Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin Sentinţa penală nr. 1437 din data de 19.06.2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 36 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) din C. pen., respectiv la art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea pe o durată de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, a drepturilor: de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

Conform art. 38 alin. (2) din C. pen., s-a constatat că cele două infracţiuni săvârşite de inculpată se află în concurs formal.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (3 luni închisoare), rezultând pedeapsa finală de 1 (unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare.

În raport cu art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 1 an, a drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., pedeapsa complementară rezultantă aplicată se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În raport cu art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatei, pe lângă pedeapsă principală rezultantă, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie se va executa în caz de revocare/anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi dispunerii executării pedepsei principale.

În baza art. 91, 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante cu închisoarea şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În conformitate cu art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei să execute în cursul termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau Tribunalul Specializat Cluj.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie, urmând a se aplica regulile stării de recidivă sau de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă, urmând a se aplica regulile stării de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă fiind executată în regim de detenţie; revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei în ipoteza nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse.

În baza art. 81 alin. (2) din C. proc. pen., s-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, prin reprezentant legal B., a declarat că nu doreşte să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a constatat că persoanele vătămate Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Poliţia Română - I.P.J. Cluj nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.050 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 50 RON - în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii).

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului din oficiu, C., în sumă de 230 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpata A., în calitate de medic şef al secţiei UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, a determinat-o - prin emiterea unei dispoziţii scrise la data de 20.10.2016 şi prin dispoziţia verbală telefonică repetată din data de 22.10.2016, în pofida avertizării adresate de organele de poliţie şi de procuror în privinţa împiedicării cercetărilor penale şi favorizării făptuitorului - pe asistenta medicală D., aflată în raporturi de subordonare faţă de inculpată, ca la data de 22.10.2016, în timpul nopţii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în calitate de persoană responsabilă de recoltarea, la solicitarea poliţiei, a probelor biologice de sânge de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, potrivit art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 1 - 3 şi 9 din Ordinul M.S. nr. 1512/2013, să refuze recoltarea probelor de la martorii E. şi F., depistaţi în traficul rutier sub influenţa băuturilor alcoolice şi prezentaţi la unitatea medicală la orele 1:20, respectiv 5:00, deşi refuzul era interzis expres de actele normative menţionate, cu consecinţa vătămării intereselor legitime ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, ale Poliţiei Române - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, constând în crearea unui blocaj în cooperarea interinstituţională şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor de serviciu stabilite prin lege, şi cu consecinţa îngreunării, iar apoi a împiedicării cercetărilor penale şi tragerii la răspundere penală a celor doi şoferi.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatei A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi de instigare la abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în condiţiile art. 38 alin. (2) din C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte contribuţia inculpatei la săvârşirea faptelor, iar pe de altă parte, criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii acesteia şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, apreciind că în favoarea inculpatei se justifică reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. şi că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia în regim de detenţie, respectiv, prin aplicarea art. 91 şi urm. din C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, prin reprezentant legal, B., a declarat că nu doreşte să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată şi că persoanele vătămate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Poliţia Română - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1437 din 19 iunie 2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a declarat apel inculpata A.

Prin Decizia penală nr. 1450/A din data de 6 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 1437/19.06.2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a desfiinţat-o numai referitor la soluţia privind infracţiunea prev. de art. 47 rap. la art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa rezultantă şi judecând:

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. de sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care a fost condamnată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum şi pedeapsa complementară şi accesorie.

În baza art. 91, art. 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În conformitate cu art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei ca în cursul termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau a unei instituţii de cult.

S-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, conform art. 96 din C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Inculpata A. s-a aflat la conducerea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) - SMURD a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca din luna ianuarie 2013, având, potrivit fişei postului, responsabilitatea de a cunoaşte şi aplica legislaţia în vigoare, precum şi de a conduce activitatea secţiei în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În contextul unor nemulţumiri legate de numărul tot mai mare de solicitări de recoltare a mostrelor biologice venite din partea poliţiştilor, inculpata a întocmit la începutul lunii octombrie 2016, adresa înregistrată la nivelul UPU - SMURD sub numărul 863/03.10.2016, înaintată conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Direcţiei de Sănătate Publică Cluj şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cuprinsul căreia a arătat că, potrivit legislaţiei Ministerului Sănătăţii, obligaţia UPU- SMURD este de a recolta probe biologice doar de la persoane vătămate din accidente rutiere sau implicate în această vătămare, care necesită asistenţă medicală de urgenţă şi internare, aşa încât se impune ca celelalte categorii să fie rezolvate de către IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre aceste instituţii.

Ulterior acestui demers, inculpata a elaborat, în mod unilateral, la data de 20.10.2016, o procedură care indica situaţiile în care personalul medical din cadrul UPU - SMURD poate recolta probe biologice de sânge, din conţinutul acesteia rezultând faptul că nu se vor recolta probe de sânge, la solicitarea poliţiei, de la persoane care nu au fost implicate în accidente de circulaţie. Totodată, inculpata a elaborat şi un Formular de confirmare a instruirii, având acelaşi conţinut şi care a fost transmis în secţie prin grija asistentei şefe G.

Formularul în discuţie a fost predat martorei D., care a intrat în serviciu la data de 21 octombrie 2016, iar aceasta a semnat de luare la cunoştinţă.

În data de 22.10.2016, în jurul orei 01:00, numitul E. a fost depistat în trafic de către organele de poliţie conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. E. a fost prezentat la UPU Cluj-Napoca de către agenţii de poliţie rutieră pentru a i se recolta probe biologice însă, asistenta medicală D. le-a comunicat că există o dispoziţie dată de şefa secţiei, A., prin care i se interzicea să recolteze probe biologice de sânge dacă şoferii nu erau implicaţi în accidente de circulaţie, aspect confirmat de medicul şef de tură H., chiar şi după contactarea telefonică a inculpatei.

