Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 358/F din data de 12.08.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011.
Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 358/F pronunţată la data de 18.02.2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală în dosarul nr. x/2011.
În motivarea contestaţiei formulate, contestatorul a susţinut că prin Sentinţa penală nr. 358/F pronunţată la data de 12.08.2011 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei însă, faptele pentru care s-a emis acest mandat s-au prescris din anul 2019.
Contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Analizând contestaţia la executare formulată, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 358/F pronunţată la data de 18.02.2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, în dosarul nr. x/2011, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei, împotriva cetăţeanului român A..
Prin urmare, motivele de refuz la executare prevăzute de Legea nr. 302/2004 puteau fi analizate doar la momentul soluţionării cauzei nr. x/2011 având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.
Odată ce Sentinţa penală nr. 358/F pronunţată la data de 18.02.2011, prin care a fost pus în executare mandatul european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei a rămas definitivă, nu mai pot fi analizate motive de refuz la executare pe calea contestaţiei la executare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, contestatorul A. a formulat contestaţie, pe care nu a motivat-o nici în fapt şi nici în drept.
Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, pe fond, admiterea contestaţiei la executare formulată împotriva Sentinţei penale nr. 358/F pronunţată la data de 12.08.2011 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2011 şi anularea mandatului de arestare, întrucât faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare sunt prescrise din anul 2019.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, dar şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată contestaţia formulată de contestatorul A..
Din considerentele sentinţei contestate rezultă că instanţa de fond a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. reţinând, pe de o parte, că motivele de refuz la executare prevăzute de Legea nr. 302/2004 puteau fi analizate doar la momentul soluţionării cauzei având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei, iar pe de altă parte, că odată ce Sentinţa penală nr. 358/F pronunţată la data de 18.02.2011 prin care a fost pus în executare mandatul european de arestare a rămas definitivă, nu mai pot fi analizate motive de refuz la executare pe calea contestaţiei la executare.
Prealabil, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. privind contestaţia la executare sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în domeniile reglementate în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, inclusiv în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia mandatului european de arestare.
În acest sens, face trimitere la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 302/2004 care prevăd că "Cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel".
Cum legea specială nu conţine dispoziţii în baza cărora să fie soluţionate eventualele incidente ce se pot ivi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materiile reglementate de Legea nr. 302/2004, sunt aplicabile dispoziţiile cu caracter general ale art. 598 din C. proc. pen.
Prin urmare, pot fi invocate şi trebuie analizate pe calea contestaţiei la executare aspecte care, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, constituie motive de refuz al executării mandatului european de arestare, dacă acestea se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.
Înalta Curte observă că în cuprinsul contestaţiei formulate, contestatorul a susţinut că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele pe care se întemeiază mandatul european de arestare arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.
Întrucât motivul invocat de contestator se circumscrie noţiunii de împiedicare la executare, în sensul dispoziţiilor art. 598 lit. c) teza a-II-a din C. proc. pen., se impunea ca instanţa de fond să procedeze la analizarea lui în cadrul contestaţiei la executare cu soluţionarea căreia a fost sesizată. Este de precizat şi faptul că la data soluţionării cererii autorităţilor spaniole de punere în executare a mandatului european de arestare - 12.08.2011 - prescripţia răspunderii penale nu putea fi analizată de către instanţă, deoarece termenele de prescripţie a răspunderii penale nu se împliniseră.
De asemenea, se reţine că rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 358/F din data de 18.02.2011, nu poate constitui motiv de respingere a contestaţiei la executare, aşa cum se arată în considerentele sentinţei contestate.
Pe de o parte, se are în vedere faptul că prin intermediul contestaţiei la executare se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, iar pe de altă parte, că motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu pot pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti atacate întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.
În consecinţă, urmează a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, prima instanţă urmează să analizeze temeinicia susţinerilor contestatorului prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv, dacă există o împiedicare la punerea în executare a Sentinţei penale nr. 358 din data de 12.08.2011, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.
Înalta Curte notează că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de instanţa de control judiciar. O astfel de soluţie ar determina eliminarea unui grad de jurisdicţie în defavoarea intereselor procesuale ale contestatorului.
În jurisprudenţa sa, instanţa europeană a statuat că dacă un justiţiabil invocă în scris un argument suficient de clar şi de precis, de natură să aibă o incidenţă asupra soluţiei ce urmează să fie pronunţată în respectivul litigiu, este necesar ca instanţa să analizeze acest argument şi să formuleze un răspuns explicit şi specific. Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlandei din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.
Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal. Prin urmare, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră în materie penală obligativitatea dublului grad de jurisdicţie doar în procedurile referitoare la soluţionarea unei acuzaţii penale, dar în măsura în care legislaţia naţională prevede dreptul la căi de atac, acesta reprezintă o garanţie în sensul art. 6 din Convenţie care trebuie respectată şi în cadrul altor proceduri.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, va desfiinţa hotărârea contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru a se pronunţa asupra impedimentului invocat, respectiv asupra intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi dacă justifică sau nu refuzul executării mandatului european de arestare.
Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.
Desfiinţează hotărârea contestată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2020.
GGC - MM