Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 2505 din 22.07.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (faptă din data de 14.11.2017).
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului (faptă din data de 14.11.2017).
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 3 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare (1/3 din 1 an închisoare), aplicând pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a), b) şi i) C. pen., anume a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 91 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Timiş.
În baza art. 93 alin. (2), lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa, pe durata termenului de supraveghere, un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: S.C. B. S.A. Timişoara sau S.C. C. S.A. Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată instanţa revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi urm. C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara şi obligată partea responsabilă civilmente, D. S.A., în limitele contractului de asigurare, să plătească suma de 120.698,70 RON cu titlu de daune materiale.
A fost respinsă în rest cererea formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Pius Brînzeu Timişoara ca neîntemeiată.
În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi art. 1387 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă E. şi obligată partea responsabilă civilmente, D. S.A. în limitele contractului de asigurare, să plătească:
- suma de 475.000 RON, cu titlu de daune morale reprezentând prejudiciu suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
- suma de 12.898,61 RON, cu titlu de daune materiale.
A fost respinsă în rest cererea formulată de partea civilă E. ca neîntemeiată.
În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii durata reţinerii de 24 de ore din data de 14.11.2017, ora 16:50, până la data de 15.11.2017, ora 08:20, fiind deduse 8 ore şi 30 minute.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.500 RON în cursul urmăririi penale, iar suma de 1.000 RON în cursul camerei preliminare şi a judecăţii.
În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către persoana vătămată, reprezentând onorariul apărătorului ales al acestuia.
Împotriva Sentinţei penale nr. 2505 din 22.07.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A.., inculpatul A. şi partea civilă E.
Prin Decizia penală nr. 1061/A din 15 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus în temeiul art. 421 pct. 2) lit. a) C. proc. pen. admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 2505/22.07.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
A desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi în rejudecare:
A înlătură dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare în regim privativ de libertate.
În temeiul art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa complementară aplicată de prima instanţă se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (3) C. pen. pedeapsa accesorie aplicată de prima instanţă se va executa de la data pronunţării prezentei decizii şi până când pedeapsa principală rezultantă a fost executată sau considerată ca executată.
A redus cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanţă părţii civile E. la suma de 10.000 RON.
A menţinut în rest sentinţa apelată.
În temeiul art. 421 pct. 1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă E.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor declarate de procuror şi partea responsabilă civilmente, rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON şi partea civilă la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor declarate de aceste părţi.
În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a respins cererea părţii civile E. de obligare a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea civilă în apel.
Împotriva acestei decizii, la data de 04.02.2020 a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat a invocat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."
Din prezentarea instituţiei recursului în casaţie din cuprinsul cererii formulate şi a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) C. pen., rezultă că, în fapt, inculpatul critică soluţia instanţei de apel sub aspectul cuantumul pedepsei aplicate şi a înlăturării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Astfel a apreciat că pedepsele aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului sunt nelegale.
Prin încheierea din data de 03 iulie 2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prioritar analizei motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază necesară expunerea unor consideraţii teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.
Potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat în susţinerea recursului în casaţie.
Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţa a fost stabilită cu titlu definitv de către instanţa de apel.
Totodată, se referă nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci priveşte întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respective ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.
În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, instanţa de recurs în casaţie a constatat că recurentul inculpat a formulat critici ce se circumscriu cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea vizând cuantumul pedepsei aplicate, criticând şi modalitatea de executare a pedepsei având în vedere că instanţa de apel a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat prin decizia recurată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare.
Potrivit art. 196 alin. (3) C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, şi, având în vedere reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate (limitele reduse fiind de la 4 luni la 2 ani), Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (3) C. pen. este în limitele legale.
În ceea ce priveşte infracţiunea de părăsirea locului accidentului, art. 338 alin. (1) C. pen. sancţionează această infracţiune cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Or, având în vedere reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate (limitele de pedeapsa reduse fiind între 1 an şi 4 luni închisoare şi 4 ani şi 8 luni închisoare), Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. este în limitele prevăzute de lege.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi pedeapsa rezultantă stabilită este legală întrucât prin aplicarea dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni, respectiv art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite) rezultă o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare (s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 3 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 4 luni închisoare - 1/3 din 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 7 luni închisoare).
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este în limitele prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de apel privind înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa de recurs arată că aceasta priveşte individualizarea pedepsei şi nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât numai instanţa de fond, respectiv instanţa de apel au prerogative în acest sens.
În consecinţă, întrucât aspectele invocate de recurent referitoare la înlăturarea dispoziţiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei exced cazului de casare invocat în cauză, instanţa reaminteşte faptul că aceste aspecte privesc fondul cauzei, iar instanţa de recurs nu poate face o nouă reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs în casaţie.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, urmând a rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1061/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2020.
GGC - NN