Deşi inculpata a fost contactată de procurorul de serviciu, aceasta a solicitat asistentei medicale să respecte indicaţiile iniţiale.

În perioada de timp cât poliţiştii s-au aflat în cadrul UPU, li s-a comunicat faptul că, potrivit indicaţiilor venite de la inculpată, recoltarea de probe biologice de sânge în astfel de situaţii ar trebui să fie făcută de IML Cluj-Napoca, motiv pentru care trebuie să se deplaseze la sediul acestei unităţi medico-legale. Ca atare, poliţiştii s-au deplasat şi la IML Cluj-Napoca, însă nu au reuşit să obţină recoltarea probelor biologice de sânge, întrucât nu era vreo persoană în acel loc.

Într-un final, la sugestia inculpatei, martora D. le-a predat poliţiştilor, în baza unui proces-verbal, o trusă standard de recoltare a probelor biologice de sânge, în scopul ca oamenii legii să se deplaseze la o altă unitate medicală, unde să fie recoltate probele biologice. Aceştia s-au deplasat, atât la I., cât şi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, însă nu au reuşit să obţină recoltarea de probe biologice de sânge, întrucât personalul medical din cadrul acestor unităţi medicale nu mai fusese confruntat cu această procedură şi nu cunoştea modalitatea concretă în care trebuie să procedeze.

După ce au constatat că demersurile lor de recoltare a probelor biologice de sânge sunt zadarnice, cei trei poliţişti s-au deplasat la sediu, unde au întocmit actele necesare, în conţinutul cărora au expus firul evenimentelor din acea noapte.

Cercetările care au avut ca obiect comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., de către martorul E., s-au desfăşurat în cadrul Dosarului penal nr. x/2016 însă, pe fondul lipsei probelor biologice de sânge (esenţiale pentru tragerea la răspundere penală), prin ordonanţa din data de 27.12.2016 s-a dispus clasarea cauzei.

În aceeaşi noapte de 21/22.10.2016, câteva ore mai târziu, respectiv la 04:35, organele de poliţie au prezentat la UPU pe martorul F., surprins în trafic având o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă martora D. le-a comunicat că decizia ei de a refuza recoltarea probelor biologice de sânge nu se schimbă, pe fondul poziţiei exprimate mai devreme de inculpata A., motiv pentru care, la ora 05:15, între aceasta şi poliţist a fost încheiat un nou proces-verbal în baza căruia martora i-a predat o trusă de recoltare, cu ajutorul căreia să recolteze probe biologice la altă unitate spitalicească (deşi poliţistul îi comunicase asistentei medicale că demersurile iniţiale de la I. şi Spitalul Militar au eşuat).

După primirea trusei standard de recoltare a probelor biologice de sânge şi pe fondul ineficienţei deplasării la alte unităţi medicale în vederea recoltării probelor biologice de sânge, poliţiştii s-au deplasat la sediu unde au întocmit actele necesare, în conţinutul cărora au expus firul evenimentelor.

Cercetările care au avut ca obiect comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., de către martorul F., s-au desfăşurat în cadrul Dosarului penal nr. x/2016 însă, pe fondul lipsei probelor biologice de sânge (esenţiale pentru tragerea la răspundere penală), prin ordonanţa din data de 27.12.2016 s-a dispus clasarea cauzei.

Motivele de apel formulate de inculpată, vizând condamnarea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, respectiv: lipsa calităţii de funcţionar public a asistentei medicale D.; inaplicabilitatea în cauză a legislaţiei primare (art. 190 alin. (8) din C. proc. pen., art. 88 alin. (1) lit. a) şi art. 25 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002), întrucât aceasta vizează conduita organului judiciar, încălcarea legislaţiei secundare, care este reprezentată de Ordinul comun al MS şi MJ nr. 255/1134C/2000 (care este aplicabil în cauză şi de care instanţa de fond a făcut abstracţie, făcând referire la dispoziţiile cuprinse în Ordinul MS nr. 1512/2013 şi nr. 1192/2004), neputând constitui temei pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, în raport de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016; caracterul ilicit al acţiunii organelor de urmărire penală, întrucât la data solicitărilor de a se recolta probe biologice de la cei doi conducători auto, nu era emisă ordonanţa de începere a urmăririi penală, au fost respinse de instanţa de apel.

În concret, instanţa de apel a reţinut că asistenta medicală D. avea calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 175 alin. (1) lit. b) teza finală din C. pen., cerută de lege subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu.

În acest sens s-a arătat că, potrivit criteriilor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Deciziile nr. 26/2014 şi nr. 8/2016, dar şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, asistenta medicală exercita o funcţie în cadrul unui sistem public care este finanţat din fonduri publice.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interpretat sintagma "funcţie publică de orice natură" în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen. ca definind "o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ şi că noţiunea de funcţionar public este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", invocând Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 a Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din C. pen.. Instanţa supremă a reţinut totodată, că sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen. poate fi determinată pe baza a două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică.

În Decizia nr. 26/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - a reţinut că dispoziţiile cuprinse în art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "medicul nu este funcţionar public" nu sunt de natură să conducă la excluderea acestuia din sfera funcţionarilor publici reglementată de C. pen., textul referindu-se exclusiv la "natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său".

