Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1861 din data de 30.05.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 136/F din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Au fost obligaţi recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariile, parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, au fost avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, la data de 2 iulie 2020, recurentul A., a formulat o cerere de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei penale, în sensul de a se dispune completarea dispozitivului Hotărârii penale nr. 1861 din 30.05.2013 cu precizarea că instanţa de recurs a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov cu privire la aplicarea prevederilor art. 66 din C. pen.
A susţinut că parchetul a solicitat, în mod "insistent", să se dispună interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior (dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii), respectiv dreptul de a exercita profesia de avocat, iar în motivarea Deciziei penale nr. 1861 din 30 mai 2013 instanţa supremă arată că fapta pentru care a fost condamnat nu-l face nedemn în a-şi exercita în continuare profesia de avocat.
În motivarea cererii, recurentul a arătat în esenţă că, deşi recursul parchetului a fost respins, Baroul Bacău prin Deciziile nr. 110/2013 şi nr. 117/2013 a dispus radiera sa de pe Tabloul avocaţilor definitivi, întrucât a considerat că este nedemn în a-şi exercita în continuare profesia de avocat, deşi, în considerentele Deciziei penale nr. 1861 din 30.05.2013 instanţa supremă a făcut precizarea exactă că nu este nedemn de a exercita în continuare profesia de avocat şi a respins solicitarea parchetului de a i se interzice dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. pen. anterior, ca pedeapsă complementară, considerând că această solicitare nu este oportună.
În drept a invocat dispoziţiile art. 404 din C. proc. pen.
Examinând cererea formulată prin prisma criticilor invocate şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente,Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 404 din C. proc. pen.,"(1) Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute la art. 107 privitoare la persoana inculpatului, soluţia dată de instanţă cu privire la infracţiune, indicându-se denumirea acesteia şi textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, şi cauza pe care se întemeiază potrivit art. 16, precum şi soluţia dată cu privire la soluţionarea acţiunii civile.
(2) Când instanţa dispune condamnarea, în dispozitiv se menţionează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menţionează şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen., pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din C. pen., după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate. Când instanţa dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menţionează persoana care realizează supravegherea şi îndrumarea minorului.
(3) Când instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, în dispozitiv se face menţiune despre aplicarea avertismentului, potrivit art. 81 din C. pen., iar când dispune amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv se menţionează pedeapsa stabilită a cărei aplicare se amână, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 85 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, iar dacă a impus obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, se menţionează două entităţi din comunitate unde urmează a se executa această obligaţie, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate şi îndrumarea minorului.
(4) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la:
a) deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate şi a internării medicale, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod;
b) măsurile preventive;
c) măsurile asigurătorii;
d) măsurile de siguranţă;
e) cheltuielile judiciare;
f) restituirea lucrurilor;
g) restabilirea situaţiei anterioare;
h) cauţiune;
i) rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei.
(5) Când instanţa pronunţă pedeapsa închisorii, în dispozitiv se face menţiune că persoana condamnată este lipsită de drepturile sau, după caz, unele dintre drepturile prevăzute la art. 65 din C. pen., pe durata prevăzută în acelaşi articol.
(6) Când instanţa a pronunţat pedeapsa închisorii, iar persoana vătămată a solicitat înştiinţarea cu privire la eliberarea în orice mod a condamnatului, instanţa face o menţiune în acest sens în dispozitivul hotărârii.
(7) Dispozitivul trebuie să cuprindă menţiunea că hotărârea este supusă apelului, cu arătarea termenului în care acesta poate fi exercitat, indicarea datei în care hotărârea a fost pronunţată şi a faptului că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică."
Înalta Curte apreciază că cererea formulată are un caracter inadmisibil, în considerarea faptului că nu există un temei juridic în vederea fundamentării unei asemenea cereri de completare a dispozitivului Deciziei penale nr. 1861 din data de 30.05.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu menţiunile solicitate.
Astfel, se constată că, dispoziţiile art. 404 din C. proc. pen., au fost invocate în mod generic în cauză, întrucât criticile formulate nu se circumscriu dispoziţiilor textului de lege anterior enunţat. Faptul că Baroul Bacău a dispus în baza hotărârii de condamnare radierea recurentului de pe Tabloul Avocaţilor, este o chestiune administrativă, care a fost analizată prin prisma prevederilor statutului avocatului, neavând nicio legătură nici cu considerentele şi nici cu dispozitivul hotărârii pronunţată, atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de control judiciar.
Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte, constatând inadmisibilitatea cererii formulate de recurentul A. de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului Deciziei penale nr. 1861 din data de 30.05.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012, urmează a o respinge ca atare.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. de lămurire a întinderii şi aplicării dispozitivului Deciziei penale nr. 1861 din data de 30 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 octombrie 2020.
GGC - MM