalizare avansate de părţile civile, unităţi spitaliceşti, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie laşi, Spitalul Clinic de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349, art. 1381, art. 1386, art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 49-50 şi art. 54-55 din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 23 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA.
Dovedirea cuantumului despăgubirilor cuvenite părţilor vătămate ori părţilor civile, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., este în sarcina acestor părţi, vătămate ori civile, care au a proba întinderea prejudiciilor ce le-au fost produse prin accident, în contradictoriu cu persoana responsabilă de producerea pagubei (pârâtul) şi cu asigurătorul (reclamanta), în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare al tuturor părţilor.
O atare sarcină a probei nu incumbă părţii reclamante care, în calitate de asigurător, răspunde doar în temeiul contractului de asigurare şi în limitele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 136/1995 (în acest sens dispoziţiile deciziei RIL nr. 1/2005 a ÎCCJ).
În speţă, observând împrejurarea că între asigurătorul de răspundere civilă delictuală (reclamanta) şi părţile vătămate - persoane fizice din procesul penal a intervenit o tranzacţie, contestată însă de către pârât, prima instanţă, reţinând inopozabilitatea tranzacţiei faţă de acesta, a dispus, în raport de probatoriile administrate în procesul pendinte cu privire la întinderea prejudiciilor şi la cuantumul despăgubirilor datorate efectiv de pârât persoanelor fizice, sens în care a admis, în parte, cererea în despăgubire formulată de reclamantă (pentru suma de 17.076,42 RON, în loc de 600.000 RON, cum se statuase prin tranzacţie).
Cât priveşte chestiunea opozabilităţii tranzacţiei, Înalta Curte constată că nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, întrucât critica a fost invocată de reclamantă omisso medio, aceasta neînţelegând să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe.
În ceea ce priveşte sumele plătite în plus de către reclamantă către părţile vătămate sau civile - persoane fizice, în baza tranzacţiei de care s-a luat act prin hotărârea penală, prima instanţă a reţinut că părţile interesate au a se desocoti pe cale separată.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite părţilor civile - unităţi spitaliceşti, prima instanţă a statuat că acesta a fost stabilit prin sentinţa penală nr. 74/27.01.2016 a Judecătoriei Vaslui (în sumă de 17.077 RON), sens în care a reţinut că reclamanta este îndrituită la recuperarea de la pârât, în integralitate, a sumelor de bani plătite cu acest titlu.
Aşa fiind, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată de instanţa de apel cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă, a casa decizia recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
În rejudecare, instanţa de apel are a se pronunţa, cu respectarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., asupra apelului declarat de pârâtul B., cu luarea în considerare a considerentele reţinute de prima instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A., cu sediul în Bucureşti, Aleea x, sector 1 şi cu domiciliul ales la SCA I., cu sediul în Bucureşti, Bv. Naţiunilor Unite nr. 5, sector 5 împotriva deciziei nr. 418 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., cu domiciliul în judeţul Vaslui şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat J., în Vaslui, judeţul Vaslui.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 decembrie 2019.