În ceea ce priveşte asistentul medical, s-a arătat că dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical (preluând dispoziţii din legislaţia anterioară) cuprind o reglementare similară cu cea din Legea nr. 95/2006 în sensul că, "având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical şi obligaţiile fundamentale ale acestora faţă de pacienţi în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu sunt funcţionari publici"

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că argumentele prezentate în Decizia nr. 26/2014 sunt valabile şi în cazul asistentului medical, nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept care vizează interpretarea aceluiaşi text de lege, respectiv, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut faptul că martora D. a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind angajată cu contract de muncă la Spitalul clinic de urgenţă Cluj-Napoca şi totodată, că era asistenta responsabilă de tură în noaptea din 21/22 octombrie 2016, având potrivit fişei postului, responsabilitatea de a recolta, la cererea poliţiei, probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

În ceea ce priveşte condiţia privind îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii, aşa cum este impusă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, instanţa de apel a reţinut că norma din legislaţia primară se regăseşte în cuprinsul art. 190 alin. (8) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (lege organică) şi art. 88 alin. (1) lit. a) şi art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care impun personalului medical obligaţia de a recolta în cel mai scurt timp probe de sânge de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, la solicitarea organelor de poliţie, acestea fiind suficient de precise, iar normele din legislaţia secundară vin doar să detalieze conţinutul art. 190 alin. (8) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi care este emisă în aplicarea dispoziţiilor relevante din O.U.G. nr. 195/2002.

Faptul că dispoziţia emisă de inculpată, în sensul că Unitatea de Primiri Urgenţe va recolta probe de sânge doar de la şoferii implicaţi în accidente de circulaţie cu victime nu a avut o bază legală rezultă din următoarele:

Potrivit art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. recoltarea probelor biologice se face de către un medic asistent medical sau de către o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.

Art. 88 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că recoltarea se face în prezenţa unui poliţist rutier, în condiţiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. în: a) interiorul unităţilor de asistenţă medicală autorizată; b) în ambulanţă; c) în interiorul unităţilor medico-legale, iar alin. (12) din acelaşi articol prevede că recoltarea se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c), iar) art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că Ministerul Sănătăţii elaborează norme cu privire la prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aceste norme elaborate în temeiul art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 se regăseau, la data săvârşirii faptelor, în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1512/2013, modificat prin Ordinul nr. 1192/2014.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordinul M.S. nr. 1512/2013 modificat, recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei (...), se poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizată sau în instituţii medico-legale de către personalul medical care are aviz valabil de practică.

Conform art. 3 din acelaşi ordin, recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier este asimilată urgenţelor medicale şi nu poate fi refuzată de către personalul medical. Totodată, potrivit art. 9 recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se va face în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului rutier sau a împrejurării care impune recoltarea acestora.

Din interpretarea textelor de lege enunţate rezultă că prelevarea probelor de sânge reprezintă o obligaţie pentru toate unităţile sanitare şi, mai mult, constituie urgenţă medicală şi trebuie făcută în cel mai scurt timp posibil.

Cu privire la susţinerile apărării în sensul că judecătorul fondului în mod nelegal a înţeles să aplice legislaţia secundară şi că dispoziţiile legale ce cuprind norme de reglementare primară ar impune obligaţii şi ar reglementa exclusiv activitatea organului de urmărire penală, instanţa de apel a constatat că textele invocate se referă la o atribuţie a cadrelor medicale.

Referitor la susţinerea inculpatei în sensul că procedura instituită în cadrul secţiei UPU a avut la bază art. 19 alin. (1), art. 33 alin. (1) din Ordinul comun al MJ şi al M.S. nr. 255/1134/C/2000 potrivit cărora recoltarea se face de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă doar dacă nu este posibil la IML, pe de o parte, s-a arătat că din analiza acestor dispoziţii reiese însă, că se aplică doar în cazul expertizelor medico-legale, deci nu sunt incidente în cauză, iar pe de altă parte, că în adresa comunicată de inculpată către instituţiile menţionate, se face referire la Ordinele nr. 1512/2013 şi nr. 1192/2014, aplicabile în speţă ca norme de legislaţie secundară în care sunt arătate condiţiile de aplicare a normelor regăsite în legislaţia primară.

În consecinţă, s-a reţinut că prin refuzul asistentei medicale D. de a recolta mostre biologice de la martorii E. şi F., depistaţi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice, au fost încălcate norme din legislaţia primară, care au fost detaliate prin legislaţia secundară, activitatea inculpatei de determinare a asistentei medicale la această conduită, circumscriindu-se infracţiunii de instigare la abuz în serviciu pentru care a fost trimisă în judecată.

Împrejurarea că inculpata a dat cu ştiinţă o dispoziţie care încalcă prevederile legale rezultă din faptul că aceasta a stabilit o regulă care nu se regăseşte în dispoziţiile legale enunţate, adoptând o procedură sui generis fără a ţine seama de prevederile Regulamentului intern al spitalului, în sensul de a solicita opinia colectivului de medici şi fără a analiza legislaţia relevantă.

Deşi inculpata în calitate de şef secţie UPU a emis şi transmis către Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj-Napoca, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj şi către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, la data de 3.10.2016, Adresa nr. x prin care susţinea că potrivit unei dispoziţii din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1512/2013 obligaţia personalului UPU era aceea de a recolta probe de sânge la cererea poliţiei exclusiv de la persoanele implicate în accidente de circulaţie rutieră, aceasta nu a aşteptat un răspuns şi a implementat procedura, cu toate că pe o durată de aproximativ 10 ani, recoltarea probelor biologice s-a făcut fără o diferenţiere între şoferii implicaţi sau nu în accidente de circulaţie.

Răspunsul comunicat la data de 31.10.2016 de MAI-Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a fost în sensul că "recoltarea mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei reprezintă o obligaţie profesională a cadrelor medicale din cadrul tuturor unităţilor sanitare inclusiv a IML (...)".

Faptul că inculpata a identificat unele disfuncţionalităţi în activitatea UPU, determinate de numărul mare de cereri ale organelor de poliţie, nu a avut nicio justificare legală pentru schimbarea procedurii pe care a aplicat-o anterior, iar pentru găsirea unei soluţii, o consultare cu instituţiile medicale abilitate şi cu organele de urmărire penală ar fi condus la un rezultat care să fie concordant atât cu situaţia identificată, cât şi cu dispoziţiilor legale.

Relevant sub acest aspect este faptul că, în urma întâlnirii ce a avut loc la data de 24.10.2016 la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, la care au participat reprezentanţi ai DSP Cluj, IPJ Cluj, IML Cluj şi inculpata A., Direcţia de Sănătate Publică a organizat activităţile de prelevare a probelor biologice în cazul persoanelor care nu prezintă urgenţă medico-chirurgicală, printr-o decizie potrivit căreia la unitatea de primiri urgenţe nu se mai recoltează probe biologice de la şoferii neimplicaţi în accidente rutiere.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că activitatea inculpatei A. constând în emiterea dispoziţiei scrise din data de 21.10.2016 (acţiune), prin care aceasta, în calitate de şefă a secţiei UPU-SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, a instruit personalul aflat în subordine să refuze recoltarea de mostre biologice de la persoanele neimplicate în accidente rutiere, decizie reiterată verbal către asistenta medicală D. în noaptea de 21/22.10.2016, cu toate că potrivit prevederilor legale în vigoare exista obligaţia personalului medical de a recolta respectivele probe, se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că fapta a fost comisă cu intenţie indirectă întrucât, deşi inculpata nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, respectiv vătămarea intereselor legitime ale unor persoane.

Vătămarea intereselor legitime presupune împiedicarea exercitării unor obligaţii şi valorificării unor drepturi de către instituţiile care au datoria de a apăra interesele generale ale societăţii.

Astfel, în urma activităţii inculpatei, organele de urmărire penală (Poliţia şi Ministerul Public) au fost puse în imposibilitatea îndeplinirii obligaţiei prevăzute în art. 306 din C. proc. pen. şi în art. 131 din Constituţie, de identificare a persoanelor care au comis infracţiuni şi de tragere la răspundere penală a acestora, de apărare a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Totodată interesele legitime ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca au fost afectate prin aceea că unitatea sanitară a fost împiedicată să-şi îndeplinească obligaţiile instituite prin art. 190 alin. (8) din C. proc. pen., art. 88 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, de a-şi da concursul la strângerea probelor în vederea stabilirii condiţiilor necesare tragerii la răspundere penală a şoferilor surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului şi să contribuie în acest fel la înfăptuirea actului de justiţie în temeiul art. 34 din C. proc. pen.

Referitor la susţinerea apărării în sensul că, nefiind emisă o ordonanţă de începere a urmăririi penale, solicitarea organelor de poliţie de prelevare a probelor biologice de la şoferii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice nu era una licită, instanţa de apel a apreciat că este neîntemeiată, întrucât în cauză a existat un proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, iar strângerea probelor relevante trebuia să se facă în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, s-a arătat că nu se poate reţine că ordonanţa de clasare referitoare la martora D. şi reţinerea unei cauze justificative în ceea ce o priveşte pe aceasta are autoritate de lucru judecat în aceasta cauză, poziţia subiectivă a inculpatei fiind analizată distinct de cea a persoanei favorizate. Cauza justificativă reglementată de art. 21 alin. (2) din C. pen. nu poate fi invocată decât de persoana căreia i se impune o anumită obligaţie de către autoritatea competentă; ori în cauză, nu inculpata este cea căreia i s-ar fi impus o anumită obligaţie. Prin urmare, s-a apreciat că nu poate fi reţinută cauza justificativă prevăzută de art. 21 alin. (2) din C. pen.

Pe de altă parte, s-a arătat că dispoziţia inculpatei era în totală contradicţie cu prevederile legale, atribuţiile de serviciu erau clar precizate în legislaţia incidentă, iar împrejurarea că în ordonanţa prin care s-a dispus clasarea faţă de asistenta medicală se reţine că ordinul dat de inculpată nu era vădit ilegal, nu poate răsturna situaţia de fapt care rezultă din probele administrate, astfel cum a fost expusă de prima instanţă.

Analizând motivele de apel formulate de inculpată cu privire la condamnarea pentru infracţiunea de instigare la favorizarea făptuitorului, instanţa de apel a reţinut că această infracţiune constă în ajutorul material sau moral, direct sau indirect dat unui făptuitor fără o înţelegere stabilită înainte sau concomitent săvârşirii faptei în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, executării unei pedepse ori măsuri privative de libertate.

În cazul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, situaţia premisă constă în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, favorizarea infractorului fiind o infracţiune care are un caracter subsecvent.

Infracţiunea se realizează prin ajutorul pe care autorul acesteia îl dă unei alte persoane, care are calitatea de făptuitor şi care a comis o faptă prevăzută de legea penală. Ajutorul trebuie să survină, în timp, după comiterea faptei principale, nefiind necesar să se fi început urmărirea penală în cauza în care se cercetează această faptă.

În consecinţă, autorul infracţiunii de favorizare trebuie să aibă reprezentarea faptului că ajută o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi anume un făptuitor.

Totodată, actele de ajutor trebuie să fie de natură, să fie apte de a îngreuna, de a împiedica cercetările, tragerea la răspundere penală sau executarea pedepsei.

S-a apreciat că acţiunea inculpatei de a emite o dispoziţie prin care a instruit personalul UPU să refuze recoltarea de mostre biologice de la persoane neimplicate în accident rutier, precum şi interdicţia expresă adresată asistentei D. în noaptea de 21/22.10.2016, de a preleva mostrele biologice, nu s-au făcut în scopul prevăzut de lege şi anume acela de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală şi, în consecinţă, că nu este întrunită una din condiţiile de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Din modalitatea în care se reţine săvârşirea faptei de către inculpată nu rezultă să fi avut reprezentarea, să fi dorit sau acceptat că cercetările penale vor fi îngreunate, nu a existat nicio legătură subiectivă între aceasta şi persoanele care au comis fapta prevăzută de legea penală, mai ales că indicaţiile sale au fost în sensul de a redirecţiona organele de poliţie către Institutul de Medicină Legală, solicitând punerea la dispoziţia lor a trusei medicale.

În acelaşi timp, "ajutorul" nu a fost dat ulterior comiterii faptei prevăzute de legea penală, dispoziţia şi procedura stabilită cu cadrele medicale fiind anterioară, aceasta având un caracter general, nefiind dovedit scopul prevăzut de art. 269 din C. pen.

În consecinţă, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de instigare la favorizarea făptuitorului, instanţa de apel a dispus achitarea inculpatei de sub învinuirea de a fi săvârşit această infracţiune.

Referitor la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., instanţa de apel a arătat că prima instanţă a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., reţinând în mod justificat în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., astfel că pedeapsa a fost stabilită proporţional cu gravitatea faptei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 şi urm. din C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi că este singura modalitate de executare a pedepsei în condiţii neprivative de libertate, care poate fi aplicată din punct de vedere legal.

Împotriva Deciziei penale nr. 1450/A din data de 06 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie inculpata A.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpata A., prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, că sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prev. de art. 297 din C. pen. nu există, deoarece persoana instigată, respectiv, martora D., nu are calitatea de funcţionar public.

S-a susţinut că, în ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al infracţiunii de instigare la abuz în serviciu constă în activitatea de determinare a unui funcţionar public pentru ca acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească prin încălcarea legii.

În speţa dedusă judecăţii, persoana instigată, D., este angajată în organigrama Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, în profesia de asistent medical şi îndeplinea funcţia de asistent şef-tură. Aceasta este supusă rigorilor O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care la art. 10 prevede imperativ că:

"Având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical şi obligaţiile fundamentale ale acestora faţă de pacienţi în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu sunt funcţionari publici".

Faţă de aceste argumente, în opinia apărării, raţionamentul logico-judiciar al instanţelor de fond şi de apel nu are suport în legislaţia naţională, fiind contrar dispoziţiilor O.U.G. nr. 144/2008, care statuează în mod imperativ faptul că asistentul medical nu poate fi considerat funcţionar public şi nici nu va putea fi asimilat funcţionarului public, conform legii.

De asemenea, s-a susţinut că asimilarea asistentului medical în categoria funcţionarului public în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., prin raportare la Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală -, nu poate fi primită, având în vedere că în considerentele acestei decizii instanţa supremă reţine în mod clar şi neechivoc faptul că:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014, a stabilit că "expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din C. pen.", însă argumentele reţinute de către instanţa supremă în considerentele deciziei anterior menţionate nu pot privi situaţia medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, deoarece îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din C. pen. se analizează pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele legale speciale ce îi reglementează statutul ".

Prin urmare, având în vedere că, în speţa dedusă judecăţii, subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu este un asistent medical a cărui activitate este organizată în baza unei legi speciale, respectiv O.U.G. nr. 144/2008, asupra căreia instanţa supremă nu a pronunţat nicio decizie prin care să fie încadrat acest personal în sfera categoriei funcţionarilor publici, astfel cum aceştia sunt definiţi de dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Cod, instanţele de fond şi de apel au adăugat nepermis la lege - cu trimitere la disp. art. 10 din O.U.G. nr. 144/2008 - încadrând asistentul medical în categoria funcţionarului public.

Mai mult decât atât, speţa invocată prin similitudine de către instanţa de apel - Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu este aplicabilă în cauza de faţă şi prin raportare la "beneficiarul serviciului public de sănătate" care "nu poate fi lăsat neprotejat de legea penală", existând o diferenţă majoră între "beneficiarul serviciului public de sănătate" la care face trimitere instanţa supremă în considerentele Deciziei nr. 26/2014 - respectiv protejarea pacientului - şi "beneficiarul serviciului public de sănătate" din speţa dedusă judecăţii, care nu are calitatea de pacient în sensul art. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului care prevede că a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate; (...)". În cauza de faţă, beneficiarul serviciului public medical este un conducător auto căruia nu i s-a încălcat niciun drept, întrucât nu a solicitat să îi fie prestat niciun serviciu medical din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primiri Urgenţe.

S-ar putea considera că beneficiarul serviciului medical, este organul de cercetare penală care a solicitat recoltarea unei probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta nu are calitatea specială cerută de lege, respectiv cea de pacient, supusă analizei prin Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În aceste condiţii, cu atât mai mult, instanţa de apel nu avea posibilitatea legală de a aplica prin similitudine dispoziţiile deciziei instanţei supreme la speţa dedusă judecăţii.

În continuare, apărarea a susţinut că fapta de instigare la abuz în serviciu nu există, raportat la norma legală pretins încălcată de inculpată. În acest sens, s-a arătat că prin Ordinul MJ/MS nr. 255/1134C/2000 au fost aprobate Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, norma legală aplicându-se cu prioritate în speţa dedusă judecăţii, textul legal statuând în mod clar şi fără echivoc asupra instituţiilor medicale care sunt îndrituite şi au obligaţia recoltării probelor biologice. În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Ordinul MJ/MS nr. 255/1134C/2000 care prevăd că:

"În vederea efectuării expertizei medico-legale pentru a stabili intoxicaţia etilică, recoltarea sângelui necesar pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituţiilor de medicină legală sau, dacă acest lucru nu este posibil, în alte unităţi sanitare de la toate persoanele aduse de organele competente, cu respectarea normelor metodologice privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice" şi ale art. 19 alin. (1) din acelaşi Ordin:

"Examinările medico-legale dispuse de instanţele de judecată sau de organele de urmărire penală se efectuează de regulă la sediul instituţiilor de medicină legală sau, în caz de urgenţă, la sediul unităţilor sanitare unde persoana implicată se află imobilizată".

Ulterior, din cauza inexistenţei unui cadru legislativ care să permită recoltarea probelor biologice şi în cadrul celorlalte unităţi medicale, legiuitorul a intervenit, tot prin legislaţie secundară, fiind edictate normele speciale care permit şi celorlalte unităţi medicale să procedeze la recoltarea probelor biologice, sens în care au fost adoptate mai întâi Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013 şi apoi Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1192/2014.

Însă, textul legal iniţial, respectiv Ordinul MJ/MS nr. 255/1134C/2000, prevede că recoltarea probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituţiilor de medicină legală sau, dacă acest lucru nu este posibil, în alte unităţi sanitare.

Or, coroborarea celor două texte legale anterior menţionate - art. 19 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din Ordinul nr. MJ/MS nr. 255/1134C/2000 - converg spre aceeaşi concluzie, respectiv legalitatea procedurii dispuse de inculpată prin Adresa nr. x/03.10.2016, înregistrată la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca sub nr. x/04.10.2016, prin care, în vederea degrevării activităţii U.P.U., s-a instituit ca şi procedură recoltarea probelor biologice doar de la persoanele vătămate ori implicate în accidente rutiere cu victime.

Astfel, la pag. 65 din hotărârea apelată, judecătorul fondului reţine fără echivoc că, pe lângă recoltarea probelor de sânge, s-a solicitat şi examinarea clinică a conducătorilor auto "(...) instanţa observă în primul rând faptul că în ambele cazuri organele de cercetare penală au întocmit ordonanţe scrise prin care au dispus examinarea fizică a martorilor E. şi F. ".

Pe cale de consecinţă, rezultă cu claritate faptul că, în acord cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Ordinul MJ/MS nr. 255/1134C/2000, recoltarea probelor de sânge şi examinarea conducătorilor auto trebuia efectuată cu caracter principal doar de către I.M.L. Cluj (solicitarea examinării clinice efectuându-se numai în vederea efectuării expertizei medico legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei) şi doar în cazul în care am fi în prezenţa unor cazuri urgente generate de accidente rutiere cu victime - ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii - obligaţia recoltării probelor de sânge şi examinarea conducătorilor auto ar fi revenit, în subsidiar, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primiri Urgenţe.

Mai mult, pretinsul act nelegal a fost confirmat de către Direcţia de Sănătate Publică Cluj care, dând curs solicitării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca (exprimată prin Adresa nr. x/03.10.2016 emisă de către inculpată), prin Adresa nr. x/27.10.2016 a stabilit următoarele:

"1. Recoltarea probelor de alcoolemie în cazul persoanelor care prezintă urgenţe medico-chirurgicale, respectiv, victimele accidentelor rutiere şi şoferilor care au provocat evenimente rutiere cu victime se va efectua la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primiri Urgenţe, zilnic, inclusiv sâmbăta, duminica, sărbători legale în program 24 de ore din 24.

2. Recoltarea probelor de alcoolemie în cazul persoanelor care nu prezintă urgenţe medico-chirurgicale (cazuri exceptate de la art. 16 din Ordinul nr. 1512/2013) se va efectua la:

- Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, zilnic, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 - 14.00;

- Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Prof. Dr. O. Fodor Cluj, zilnic, inclusiv sâmbăta, duminica, sărbători legale, între orele 14:00 - 08.00".

Având în vedere că textele legale invocate anterior stabilesc fără echivoc faptul că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primiri Urgenţe - avea obligaţia recoltării de probe biologice numai de la persoanele care prezintă urgenţe medico-chirurgicale, respectiv victimele accidentelor rutiere şi şoferilor care au provocat evenimente rutiere cu victime, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu reprezentat printr-o inacţiune - respectiv refuzul recoltării probelor biologice de la un şofer care nu reprezenta o urgenţă medicală şi care nu era implicat într-un accident rutier cu victime - nu subzistă, motiv pentru care nu există nici fapta de instigare la abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei.

În continuare, apărarea a susţinut că reţinerea săvârşirii instigării la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul urmării imediate trebuie să vizeze o pagubă ori o vătămare ale unei persoane fizice sau juridice, doar şi numai, în condiţiile în care acţiunea persoanei fizice sau juridice este licită.

Atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel se reţine că prin infracţiunea pretins săvârşită de inculpată "(...) au fost afectate interesele legitime ale Poliţiei Române - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj şi ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj de a stabili şi crea condiţiile necesare pentru eventuala tragere la răspundere penală a martorilor E. şi F.".

Se poate crea o pagubă ori o vătămare unei persoane fizice sau juridice doar şi numai în condiţiile în care acţiunile întreprinse de persoana fizică sau juridică sunt licite.

Or, solicitările organelor de cercetare penală şi de urmărire penală încălcau flagrant dispoziţiile legale, motivat de faptul că la momentul prezentării la unitatea medicală în cauzele penale care formau obiectul Dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2016 nu era încă emisă o ordonanţă de începere a urmăririi penale.

Dispoziţiile C. proc. pen. instituie, ca regulă, caracterul obligatoriu al începerii urmăririi penale anterior efectuării oricăror acte de cercetare, nici un act de procedură nemaiputând fi îndeplinit în afara procesului penal, nicio probă, nemaiputând fi administrată în afara acestui cadru.

Or, la data la care organele de cercetare penală au solicitat recoltarea de probe de sânge şi examinarea clinică a conducătorilor auto, exista încheiat doar procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante - care reprezintă doar actul de sesizare al organelor de urmărire penală -, la respectivele intervale orare din noaptea de 21/22.10.2016, procurorul de serviciu neavând emisă în cele două dosare ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem care ar fi instituit cadrul procesual legal în care se pot strânge şi administra primele probe cu privire la o anumită faptă.

Având în vedere şi faptul că, în stabilirea incidenţei săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., relevanţa penală în stabilirea alcoolemiei şi reţinerea săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice o are doar prima prelevare de mostre biologice (Decizia nr. 3/12.05.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), s-a învederat că, în realitate, organul de cercetare penală şi cel de urmărire penală au solicitat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, în lipsa unei ordonanţe de începere a urmăririi penale in rem, recoltarea unei probe care, ulterior, ar fi fost exclusă din materialul probator, interesele instituţiilor statului au fost afectate tocmai prin modul de acţiune al reprezentanţilor acestora şi nicidecum prin acţiunea inculpatei, care nu a achiesat la procedurile nelegale solicitate a fi efectuate.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev.de art. 47 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea de Cameră de consiliu din data de 26 mai 2020 s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1450/A din data de 06 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi s-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Prealabil analizării pe fond a cauzei, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Analizând motivele invocate de inculpata A. în cererea de recurs în casaţie şi susţinute cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, prin raportare la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că o primă critică vizează greşita reţinere de către instanţa de apel a calităţii de funcţionar public a martorei D. prin raportare la considerentele Deciziei nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în opinia apărării fiind incidente dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 144/2008 care prevăd că asistentul medical nu este funcţionar public.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu este funcţionarul public.

Potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., "Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită (…) o funcţie publică de orice natură".

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că sintagma "funcţie publică de orice natură" în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen. defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de"funcţionar public" este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" şi că determinante pentru includerea sau excluderea unei persoane de la incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., sunt două criterii şi anume: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia este exercitată funcţia specifică (Decizia nr. 26/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale cărei considerente au fost preluate în Decizia nr. 8/2017 a aceleiaşi instanţe).

De asemenea, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 2/2014 prin care a stabilit că dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 2531 din C. pen. sunt neconstituţionale, a reţinut că "semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (…), potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela de funcţionar din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (…), în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic". În considerentele aceleiaşi decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că "determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public".

Raportând aceste consideraţii teoretice şi principii jurisprudenţiale la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că martora D. exercită o funcţie specifică (personal medical care acordă servicii medicale) în sistemul public de sănătate, în cadrul unei structuri (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea Primiri Urgenţe - SMURD) finanţată din fonduri publice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare" UPU şi CPU din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate din bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, din bugetul de stat prin bugetele ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie cu sumele aferente cheltuielilor de personal, cheltuielilor cu medicamentele, reactivi şi materiale sanitare, cheltuielilor ocazionate de investigaţiile paraclinice pentru cazurile rezolvate în aceste structuri (...)", iar conform art. 193 alin. (1) lit. a), b) şi c) din aceeaşi lege "spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, cu excepţia spitalelor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţia pentru care au fost alocate (...)".

Reţinând şi faptul că martora D. este încadrată ca asistentă medicală cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea Primiri Urgenţe - SMURD şi primeşte salariul din fonduri publice, rezultă că aceasta exercită cu titlu permanent şi cu o remuneraţie, o funcţie publică în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen. şi, în consecinţă, este funcţionar public.

Ca atare, dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, potrivit cărora:

"Având în vedere natura profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical şi obligaţiile fundamentale ale acestora faţă de pacienţi în exercitarea profesiei, asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical nu sunt funcţionari publici", invocate de apărare, nu sunt incidente în cauză. De altfel, textul legal menţionat nu este de natură să conducă la excluderea asistentului medical din sfera funcţionarilor publici reglementată de C. pen., întrucât acesta se referă, exclusiv, la exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical şi la obligaţiile acestor categorii profesionale faţă de pacienţii lor.

A mai susţinut apărarea că Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este aplicabilă în cauză întrucât există o diferenţă majoră între "beneficiarul serviciului public de sănătate" la care face trimitere instanţa supremă în decizia menţionată - pacientul-, astfel cum acesta este definit în art. 1 din Legea nr. 46/2003 - şi "beneficiarul serviciului public de sănătate" din speţa dedusă judecăţii. Conducătorul auto nu poate fi considerat pacient în accepţiunea dată de lege acestei noţiuni, întrucât nu a solicitat prestarea vreunui serviciu medical, deci nu i s-a încălcat niciun drept, iar organul de cercetare penală care a solicitat recoltarea probelor de sânge nu are calitatea specială cerută de lege, aceea de pacient, supusă analizei prin Decizia nr. 26/2014.

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului nu este incidentă în speţă.

Astfel, în considerentele deciziei penale recurate s-a reţinut că activitatea infracţională a inculpatei A. a constat în emiterea dispoziţiei scrise din data de 21 octombrie 2016 prin care, în calitate de medic şef al secţiei UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, a instruit personalul aflat în subordinea sa, să refuze recoltarea de probe biologice de la persoanele neimplicate în accidente rutiere, decizie reiterată verbal către asistenta medicală D. în noaptea de 21/22.10.2016, deşi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare (art. 190 alin. (8) din C. proc. pen., art. 88 lit. a) şi art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002) exista obligaţia personalului medical de a recolta probe biologice la solicitarea organelor de poliţie.

O altă critică se referă la faptul că norma legală pretins încălcată de către inculpată este Ordinul comun al M.J/M.S. nr. 255/1134 C/2000 care în art. 33 alin. (1) şi în art. 19 alin. (1) statuează în mod clar şi fără echivoc că obligaţia recoltării probelor de sânge şi examinarea conducătorilor auto ar fi revenit Institutului de Medicină Legală Cluj şi numai în subsidiar, Spitalului Clinic de urgenţă Cluj-Napoca - Unitatea de Primiri Urgenţe şi că acest ordin, care se aplică cu prioritate, este legislaţie secundară, iar potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, textul legal încălcat trebuie să fie legislaţie primară.

Înalta Curte constată că aceste susţineri ale apărării pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, cu consecinţa stabilirii unei alte baze factuale.

Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că Normele la care se referă art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, care constituie legislaţie primară, se regăsesc în Ordinul Ministerul Sănătăţii nr. 1512/2013, modificat prin Ordinul nr. 1192/2014, care în art. 1 prevede că recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei (...) se poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizată sau în instituţii medico - legale de către personalul medical care are aviz valabil de practică.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 3 din acelaşi Ordin, recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier este asimilată urgenţelor medicale şi nu poate fi refuzată de către personalul medical. Totodată, potrivit art. 9, recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se va face în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului rutier sau a împrejurării care impune recoltarea acestora.

În privinţa dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din Ordinul comun al M.J/M.S. nr. 255/1134 C/2000, potrivit cărora recoltarea se face de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă doar dacă nu e posibil la IML, invocate de apărarea ca fiind temeiul legal în baza cărora inculpata a emis adresa din data de 3.10.2016, instanţa de apel a reţinut că nu sunt incidente în cauză, deoarece se aplică doar în cazul expertizelor medico-legale. Totodată, instanţa de apel a constatat că în adresa comunicată de inculpată către conducerea spitalului, Direcţia de Sănătate Publică Cluj şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, se face referire la Ordinele nr. 1512/2013 şi nr. 1192/2014, aplicabile în speţă ca norme de legislaţie secundară în care sunt arătate condiţiile de aplicare a normelor regăsite în legislaţia primară, nu la Ordinul comun al M.J/M.S. nr. 255/1134 C/2000.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permit verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi cea de apel şi conţinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică, nefiind abilitată să dea o nouă interpretare probelor administrate în cauză şi nici să reţină o stare de fapt diferită de cea valorificată de instanţa de apel. Aşadar, nu pot fi cenzurate, în această cale extraordinară de atac, starea de fapt reţinută prin sentinţa primei instanţe şi menţinută prin decizia recurată, ori concordanţa acesteia cu probele administrate în cauză, limitarea obiectului recursului în casaţie la situaţiile de drept strict prevăzute de lege excluzând rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Fără a proceda la evaluarea chestiunii invocate de apărare, Înalta Curte observă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Ordinul comun al MJ/MS nr. 255/1134/C/2000, care prevăd că:

"În vederea efectuării expertizelor medico-legale pentru a stabili intoxicaţia etilică, recoltarea sângelui necesar pentru determinarea alcoolemiei se face în cadrul instituţiilor de medicină legală sau dacă acest lucru nu este posibil, în alte unităţi sanitare de la toate persoanele aduse de organele competente, cu respectarea normelor metodologice privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice", şi din art. 19 din acelaşi ordin care prevede că:

"Examinările medico-legale dispuse de instanţele de judecată sau de organele de urmărire penală se efectuează de regulă la sediul instituţiilor de medicină legală, sau în caz de urgenţă, la sediul unităţilor sanitare" se referă la expertizele medico-legale şi la examinările medico-legale dispuse de organele judiciare şi nu la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Or, din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel rezultă că asistenta medicală D., avea ca atribuţie de serviciu, recoltarea, la solicitarea organelor de poliţie, a probelor biologice de la conducători auto surprinşi în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice.

Referitor la norma din legislaţia primară care impunea personalului medical obligaţia de a recolta în cel mai scurt timp probe de sânge de la şoferii surprinşi în trafic sub influenţa alcoolului, la solicitarea organelor de poliţie, instanţa de apel a arătat că se regăseşte în cuprinsul art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. (lege organică) care prevede că "recoltarea probelor biologice se face de către un medic, asistent medical sau de către o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.

Condiţiile la care se referă art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. sunt prevăzute în art. 88 alin. (1) lit. a) şi art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (care constituie tot norme de reglementare primară), iar norma din legislaţia secundară care detaliază conţinutul art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. şi care este emisă în aplicarea dispoziţiilor relevante din O.U.G. nr. 195/2002 este reglementată de art. 3 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1512/2013, în vigoare la data faptelor, modificat prin Ordinul nr. 1192/2014.

Potrivit art. 88 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, recoltarea mostrelor biologice se face în prezenţa unui poliţist rutier, în condiţiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen., în interiorul unităţilor de asistenţă medicală autorizate, iar potrivit art. 125 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 Ministerul Sănătăţii elaborează norme cu privire prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aşadar, se constată că atribuţia de serviciu a martorei D., de a recolta probe biologice de la persoanele surprinse în trafic, conducând vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, din dispoziţia organelor de constatare, era suficient de caracterizată prin normele de reglementare primară anterior menţionate, pentru a se reţine că izvorul acesteia era însăşi legea, în sensul său formal şi material.

În fine, apărarea a susţinut că organul de urmărire penală se afla în culpă, întrucât la momentul prezentării la unitatea medicală cu cei doi conducători auto în vederea recoltării de probe biologice, nu era emisă ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem.

Susţinerea apărării nu este întemeiată, din înscrisurile ataşate la dosar rezultă că organele de cercetare penală au întocmit ordonanţe scrise prin care au dispus examinarea fizică a martorilor E. şi F. şi că aceştia şi-au manifestat în scris consimţământul pentru a fi examinaţi.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 190 alin. (8) din C. proc. pen. rezultă că nu este necesară începerea urmăririi penale deoarece recoltarea probelor biologice se face din dispoziţia organului de constatare şi nu a organului de urmărire penală.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că între refuzul asistentei medicale de a proceda la recoltarea probelor de sânge şi maniera în care a fost formulată solicitarea de recoltare nu există legătură de cauzalitate. Motivul pentru care martora D. nu a dat curs solicitării agenţilor de poliţie a fost existenţa dispoziţiei scrise emise de către inculpată şi reiterată verbal în noaptea de 20/21 octombrie 2016, iar nu faptul că aceştia din urmă nu ar fi prezentat o ordonanţă prin care să solicite prelevarea probelor biologice.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că fapta pentru care s-a dispus condamnarea recurentei inculpate A., astfel cum a fost stabilită de instanţa de apel, corespunde tipicităţii obiective a infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

În consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1450/A din data de 06 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1450/A din data de 06 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iulie 2020.

GGC - NN